Două poeme​ de Andrew Singer

Adrian Oproiu - Traduceri - nr. 14 / 25 mai, 2020

Andrew Singer

Exil

(partea întâi)

“Exile” – cuvântul își strânge mâna cu cele cinci litere ale ei

peste cele două mâini ale mele, cățărându-se

tăcut prin eterul de vaselină –

fiecare deget-îmblăciu al mâinilor mele

este un fugar acum, un corp întrezărit

avântându-se printre coloanele de cărămidă ale unui portic –

edificiul stingerii ținuturilor.

Exil – mână înmănușată, omniprezentă,

ramnificație bestială desfăcându-se în jos pentru a atinge

și, paradoxal, a prinde grohotișul –

paraziți și bucăți moi de carne agățătoare,

dislocarea unor bucăți de sine – sau ale unui altul –

care? puțin mai contează acum –

amenințând fiecare legătură lumească și orice plan.

În miezul acestei autorități injuste, strivitoare,

cum ochii ferecați alină ghimpele exilat –

cum mașina imensă, monotonă se rotește în jurul

prezentului, actualizand privirea – sunt aici,

undeva… zbârnâind și înregistrând: New York.

Manhattan-ul devine orașul uman

dinăuntrul orașului, Ren-ul, calea de mijloc,

un demiurg fâlfâind între cer și pământ.

În orice zi îți va smulge în sus

sau în jos – înălțându-te sau înjosindu-te –

Manhattan-ul îți cunoaște deminitatea – și crima.

În Harlem, într-o zi călduroasă de vară

magazinele sunt atât de epuizate încât semnele alimentare care atârnă

sunt albite într-un miraj iligibil,

betonul gri atât de dens lovit de bombe incendiare

cu pete largi de cauciuc topit și aplatizat;

o căldură post-apocaliptică se scurge de pe chipuri

iar gulerele și foarte bătrânele, bombatele,

ofilitele corpuri, sprijinindu-se de stațiile de autobuz,

în timp ce schilozii și idioții o iau pe jos,

aerul înțepător cu deșeuri umane comprimate,

autobuzul local lipicios cu urme subțiri de pișat

șiroind până la culoarul central –

dar aerul condiționat rezistă

și lenta, joviala rampă de autobuz

se lasă și se retrage, ridicând veterinarul cu mers șontâc

la două blocuri înălțime, în răgazul relativ al autobuzului,

pe muzica unui pian liric,

blânde terțe minore și arpegii,

o altă zi de film în parcul din Manhattan.

Atât de multe lucruri se schimbă aici în mod continuu.

În SoHo, buticuri și cafenele

proliferează prin crăpăturile străzilor

precum o lavă obsidiană care se scurge,

cu nume precum Mica, Parigot și Baby Grand.

Se vede din tarabele fâlfâitoare de piață

andocate în weekenduri precum docurile spațiale

în jurul acestui avanpost extraterestru, Union Square –

nesfârșite, movile pribegi de verde înfrunzit:

portulacă, rapiță, varză chinezească și rapiță de muștar,

ceapă lungă, salată roșie, brocoli, spigarelli,

sau până la bogăția de pe East 90s' acum –

deodată: nicio insectă și aerul este curat;

fete pufoase plimbă câini pufoși,

plăpânde doamne bogate înfulecă dintr-un chardonnay sec,

simpatice begonii roz chicotesc matur

pe locurile de joacă strânse în jurul unui copac –

după fiecare colț așteaptă o nouă aventură.

Harta rutieră a Manhattan-ului atârnă asupra

acestei materii fecunde a zilei de vară

ca o planșă schematică a unui crevete în putrezire

cu multiple intestine vânjoase…

Mai târziu, luna îndepărtată furișează o „cameo”,

o mică apariție peste Astor Place:

pata mare și galbenă este o lampă înaltă de stradă

unde autobuze curajoase, sforăitoare încep

târâtul lor îndesat de neanderthal la deal –

acea mică pată albă deasupra lor, aceea este luna –

în timp ce aerul stătut se umple după 9

cu mănunchiuri înmiresmate de râsete dezgustătoare –

clădiri de cărămidă afumată țâșnesc în unghiuri ciudate

în zig-zag, un flux pietonal sălbatic

Exil

(partea a doua)

Uneori noaptea devine confuză – versul și exilul se încaieră

pentru niște simple deșerturi între abstract și real,

între local și universal

(așa cum un alt exilat pe această insulă a observat) –

Dar oare nu orice bloc din mozaicul Manhattan-ului

încifrează o cultură aflată într-un exil distant?

Capete mici și brune, aplecate peste cărțile de imnuri ale meniului,

murmură liturgia calamarilor,

a stridiilor și-a sepiilor, sub lampioanele de hârtie roșie,

comemorând o străveche, sacră,

secretă pervertire, o noapte cam ca aceasta,

un fior în registrul măsliniu al memoriei profunde –

este diminuat în acele sticle verzi, reci și erecte,

de pe alt continent, în ecoul coapselor

unei ere prăfuite, legănându-se, asemeni lagunei,

într-un amurg îmbibat cu busuioc și taragon

la fel ca acesta, în timp ce semnele alunecă spre o langoare studiată,

discreția își înmoaie completitudinile ei formale

și deferenta politețe a cinei

se dizolvă într-o dorință lungă și magnetică –

a tânji este singularitatea tomnaticului.

Și totuși, peste stradă, pepeni timizi de Pairisi

se retrag încovoindu-se de pe lopețile umerilor lui Rameau,

în timp ce narațiunea paralelă a iubirii se dezvăluie.

Lorimer se retrage în împrăștierea amurgului,

întinse, mâinile gesticulând amintesc de

povestea unei înșelăciuni pe care frunzele purtate de briză

o poartă cu sine pe bulevardul suportat de grinzi,

și care perie fațadele zgârie-norilor, înspre cocoșatele străzi acum

pe picioare tremurânde.... fantastica

musculatură privită de la orizont a civilizației

flambându-se sub prima adiere severă de toamnă

mânjind vițele frunzelor de fibră optică cu maro.

Vino încet aici, Renată a amurgului însângerat

cu felul în care solul preafericitului tău munte este înclinat

inspirat de aceeași împărtășită Credință în Dumnezeu.

Ghemuiește-te, și așteaptă zorii imaculați,

umbre împiedicate care trebuie apoi să se despartă pentru a lăsa loc

mărimii tale specifice de masă, nevoilor tale.

Nu este totuna cum te stabilești aici,

lin printre rămășițe, înlăturând doar atât

cât să poți lua loc fără să le împrăștii pe acestea,

și fără să înfurii sedimentul de creaturi îndurerate

cărunte, care înfașcă, cizelate parțial în adâncime.

Respinge provocările lor – rapid, ferm –

și așteaptă iazul să prindă acest lucru

și primește încă o falcă deschisă de exil,

noua liturghie din laguna locală

care a inundat aproape complet întregul prag

cu o pură cantitate de entuziasm ciudat –

apoi și-a găsit loc în noaptea obosită, saturată –

statornicindu-se ca o rochie sclipitoare de madipolon.

Adrian Oproiu

Noua Literatură

Ca prozator, Cristi NEDELCU se află încă la debut, în sensul că n-a publicat roman, ci doar proză scurtă, volumul său Graffiti, apărut anul trecut, fiind bine primit de public și de presă.

Fragmentul pe care îl propun azi, la rubrica Noua literatură (vz mai jos), face parte dintr-un roman, aflat aproape de final, o scriere alertă, cu o poveste interesantă, în subteranele căreia se dezvoltă subtil o parabolă cu apertură sociologică. Am selectat un fragment de pe la mijlocul romanului, care dă măsura talentului său. Inventiv epic, cu o scriitură inteligentă și cu imaginație, Cristi și-a format stilul ca jurnalist și capacitatea constructivă ca dramaturg.

Doina RUȘTI

Cartea săptămânii

Livada cu vișini​​

de AP Cehov

Recomandată de

Adriana IRIMESCU (Titieni)

[Radio Trafika Europe]

NOUTĂȚI

Humanitas

În numărul acesta semnează

Ioana Pârvulescu, la BNR

UN EVENIMENT TEATRAL

Miercuri, 27 mai, de la ora 18:00, pe SCENA 5, va avea loc premiera spectacolului-lectură: Sindromul Quijote de Carmen DOMINTE, (regia: Radu Ghilaș). Carmen a publicat teatru și în OPTm

Recomandări OPTm

Andrew Singer

la Penn University State

CRONICHETE & PREZENTĂRI

Harlan Coben este autorul cărții The Stranger, recent ecranizată de Netflix, în serialul de succes cu același nume. Fanii genului thriller vor fi cu siguranță încântați să audă că deja cunoscutul autor a publicat, anul acesta, un nou roman: The Boy from the Woods. Stephen King l-a citit și a spus că i-a plăcut la nebunie. Promite, așadar, să fie o poveste which brings the Wilde in Wilderness (nu spunem mai multe, vă lăsăm să descoperiți pe cont propriu).

Sandra OPRESCU

Una dintre cărțile importante ale anului trecut este Staze și metastaze carcerale, semnată de Ioana Cistelecan, un volum consistent despre literatura închisorilor comuniste, de la producțiunile orale (Radu Gyr) la memorialistica de după detenție (Nichifor Crainic, Paul Goma). Documentată, scrisă cu pasiune, cartea aduce și o viziune asupra epocii de teroare. Un fragment din carte a fost publicat în revista OPT motive.

Doina RUȘTI

Rafel Nadal (să nu-l confundăm cu faimosul tenismen, care are un „a“ în plus) a publicat recent romanul Mare de vară, unde evocă momentele petrecute în insulele Stromboli și Hydra, și întâlnirea cu Leonard Cohen. Ce mai știm despre Nadal? Doar că în 2019 a câștigat premiul Ramon Llull pentru cartea Fiul italianului. Romanul său de succes, tradus in 22 de limbi este La Maledicció dels Palmisano.

Alexandra NICULESCU

Radu ALDULESCU - de vorbă cu editorul său, Andrei RUSE, nu demult, la apariția unei noi ediții din Rezidenți în casa visurilor.

Anul BEETHOVEN

Edituri mici, cărți importante

Cartex

Roxane Gay scrie despre corp, folosind propriile bătălii emoționale, ca instrumente de explorare a zecilor de frici ce ne populează ființa, atunci când e vorba despre plăcere, consum, imagine, sănătate, dorință, acceptare și refuz.

Într-un fel, cartea răspunde la provocarea lansată de Margaret Mead cu decenii bune în urmă: „Înainte de a încerca să vedem cum putem schimba obișnuințele alimentare, trebuie să înțelegem ce înseamnă a mânca.” Pentru fiecare dintre noi, dincolo de tiparele culturii căreia îi aparținem, există răspunsuri individuale, care derivă din firele mai mult sau mai puțin întortocheate ale istoriei personale, din feluritele alegeri făcute de-a lungul timpului și din relațiile stabilite cu cei alături de care am străbătut bucăți din cărările lumii.

Roxane Gay, Foame. Memoriile corpului (meu), traducere de Aurelia Ulici, București, Black Button Books, 2019

Cristina BOGDAN

Cărți de succes

[ART]

Inscrierile pentru Conferința de Antropologie Urbană, ed a 6-a, - se prelungesc până pe 1 iulie. Mai multe informații, pe pagina conferinței, Muzeul Municipiului București (Palatul Suțu).

EDITURA UNIVERS

ARE CELE MAI MARI REDUCERI

Copyright © optmotive.ro