Ademeniera albinelor în stup

De ceva zile bune mi-am adus aminte de un text drag mie, pe care l-am citit într-o seară de vară, cu aproape un an în urmă. N-am reușit să reflectez prea mult, fiind prins cu licența, la vremea aceea, totuși, într-un moment de răgaz, mi-am adus aminte de el, un parc din apropierea blocului, unde-am stat cu privirea fixată în coroanele bogate de tei, lăsând textul să se decanteze, ca și când aș fi așteptat să-și facă efectul.

Însă nu știu ce m-a împins neapărat să îmi aduc aminte de el iarăși. Zilele trecute, mi-am amintit de o notă din *Jurnalul de la Păltiniș*, în care Gabriel Liiceanu scria că a primit de la Noica o listă de lecturi pentru o perioadă de câțiva ani și reflecta asupra ideii de a citi cu direcție, planificat.

Dar cum poți să-ți aduci aminte de un text? Unde apare procesul de *anamnesis*? Sau – mai degrabă – de ce și în ce constă?

Desigur, pe de-o parte, ține de relaționări între evenimente, fragmente de situații, conexiuni între elemente cu care interacționezi sau de care te înconjori. Însă – mai mult – ține și de un sentiment, în cazul meu, pe care nu-l puteam defini, o stare nouă, bizară, pe care o trăiești profund – ca și când legătura dintre rememorări se afla deja, tacit, iar singurul pas ce mai rămăsese până la revelarea amintirii era conștientizarea acesteia. Există o impresie complexă, o emoție compactă – un soi de nostalgie a lecturii, un soi de dorință de a încerca să împărtășești impresiile textului, un fel de a încerca să-ți aplici ceea ce ai citit în activitatea ta zilnică. E ca și când ți-ai aduce aminte de un moment plăcut, pe care îl internalizezi până când ajungi să „exiști” în el pentru ceva timp – desprinzându-te de realitate și retrăindu-l. De fapt, poate că asta și e: o amintire plăcută.

Ceea ce mă interesa atunci, ca și în momentul de față e o întrebare acută. Iar în micul parc de cartier, înconjurat de tei și de garduri vopsite, profitând de liniștea nocturnă și de sunetele greierilor, am închis ochii, suspendând întrebările, ca să aștept, poate, să-*mi aduc aminte* un răspuns.

  • Zamolxe, mister păgân, de Lucian Blaga...am șoptind, închizând ochii.

Am retrăit scenă cu scenă, fără a încerca să descifrez simbolurile, căci ceea ce mă interesa atunci era să îmi dau seama nu neapărat despre ceea ce a vrut Zamolxe, de ceea ce a reușit Zamolxe, de ce (nu) a făcut, ci despre întregul mecanism al sistemului de valori. Zamolxe încearcă să le ofere oamenilor din cetate o alternativă la credința lor, însă aceștia îl refuză – îl hulesc și-l alungă în pădurea de lângă cetate. Doar pe axa aceasta apare o similaritate ce pare să fie un *deja-vu* al socialului: teama de inovație, refuzul schimbării. Nu în sensul unei modificări exterioare, materiale – ultimul model, cea mai recentă îmbunătățire a unui instrument tehnologic. Ci refuzul unei schimbări valorice.

E curios cum apare repetitiv acest scenariu al conflictului dintre nou și vechi; sau – mai precis – apare un soi de teamă pentru acceptarea unei alternative. Nu este vorba despre punerea în balanță a perspectivelor, ci despre teama de a exista o pluralitate a lor. Mai mult ca sigur au fost și până la Platon, dar poate el este primul caz edificator, căci problematica din *mitul peșterii* solidifică impresia aceasta a conflictului dintre condițiile existențiale. Iar de atunci tot apar astfel de momente critice - Galilei și Copernic, de pildă.

Pare să fie o problemă de actualitate - și nu doar prin raportare la situația aceasta a virusului, care afectează întreaga omenire.

De câteva săptămâni a apărut o dispută din ce în ce mai accentuată între idei – mai mult sau mai puțin întemeiate, mai mult sau mai puțin veridice, dar idei ce străbat și abat de la problema principală. Este și punctul în care apar similaritățile între realitate și ceea ce este un mit. Oamenii oscilează între ele, jonglând cu impresii, până ce nu mai reușeșesc să diferențieze ceea ce este de ceea ce își imaginează, ceea ce gândesc de ceea ce experimentează.

Un caz revelator îl reprezintă măsurile de minimă siguranță care au generat crize și eroi confecționați: de pildă, lipsa produselor de dezinfectare. Granița dintre prevenție și obsesie, dintre siguranță și ipohondrie – uneori părând similară sforii parcursă de acrobați, la circ. Aflată într-o obscuritate impenetrabilă, exprimă și ea o întâlnire între planurile existențiale, între realitate și mit. Bricolajul dintre planurile existențiale devine mediul în care omul trăiește.

Nu tocmai similară, însă parcurgând același mecanism al împlinirii realității prin ficțiune – și fantastic – este cea dintre literatură și mit. Literatura readuce narațiunea cu valoare sacră într-un spațiu atipic, căutându-i o prelungire de sens, miza fiind aceea de a urmări în ce măsură explorarea mitului nu îl suspendă, ci îl adâncește. *Zamolxe* explorează această adâncire a mitului. Hulit și izgonit cu pietre din cetate, trece prin tragedia de a nu fi înțeles. Asemenea lui Zarathustra, al lui Nietzsche, care voia să le arate oamenilor o credință alternativă, și el caută să le ofere o credință *vie* – mai degrabă un soi de panteism transcendental –, întemeiată pe o relaționare profundă cu mediul. Divinitatea este statuată prin metafora unui orb pe care fiece om îl poartă de mână și îl ghidează. Apar și alte personaje-simbol: tânărul cu coroana de spini, omul de pe rug, ca să-i susțină frământările. Acțiunea se focalizează asupra lui Zamolxe în contextul unei false scindări de credință. Este născocirea Magului, care nu dorește o răscoală – căci *vulgul* începuse a-l îndrăgi pe Zamolxe în răstimpul de șapte ani de la momentul alungării. Acest conflict dintre credința cea nouă și cea veche apare mult mai interesant, astăzi. Magul încearcă să îmbuneze poporul, care începe să simtă lipsa învățăturilor lui Zamolxe, spunându-le oamenilor acum să-l cinstească drept zeu pe cel alungat.

Ceea ce șochează în lectură nu este neapărat atitudinea Magului, ci schimbarea aproape radicală – sau contradictorie – a unui comportament, a unei atitudini. Și mai șochează ceva: felul simbolic în care acesta este omorât: aflând că în cetate urmează să aibă loc o ceremonie în cinstea statuii zeului Zamolxe, acesta, înfricoșat, se îndreaptă spre templu, unde află cum poporul stă în fața unei statui care îl reprezintă. Fără a mai putea suporta ritualul – vexat de caracterul lui iluzoriu –, Zamolxe se repede surescitat asupra chipului său cioplit, doborându-l, iar câțiva ciobani din mulțime îl pedepsesc, strivindu-l cu bucățile propriei statui.

E nevoie de o credință sau de un om care oferă, în definitiv, un sfat? Ce contează de fapt: un reper sau o venerare? Sau – mai degrabă – *când* un reper devine obiect venerat? Când și cum e depășit stadiul de reper și accesat cel de venerare?

Raportat la situația actuală, este halucinant punctul acesta de scindare, mai ales că realitatea îmbracă un veștmânt al ficționalului și ajunge, într-o anumită măsură, un mit. Sigur, cumva este inevitabil, mai ales pentru o entitate bipedă a cărei caracteristică definitorie și distinctivă este gândirea și – mai ales, din perspectiva filosofiei culturii – utilizarea ei în procesul de imaginare.

Textul lui Blaga nu este neapărat despre repere, însă ce învățătură despre acestea ne oferă! Poate este – într-o anumită măsură – și despre ele, ca și despre cum se manifestă societatea.

Un număr apreciabil de indivizi născocesc și *imaginează* în ce măsură poate fi combătut un virus.

Și – în orice caz – nu acesta ar fi neapărat un punct critic – sau punctul critic. Nu cadrul pandemiei ar fi cel ce, într-adevăr, a născut o criză de repere – culturale și existențiale – , însă evident a intensificat-o. Sensul nu este cel clișeic, superficial, infertil, vag – cel de a recunoaște vocal și inert ca fiind inevitabilă lipsa unor „repere” – chit că „le uităm”, chit că nu sunt – , ci cel de a semnala o profundă plutire în derivă, mai ales în ceea ce privește sursele de informare.

Nu mai aud greierii, nici zgomotul ascuțit al unei mașini ce conduce neîntemeiat de rapid și traversează bulevardele, străzile. Coroanele, ce până acum câteva secunde mai oscilau de la adierea ușoară și caldă, par încremenite, ca și când pasivitatea mea s-a răsfrânt peste parc. Liniște și atât.

Ademenirea albinelor în stup face și mai pregnant tragismul orientării, căci nimeni nu a infirmat urletele ce se aud din interiorul peșterii.                                                                                                                                                                                                    

Andrei ROȘCA

Absolvent al Facultății de Litere (Universitatea din București), pasionat de antropologie și de literatură.

Noua Literatură

Ca prozator, Cristi NEDELCU se află încă la debut, în sensul că n-a publicat roman, ci doar proză scurtă, volumul său Graffiti, apărut anul trecut, fiind bine primit de public și de presă.

Fragmentul pe care îl propun azi, la rubrica Noua literatură (vz mai jos), face parte dintr-un roman, aflat aproape de final, o scriere alertă, cu o poveste interesantă, în subteranele căreia se dezvoltă subtil o parabolă cu apertură sociologică. Am selectat un fragment de pe la mijlocul romanului, care dă măsura talentului său. Inventiv epic, cu o scriitură inteligentă și cu imaginație, Cristi și-a format stilul ca jurnalist și capacitatea constructivă ca dramaturg.

Doina RUȘTI

Cartea săptămânii

Livada cu vișini​​

de AP Cehov

Recomandată de

Adriana IRIMESCU (Titieni)

[Radio Trafika Europe]

NOUTĂȚI

Humanitas

În numărul acesta semnează

Ioana Pârvulescu, la BNR

UN EVENIMENT TEATRAL

Miercuri, 27 mai, de la ora 18:00, pe SCENA 5, va avea loc premiera spectacolului-lectură: Sindromul Quijote de Carmen DOMINTE, (regia: Radu Ghilaș). Carmen a publicat teatru și în OPTm

Recomandări OPTm

Andrew Singer

la Penn University State

CRONICHETE & PREZENTĂRI

Harlan Coben este autorul cărții The Stranger, recent ecranizată de Netflix, în serialul de succes cu același nume. Fanii genului thriller vor fi cu siguranță încântați să audă că deja cunoscutul autor a publicat, anul acesta, un nou roman: The Boy from the Woods. Stephen King l-a citit și a spus că i-a plăcut la nebunie. Promite, așadar, să fie o poveste which brings the Wilde in Wilderness (nu spunem mai multe, vă lăsăm să descoperiți pe cont propriu).

Sandra OPRESCU

Una dintre cărțile importante ale anului trecut este Staze și metastaze carcerale, semnată de Ioana Cistelecan, un volum consistent despre literatura închisorilor comuniste, de la producțiunile orale (Radu Gyr) la memorialistica de după detenție (Nichifor Crainic, Paul Goma). Documentată, scrisă cu pasiune, cartea aduce și o viziune asupra epocii de teroare. Un fragment din carte a fost publicat în revista OPT motive.

Doina RUȘTI

Rafel Nadal (să nu-l confundăm cu faimosul tenismen, care are un „a“ în plus) a publicat recent romanul Mare de vară, unde evocă momentele petrecute în insulele Stromboli și Hydra, și întâlnirea cu Leonard Cohen. Ce mai știm despre Nadal? Doar că în 2019 a câștigat premiul Ramon Llull pentru cartea Fiul italianului. Romanul său de succes, tradus in 22 de limbi este La Maledicció dels Palmisano.

Alexandra NICULESCU

Radu ALDULESCU - de vorbă cu editorul său, Andrei RUSE, nu demult, la apariția unei noi ediții din Rezidenți în casa visurilor.

Anul BEETHOVEN

Edituri mici, cărți importante

Cartex

Roxane Gay scrie despre corp, folosind propriile bătălii emoționale, ca instrumente de explorare a zecilor de frici ce ne populează ființa, atunci când e vorba despre plăcere, consum, imagine, sănătate, dorință, acceptare și refuz.

Într-un fel, cartea răspunde la provocarea lansată de Margaret Mead cu decenii bune în urmă: „Înainte de a încerca să vedem cum putem schimba obișnuințele alimentare, trebuie să înțelegem ce înseamnă a mânca.” Pentru fiecare dintre noi, dincolo de tiparele culturii căreia îi aparținem, există răspunsuri individuale, care derivă din firele mai mult sau mai puțin întortocheate ale istoriei personale, din feluritele alegeri făcute de-a lungul timpului și din relațiile stabilite cu cei alături de care am străbătut bucăți din cărările lumii.

Roxane Gay, Foame. Memoriile corpului (meu), traducere de Aurelia Ulici, București, Black Button Books, 2019

Cristina BOGDAN

Cărți de succes

[ART]

Inscrierile pentru Conferința de Antropologie Urbană, ed a 6-a, - se prelungesc până pe 1 iulie. Mai multe informații, pe pagina conferinței, Muzeul Municipiului București (Palatul Suțu).

EDITURA UNIVERS

ARE CELE MAI MARI REDUCERI

Copyright © optmotive.ro