OPTm
nr. 92/5

Fragilitate și efemeritate

Ca teoretician, am fost atras irezistibil de ceea ce a făcut obiectul muncii mele de cercetare: fragilitatea. Fie că vorbim despre un sentiment estetizat, fie că ne referim la condiția materială a unei opere de artă, fragilitatea a fost prezentă constant în fundal. Aceasta a fost dublată, aproape invariabil, de un alt fenomen al vieții artistice: efemeritatea. Tocmai de aceea criticii de artă au recurs la canon și la canonizare: gesturile respective sunt menite să compenseze caracterul vulnerabil al operei de artă, mumificând-o, într-un chip artificial, prin inserarea într-un corpus de valori grație căruia noțiunea de capodoperă exclude tensiunea unei negocieri permanente.

Cel mai pertinent exemplu care îmi vine în minte atunci când asociez fragilitatea și efemeritatea cu condiția produsului estetic este cel al celebrei vaze Portland. Este vorba despre o camee romană, datând, cel mai probabil, de la începutul secolului I al erei noastre, recte din perioada primilor împărați, Augustus și Tiberius. Probabil că publicul contemporan a auzit de camee atunci când a frunzărit colecția de poezii a lui Théophile Gautier, Émaux et camées (Emailuri și camee, 1852), definitorie pentru curentul estetic ce va fi cunoscut sub numele de parnasianism. Pentru a simplifica, o camee este o piatră semiprețioasă (adesea, onix) sculptată în relief, prin tehnica devenită celebră sub titulatura de basorelief. Vaza în cauză, a cărei existență a fost semnalată la Roma abia la începutul secolului al XVII-lea, într-o scrisoare trimisă lui Rubens de către un savant francez, a fost descoperită, probabil, în mormântul împăratului Severus Alexander. 

Intrată în tezaurul influentei familii patriciene Barberini, vaza, considerată un desăvârșit exemplu de artă latină clasică, a fost cumpărată, la finele secolului al XVIII-lea, de ducesa de Portland, Margaret Cavendish-Harley (care a și împrumutat numele celebrei camee). Din 1810, vaza a intrat în patrimoniul marelui British Museum. Și aici, paradoxal, intervin fragilitatea și efemeritatea. Deși muzeul ar fi trebuit să asigure protecție și intangibilitate inestimabilului obiect, fatalitatea nu a întârziat să se manifeste. Pe 7 februarie 1845, vaza a fost complet distrusă de un individ aflat în stare de ebrietate, William Lloyd, arestat și ulterior amendat cu suma de trei lire sterline!

Astfel intră în scenă geniul restaurării migăloase, cel care a salvat, de atâtea ori, de la extincție opere de artă aproape pierdute. Nu mai puțin de trei reconstrucții succesive (în 1845 de John Doubleday, în 1947-1949 de J.W.R. Axtell și, finalmente, în 1988-1989 de Nigel Williams și Sandra Smith) au reușit să restituie splendoarea originală a vazei. Vizitatorul contemporan al muzeului poate privi, cum am procedat eu însumi, minute în șir vaza, fără a izbuti să detecteze semnele vandalismului cultural la care aceasta a fost supusă. Fragilitatea și efemeritatea pot fi contracarate de grijă și de meticulozitate. Acestea sunt soluțiile pe care iubitorii artei le opun neșansei și timpului.

Cătălin GHIȚĂ

Prof. univ. dr. hab. la Facultatea de Litere a Universității din Craiova, coordonator de doctorate, membru al BARS (British Association for Romantic Studies), Cătălin a publicat și editat peste 20 de volume, apărute în țară și în străinătate. Membru PEN, USR.

Echipa
Arhiva

ISTORIA VIE A LITERATURII ROMÂNE

(Anii 90. Anii 2000: 1998-2005. Anii 2005-2007. Anul 2008-2009. Anii 2009-2011. Anul decăderii - 2012. Prin cenușa imperiilor - 2013-2019.)

PS. Vă așteptăm cu amintiri, opinii, comentarii - să scriem împreună istoria literaturii postdecembriste.

NOUA LITERATURĂ

 

Mina DECU scrie poeme care pornesc de la imaginea simplă, de o banalitate căutată, pentru ca apoi fiecare umbră a iconului respectiv să se deschidă spre perspective umane complexe, dublate de o rafinată psihologie a gesturilor ori de rememorări mozaicale, pentru a se alcătui într-un mod extrem de ingenios într-o „poveste”, susținută discret de emoții. Cerebrale, ostentativ analitice, poemele Minei propun un stil epic și o viziune asupra întregului.

Doina RUȘTI

CARTEA SĂPTĂMÂNII

 

 

 

Recomandată de Mihai ENE

LITERA

 

Trafika Europe: [Women in Translation]

 

CĂRȚI NOI

 

 

 

 

LITERA

 

 

NU UITAȚI

de Scena digitală

 

 

 

 

 

 

Hyperliteratura

 

citeste.ro

 

Curtea-Veche

Edgar Morin

 

Editura Casa Cărții de Știință

Eveniment editorial: Sonata pentru acordeon de Radu Aldulescu

LITERA

 

VIAȚA Culturală

 

 

 

Cristina Bogdan & Filip-Lucian Iorga, discutând proiecte culturale, în prodecanatul Facultății de Litere, București. În toamna lui 2019.

 

 

 

 

 

IN CURÂND

 

 

Credem în imagine și de aceea nu ilustrăm textele de literatură, ci le personalizăm cu secvențe din viața scriitorului, cu poze de la lansări sau de la alte evenimente care făceau până nu demult parte din viața noastră normală. Creatorul de ficțiune este un om viu, mai important decât relația simbolică din mintea unui ilustrator.

Copyright © optmotive.ro