59 / 12 aprilie, 2021

56 / 22 martie, 2021

Elegie pentru secolul XX

Pentru mulți, secolul trecut a fost unul atroce pentru umanitate: războaie mondiale, conflicte regionale, dictaturi sângeroase, totalitarisme insuportabile, asezonate cu șomaj, sărăcie, foamete, în diverse grade și perioade de timp, în funcție de regiune și de țară. Cu toate acestea, este și unul dintre cele mai dinamice, mai active, mai spectaculoase secole din istorie. Nu cred că există un secol în care să se desfășoare atât de multe evenimente importante pentru istoria lumii, de la o pleiadă de invenții și inovații – începând cu avionul, radioul și televiziunea, culminând cu zborul în spațiu și terminând cu internetul – și până la creații artistice extrem de incitante în toate domeniile. Fiecare decadă își are stilul ei, fiecare generație marchează și schimbă aproape radical spațiul public – nu doar cel occidental, dar și cel asiatic, african sau sud-american, globalismul punând în final un accent definitiv asupra acestor transformări.

Este secolul în care ultimele imperii sunt demantelate, coloniile își câștigă independența, democratizarea societăților avansează permanent, de la dreptul de vot universal, incluzând și femeile și minoritățile, la implicarea din ce în ce mai largă a cetățenilor în treburile publice. În paralel cu crearea unor arme de distrugere în masă, cu lagărele de exterminare și cu – sperăm – ultimele vise de dominație planetară a unei rase sau a unor națiuni sunt descoperite tratamente esențiale pentru majoritatea bolilor care nimiciseră un număr enorm de oameni în secolul precedent și chiar în prima parte a secolului XX, mai multe flageluri fiind eradicate complet, iar altele fiind ținute sub control. Cu toate acestea, noi amenințări apar din zone necunoscute, cea mai teribilă fiind SIDA/HIV, care a marcat ultimele decade ale secolului trecut ca principal pericol sanitar.

Generația noastră și cea a părinților noștri – născuți în perioada postbelică – este însă una norocoasă prin prisma faptului că sunt unele dintre puținele generații din istorie care nu au cunoscut războiul în mod direct. Am văzut, în schimb, revoluții și războaie la TV, ca pe niște filme neprelucrate, ca pe niște reality-show -uri palpitante și teribile. Am văzut prăbușirea Zidului Berlinului și căderea Uniunii Sovietice, am trăit angoasa Cernobîlului, văzut infama execuție a cuplului Ceaușescu, am trăit exuberanțe revoluționare și inevitabilele dezamăgiri care le-au urmat.

Personal, deși am trăit practic cea mai urâtă perioadă a secolului trecut – ultimul deceniu ceaușist și așa-zisa tranziție dominată de un capitalism sălbatic, drame sociale și violențe care au scindat societatea poate pentru totdeauna –, mă simt mult mai atașat de acest secol teribil decât de cel din care am trăit, practic, o perioadă de timp simetrică. Noul secol, al cărui început nu poate să nu fie marcat de imaginea Turnurilor Gemene în flăcări, mi se pare, prin comparație, insipid. Nu numai că istoria continuă, spre dezamăgirea adepților teoriei lui Fukuyama despre „sfârșitul istoriei”, dar ea continuă fie într-un registru dramatic teribil, cu inepuizabile zone de conflict și cu artificiale războaie de putere, fie într-un registru carnavalesc derizoriu, „societatea spectacolului” atingând noi și noi limite ale ridicolului și scabrosului, inimaginabile în urmă cu mai bine de jumătate de secol, atunci când Guy Debord lansa această formulă devenită celebră. Trăim într-o realitate care se împarte între isterie și depresie, între exuberanță tâmpă și angoasă paranoică.

Bogăția și varietatea căutărilor artistice din secolul XX este fără precedent în istoria culturii, de la formele modernismului radical, reprezentate de curentele de avangardă care continuă unele intuiții de la finele secolului precedent și până la postmodernism, cu diversele sale fațete, de la reveriile textualiste la cele multiculturale, diversele experimente, mai mult sau mai puțin fertile, de la reprezentările cele mai abstracte până la expresiile cele mai concrete, de un realism crud, nu doar în artele plastice sau literatură, dar și în cinematografie și celelalte arte ale spectacolului etc. – toate construiesc o panoramă incredibilă și inepuizabilă. În expresia muzicală se trece de la inovatorii din prima jumătate de secol, precum Stravinski, Rahmaninov, Șostakovici sau Schönberg, prin muzica de jazz și blues, cu toate variantele lor, spre pop-rock și punk, muzica electronică și diversele genuri de nișă sau underground din muzica metal și terminând cu cea rap și hip-hop din ultima decadă a secolului, cărora li se adaugă, desigur, o multitudine de alte experimente și dezvoltări de o creativitate practic nelimitată.

...

Era 8 octombrie 2010

Pornisem din Sighișoara, eram la volan și, după ce am trecut de Luna, am căutat un post de radio din Cluj. Muzică plăcută, auzeam melodia lui Nicu Alifantis care mă asigura: a venit, a venit toamna...; după care, la microfon, redactorul muzical: ”ei, și-acum, o piesă pe care vă propun să o ascultăm, indiferent de anotimp”, și fără alt comentariu își alege din playlist vocea orgasmică a lui Chris Rea ... A change is clearly taking place / Looking for the suuummer...; cât pe-aici, ca la finalul melodiei, să caut cu mâna dreaptă CD-ul Chris Rea, primit în dar, la un 1 Martie, de la traducătoarea Dana Ilin; voiam să îl ascult pe englez mai departe. Numai că, fără pic de reclamă la vreun produs farmaceutic, începe buletinul de știri: ”La Filiala Cluj a Uniunii Scriitorilor, - dau volumul mai tare - se decernează azi Premiile ”Zilele Prozei”. Într-un an cu apariții editoriale de excepție, potrivit criticului literar Irina Petraș, misiunea juriului a fost una extrem de dificilă. Astfel că, pentru prima dată în istoria decernării acestui premiu, vor fi aduse în prim plan nu mai puțin de 6 cărți: Pudră, al Dorei Pavel, Angelus, de Ruxandra Cesereanu, Antologia prozei scurte transilvane actuale, de Ovidiu Pecican, Provizorat, de Gabriela Adameșteanu, Un om din est, de Ioan Groșan și Cadență pentru marș erotic, de Mariana... a urmat o pauză în eter, de Mariana... (a repetat el), după care am numărat trei tentative de a mi se pronunța numele Gorczyca.

În acel an nu făcusem încă transferul la Cluj, eram membră a Filialei Mureș, și mă gândeam că din cauza asta, probabil, nu sunt cunoscută de știriști. Ajunsesem la Câmpia Turzii (cred că nu se dăduse drumul la Autostradă) și, în ciuda solcitării atenției presupuse de traversarea acestui oraș cu multe treceri de pietoni, ego-ul meu rănit era captiv într-un noian de bombăneli.

Pe la Turda, supărarea s-a mai diminuat și a rămas doar un lest acolo, ignorat deja când am ajuns la coborârea de pe Dealul Feleacului, în acel punct de unde vezi cum ți se așterne în vale tot Clujul; mi-am adus aminte că eu însămi, citind un articol despre Homo ludens, m-am dus la Librăria Universității și am întrebat pe ce raft pot găsi cartea lui Johan Huizinga. În tentativa mea de a pronunța exact ca în olandeză, am repetat de câteva ori numele eseistului, încât doamna de la casă a crezut că mi-a rămas un os de pește în gât și mi-a sugerat să beau întâi puțină apă.

Ajung la Cluj și, în timp ce căutam un loc de parcare în zona în care, odată, se afla celebra Cafenea ”Arizona”, topos emblematic pentru scriitori precum Alexandru Vlad, Petru Poantă, Ion Mureșan, Ovidiu Pecican... o altă amintire din aceeași serie îmi vine în minte: eram în forfota Târgului de carte de la Paris, în martie 2010; aveam o țintă precisă: Scena Autorilor, unde urma să se întâmple o întâlnire cu cel căruia tocmai îi apăruse romanul Harta și teritoriul. Mă întâlnesc în drumul meu grăbit cu un scriitor român, nu dau nume, care mă întreabă dacă vreau să mergem la standul Tunisiei ca să bem o cafea la nisip. Eu îi spun în fugă, îmi pare rău, o lăsăm pe mâine, merg să-l văd pe Houellebeck.

Cum oi fi pronunțat eu, mi-e greu să reconstitui, cert e că spre seară, în autobuz, în drum spre Hotel de la Paix, îl aud pe scriitor: băi, a fost Houellebeck azi în târg și n-am știut.

...

ISTORIA VIE A LITERATURII ROMÂNE

(Anii 90.Anii 2000: 1998-2005. Anii 2005-2007. Anul 2008-2009. Anii 2009-2011. Anul decăderii - 2012. Prin cenușa imperiilor - 2013-2019.)

PS. Vă așteptăm cu amintiri, opinii, comentarii - să scriem împreună istoria literaturii postdecembriste.

NOUA LITERATURĂ

Mina DECU scrie poeme care pornesc de la imaginea simplă, de o banalitate căutată, pentru ca apoi fiecare umbră a iconului respectiv să se deschidă spre perspective umane complexe, dublate de o rafinată psihologie a gesturilor ori de rememorări mozaicale, pentru a se alcătui într-un mod extrem de ingenios într-o „poveste”, susținută discret de emoții. Cerebrale, ostentativ analitice, poemele Minei propun un stil epic și o viziune asupra întregului.

Doina RUȘTI

CARTEA SĂPTĂMÂNII

Recomandată de Mihai ENE

LITERA

Trafika Europe: [Women in Translation]

CĂRȚI NOI

LITERA

NU UITAȚI

de Scena digitală

Hyperliteratura

citeste.ro

Curtea-Veche

Edgar Morin

Editura Casa Cărții de Știință

Eveniment editorial: Sonata pentru acordeon de Radu Aldulescu

LITERA

VIAȚA Culturală

Cristina Bogdan & Filip-Lucian Iorga, discutând proiecte culturale, în prodecanatul Facultății de Litere, București. În toamna lui 2019.

IN CURÂND

Credem în imagine și de aceea nu ilustrăm textele de literatură, ci le personalizăm cu secvențe din viața scriitorului, cu poze de la lansări sau de la alte evenimente care făceau până nu demult parte din viața noastră normală. Creatorul de ficțiune este un om viu, mai important decât relația simbolică din mintea unui ilustrator.

Copyright © optmotive.ro