Coborârea în infern (catabasis) reprezintă o temă de largă circulație în ritualurile mistice, în mitologie, artă. Eliade îi atribuie valoare inițiatică, iar în scrierile lui artistice este legată de povestea nefericitului Orfeu. În Odiseea homerică, Ulise coboară în Hades ca să-și cunoască viitorul de la profetul orb, Tiresias; Orfeu, considerat strămoș al lui Homer, se confruntă cu zeii și cu lumea cealaltă, căci el vrea s-o readucă la viață pe Euridice, așadar vrea să anuleze însăși moartea. Deși învins în idealul său, rămâne ca simbol al celui ce a coborât în lumea morții și s-a reîntors. Povestea cuprinde un ritual, pe care Eliade îl numește "de tip șamanic", sugerând misterele orfice, despre care se știe că erau precedate de o serie de purificări – vegetarianism, asceză, învățătură religioasă –  năzuințele orficilor fiind  transmigrația și imortalitatea sufletului.

Coborârea în infern în timpul vieții nu înseamnă moarte. De aceea, Pandele (Nouăsprezece trandafiri) acceptă mesajul  de la Euridice. Ritualul cere purificare – katharsis, tehnică apoloniană -, iar maestrul Pandele se pregătește minuțios, prin intermediul teatrului. Spectacolul însuși sugerează perspectiva accidentului, care salvează istoria, căci este pusă în scenă povestea despre torna torna, fratre, întâmplarea care a dat certificat de naștere românilor. Pandele, purificat prin artă, iluminat prin anamnesis, înțelege că poate coborî, deoarece catabasa este urmată de înălțare. Chemarea iubitei moarte (Euridice) înseamnă eliberarea sufletului din închisoarea materiei și, deci, de sub apăsarea morții. Așadar, eroul romanului Nouăsprezece trandafiri coboară în lumea umbrelor pentru a-și desăvârși experiența memoriei. Este ceea ce descoperă și Adrian (În curte la Dionis), un alt Orfeu pentru care experiența coborârii (cu ascensorul) declanșează procesul de anamneză, în sensul de acces la memoria generală.

(Dictionar de simboluri din opera lui Eliade, 1997)