Generația (1)

Itinerariu spiritual este fermentul care va duce la coagularea dacă nu a generației, cel puțin a unui grup, eminamente bucureștean, de tineri intelectuali, care îi voi recunoaște lui Eliade, mai ales după întoarcerea din India, un fel de supremație simbolică, iar lui Nae Ionescu, rolul privilegiat de Magistru (cu majusculă). În jurul lui Eliade se adună astfel, destul de repede, din ce în ce mai mulți combatanți pentru cauza „generației”: Mihail Polihroniade (fost coleg la Liceul „Spiru Haret”), Ionel Jianu și Petru Comarnescu, apoi Sandu Tudor, Stelian Mateescu, Mircea Vulcănescu și Paul Sterian, „nucleului dur” alăturându-i-se ulterior mai tinerii Constantin Noica, Barbu Brezianu, Emil Cioran, Pericle Martinescu și Alexandru Elian.

Reacțiile – numeroase și adesea polemice – declanșate de apariția Itinerariului spiritual merită o analiză mai amănunțită, pentru că ele depășesc, prin amploare și percutanță, aria, de obicei restrânsă, a receptării unui text și/sau a unui autor, fiind semnificative pentru un context cultural mai larg, pentru preocupările unei epoci și ale unor medii culturale. De la programul schițat de Eliade în Itinerariu..., în numele unei generații, se ajunge rapid – efectul fiind, probabil, scontat de autorul „manifestului” – la o discuție de principiu în jurul temei generaționiste. Ecourile foiletonului publicat de tânărul colaborator al Cuvântului în toamna lui 1927 se vor regăsi, de-a lungul unui întreg an, 1928 – până după plecarea lui Eliade în India –, în zeci de articole (dacă nu chiar mai multe) la temă, semnate de autori mai tineri sau mai puțin tineri, în ziare și reviste de diferite orientări și în registre stilistice care acoperă un spectru bogat, de la abordarea pedantă, „academică”, la pamfletul suculent.

Ca în aproape orice discuție purtată pe o temă „de actualitate” (și pe un ton adesea ridicat sau patetic...), punctele de vedere exprimate tind să se polarizeze, amenințate de radicalizare. Pro sau contra, empatici față de proiectul generaționist „spiritual” expus de tânărul Eliade sau, dimpotrivă, rezervați, critici, aflați în dezacord cu acesta, participanții la dezbatere ajung să se implice într-o confruntare retorică de anduranță, adesea pe mai multe fronturi și în tir încrucișat. În centru nu se mai află numai cel de la care a pornit „războiul”, ci o mulțime de susținători și de contestatari, duelându-se unii cu alții și, uneori, încurcând taberele. Nu mai e vorba numai despre „cazul” unui tânăr excepțional care vrea să se afirme, ci de o „problematică” cu implicații mult mai largi – aceea a afirmării unei noi generații.

Oricât de contestabil – și, efectiv, de contestat –, Itinerariul... eliadesc a funcționat ca un catalizator, a stimulat clarificarea unor idei ce pluteau în aerul timpului, neformulate sistematic până atunci. Punct ochit, punct lovit – Eliade își propusese nu atât să obțină un (cvasi)consens al congenerilor săi din lumea intelectuală (și nici nu l-a obținut), cât să avertizeze asupra unei/unor probleme și, eventual, pe valul de interes creat de această dezbatere pasionată, să atragă atenția asupra propriului proiect intelectual. Un mod inteligent de autopromovare și o strategie „politică” eficientă.

Cel care va sintetiza și sistematiza (cu pedantă rigoare...), câțiva ani mai târziu, problematica generației sale, într-o serie de texte – în parte publicate în diferite periodice, în parte rămase inedite în timpul vieții – care ar fi trebuit să alcătuiasă o carte despre „tânăra generație”, nu va fi, cum bine știm, Mircea Eliade, ci colegul său, cu trei ani mai vârstnic, Mircea Vulcănescu, care, de altfel, încercase mai demult, în calitate de redactor la Buletinul Asociației Studenților Creștini din România, să schițeze un proiect generaționist. Cu intenții mai modeste, ce-i drept, limitându-și aria de acțiune la o anumită categorie de tineri – cititorii potențiali ai Buletinului amintit:

„Nu urmărim să-ntemeiem în coloanele noastre un ideal nou. Drumul nostru este tras de mult. (...) Cuvântul nostru nu se adresează deci studenților în general, ci numai celor cari vor să ne asculte. (...) Cuvântul nostru nu are înțeles decât pentru cei ce-au pornit la drum de mai-nainte” – avertizează tânărul Vulcănescu în 1923, într-un mic text „Cuvinte pentru drum” din primul număr al respectivei publicații.

Chestiunea aderenței tinerilor la valorile spiritualității creștine pare să-l preocupe, în această etapă, mai mult decât orice alt mod de încadrare generaționistă. Patru ani mai târziu, aflat la Paris (unde pregătește un doctorat – la Facultatea de Litere – despre profesiunile intelectuale în Franța și unde urmează totodată studii de drept, fiind în același timp implicat și în activitatea unor asociații și cercuri ortodoxe), Vulcănescu urmărește foiletonul lui Eliade din Cuvântul, regăsindu-se aici într-o măsură semnificativă.

Cei doi Mircea nu se cunosc încă. Vulcănescu preia inițiativa și, într-o mică scrisoare din 8 noiembrie 1927, îl roagă pe autorul Itinerariului... să-i trimită „toate numerele din ziar cuprinzând seria acestor studii”, întrucât unele dintre acestea îi lipsesc.

„Noi, aci, ne-am «smuls» aproape numerele unii de la alții și tot atâta interes i-au arătat chiar unii tineri de altă formație intelectuală ca a noastră, în parte sceptici asupra valorii unei revizuiri de conștiințe a unei generații care nu a produs încă mare lucru în cultură”, va adăuga într-o scrisoare ulterioară, descriind efervescența creată de apariția Itinerariului... printre studenții români de la Paris.

Cu o oarecare întârziere cauzată de „o gripă stupidă”, congenerul de la București îi răspunde, tot în câteva fraze, rugându-l, la rândul său, ca din ziarele trimise să-i înapoieze două, devenite deja greu de găsit (!) – „Aflu acum că exemplarele cu Insuficiența literaturii și Cultura sunt epuizate” – și adăugând laconic: „Cu scuze – aștept critica”. Într-o altă scrisoare, mai puțin formală, compusă peste câteva zile (datată 13 noiembrie), precizează că eventualele „observații critice” i-ar fi de folos pentru revizuirea Itinerariului..., în vederea publicării acestuia în volum:

„Cred că accepți linia generală a gândirii Itinerariului. După câte am auzit despre D-ta, gravitezi către o mistică ortodoxă. Ai putea ridica observații interesante asupra ortodoxiei care se vădește și în Itinerariu. Dumneata vei înțelege că poziția mea actuală e încă rezultatul unei crize”.

Vulcănescu revine cu o lungă scrisoare de mulțumire (datată 28 noiembrie, dar trimisă abia la sfârșitul lui decembrie, spre neliniștea destinatarului din Strada Melodiei). Cu tact, amână pentru altă dată eventualele obiecții, preferând să insiste asupra unor puncte de convergență între proiectul său și cel al lui Eliade; a citit Itinerariul spiritual ca pe un prolog, ca pe o încercare de autoclarificare „în preajma creației” și totodată ca pe o interogație asupra mizelor „generației” și asupra posibilelor strategii pe care aceasta le-ar avea de urmat:

„Mărturisesc că în ceea ce mă privește văd destul de lămurit cărei nevoi îi corespunde acest itinerariu (...). Mi se pare că scopul lui e îndoit. El urmărește mai întâi să degajeze întrebarea la care are de răspuns generația (ca atare își are de la sine locul desemnat înainte de «răspunsul» pe care îl va aduce creațiunea ulterioară) și urmărește apoi o punere la punct, util, o situare a condițiilor în care avem de definit o pozițiune proprie în cultură, față de moștenirea generațiilor precedente.

Cu acest dublu înțeles am citit itinerariul, și sunt mulțumit că am făcut-o, pentru că mi-a îngăduit să-mi modific o părere greșită asupra Domniei Tale” (s.a.).

„Părerea greșită” la care face referire autorul scrisorii venea din suspiciunea că, deși cu doar trei ani mai tânăr, Eliade ar fi putut aparține unei alte generații decât aceea a lui Vulcănescu – adică (deloc flatant!) unei generații fără „simțul individualității” și fără idealuri, dar cu „spirit de grupă”, alcătuită din „tineri sportivi”, pragmatici până la cinism. A se remarca, în treacăt, cât de impropriu folosesc Vulcănescu și Eliade, în 1927, cuvântul „generație” – confundându-l cu „promoția” și pretinzând că generațiile s-ar succeda în cultură la intervale de doar câțiva ani; în orice caz, nu mai mult de un deceniu...

Ca și autorul Itinerariului..., Vulcănescu descrie experiența războiului ca pe un revelator al unor identități generaționiste; numai că el adaugă o nouă linie de front celei deja cunoscute ce desparte generația părinților, a celor pe care războiul i-a găsit la vârsta matură, de generația fiilor, surprinși de evenimente înainte de a se fi format moral și intelectual. Noul clivaj sesizat de Vulcănescu ar fi acela dintre propria-i generație și „generația” imediat următoare. Față de criza (morală, spirituală, politică) instituită de război – și rămasă încă nedepășită – cele trei „generații” s-ar comporta complet diferit: „părinții”/„bătrânii” refuză chiar ideea de criză („Fascism, Maurrassism și chiar Comunism sunt aberații. Ea [generația precedentă] poate «explica» aceste schimbări ca deformări efemere ale vechii stări de lucruri. Dar nu le acceptă”); tinerii din „generația” lui Vulcănescu, care au asistat la deprecierea, în condiții de război, a valorilor individualiste în spiritul cărora fuseseră educați, la sacrificarea acestora „pe altarul scopurilor colective”, sunt dilematici și „în căutarea unei soluții”; în fine, cei încă și mai tineri nu numai că s-au adaptat la „starea de lucruri de după război”, ci chiar „și-au făcut un crez din ea”. Cele trei atitudini ar putea fi rezumate astfel: refuz al crizei, asumare a acesteia, depășire a crizei prin acceptare și compromis. Sau: individualism vieille mode, egoist și nerealist; oscilație între „crezul individualist în care nu mai credeam” (pentru că „văzusem cât prețuiește libertatea”) și „crezul colectivist sau al violenței”; colectivism pragmatic, asumat la modul „sportiv”. Cel puțin în această scrisoare de la sfârșitul lui 1927, Vulcănescu lasă impresia că îl îngrijorează mai mult clivajul în raport cu cei ce vin decât conflictul cu „bătrânii”:

„Generația de după noi nu mai are deloc simțul individualității. Ea pășește cu totul în făgașul «celor mulți» cu gânduri date gata de cugetarea altora. (...)

Noi nu mai credem în libertate, dar o iubim. (...) Noi acceptăm semnificația puterii, dar autoritatea pentru autoritate n-o iubim.

Schematizez, bine-nțeles, tendințe mai complexe, dar în acest cadru mi se pare că se pune problema generației noastre și în țară (și cu înrudiri prin apus). (...)

Specific pentru noi îmi apare criza în forma dilemei, pe care înțelegi cât m-a surprins s-o aflu sub pana Dumitale. «Între Luther și Ignațiu de Loyola» – atunci când te socoteam trecut peste îndoială, alături și reprezentant al celor ce gândesc ca Ignațiu de Loyola (...) în ceea ce are specific: conformismul prin constrângere externă” (s.a.)

Considerând că răspunsul cel mai potrivit la criza în miezul căreia trăiește generația sa este acela care ține cont de dimensiunea mistică și religioasă a existenței – tradusă, în cazul de față, prin credința creștin-ortodoxă –, Vulcănescu se întâlnește, de fapt, cu Eliade mai ales în proclamarea unui crez ortodox(ist) ca reper salvator pentru o întreagă generație. Dincolo de complexitatea și de multiplele ramificări tematice ale Itinerariului spiritual, Vulcănescu mărturisește că ceea ce i-a reținut înainte de toate atenția în acest text e, de fapt, intim legat de propria-i preocupare pentru ideea de spiritualitate ortodoxă ca soluție de depășire a crizei – altfel spus, de „interesul cuiva care de 7 sau 8 ani căuta «ortodoxii» între Luther și Ignațiu de Loyola”. Într-o altă scrisoare (de la sfârșitul lui decembrie), va adăuga cu precauție cîteva amendamente (promițând să formuleze și alte observații, mai pe larg, pentru „ediția a doua, «revăzută și adăugită»” a Itinerariului... – căci Eliade anunța că va publica în curând în volum foiletonul apărut inițial în Cuvântul):

„În general, sunt de acord cu Itinerariul, nu înțeleg însă în ce sens întrebuințezi cuvântul «spiritual» – în cursul călătoriei. Apoi la «calea spre ortodoxie» cred că ar fi lucruri de pus la punct. În ruptul capului nu aș putea socoti «antroposofia» D-rului Steiner ca o «piatră pentru un viitor templu» ortodox. Dar trec...”.

Bianca BURȚA-CERNAT

Critic și istoric literar

ScriitoriOpiniiCarteVizualConfesiuniPagina de literaturăIdeiInvitații lui ZenobNoua literaturăConvorbiri cosmopoliteGrand Slam PoeticIstorii subiectiveDebutArhivă

Noua Literatură

Ca prozator, Cristi NEDELCU se află încă la debut, în sensul că n-a publicat roman, ci doar proză scurtă, volumul său Graffiti, apărut anul trecut, fiind bine primit de public și de presă.

Fragmentul pe care îl propun azi, la rubrica Noua literatură (vz mai jos), face parte dintr-un roman, aflat aproape de final, o scriere alertă, cu o poveste interesantă, în subteranele căreia se dezvoltă subtil o parabolă cu apertură sociologică. Am selectat un fragment de pe la mijlocul romanului, care dă măsura talentului său. Inventiv epic, cu o scriitură inteligentă și cu imaginație, Cristi și-a format stilul ca jurnalist și capacitatea constructivă ca dramaturg.

Doina RUȘTI

Cartea săptămânii

Livada cu vișini​​

de AP Cehov

Recomandată de

Adriana IRIMESCU (Titieni)

[Radio Trafika Europe]

NOUTĂȚI

Humanitas

În numărul acesta semnează

Ioana Pârvulescu, la BNR

UN EVENIMENT TEATRAL

Miercuri, 27 mai, de la ora 18:00, pe SCENA 5, va avea loc premiera spectacolului-lectură: Sindromul Quijote de Carmen DOMINTE, (regia: Radu Ghilaș). Carmen a publicat teatru și în OPTm

Recomandări OPTm

Andrew Singer

la Penn University State

CRONICHETE & PREZENTĂRI

Harlan Coben este autorul cărții The Stranger, recent ecranizată de Netflix, în serialul de succes cu același nume. Fanii genului thriller vor fi cu siguranță încântați să audă că deja cunoscutul autor a publicat, anul acesta, un nou roman: The Boy from the Woods. Stephen King l-a citit și a spus că i-a plăcut la nebunie. Promite, așadar, să fie o poveste which brings the Wilde in Wilderness (nu spunem mai multe, vă lăsăm să descoperiți pe cont propriu).

Sandra OPRESCU

Una dintre cărțile importante ale anului trecut este Staze și metastaze carcerale, semnată de Ioana Cistelecan, un volum consistent despre literatura închisorilor comuniste, de la producțiunile orale (Radu Gyr) la memorialistica de după detenție (Nichifor Crainic, Paul Goma). Documentată, scrisă cu pasiune, cartea aduce și o viziune asupra epocii de teroare. Un fragment din carte a fost publicat în revista OPT motive.

Doina RUȘTI

Rafel Nadal (să nu-l confundăm cu faimosul tenismen, care are un „a“ în plus) a publicat recent romanul Mare de vară, unde evocă momentele petrecute în insulele Stromboli și Hydra, și întâlnirea cu Leonard Cohen. Ce mai știm despre Nadal? Doar că în 2019 a câștigat premiul Ramon Llull pentru cartea Fiul italianului. Romanul său de succes, tradus in 22 de limbi este La Maledicció dels Palmisano.

Alexandra NICULESCU

Radu ALDULESCU - de vorbă cu editorul său, Andrei RUSE, nu demult, la apariția unei noi ediții din Rezidenți în casa visurilor.

Anul BEETHOVEN

Edituri mici, cărți importante

Cartex

Roxane Gay scrie despre corp, folosind propriile bătălii emoționale, ca instrumente de explorare a zecilor de frici ce ne populează ființa, atunci când e vorba despre plăcere, consum, imagine, sănătate, dorință, acceptare și refuz.

Într-un fel, cartea răspunde la provocarea lansată de Margaret Mead cu decenii bune în urmă: „Înainte de a încerca să vedem cum putem schimba obișnuințele alimentare, trebuie să înțelegem ce înseamnă a mânca.” Pentru fiecare dintre noi, dincolo de tiparele culturii căreia îi aparținem, există răspunsuri individuale, care derivă din firele mai mult sau mai puțin întortocheate ale istoriei personale, din feluritele alegeri făcute de-a lungul timpului și din relațiile stabilite cu cei alături de care am străbătut bucăți din cărările lumii.

Roxane Gay, Foame. Memoriile corpului (meu), traducere de Aurelia Ulici, București, Black Button Books, 2019

Cristina BOGDAN

Cărți de succes

[ART]

Inscrierile pentru Conferința de Antropologie Urbană, ed a 6-a, - se prelungesc până pe 1 iulie. Mai multe informații, pe pagina conferinței, Muzeul Municipiului București (Palatul Suțu).

EDITURA UNIVERS

ARE CELE MAI MARI REDUCERI

Copyright © optmotive.ro

Echipa