În acea caustică parabolă a lumii moderne care este romanul Gog, Papini descrie fantezia bolnavă a unui sibarit: o colecție de uriași. Indivizi care depășesc cu mult înălțimea de doi metri sunt strânși laolaltă, într-un insolit sat al giganților, și puși să-și petreacă tot timpul unul în tovărășia celuilalt, cu precizarea, deloc neglijabilă, că respectivii rezidenți primesc un stipendiu generos. Rezultatul? După doar câteva săptămâni, uriașii încep să se deteste: dacă, în lumea obișnuită, ei ar fi fost constant admirați pentru calitățile fizice cu totul ieșite din comun, în acel spațiu izolat, excepționalitatea lor, juxtapusă unei excepționalități concurențiale permanente, se ...

În cartea sa, Cercul mincinoșilor. Cele mai frumoase povești filozofice din întreaga lume, Jean-Claude Carrière selectează și o povestire a lui Charles Péguy despre un om din Evul Mediu care întâlnește în drumul său un muncitor care spărgea piatră, una dintre cele mai grele munci și acesta i se plânge pentru faptul că duce „o viață de câine”, care nici nu merită să fie trăită, fiind nevoit să facă această muncă istovitoare și prost plătită indiferent de anotimp și de intemperii etc. Un alt pietrar îi spune însă că, deși într-adevăr munca e foarte grea, el este mulțumit că totuși ...

Diana poate fi văzută adeseori prin Sibiu, cu o carte de Houellebecq sub braț, coborând străzile, lăsând în urmă, pe piatra cubică, o pulbere ca bruma de toamnă târzie. Are câteva păpuși genul rebel, cu părul zburlit și haine ușchite, care o urmează peste tot. Cel mai adesea intră pe ușa teatrului, unde are întâlniri misterioase cu diverse vânzătoare de măști, dar și cu un elf, paznicul ușii spre luna februarie. Uneori scrie scrisori parfumate cu esențe de flori, iar din când în când îmi trimite și mie câte una. Ai grijă, Zenob, zice ea, să n-o pierzi, pentru că ...

În mod paradoxal, primul autor al cărui nume a fost asociat imago-ului Vestului sălbatic în literatura nord-americană a fost unul originar din Est: Bret Harte, cu oareșce experiență în ce privește aventura minieră, publică în 1868 o colecție de povestiri ale Vestului sălbatic, The Luck of Roaring Camp, volum ce-i regalează imediat și popularitatea ca scriitor. Poveștile sale cu un oarecare iz moral, educativ, pe alocuri melodramatice îndrăznesc o abordare narativă originală și destul de curajoasă, dacă e să le privim în contextul literar căruia-i aparțin, și anume aceea de a introduce și de a miza pe personaje marginale, tot ...

O paranteză a viețuirii digitale> Ne înstrăinăm la început> ca porumbeii care zboară flușturatici> când paznicul aruncă fărâmele de pâine uscată> pe jos, lângă barieră.> mai mulți locuitori vin să-i aducă paznicului> felii verde petrol de la putregai> sau macaroane întărite ori margini de pizza.> nu mai vorbim unii cu alții decât prin computer,> nu mai dăm telefoane, doar niște sms-uri concise> (e prea multă energie de consumat pentru prietenie) ,> pe chat e cel mai ușor să trăiești,> prescurtezi cuvintele potrivite în imperiul Fast Food,> arunci ...

Era începutul lui 2020 și se făcea că mă uitam peste un top al cărților de autori „străini” al celor de la The Guardian. Admit, nu eram fana cărților scrise de autori ce nu sunt britanici sau francezi, dar Hollow Heart (Cuore Cavo) a italiencei Viola Di Grado mi-a făcut cu ochiul. Era etichetată ca un „fearless first novel” de către cei de la New York Times Magazine, deci trebuia să aibă un merit scriitoricesc, chiar dacă nu mi-ar fi satisfăcut gusturile literare... În martie a ajuns cartea, iar în aprilie am citit-o. De fapt, am citit-o și am recitit-o, ...

Salvatorul> El merge alene și deschide larg ochii pentru că nu îi vine sã creadã. În> fața lui, la locul unde e depus gunoiul, lângã pubele, se aflã o piramidã> fãcutã din cãrți. Chiar are forma unei piramide.> A grãbit pasul și, când a ajuns lângã ele, piramida pãrea și mai> neverosimilă decât de la distanțã. Erau în majoritate cărți vechi, dar în> stare bunã. Cine oare le aruncase ? Cine, de la blocurile vecine, a aruncat> conținutul unei întregi biblioteci ? > S-a gândit puțin, apoi și-a sunat un prieten. Acesta a ...

Să nu scrii nimic de care să-ți fie rușine în clipele de supremă singurătate. Mai bine moartea, decât să trișezi ori să minți. (Emil Cioran – Caiete) Dragă Veronica, Primul lucru pe care vreau să-l știi despre mine este că m-am născut din orgoliu. Părinții mei s-au cunoscut abia după ce trăiseră deja prima și adevărata iubire. Sau, dacă nu neapărat adevărată, acea iubire de care nu au uitat niciodată. Când l-a cunoscut pe tata, mama avea deja un copil, pe sora mea. Avea și un soț la activ, înmormântat. Avea în spate niște ani prea grei pentru cât trăise ...

Într-un articol trecut vorbeam despre anumite tentative în cinematografia contemporană de a depăși arhetipurile rigide propuse în lupta dintre Bine și Rău – fie că vorbim despre animații sau filme, de adaptări ale basmelor sau de experimente inspirate din universul comics-urilor. Tot cu această ocazie, aminteam de tendința realizatorilor de a umaniza antagoniștii consacrați, de a estompa granițele destul de stridente între reprezentanții celor două tabere aflate în conflict, reprezentanți care acționează în baza unui fel de determinism pe cât de implacabil, pe atât de inexplicabil. Rezultatul acestor tentative s-a bazat, astfel, pe exerciții de psihologizare a personajelor, care pornesc ...

În primăvara anului 1894, la zece ani după ce, la Metsovo, fusese răpită de haiduci, pentru răscumpărare, Duko Averoff Geanopol, se făcea nuntă mare la sărăcăceni, o populație de păstori nomazi, înrudită vag cu aromânii. Se mărita una dintre cele patru fiice ale celnicului, numită Vassilo. Pe mire îl chema Govaris și avea în jur de treizeci de ani, o vârstă considerată coaptă pentru căsătorie. Făcea parte dintre oamenii altui celnic, din Muriki, Thiva. După obicei, nunta începuse la stâna miresei, cu tot fastul și cu respectarea datinilor. Se încuscreau doi celnici mari, avuți, cu turme multe. Au fost făcute ...

Paula Haneș, studentă în anul II, la Facultatea de Litere a Universității „Lucian Blaga” din Sibiu, a scris prima poezie la 17 ani. Recent a obținut premiul I, la Concursul Național de Poezie „Traian Demetrescu” (TRADEM). ghosts> mă uit la un videoclip vechi> cu oameni fericiți care-acum nu mai există> ei credeau c-o să devină pământ –> au devenit pixeli> pe fața unora pun pauză și dau rewind> dar nu-i ca și cum i-aș aduce lângă mine> că-i ca și cum le-aș adânci lipsa> zâmbeau ciocneau dansau> de parcă-n noaptea ...

Nu știu dacă vi s-a întâmplat și dumneavoastră, dar de când cu pandemia asta, și cu orele pe care le petrec în fiecare zi în fața calculatorului, mă cam supără ochii. Dacă până acum țineam cu mândrie ochelarii în toc, de câteva luni am început să cred în utilitatea lor, iar când mi-a venit rândul să fac următorul top, am ales ușor: scriitori ce poartă ochelarii cu stil. Să ne documentăm deci, zic! Istoria oferă multe date. De exemplu, încă din Antichitate, Cicero constată cât de greu îi citesc unii sclavi textele din cauza privirii lor încețoșate, iar Nero obișnuiește ...

ACTUL I, scena 1 Undeva, deasupra României, în cer, pe doi nori, o șezătoare civică divină dezbate importanța mersului la vot. La cât de aprinsă era conversația, pământenii se întrebau de ce sunt fulgere și tunete la începutul săptămânii. Dar, ca în orice scenariu scris la mai mult de două mâini, după ploaie și furtună vine vremea bună. Cetățeanul turmentat, sughițând la fiecare cuvânt: Da’ eu cu cine votez? Ion Luca Caragiale: Dar altă întrebare nu mai știi? Toate generațiile de-un veac încoace își pun această întrebare din vina ta. Iar acum, se întreabă chiar dacă are rost votul? Auzi!? ...