Dacă nu mi-ar fi luat-o înainte – cu mult înainte, mai bine de două secole – Xavier de Maistre, acest text ar fi trebuit să se numească probabil Călătorie în jurul camerei mele. Este un rezumat perfect al acestui an petrecut, în bună măsură, într-o navetă continuă între fotoliul - utilizat pentru cursurile online, proiectele online și chiar dezbaterile și conferințele online - și canapeaua folosită pentru citit, privit filme și, uneori, scris...

Unul dintre aspectele pozitive ale acestui an a fost, pentru mine, redescoperirea intimității, a casei, a confortului dat de propriul interior. Totodată, o reîntoarcere către sine, o libertate recompusă cu mișcări minimaliste. Și, dincolo de toate, cei apropiați, familie și câțiva prieteni, fără de care realitatea e mai dificil de suportat.

Deși credeam că voi scrie și voi citi mult mai mult, odată reduse alte preocupări și abateri, totuși constat acum că nu s-a întâmplat acest lucru. Ritmurile s-au păstrat, anumite cutume fiind înlocuite cu altele și așa mai departe. Diferențe sunt, dar minore...

Pe de altă parte, angoasa din primăvară, când nu se știa cum vor evolua lucrurile, s-a estompat treptat și, deși există încă o oarecare teamă legată de acest virus care ne-a marcat viața din ultimele zece luni, totuși moralul a primit un impuls dat și de începerea vaccinării.

Anul viitor va fi, cu siguranță, unul mai bun. Urarea de sfârșit de an, devenită șablon, va căpăta astfel consistența pierdută. Iar momentul în care pandemia va fi luat sfârșit, chiar dacă e posibil ca amenințarea virusului să mai dureze o vreme, va fi resimțit ca unul eliberator. Sper ca măcar în vara viitoare să avem un peisaj social animat, epurat de angoase și distanțări impuse, în care oamenii să se regăsească mai vii și mai puternici decât până acum.

Sper, de asemenea, că vom fi conștientizat importanța apropierii, a comunicării față în față, a prezenței fizice și că ne vom bucura și mai mult de întâlnirile noastre. Eu unul știu cu siguranță că abia aștept să mă cufund săptămânal într-un fotoliu dintr-o sală de teatru, de film sau de filarmonică, să particip la întâlniri literare, lansări de carte și alte evenimente, care începuseră să mă agaseze și să mă plictisească în ultima perioadă, și cărora, paradoxal, acum le simt lipsa. Și mai sper ca măcar din toamna viitoare să mă pot reîntâlni cu studenții, să ne reluăm bunele obiceiuri, clubul de lectură și reuniunile extra muros, inclusiv la colocvii și conferințe.

Dar, în ciuda recluziunii și pe fondul retragerii în online, o reușită a acestui an este chiar lansarea, menținerea și sedimentarea revistei OPT motive, care ne-a oferit posibilitatea construirii unui spațiu independent, liber, detașat de orice determinări economice, ideologice sau instituționale, în care au putut să se exprime voci diverse, pe teme variate, de la probleme contemporane la impresii de lectură, de la spectacole și filme recente până la evocarea unor lumi trecute.

Sunt convins că anul viitor vom reuși să dăm dimensiuni și mai extinse și mai consistente acestui proiect, în care să ne regăsim și în afara spațiului online, prin întâlniri și evenimente live.

Ar fi prea mult să sper, poate, că anul viitor va fi unul al "renașterii", dar măcar sper să fie unul al "recuperării", al unei convalescențe sociale – și poate și morale – care ne va pune, în cele din urmă, pe picioare.