59 / 12 aprilie, 2021

o cămașă înghețată

[re-amintire]

mâna ta era lângă măr

ți se vedea foarte bine brațul alb din locul în care stăteam

îmi controlam atent mușchii să nu scot vreun foșnet ceva

nu voiam să știi că aștept să te hotărăști de care parte alegi să-ți lași mâna să decidă în locul tău

nu te mai văzusem de foarte mult timp

nu mă vedeai acum

nu știai că aș fi putut să te văd atât de brusc de după un perete de sticlă și o perdea ce mai mult lăsa să se vadă decât ascundea

când eram mici ne aminteam mereu viermele înainte de a mușca

acum palma ta doar stătea cuminte așezată alături și nicio mișcare nu se schița

despărțite de un geam priveam fiecare spre ce ne interesa

numai că una mai privea și altceva

îmi aminteam din nou viermele

și mă întrebam dacă și tu

dacă buzele tale s-ar mai strânge a scârbă când inelele lui le-ar mângâia

femeia era lângă tine

de partea nevăzută

știam

unghiile tale erau la fel ca ultima dată când mi-ai dat un pahar cu apă

femeia și atunci tot nevăzută era

amintirile mi-au mutat privirea și când m-am întors mușcai

nu te crezusem în stare

deși mâna ta avea ceva ferm în așezare

mai aproape cămașa îmi spunea un pitic tipicar în ureche

desigur că nici el nu exista

și nici lacrimile care udau podeaua de unde nimic verde nu creștea

mă luase de mână deja și alergam cu el prin păduri în care nimic rău și apropiat apropiat și rău nu era aproape de gâtul meu

ai mușcat

atât de tare

încât un vreasc mi s-a rupt sub picioare

și un strop de suc de măr cu salivă a aterizat în dreptul ochilor mei pe geam

atunci mâna ta și-a recăpătat brațul și toate celelalte părți din tine care lipseau

vederii mele

și ochii tăi au aterizat și ei în dreptul ochilor mei pe geam

știam ce voiai

îmi era frică și tremuram

ți-am văzut buzele cum se strâng a scârbă

și în spațiul de sticlă stând martor ochilor noștri

am lipit viermele pe geam

și mai departe mi-am întors capul

și m-am văzut afară cum fugeam

[neputință]

știi prea bine că ce e într-o lume se intersectează numai tangențial cu ce e în alta

și de ceva vreme îți tot spui că asumarea spațiului gol e ceva ce ți-ar putea face zilele mai suportabile

de pe margine vezi mai bine cum cade pietrișul în apă

nu le poți spune că nu-i motiv de îngrijorare

nu le poți spune să-și vadă mai departe de treaba lor

nu le poți spune nimic

aduni mai multă căldură în palmă și presezi unde doare

cineva îți spune că ar fi mai ușor altfel

încearcă să te convingă

zâmbești

asculți

dai din cap

mulțumești

și refuzi

mai multe cercuri se adună pe suprafața albastră care nu e cer și care s-ar putea să nu fie nici apă

concentricitate

te plasezi chiar în mijloc

încerci să nu-ți privești mâinile și să faci trezirea să se îndepărteze din plan

din planul secundar

în rest existând doar

[nenorocire]

când te trezești nu ai de unde să știi că ușa deschisă

a rămas în urma ta

sau că în urma ei a intrat altceva

camera e goală de oameni

doar tu

și ușa deschisă

cauți cu privirea un semn

o carte schimbată

și încerci să ghicești mulaje în clintirea prafului

ascunzi în minte arma posibilă

și nu te ridici

tragi ca pe o jucărie descusută respirația înspre tine

și o lași ca pe un balon umplut cu făină să iasă

apoi îți amintești că asta a fost ieri

și mergi la baie să te speli pe față

[work in progress]

și zilele vor arata ca un drum șerpuit ce amintește de legendele despre care vorbeam pe atunci mult înainte de somn

îi voi face loc între pulpe și mă va transforma în punte între munți

te vei trezi cu gândul că nu ai văzut ninsoarea

te vei întoarce cu fața în sus și cu degetele lungite vei desena pe tavan însemnul disperării

[re-vărsare]

un loc în care toate lucrurile îți sunt la îndemână

câinele apare doar dacă îți amintești de el și vrei să-l mângâi

scările nu ți se dezintegrează sub tălpi

dar nici nu duc unde de obicei duceau

sau unde ar trebui

duc unde vrei

și nici măcar tu nu știi că vreodată ai vrut

da e fix ca în visul lui jung

numai că jung nu ești tu

și nimic ascuțit nu te mai poate opri

să îți spui că de azi înainte niciun râu nu va mai putea să se verse în mare

pentru că nu mai vrei tu

și una după alta se vor ține în continuare după tine zilele

de cealaltă parte

[lan de grâu fără ciori]

numai o cămașă înghețată mă mai poate face să mă gândesc la tine acum

s-au întâmplat multe între timp și am mai și plecat

duioșia a ajuns într-un colț îndepărtat

ferindu-se de lemn și de pământ și de imagini ce se vor a fi uitate

nici nu știu dacă ce scriu acum e chiar ce gândeam înainte s-o fac

totul s-a făcut între timp mult prea nu despre noi

singură inerția m-a mai împins spre tine

și corpul desigur

pe el nu-l pot nici păcăli nici înșela și nici pune prea mult timp să aștepte

sunt din nou între cer și pământ fără să le pot atinge pe niciunul

iar genurile se lipesc de degetele mele care se lipesc de cămașa înghețată

un om care nu suportă atingeri dar ține pe cineva lipit măcar puțin de epiderma lui

iar desprinderea doare rău și rămâi inevitabil cu o parte mică din tine lipsă

aș putea să îmi pun brațele în jurul acestei cămăși

până o fac să poată fi îmbrăcată

dar mi-e teamă că mie mi-ar fi mare iar ție oricum ți-a fost mică mereu

așa că mă duc până în colțul ăla și mă uit de acolo pe geam

cum stă neclintită întinsă la uscat ca o sperietoare fără urmă de cioară

Mina DECU

Masterandă în Filosofie și în Studii Europene, fost profesor de Studii socio-umane, fost librar, actual redactor, traducător și poet debutant, Mina Decu (n. 15 aprilie 1983) s-a făcut remarcată prin debutul cu Desprindere (2018), volum de poeme, care a luat următoarele premii: Premiul Național pentru Poezie „Mihai Eminescu” Opus Primum; Premiul „Tânărul poet al anului 2018”, în cadrul Galei Tinerilor Scriitori; Premiul pentru debut, în cadrul Festivalului National de Poezie „Colocviile George Coșbuc”; Premiul pentru debut editorial în anul 2018, în cadrul Galei APLER. A participat la diverse festivaluri și evenimente de poezie și literatură. A apărut cu texte poetice în română și în traducere (engleză, franceză și maghiară) în mai multe antologii și reviste literare, din țară și din străinătate.

în același număr

ISTORIA VIE A LITERATURII ROMÂNE

(Anii 90.Anii 2000: 1998-2005. Anii 2005-2007. Anul 2008-2009. Anii 2009-2011. Anul decăderii - 2012. Prin cenușa imperiilor - 2013-2019.)

PS. Vă așteptăm cu amintiri, opinii, comentarii - să scriem împreună istoria literaturii postdecembriste.

NOUA LITERATURĂ

Mina DECU scrie poeme care pornesc de la imaginea simplă, de o banalitate căutată, pentru ca apoi fiecare umbră a iconului respectiv să se deschidă spre perspective umane complexe, dublate de o rafinată psihologie a gesturilor ori de rememorări mozaicale, pentru a se alcătui într-un mod extrem de ingenios într-o „poveste”, susținută discret de emoții. Cerebrale, ostentativ analitice, poemele Minei propun un stil epic și o viziune asupra întregului.

Doina RUȘTI

CARTEA SĂPTĂMÂNII

Recomandată de Mihai ENE

LITERA

Trafika Europe: [Women in Translation]

CĂRȚI NOI

LITERA

NU UITAȚI

de Scena digitală

Hyperliteratura

citeste.ro

Curtea-Veche

Edgar Morin

Editura Casa Cărții de Știință

Eveniment editorial: Sonata pentru acordeon de Radu Aldulescu

LITERA

VIAȚA Culturală

Cristina Bogdan & Filip-Lucian Iorga, discutând proiecte culturale, în prodecanatul Facultății de Litere, București. În toamna lui 2019.

IN CURÂND

Credem în imagine și de aceea nu ilustrăm textele de literatură, ci le personalizăm cu secvențe din viața scriitorului, cu poze de la lansări sau de la alte evenimente care făceau până nu demult parte din viața noastră normală. Creatorul de ficțiune este un om viu, mai important decât relația simbolică din mintea unui ilustrator.

Copyright © optmotive.ro