59 / 12 aprilie, 2021

OPTm! Deși credeam că n-am scris cine știe cât, uitându-mă acum peste articole, văd că în 21 dintre cele 45 de numere, am fost amestecată și eu. O cifră interesantă, accidental nimerită aici. Dar cu toate acestea am fost prezentă la fiecare număr, prin filmul de pe frontispiciul revistei:), dar mai ales prin corespondență. Căci am ținut epistolarul, de unde și multele mulțumiri, adeseori nemeritate, pe care le-am primit. Adică am fost un fel de secretar de redacție, dacă ne luăm după faptul că de cele mai multe ori am primit un mesaj scurt: scrie-i tu, te rog, lui cutare și cere-i un text:)

...

Dacă nu mi-ar fi luat-o înainte – cu mult înainte, mai bine de două secole – Xavier de Maistre, acest text ar fi trebuit să se numească probabil Călătorie în jurul camerei mele. Este un rezumat perfect al acestui an petrecut, în bună măsură, într-o navetă continuă între fotoliul - utilizat pentru cursurile online, proiectele online și chiar dezbaterile și conferințele online - și canapeaua folosită pentru citit, privit filme și, uneori, scris...

Unul dintre aspectele pozitive ale acestui an a fost, pentru mine, redescoperirea intimității, a casei, a confortului dat de propriul interior. Totodată, o reîntoarcere către sine, o libertate recompusă cu mișcări ...

Pentru mine, ca zenob, revista OPTm a fost ca o cafenea. Ieșeam din casă, luni, la prima oră, și hop - mă întâlneam cu un cunoscut! Uneori nici nu mă întâlneam de-adevăratelea, ci așa, îl zăream într-o mașină, îl auzeam la radio. Nu contează cum - întâlnirile sunt de multe feluri! Important e că diminețile de luni sunt memorabile pentru mine, m-au băgat în amintiri și de-acolo în conversații, care nici nu există dacă nu sunt purtate sub un pavilion învăluit în parfum de cafea. Stai tolănit într-un fotoliu de răchită, iar spre tavan, printre frunzele de viță, pe lângă florile de caprifoi, se ridică aburii cafelelor, se furișează fumul albăstrui al visării. Cam asta e condiția zenobianului, iar cine citește revista OPTm - știe prea bine! ...

Într-o discuție cu niște prieteni, acum câteva zile, din vorbă în vorbă a apărut întrebarea „Voi unde faceți Revelionul?”. Acasă, unde altundeva?, a venit resemnat răspunsul. „Dar oare voi unde l-ați făcut anul trecut?”. Am stat puțin pe gânduri. De fapt, făcuserăm Revelionul împreună (un Revelion care, să ne înțelegem, nu a fost un eșec), numai că acea noapte părea atât de îndepărtată, dintr-un univers atât de străin, încât părea să se fi șters din memoria noastră. Cam așa aș putea rezuma, în mare, anul care se pregătește să se încheie: o pauză între ceilalți și noi înșine, dar o pauză care parcă vrea să împingă și mai mult amintirile recente într-un trecut nu întotdeauna ușor de accesat. Ce a încăput, totuși, în acest „pandemic” arc de timp? Aceeași muncă, dar alte rutine, ...

Am tot citit texte sau am ascultat dialoguri, în care cei care scriau sau povesteau despre anul 2020 aveau tendința de a-l privi ca pe un răstimp întunecat, închis în el însuși, ferecat între zidurile care ne-au ținut la distanță pe unii de ceilalți. Conștientă fiind că memoria este un proces de selecție, mi-am deschis jurnalul și-am început să răscolesc prin folderele cu fotografii care surprindeau săptămânile ce s-au scurs mai încet sau mai grăbit prin nisiparniță, pentru a recompune din frânturi chipul anului pe care ne pregătim să-l încheiem în câteva zile.

A fost unul diferit, ce-i drept, dar nu atât de mult încât să nu mă regăsesc în ...

Revista Opt motive împlinește aproape un an. La finalul lui 2019, când am început să scriu și să trimit texte pentru ceea ce avea să devină un editorial, cu toate plusurile și minusurile pe care le implică, totuși, constanța publicistică, nu mi-aș fi imaginat niciodată cum avea să arate anul 2020. Încheiam rândurile inaugurale ale rubricii astfel:

„De cele mai multe ori însă, proiectarea soluției în câmpul posibilului este singura opțiune înțeleaptă pe care ne-o oferă un timp ca al nostru, prea des amenințat de fundamentalism religios și de războaie în numele credinței”. ...

Cred că nu mi-am dorit niciodată atât de mult să se încheie un an. Știu că nu sunt singura și nici nu îmi fac iluzii că 2021 va fi cu mult mai bun, că ne va scăpa peste noapte de toate relele sau că va aduce libertăți mai mari decât cele îngăduite în prezent de „noua normalitate”. Pur și simplu nu mai am răbdare. S-ar zice că, în ceea ce mă privește, nu am învățat nimic din anul ce se încheie.

Îmi fac, la ceas de bilanț, autocritica, pentru că am ascultat zilele trecute, la un post de televiziune, răspunsurile unor invitați mai mult sau mai puțin faimoși, la o întrebare de felul acesta: „Cum v-a modificat perspectiva anul ce ...

Ca și când nu era suficientă fragilitatea pieței de carte din România, în privința literaturii române contemporane, pandemia a lovit cu precizia unei torpile, scufundând colecții, paralizând târgurile de carte și, per total, potențând și mai mult insularitatea scriitorului român într-un peisaj al consumului de carte sufocat de etichete „best seller NY Times”, maculatură motivațională și alte ISBN-uri, bune de vânturat pe la agape corporatiste.

Și totuși, în linia frântă și subfinanțată din cardiograf tot mai palpită viața. OPT motive este unul dintre proiectele care s-a încăpățânat să facă opoziție unui an în care un infam patogen ne-a transformat casele în buncăre, corpul ...

Puterea și înțelepciunea au făcut întotdeauna casă bună în orice poveste în care apare un erou năzdrăvan care își face apariția pe lume într-un mod miraculos și care părăsește tihna și confortul casei părintești pentru a pleca într-o misiune specială. Povestea evenimentelor sacre este reiterată de sărbători ca și cum s-ar întâmpla „aici și acum”, sub ochii noștri, pentru ca energia miraculosului să se regenereze, pentru ca noi, cei de astăzi, să fim, din nou, martorii faptelor extraordinare care s-au petrecut cândva. Ceremoniile aztece din vechiul Mexic, reconstituite după vechile codexuri și însemnări din timpul sau din perioada apropiată Conquistei, precum și sărbătorile europene din luna decembrie aduc cu sine întâmpinarea fastuoasă a copilului soare, cel care are parte de o ...

N-am nimic bun, senin, optimist etc. de spus. N-am. Nu din cauza anului, nu din cauza virusului. Anul 2020 a fost anul în care m-am mai îndepărtat puțin, în care m-am rătăcit și mai mult, și mai profund. De cine, de ce? N-aș ști să spun. Cumva, o rătăcire în privirile celorlalți, cred. Deschid ochii în fiecare dimineață și mă copleșesc discursurile urii, între altele și față de profesori, față de „profesorii aștia” care trebuie să-și urmeze misiunea, vocația și toate celelalte.

În plus, eu sunt dintre cei vânați de virus și știu că șansa mea ca să-mi pot crește copilul este să mă feresc cât pot. Și din martie până în Crăciun și, ...

Citeam într-un articol zilele trecute despre apariția unui nou produs literar, care cu siguranță va „aglomera” porțile editurilor în 2021, și anume jurnalul de izolare sau le journal de confinement, cum îi spun francezii. Îmi place mult mai mult termenul franțuzesc, e mult mai fizic, trasează parcă cu creta un cerc în jurul celui vizat, îi jalonează perspectiva, îi delimitează cadrul și spațiul de joc.

Acum câțiva ani, fără niciun gând premonitoriu, m-am amuzat să încep un joc fotografic, în care surprindeam imaginile care mi se dezvăluie de la geamul apartamentului în diferite momente ale zilei. L-am reiterat mai apoi în fiecare ...

Un an sinistru, pe care l-aș putea numi al marilor anulări. Cum voiam să scriu despre un spectcol pentru OPTm, cum se și anula. Săli închise, cinematografe în beznă. Am ratat Festivalul de Film de la Chicago. Mi-am văzut studenții doar pe Zoom. Am învățat pe de rost asperitățile pereților și m-am bucurat exagerat de orice ieșire.

Totuși, nu pot să blamez chiar tot anul. Printre toate relele au fost și întâmplări luminoase, ca serialul semnat de Daniel Sandu, pentru HBO, Bani negri. Mi-a plăcut rolul, mi-a plăcut echipa. Îmi place regizorul. Prin urmare, n-a fost chiar așa de prost tot ...

Iaca se-mplinește anul de când se punea la cale nașterea acestei reviste, Opt motive. Un an în care distopia s-a transformat în real, un an în care totul s-a transferat în online, în care salvarea a venit parcă, mai mult ca altădată, tocmai din cărțile pe care le-am citit, din textele pe care le-am scris, din prieteniile legate și întreținute într-o proporție covârșitoare pe ecrane, din oamenii pe care i-am descoperit în proximitatea noastră, fie și în manieră digitalizată, în scriitorii ale căror volume, proze, eseuri ori poeme le-am gustat...

În ceea ce mă privește, revista aceasta, în a cărei continuitate atâția n-au ...

Bon Anniversaire revistei OPTm, din patru motive:

1. Pentru că m-a făcut să cred un timp că a fost înființată din vreo opt motive, când ea era doar anagrama a trei elemente ce-i vor umple paginile: Opinii- Povești-Texte;

2. Pentru că percepând corect contemporaneitatea, solicită autori de calitate care semnează texte pline de savoare și vivacitate, într-un cuvânt: reușește să cultive modernitatea prin tradiție;

...

Dificil an, mes chers! M-am târât dintr-o parte în alta a camerei mele, ca în quad-ul lui Beckett, și nu mi-au plăcut decât momentele în care mă aruncam asupra tastaturii pentru a începe o nouă frază, cu ceaiul cald aburindu-mi lentilele ochelarilor. Spre norocul meu, au fost destule astfel de momente: am reușit să duc la bun sfârșit o colecție de povestiri, cu un ritm impus de o povestire pe lună. Timp a fost. Viață, nu prea. În târâirea asta continuă, apatia a pus deseori stăpânire pe mine. O apatie făcându-mă să mă simt mai mult mort decât viu, mai mult adormit și inactiv decât vesel și entuziast.

Privind anul retrospectiv, în ideea că ce se privește retrospectiv a trecut deja ...

Pentru o cititoare de literatură română, dar care se află peste Atlantic și la celălalt capăt al Statelor Unite, mai exact la Seattle, revista online OPT motive este o doză săptămânală de „literary updates” și nu numai.

Uneori, prinsă cu alte treburi, amân lectura și apoi fac o baie recuperatorie: mă scufund în câte o categorie a site-ului revistei și mă las purtată de la un interviu la altul, de la o recenzie la alta, sau de la o confesiune la alta până când simt că m-am întors acasă. Încep să aud vocile autorilor, pe unii nici măcar nu-i cunosc personal, dar pe care am sentimentul că i-am întâlnit în altă viață: Cătălin Ghiță, Bogdan Baciu, ...

A mai trecut un an... Cel al șobolanului, spun zodierii...

Cu bune, cu rele, în casă sau afară, la cursuri sau la lecții online, la facultate sau la școală, cu măști pe față mereu, dar cu ochii descoperiți, căutând prin librării vreun autor prizărit, ca pe timpul lui Eminescu, sau în fața calculatorului cum e obiceiul acum, cu dezamăgiri și speranțe de mai bine, ieri, azi, sau mâine (cine mai ține socoteala?) a mai trecut un an...Pe nesimțite parcă în tumultul său labirintic...

Și nici nu se poate să fie altfel. Cu toate că a fost un an greu, marcat de ...

Geamul meu de la bucătărie e din sticlă de Nevada. Are 12 pătrate glazurate prin care cerul se vede de parcă ar fi mereu ceață afară. Numai că anul ăsta a fost ceață și înăuntru. Am o mulțime de îmbrățișări pe care nu am apucat să le dăruiesc. O strângere de mână, un croissant împărțit în mijlocul drumului, o atingere pe obraz... Mărunțișuri duioase și palpabile, care înainte erau la fel de firești ca un răsărit de soare, s-au transformat acum în mărunțișuri duioase și atât. Dicționarul Collins zice că „lockdown” e cuvântul anului 2020, însă pentru mine e "blurry”.

Întrebări, frici, dor, nesiguranțe, grijă, multă grijă, casa devenită birou și ...

Dacă nu mă înșel, revista „Opt motive” a fost lansată cu puțin timp înaintea răspândirii pandemiei Covid-19 la noi în țară. A fost un succes imediat și a virusat mulți cititori. Revista, nu virusul. Am și răspuns la un chestionar legat de viața mea scriitoricească din timpul carantinei. Aceasta a fost prima mea contribuție pentru revistă.

Apoi, am continuat să public recenzii de carte, traduceri și proză. Ceea ce m-a surprins cel mai plăcut în lunga mea colaborare a fost apariția neîntreruptă, chiar și în lunile de vară, când majoritatea redacțiilor iau pauză. Nu pot decât să-i urez ...

Iată-ne ajunși la finalul unui an dificil, care ar fi trebuit să fie plin de activități, bucurii, bună-dispoziție și realizări. Din păcate, nu a fost să fie așa, pandemia de coronavirus dând peste cap proiecte, planuri, și, din nefericire, chiar familii, unii pierzându-și oamenii dragi din pricina acestui năprasnic virus. Să vezi teatre, cinematografe, școli și facultăți goale, să nu ai posibilitatea acum, de Crăciun, să petreci cu familia sau să te bucuri de un pahar de vin fiert la un târg specific, să nu poți participa la un festival de muzică, pe lângă multe alte restricții ce ni s-au impus – toate acestea pot crea, cel puțin în cazul meu, sentimente de tristețe și de neputință.

...

Urmăresc OPT motive încă de la începuturile sale. Eram și încă sunt fascinat de interviurile extravagante ale misteriosului Zenob, mă întrebam cine este acest personaj ieșit din comun, cum de le știe el pe toate. Îmi plac Opiniile, Poveștile, Textele și oamenii minunați din spatele lor și pentru asta, mi-am dorit să fiu și eu o părticică din această istorie, iar cineva de sus, sau ascuns în lumea virtuală a internetului mi-a ascultat această dorință tainică: așa mi-au apărut povestirile Cad oameni (în numărul 20) și Diamante pentru Kimberly (în numărul 28). Și, știți cum se spune despre ...

Anul acesta, piețele europene au traversat o perioadă ciudată, fără precedent. Rostul piețelor, ca al tuturor spațiilor publice, e să fie pline de lume. În mod paradoxal, exact aceste spații au fost goale, au fost lipsite de lume, au fost lipsite de viață. Doar în mod accidental, oamenii au petrecut aici ceva mai mult timp. Cu poliție, cu armată, spațiile acestea și-au schimbat destinația, și-au pierdut rostul. Rostul piețelor e acela ca oamenii să stea, să staționeze. Să se bucure de timp. Să piardă aici timpul, să-l piardă de fapt câștigându-l. În timp ce rostul străzilor într-un oraș e ...