Suflet de femeie sub Aurora Boreală

Cinematografia europeană, ca să nu o mai amintim și pe cea americană, a problematizat atât de mult experiența Holocaustului, încât, la un moment dat, aveai impresia că lumea a uitat de faptul că istoria secolului trecut ascunde și alte drame. Evident, prin aceste cuvinte nu vreau absolut deloc să minimalizez amploarea monstruoasă a acestui episod. Totuși, se pare că, în ciuda abordării deseori intimiste a acestui context, criteriul statistic care îi face pe realizatorii de film să fie mai implicați emoțional în astfel de scenarii ale carnagiului tinde să primeze în fața altor subiecte cu caracter istoric relativ recent. Dar – mă văd nevoit să apelez la un truism – tragedia unui secol este compusă din drame individuale, iar marea Istorie nu este decât o formă sublimată a poveștilor personale. O astfel de poveste personală specială, trecută prin ochiul ficționalizant al unei regizoare la fel de speciale m-a prins și m-a surprins într-un mod intens: Aurora Borealis (2017), semnat de Márta Mészáros. Iar plăcerea cu care am redescopit prin acest lungmetraj forța cinematografiei maghiare actuale mă duce cu gândul la intensitatea cu care am digerat, apropo de intro-ul acestui text, filmul Son of Saul al lui László Nemes din 2015 care avea să câștige Oscarul pentru Cel mai bun film străin.

Într-o cinematografie, așadar, monopolizată de atrocitățile naziste, Márta Mészáros completează panoplia tragediilor secolului trecut cu destinul spectaculos al unei femei de origine maghiară confruntate cu experiența postbelică a unei Austrii cotropite de soldații sovietici. În paranteză fie spus, realizatoarea – deja o legendă vie a cinematografiei, cel puțin, europene – nu a rămas indiferentă nici în fața experienței lagărului nazist, semnând în 1995 lungmetrajul A hetedik szoba (A șaptea cameră) care o are ca protagonistă pe Edith Stein, interpretată de Maia Morgenstern. Predilecția pentru povești de viață spectaculoase ale unor femei este, de altfel, o constantă a viziunii sale artistice, iar acest aspect este evident și în Aurora Borealis care, fără a cocheta în vreun fel cu feminismul militant-agresiv, marchează printr-un dureros proces introspectiv natura unei relații mamă-fiică.

Pentru a nu strica plăcerea potențialilor spectatori, voi prefera să renunț la a mai detalia aspecte ale firului narativ, întrucât, dincolo de subtilitățile emoționale care susțin evoluția personajelor, acest film cu aparențe pe alocuri de thriller-mystery își propune să intrige și să spulbere orizonturi de așteptare. Totuși, acest lungmetraj nu își trage energia doar din capacitatea nucleului narativ de a jongla cu impresiile de moment ale privitorului. Dimpotrivă, constructul cinematografic orchestrat cu precizia și simțul estetic al unui peisagist se compune din imagini vibrante care, oscilând între două registre cromatice specifice celor două percepții ale protagonistelor, cuprind trecutul și prezentul unei generații sacrificate de teroarea istorică. Tot astfel, în spatele protagonistelor acestui film, regizoarea își propune să ascundă o imagine totală a femeii secolului trecut și prezent, sub majoritatea metamorfozele sale identitare și sufletești. Din acest binom central determinat de femeia-mamă și femeia-fiică decurg, de-a lungul acestei explorări, avatarurile sublime-tragice, precum amanta, prietena, confesoarea, umbrite de ipostaze ale pruncucigașei, ale femeii-victimă ori ale femeii-soldat. Într-adevăr, poate că preocuparea tipologică excesivă a realizatoarei riscă să dezechilibreze consistența unitară a desfășurării evenimențiale prin elipse ori detalii nu întotdeauna relevante, însă aceste alegeri, datorate mai degrabă unor obsesii tematice personale decât unor momente de nesiguranță, nu alterează nici estetismul și nici vertijul emoțional al acestui film-acuarelă.

În ciuda receptării, în general, pozitive a acestui film, câțiva i-au reproșat realizatoarei tendința de melodramatiza, de a împinge poate prea mult povestea personajului central într-o zonă forțat epopeică. Poate chiar și această interfață pastelată, oarecum contrapunctică în raport cu duritatea nucleului narativ, a potențat incisivitatea acestor critici. Însă a trasa cu precizie o linie de demarcație între ostentație sentimental(oid)ă și adevăr istoric pare aici o inițiativă la fel de riscantă, ca în cazul aplicării aceluiași filtru unor mărturii desprinse din paginile Svetlanei Aleksievici.

Dincolo de aceste aspecte, însă, filmul Mártei Mészáros nu trebuie receptat ca o plătire de polițe, ca un act de a condamna ori de a inventa un responsabil pentru o tragedie, ci ca un gest uman de a salva de la uitare durerea unei generații care chiar acum își consumă ultimele momente ale existenței sale terestre, înainte de a dispărea total poate fără a da încă un sens propriei suferințe.

Andrei ȘERBAN

Doctor în filologie, asistent universitar la Departamentul de Artă Teatrală (Universitatea „Lucian Blaga”, Sibiu), secretar literar al Teatrului Național „Radu Stanca”, Andrei iubește teatrul, cinematografia și literatura – nu neapărat în această ordine.

Noua Literatură

Ca prozator, Cristi NEDELCU se află încă la debut, în sensul că n-a publicat roman, ci doar proză scurtă, volumul său Graffiti, apărut anul trecut, fiind bine primit de public și de presă.

Fragmentul pe care îl propun azi, la rubrica Noua literatură (vz mai jos), face parte dintr-un roman, aflat aproape de final, o scriere alertă, cu o poveste interesantă, în subteranele căreia se dezvoltă subtil o parabolă cu apertură sociologică. Am selectat un fragment de pe la mijlocul romanului, care dă măsura talentului său. Inventiv epic, cu o scriitură inteligentă și cu imaginație, Cristi și-a format stilul ca jurnalist și capacitatea constructivă ca dramaturg.

Doina RUȘTI

Cartea săptămânii

Livada cu vișini​​

de AP Cehov

Recomandată de

Adriana IRIMESCU (Titieni)

[Radio Trafika Europe]

NOUTĂȚI

Humanitas

În numărul acesta semnează

Ioana Pârvulescu, la BNR

UN EVENIMENT TEATRAL

Miercuri, 27 mai, de la ora 18:00, pe SCENA 5, va avea loc premiera spectacolului-lectură: Sindromul Quijote de Carmen DOMINTE, (regia: Radu Ghilaș). Carmen a publicat teatru și în OPTm

Recomandări OPTm

Andrew Singer

la Penn University State

CRONICHETE & PREZENTĂRI

Harlan Coben este autorul cărții The Stranger, recent ecranizată de Netflix, în serialul de succes cu același nume. Fanii genului thriller vor fi cu siguranță încântați să audă că deja cunoscutul autor a publicat, anul acesta, un nou roman: The Boy from the Woods. Stephen King l-a citit și a spus că i-a plăcut la nebunie. Promite, așadar, să fie o poveste which brings the Wilde in Wilderness (nu spunem mai multe, vă lăsăm să descoperiți pe cont propriu).

Sandra OPRESCU

Una dintre cărțile importante ale anului trecut este Staze și metastaze carcerale, semnată de Ioana Cistelecan, un volum consistent despre literatura închisorilor comuniste, de la producțiunile orale (Radu Gyr) la memorialistica de după detenție (Nichifor Crainic, Paul Goma). Documentată, scrisă cu pasiune, cartea aduce și o viziune asupra epocii de teroare. Un fragment din carte a fost publicat în revista OPT motive.

Doina RUȘTI

Rafel Nadal (să nu-l confundăm cu faimosul tenismen, care are un „a“ în plus) a publicat recent romanul Mare de vară, unde evocă momentele petrecute în insulele Stromboli și Hydra, și întâlnirea cu Leonard Cohen. Ce mai știm despre Nadal? Doar că în 2019 a câștigat premiul Ramon Llull pentru cartea Fiul italianului. Romanul său de succes, tradus in 22 de limbi este La Maledicció dels Palmisano.

Alexandra NICULESCU

Radu ALDULESCU - de vorbă cu editorul său, Andrei RUSE, nu demult, la apariția unei noi ediții din Rezidenți în casa visurilor.

Anul BEETHOVEN

Edituri mici, cărți importante

Cartex

Roxane Gay scrie despre corp, folosind propriile bătălii emoționale, ca instrumente de explorare a zecilor de frici ce ne populează ființa, atunci când e vorba despre plăcere, consum, imagine, sănătate, dorință, acceptare și refuz.

Într-un fel, cartea răspunde la provocarea lansată de Margaret Mead cu decenii bune în urmă: „Înainte de a încerca să vedem cum putem schimba obișnuințele alimentare, trebuie să înțelegem ce înseamnă a mânca.” Pentru fiecare dintre noi, dincolo de tiparele culturii căreia îi aparținem, există răspunsuri individuale, care derivă din firele mai mult sau mai puțin întortocheate ale istoriei personale, din feluritele alegeri făcute de-a lungul timpului și din relațiile stabilite cu cei alături de care am străbătut bucăți din cărările lumii.

Roxane Gay, Foame. Memoriile corpului (meu), traducere de Aurelia Ulici, București, Black Button Books, 2019

Cristina BOGDAN

Cărți de succes

[ART]

Inscrierile pentru Conferința de Antropologie Urbană, ed a 6-a, - se prelungesc până pe 1 iulie. Mai multe informații, pe pagina conferinței, Muzeul Municipiului București (Palatul Suțu).

EDITURA UNIVERS

ARE CELE MAI MARI REDUCERI

Copyright © optmotive.ro