OPTm
nr. 74

Paula Haneș, studentă în anul II, la Facultatea de Litere a Universității „Lucian Blaga” din Sibiu, a scris prima poezie la 17 ani. Recent a obținut premiul I, la Concursul Național de Poezie „Traian Demetrescu” (TRADEM). 

ghosts

mă uit la un videoclip vechi
cu oameni fericiți care-acum nu mai există
ei credeau c-o să devină pământ –
au devenit pixeli

pe fața unora pun pauză și dau rewind
dar nu-i ca și cum i-aș aduce lângă mine
că-i ca și cum le-aș adânci lipsa
zâmbeau ciocneau dansau
de parcă-n noaptea aia ar fi prins
legat și închis moartea în subsol
intenționat
ca să le poată auzi pașii lor veseli de deasupra

în nuanțe șterse și sacadări –
multe sacadări
pe o casetă erodată de praf –
mult praf
oameni așa cum nu i-am mai văzut
zâmbeau ciocneau dansau
de parc-ar fi știut dinainte că
toată culoarea ștearsă a casetelor
se va împregna-n ei cu timpul
că-ntro-o zi
tinerețea lor va fi găsită
și-o să primească play
și-o să zâmbească o să danseze o să ciocnească
după atâta timp
din nou

râd ca el & iubesc ca ea 

tatei i-au plăcut atât de mult picioarele mamei
că și-a dorit ca eu să le am la fel
totuși ceva îl deranja la ele
pentru că acum am picioarele lu’ mama
da’ merg ca tata
mamei i-au plăcut atât de mult ochii tatei
că și-a dorit ca eu să îi am ca ai lui
și totuși ceva o deranja la ei
pentru că acum am ochii lu’ tata
da’ nu-i place când văd lucrurile exact ca el
și-ar fi dorit mama să râd ca tata
tata și-ar fi dorit să râd ca oricine numai ca el nu
și-așa plâng mult ca mama și râd numai de față cu alții
ca tata
când eram mică zicea mama că trebuie să am vocea lu’ tata
el n-a zis nimic
știa că o să am vocea lui da’ atunci când urlu
am crescut și-a zis tata că trebuie să iubesc mult
ca mama
ea n-a zis nimic
știe mama cât doare când iubești și ierți fără limite
dacă mă uit atent la mine
am rămas cu ce n-a înțeles mama la tata și tata n-a înțeles la mama
câteodată sunt copilul ei
altădată sunt copilul lui
râd ca el & iubesc ca ea

în parc 

cea mai mare tristețe vine din dezamăgirea provocată de bunicul
vrea să plece mult prea repede acasă pentru știrile de la ora 19:00
singura rană e cea din genunchi sau cot
după o căzătură care te lasă cu o cicatrice și face din părintele tău un erou
refuzul peste care trebuie să treci e-al porumbelului mereu pe fază
sau al copilului singur la părinți care nu-și împarte mingea cu tine
bine că aici se uită repede; se găsește întotdeauna un câine fericit
vine
te miroase
și se așază la picioarele tale ca un drumeț obosit în jurul focului
în afara parcului toate acestea nu mai există; în afara lui dai de cicatrici mai adânci
dintr-o lume constant rănită în care nimic nu-i mai face pe părinți eroi
de asta se strâng noaptea în parc învinșii și-adorm pe băncile lui
noaptea
cea mai mare rană din parc e singurătatea