OPTm
nr. 86

Secrete pentru o vacanță reușită

Cristina Bogdan, Catrinel Popa, Diana Nechit, Anca Eftenie, Andrei Șerban, Ileana Marin, Mihai Ene - Istorii subiective - nr. 70 / 28 iunie, 2021

Eu cred că pentru o vacanță reușită este foarte important să ajungi pe o insulă aproape pustie (cu nisip negru, în niciun caz cu nisip de aur). Poate să fie o insulă suspendată sau scufundată, n-are importanță. Locuitorii (puțini, de preferință sub zece la număr), pot fi grădinari sub formă de cărți de joc sau iepuri cu mănuși din piele de căprioară sau furnici vinete. Este foarte important ca apa să fie sărată și de culoare turcoaz. Și cel mai important: să vă asigurați că nu există semnal pentru nici una dintre rețelele de internet sau telefonie mobilă de pe Terra.

Catrinel POPA

 

Vacanța ideală post-pandemie ar putea fi oriunde, dar fără wi-fi. Zona liberă de internet este noua mea destinație de vacanță..., cu toate riscurile de a fi „uitată” de prietenii de pe Facebook și Twitter.

Ileana MARIN

 

Destinația contează mai puțin, pentru mine importante sunt vecinătățile, oamenii alături de care străbat spațiile și cei în „ograda” cărora ajung. Vacanța ideală rămâne cea măsurată în ritmul mersului mână-n mână, fără grabă și fără o țintă anume, prin locuri în care turiștii nu se aventurează frecvent. Satele de piatră ale aromânilor din Munții Pindului sau cele georgiene din regiunea Tusheti concurează firesc (deși propun experiențe diferite) cu cele de pescari din Kefalonia sau Chios. Cu cât îmbătrânesc, marile orașe ale lumii mă cheamă mai firav, iar după anul acesta în care am țopăit de pe un link pe altul la cursuri, seminare, conferințe, lansări de carte și ședințe administrative de tot soiul, visez la colțuri de lume în care să întâlnesc oameni puțini, dar ale căror chipuri să le pot desluși, de dincolo de măștile medicale sau sociale. 

Aș petrece câteva zile pe insula Sfânta Anastasia din Bulgaria, doar dacă mi s-ar promite că în acel răstimp cursele dinspre portul Burgas ar fi suspendate, iar pentru șezlongurile din micuțul port aș concura doar cu pescărușii pentru un loc la umbră. Doi îndrăgostiți într-o mănăstire veche, părăsită de călugări, dar scăldată mai departe în binecuvântarea asfințitului, precum odinioară Georges Sand și Frédéric Chopin la Valldemossa. 

Cristina BOGDAN

 

Pentru mine, vacanța ideală trebuie să fie, mai ales atunci când mă gândesc la ea din miezul unei veri caniculare, undeva în apropierea gheizerelor Islandei, pe marginea unui petic de lume imaginată de Jón Kalman Stefánsson. Bineînțeles, nu m-aș putea bucura total de o asemenea experiență fără muzica lui Björk. Oare cer prea mult dacă aș vrea să o ascult live?

Andrei ȘERBAN

 

Știi că ești în vacanță când poți citi în voie, fără să te simți vinovat că nu citești ce trebuie, fără să te ridici de zece ori pe oră să răspunzi la telefoane, urgente toate, să scrii emailuri și să participi la meet-uri. În fiecare zi construiesc mental aventuri escapiste în refugii exotice, în oaze pierdute în inima Saharei, fiorduri și plaje exotice... dar, în cele din urmă aroma unei cafele și a unui croasant, mă trimite iar și iar spre Paris. Poate una dintre dorințele mele cele mai mari pentru această perioadă este să citesc într-o mansardă pariziană. Mici sechele din tinerețea mea literar-romantică. Am în minte fiecare senzație, fiecare detaliu, mai trebuie doar să mai pun la punct câteva elemente de recuzită și totul este aproape  perfect, o reconstituire matematică, scenografică pe alocuri, a unor crâmpeie de amintiri care mă proiectează într-un cocon cald și familiar. Nu știu dacă a fost chiar o mansardă sau un apartament haussmanian, dar era neapărat pe unul dintre marile bulevarde pariziene, în apropierea Centrului Pompidou. După lungile flanerii pe străzi, prin cartiere, bistrouri și galerii, fără vreo țintă în afară de cea a unui capriciu vizual, a unei dâre de parfum sau pur și simplu urmând involuntar impulsurile livrești, cinefile sau frânturi din călătoriile altora ajung seara în camera mea și țin în mână, pentru vreo jumătate de oră, cartea adusă cu mine, Îngerul istoriei de Rabih Alameddine. De cele mai multe ori nici nu citesc. Oricum mi-am dat seama că nici nu se potrivește. Nici cu contextul, nici cu scenografia locului. Totuși, simplul gest, satisfacția secretă pe care mi-o dă gândul că îmi pot consuma oricând această fantezie livrescă mă face să adorm aproape fericită. În cameră este cald și liniște. Ar merge niște aer condiționat. Deschid geamul. Draperia grea, din catifea neagră, mă desparte de sunetele orașului, acum au năvălit toate peste mine, dar îmi place. Respir, în sfârșit! Câteva voci răzlețe, zgomotul ritmic si monoton al mașinilor îmi creează o familiaritate sonoră confortabilă cu acest Paris nocturn, care mă adoptă atât de generos în matca sa monumentală. Realizez acum cât de odihnitor este acest gând pentru mine. Dacă aș fi putut să îmi aleg orașul, el ar fi fost ursitul. Îmi plac orașele mari, cu alură și îndrăzneală. Oricât le-ai parcurge, tot mai au resurse să te seducă. Își schimbă morfologia de la un colț de stradă la altul, dar își păstrează aerul de femeie fatală, secretele de curtezană. Din când în când se aud sunete în curtea interioară. Am ieșit să fumez o țigară în geamul de la bucătărie. Un spațiu îngust, înalt, un fel de patio circular pe care se aliniază ferestrele mici cu grilaje din fier forjat. Jos, câteva ghivece cu plante uscate și tomberoanele multicolore pentru selectarea deșeurilor. O masă din plastic albă și câteva scaune completează această mică scenografie. În apartamentul închiriat pe airbnb îmi pot trăi mica mea poveste pariziană. De la parchetul  care scârțiie cald sub picioare, la dulapurile înguste din perete, la mobila fragilă cu tapițerii ușor roase, la obiectele de decor de inspirație africană și malgașă, bucătăria modernă cu tacâmuri Ikea, totul reproducea la scară mică eclectismul și diversitatea orașului. Nu lipsește nici cufărul vechi, de lemn, plin cu romane ieftine, cumpărate de la bouquiniști. Sau pisica răsfățată, un motan de rasă norvegiană, pe nume Jacob, care cu dărnicie se tolănește în brațele tuturor. Și-n acest decor mă prefac că citesc seară de seară și îmi mobilez existența pariziană vremelnică cu mici gesturi care îmi dau iluzia unei sincronicități cu lumea de afară. Nu îmi place să fiu turist la Paris. Nu am avut niciodată complexele turistului asumat, care trebuie să înghesuie într-un timp relativ scurt toate clișeele indicate de siturile de specialitate. Îmi place să las prejudecățile deoparte și să străbat la pas zone ceva mai exotice, Chateau d'Eau, Faubourg Saint-Denis,  să mănânc dulciuri marocane și mâncare japoneză, să rătăcesc pe străzile cu graffiti din Belleville și Menilmontant, să intru în bistrouri de dragul unui chip sau al unui zâmbet, să povestesc cu doamna de la traitteur-ul din colț despre terina cu Saint-Jacques și să cumpăr dulciuri de la Maison Georges Larnicol și Le Comptoir de Mathilde. De dragul mamei mele intru la Galéries Lafayette, unde am fost împreună când eu aveam 4 ani, și în proaspătul renovat La Samaritaine. Mă simt ca în romanele lui Zola. Orice ieșire își adjudecă oprirea la cafenea și librărie. Din ambele ieșim fericiți, cu zâmbete de copiii lacomi cu urme de frișcă pe nas. Cu aceste vizite reușesc să îmi fac provizii cu cărți de specialitate în franceză și să răsfoiesc pentru o jumătate de oră cărți pe care aș vrea să le cumpăr cândva. Opririle la cafenele îmi oferă acea bucurie secretă de a conversa în franceză măcar preț de o cafea sau două. Mereu fac liste mentale, bifez străzi sau grădini pe care vreau să le revăd, galerii și teatre, las mereu pe data viitoare bucurii secrete, imagini desprinse din cărți și filme că și cum mi-ar fi frică că le-aș putea epuiza și așa s-ar destrăma vraja asta care mă face să mă întorc acolo mereu și mereu.

Sunetul familiar al notificărilor de pe telefon mă trezește brutal din visare. În jumătate de oră avem un meet. E vremea examenelor terminale și Parisul dispare ca prin farmec. Oftez resemnată și îmi mai fac o cafea…

Diana NECHIT

 

În pandemie mi-am pierdut bunicul. Nu știu alții cum sunt, dar, pentru mine, era genul acela de Moș Crăciun prezent tot timpul anului, care te făcea să crezi că poveștile sunt adevărate indiferent de vârstă, că magia există și că răutatea nu-ți poate frânge sufletul, dacă ești bun. Cumva, cred că așa a fost viața mea până acum. O fi fost destinul sau i-a ieșit vraja naratorului, cine să știe? De aceea, mi-aș dori o vacanță departe de jocul acesta prim, al cotidianului pandemic, pe care am impresia că-l cunosc prea bine și care a început să mă cam obosească. Aș vrea să merg într-un loc cu iarbă verde, cer senin și soare mult, să mănânc vată pe băț sau cozonac de casă, neapărat cu zumzăit de bondari în surdină. Să alerg după cărăbuși de mai spre seară, în mijlocul câmpiei, așa cum m-a învățat bunicul. Și aș mai vrea să-mi spună cineva povești cu băști și regine șchioape, care pentru un sătuc mic ca acesta în care mă aflu, îl refuză și pe regele Greciei. Despre fete ambițioase și puternice ce reușesc tot ce își propun, doar pentru că iubesc fluturii, cărțile și ciocolata cu alune întregi.

Anca EFTENIE

 

Dacă tot e să visăm, atunci mi-aș dori, după aproape doi ani dominați de pandemie, o vacanță de doi ani– dar nu ca în acțiunea – romanului lui Jules Verne, Doi ani de vacanță, pe care să mi-i petrec străbătând de la nord la sud și de la o coastă la alta, Italia. Este un vis vechi al meu de a locui măcar pentru câteva săptămâni în toate orășelele marcate de atâtea straturi istorice și culturale, să admiri vestigiile antice și să te bucuri de minunățiile renascentiste, de lacurile din nord și de marea din sud, de Roma și Florența, de Veneția și Napoli, dar și de Genoa și Trieste, de Verona și Bergamo, de Siena și Lucca, de Pescara și Bologna, de Capri și Palermo și multe, multe altele. Și apoi, continuând visul, să străbați Mediterana până în Tunisia, Algeria și Maroc și să-ți închei călătoria, eventual, în sudul Franței, pentru care ți-ar mai trebui un an sau doi sau, de ce nu, o viață întreagă...

Mihai ENE

Cristina Bogdan, Catrinel Popa, Diana Nechit, Anca Eftenie, Andrei Șerban, Ileana Marin, Mihai Ene

Echipa
Arhiva

ISTORIA VIE A LITERATURII ROMÂNE

(Anii 90. Anii 2000: 1998-2005. Anii 2005-2007. Anul 2008-2009. Anii 2009-2011. Anul decăderii - 2012. Prin cenușa imperiilor - 2013-2019.)

PS. Vă așteptăm cu amintiri, opinii, comentarii - să scriem împreună istoria literaturii postdecembriste.

NOUA LITERATURĂ

Halucinantă, bizară, absurdă, proza luI Florin Spătaru păstrează o construcție coerentă și personaje de tip realist. Cu evidente rădăcini în scrierile avangardiste și cu deschidere spre aventura citadină, scrierea sa schimbă accentul de la subiect către acțiunea minoră, trăită în detaliu, descrisă atent.

Doina RUȘTI

CARTEA SĂPTĂMÂNII

Școala Ardeleană, 2021

Recomandată de Liviu G Stan

 

CĂRȚI

 

Februarie 1980. Roland Barthes și François Mitterrand au luat prânzul. Nu mult după aceea Barthes moare într-un accident discutabil.

Penguin

Recomandată de Mihail Lucian Florescu

 

Școala Ardeleană, 2021

Un studiu complex, proaspăt apărut.

 

Eveniment în lumea cărților

 

Politică, un club de hochei, LGBT - totul în Björnstad, între zăpezi.

ART prin Cartepedia

 

It Must Be Heaven (2019) - nominalizat la GOPO.

O cronică semnată de Andrei Șerban

Marți seara (29 iunie) mergem la Premiile GOPO. Începând cu ora 19:30, evenimentul va fi transmis live pe PROTV PLUS și premiilegopo.ro

Chomsky: Istorie și seducția ideilor

LITERA

Despre recenta carte semnată de Noam Chomsky

 

TREI, 2021

Copyright © optmotive.ro