Sensul existenței

Mihai ENE - Idei. Carte - nr. 40 / 23 noiemb., 2020

În cartea sa, Cercul mincinoșilor. Cele mai frumoase povești filozofice din întreaga lume, Jean-Claude Carrière selectează și o povestire a lui Charles Péguy despre un om din Evul Mediu care întâlnește în drumul său un muncitor care spărgea piatră, una dintre cele mai grele munci și acesta i se plânge pentru faptul că duce „o viață de câine”, care nici nu merită să fie trăită, fiind nevoit să facă această muncă istovitoare și prost plătită indiferent de anotimp și de intemperii etc. Un alt pietrar îi spune însă că, deși într-adevăr munca e foarte grea, el este mulțumit că totuși are de lucru, își poate întreține familia și, în plus, lucrează în aer liber, vede lumea trecând și se consolează cu ideea că alții o duc și mai rău. În fine, al treilea spărgător de piatră pe care îl întâlnește îi spune un singur lucru: „Eu construiesc o catedrală”.

Desigur, cele trei atitudini sunt simbolice și generice, primele două întâlnite foarte des, cea de a treia însă, cred, din ce în ce mai rar. Astfel, prima ipostază este una pe care am putea-o numi realist-pesimistă: este cert că munca aceea este grea și prost plătită, este evident că muncitorii aceia ar fi putut fi mai bine remunerați și să aibă o viață mai ușoară (să li se facă un adăpost, de exemplu, pentru perioadele când condițiile nu sunt prielnice etc.); dintre acești nemulțumiți – și pe bună dreptate – își selectează adepții mișcările de emancipare socială și de luptă împotriva exploatării, pentru drepturi sporite ale muncitorilor.

Al doilea pietrar reprezintă o categorie pe care o putem numi realist-optimistă: lucrătorul vede toate aspectele muncii sale, dar se mulțumește să se iluzioneze că cele pozitive sunt mai importante, mai ales dacă se compară nu cu cei care o duc mai bine, ci cu cei care o duc și mai rău – și atunci el se simte chiar un privilegiat; acesta este angajatul ideal al tuturor patronilor, al corporațiilor, al Puterii: convins că e un privilegiu chiar și faptul de a avea un loc de muncă, el se mulțumește cu ceea ce primește și nu e dispus să se revolte pentru a nu risca să piardă chiar și bruma de bunăstare pe care își închipuie că o posedă.

Al treilea însă face parte dintr-o categorie aparte, rar întâlnită, aceea a idealiștilor creatori, urâți de primii și disprețuiți de ceilalți pentru că ei nu pot fi atrași în lupta împotriva asupritorilor, dar nici nu caută vreo recompensă materială deosebită din simplul motiv că ei par să fie imuni la ambele aspirații: de aici se selectează creatorii geniali și sfinții...

Dezinteresul lor față de lucrurile materiale – care este o opțiune personală și nu ar trebui să capete un caracter de generalitate – convine Puterii, pentru că respectivii nici nu sunt o sursă de revoltă și, de obicei, aduc un plus valoric indiferent de munca/ arta pe care o practică – în cel mai rău caz, sunt neutri și, de aceea, tolerați de un statu quo care, de fapt, îi disprețuiește profund, considerându-i naivi și ușor de manipulat. Nici nemulțumiții și revoltații, și cu atât mai puțin conformiștii, căldiceii dornici de chivernisire care se străduiesc să fie cât mai aproape de cercul puterii sau măcar să intre în grațiile sale, nu îi înțeleg pe acești visători vizionari, prea acaparați de munca/ arta lor ca să-i mai intereseze altceva, tocmai pentru că sensul pe care îl conferă activității lor este unul care depășește orice pretenții cotidiene.

Ca și sfinții care nu trebuie luați ca etalon atunci când vine vorba de treburi publice, sociale, generice, tocmai pentru că ei reprezintă niște excepții care nu mai au contact, de fapt, cu lumea comună, tot astfel acești idealiști nu pot impune norme sociale valabile pentru o comunitate întreagă. Însă ei trebuie cu atât mai mult ocrotiți, ca niște păsări sau flori rare, tocmai pentru că reprezintă o aspirație particulară atât de admirabilă, care ne amintește că poate exista ceva mai înalt și mai important dincolo de viața noastră cotidiană, mai bună sau mai dificilă, și care necesită o pasiune halucinată pe care foarte puțini indivizi sunt capabili să o pună în joc.

Jean-Claude Carrière - Cercul mincinoșilor. Cele mai frumoase povești filozofice din întreaga lume (Ed. Humanitas, trad. de Brândușa Prelipceanu și Emanoil Marcu).

Mihai ENE

Este lector universitar la Facultatea de Litere a Universității din Craiova și scriitor (poezie, proză, eseistică și critică literară). Cărți: Trei viziuni ale orașului (pentru un film alb-negru), versuri (2004), Vălurile Salomeei. Literatura română și decadentismul european (studiu, 2011); Jocurile Thaliei. Ipostaze ale actului teatral (studiu, 2018). Premiul de Debut al Uniunii Scriitorilor din România – Filiala Craiova.

Credem în imagine și de aceea nu ilustrăm textele de literatură, ci le personalizăm cu secvențe din viața scriitorului, cu poze de la lansări sau de la alte evenimente care făceau până nu demult parte din viața noastră normală. Creatorul de ficțiune este un om viu, mai important decât relația simbolică din mintea unui ilustrator.

NOUA LITERATURĂ

Cu o scriitură matură, observațională și epurată de artificii, Emilia TOMA a ales registrul confesiunii clasice și un narator masculin. Începutul romanului Terapie pentru o cauză pierdută promite o biografie complicată și o poveste păstrată multă vreme.

Doina RUȘTI

CARTEA SĂPTĂMÂNII

Oamenii Epocii Fanariote. Chipuri din bisericile Țării Românești și Moldovei de Tudor Dinu.

Humanitas, 2018

Carte recomandată de Cristina BOGDAN

Biblioteca de Proză Contemporană. LITERA

CĂRȚI

ART, 2020

Litera Mov, Cultura în direct: Doina Ruști & Cristina Bogdan

Litera, 2020

Editura Muzeul Literaturii Române, 2020

Polirom, 2020

Crime Scene Press, 2020

Litera, 2020

În nr.-ul acesta semnează

ȘCOLI

BookLand renovează școli din mediul rural

Bani negri (pentru zile albe). Un serial HBO, semnat de Daniel Sandu.

În fiecare an apar șapte mii de filme în lume, dar cel pe care îl faci tu trebuie să aibă ceva inedit. (Daniel Sandu)

Ioan CRISTESCU, despre Alice Voinescu, la Cultura in direct, MNLR

Anul BEETHOVEN

Copyright © optmotive.ro