Când e orașul mai fericit?

Atunci când s-a golit pentru prima dată am fost uimiți și neliniștiți. Apoi străzile s-au umplut de fotografi veniți să surprindă minunea: cum crește iarba singură și necălcată în picioare printre pietrele din Piața Unirii. Cum te poți plimba pe mijlocul șoselei, fără să te claxoneze mașinile. Cum să parchezi acolo unde ai treabă, fără să faci prea multe manevre laterale.

Apoi golul a devenit regulă. Și spaimă. Și tristețe. Liniște. Străzi goale, cafenele goale, librării cu vitrine întunecate.

De câțiva ani am obiceiul să vorbesc cu orașul în gând. Să-l întreb ce spune și ce simte. Mai ales de când am descoperit și citit *Orașele invizibile *ale lui Italo Calvino. În fiecare secundă orașul nefericit conține un oraș fericit care nu-și dă seama că există. Citat aproximativ, din memorie.

M-am tot întrebat în săptămânile din urmă când e mai fericit orașul? Sau care parte a lui a ieșit la iveală: cea fericită, sau cea nefericită?

Mi-am petrecut zilele pe balcon, într-o liniște care amplifica orice sunet mărunt. Uguitul guguștiucilor. Farfurii ciocnite, un polonic amestecând în oală. Aspiratoare mereu puse în funcțiune. Ba chiar și un bătător lovind ritmic un covor. Geamuri deschise prin care răsunau râsete de copii. Închiși în casă, păreau că nu le pasă și se bucurau oricum și de orice.

Duminicile, dintr-un bloc de vis-a-vis se auzeau pe la amiază marșuri italienești. Am decis că un domn ofițer pensionar le ascultă. Că seamănă cu Alberto Sordi și că fumează țigări fără filtru. Vântul făcea să varieze intensitatea sunetului. Marșurile se auzeau când mai tare, când mai încet. După aproximativ o oră, încetau. Mă întristam când nu le mai auzeam.

În plimbările printre aleile de bloc eram invidioasă pe melci, mierle și porumbei. Mă uitam cum înfloresc vișinii și merii, apoi liliacul și castanii. Parcă abia descoperisem viața adevărată iar ea se încăpățâna să treacă în viteză și indiferentă pe lângă mine.

Într-una din plimbările prin cartier am văzut într-o după-masă un fazan. Un fazan adevărat, cu pene pestrițe, guler roșu și coadă lungă. O apariție suprarealistă, ca toată atmosfera zilelor de izolare.

Ieri l-am întâlnit din nou, de data asta sus pe deal, mai aproape de pădure. Nu știu de ce mă încăpătânez să cred că e același fazan pe care l-am văzut și în aprilie.

Acum că viața s-a reluat, iar orașul geme de oameni și de mașini, continui să fiu invidioasă pe fazan.

Eu m-am întors la asfalt, la semafoare și la aglomerație. El zboară în continuare grațios printre tufe de măceș și păducel și cloncăne mulțumit.

Și tot aștept să-mi răspundă orașul: când se simte mai fericit? Când e pustiu și liber, sau când colcăie de zgomote, de pași, de zăpușeală și de praf?

Doina GECSE-BORGOVAN

Jurnalist (Radio România), scriitoare.

Scriitori și creatori de ficțiuneOpiniiCarteVizualConfesiuniPagina de literaturăIdeiInvitații lui ZenobNoua literaturăConvorbiri cosmopoliteGrand Slam PoeticIstorii subiectiveDebutArhivă

Noua Literatură

Ca prozator, Cristi NEDELCU se află încă la debut, în sensul că n-a publicat roman, ci doar proză scurtă, volumul său Graffiti, apărut anul trecut, fiind bine primit de public și de presă.

Fragmentul pe care îl propun azi, la rubrica Noua literatură (vz mai jos), face parte dintr-un roman, aflat aproape de final, o scriere alertă, cu o poveste interesantă, în subteranele căreia se dezvoltă subtil o parabolă cu apertură sociologică. Am selectat un fragment de pe la mijlocul romanului, care dă măsura talentului său. Inventiv epic, cu o scriitură inteligentă și cu imaginație, Cristi și-a format stilul ca jurnalist și capacitatea constructivă ca dramaturg.

Doina RUȘTI

Cartea săptămânii

Livada cu vișini​​

de AP Cehov

Recomandată de

Adriana IRIMESCU (Titieni)

[Radio Trafika Europe]

NOUTĂȚI

Humanitas

În numărul acesta semnează

Ioana Pârvulescu, la BNR

UN EVENIMENT TEATRAL

Miercuri, 27 mai, de la ora 18:00, pe SCENA 5, va avea loc premiera spectacolului-lectură: Sindromul Quijote de Carmen DOMINTE, (regia: Radu Ghilaș). Carmen a publicat teatru și în OPTm

Recomandări OPTm

Andrew Singer

la Penn University State

CRONICHETE & PREZENTĂRI

Harlan Coben este autorul cărții The Stranger, recent ecranizată de Netflix, în serialul de succes cu același nume. Fanii genului thriller vor fi cu siguranță încântați să audă că deja cunoscutul autor a publicat, anul acesta, un nou roman: The Boy from the Woods. Stephen King l-a citit și a spus că i-a plăcut la nebunie. Promite, așadar, să fie o poveste which brings the Wilde in Wilderness (nu spunem mai multe, vă lăsăm să descoperiți pe cont propriu).

Sandra OPRESCU

Una dintre cărțile importante ale anului trecut este Staze și metastaze carcerale, semnată de Ioana Cistelecan, un volum consistent despre literatura închisorilor comuniste, de la producțiunile orale (Radu Gyr) la memorialistica de după detenție (Nichifor Crainic, Paul Goma). Documentată, scrisă cu pasiune, cartea aduce și o viziune asupra epocii de teroare. Un fragment din carte a fost publicat în revista OPT motive.

Doina RUȘTI

Rafel Nadal (să nu-l confundăm cu faimosul tenismen, care are un „a“ în plus) a publicat recent romanul Mare de vară, unde evocă momentele petrecute în insulele Stromboli și Hydra, și întâlnirea cu Leonard Cohen. Ce mai știm despre Nadal? Doar că în 2019 a câștigat premiul Ramon Llull pentru cartea Fiul italianului. Romanul său de succes, tradus in 22 de limbi este La Maledicció dels Palmisano.

Alexandra NICULESCU

Radu ALDULESCU - de vorbă cu editorul său, Andrei RUSE, nu demult, la apariția unei noi ediții din Rezidenți în casa visurilor.

Anul BEETHOVEN

Edituri mici, cărți importante

Cartex

Roxane Gay scrie despre corp, folosind propriile bătălii emoționale, ca instrumente de explorare a zecilor de frici ce ne populează ființa, atunci când e vorba despre plăcere, consum, imagine, sănătate, dorință, acceptare și refuz.

Într-un fel, cartea răspunde la provocarea lansată de Margaret Mead cu decenii bune în urmă: „Înainte de a încerca să vedem cum putem schimba obișnuințele alimentare, trebuie să înțelegem ce înseamnă a mânca.” Pentru fiecare dintre noi, dincolo de tiparele culturii căreia îi aparținem, există răspunsuri individuale, care derivă din firele mai mult sau mai puțin întortocheate ale istoriei personale, din feluritele alegeri făcute de-a lungul timpului și din relațiile stabilite cu cei alături de care am străbătut bucăți din cărările lumii.

Roxane Gay, Foame. Memoriile corpului (meu), traducere de Aurelia Ulici, București, Black Button Books, 2019

Cristina BOGDAN

Cărți de succes

[ART]

Inscrierile pentru Conferința de Antropologie Urbană, ed a 6-a, - se prelungesc până pe 1 iulie. Mai multe informații, pe pagina conferinței, Muzeul Municipiului București (Palatul Suțu).

EDITURA UNIVERS

ARE CELE MAI MARI REDUCERI

Copyright © optmotive.ro

Echipa