Revistă print și online

Deceneu: satiră și cultura hip-hop

Primul MC de rap din provincie (n.a. – Tecuci) care s-a afirmat pe scena hip-hop din România, Deceneu aka Răspopitu’ este unul dintre cei patru exponenți ai "careului de ași" ai rapului românesc, alături de Rimaru, raku și Vexxatu’ Vexx aka Norzeatic. Dacă raku este artistul, iar Rimaru’ este cerebralul, Deceneu este, fără îndoială, sarcasticul.

A fost membru al formației Getto Daci (n.a. – citit Gheto Daci) și a avut numeroase colaborări cu colegi de breaslă importanți. În ciuda faptului că a semnat un singur material discografic pe cont propriu, Operațiunea Monstru (2001) – un E.P. cu numai cinci melodii –este considerat până astăzi un monstru sacru în branșă.

Promotor al culturii hip-hop în ansamblul ei, Deceneu vorbește adesea în versurile sale despre elementele constitutive ale acestei culturi. În refrenul piesei Operațiunea Monstru, rapperul își afirmă apartenența la cultura hip-hop: "Revendic orice atentat, am antecedente / Atât timp cât e format din patru elemente: / MC, Graf, B-Boy, DJ / Curtea a deliberat: sunt unu’ dintre ei!". Pe refrenul melodiei 7 zile, Deceneu își descrie viața într-o numărătoare descrescătoare: "7 zile scriu 6 piese realmente / În 5 spectacole zic de 4 elemente / Și pun accent pe 3 lucruri de care țin cont: / 2 platane și un microfon".

Deceneu găsește puterea de a glumi pe teme dure (sărăcie, droguri, trădare ș.a.), creația sa lirică având ca trăsătură dominantă comicul. Nimeni nu îl întrece la acest capitol pe cel care s-a autointitulat Răspopitu’. Ar fi însă o mare nedreptate dacă am reduce creația acestui MC la comedie, ea având un caracter liric profund. Cu toate acestea, în articolul de față îmi propun să discut cu precădere aspectul comicului, care îl deosebește pe Deceneu de restul rapperilor români.

Umorul, ironia, parodia și jocurile de cuvinte se îmbină într-o armonie postmodernă, caracteristică lui Deceneu. Prin urmare, nu aș putea scrie un articol despre el fără a oferi (multe) mostre de sarcasm. Așadar, în versurile piesei 7 zile, rapperul declară: "Aș da zile de la mine și nopți de la polul nord", făcând aluzie la celebra manea de la începutul anilor 2000, motiv preluat ulterior și în piesa Proiectu verde, unde ironizează maneliștii: "Le zâmbesc și urez dușmanilor numai bine / Dac-aș fi la pușcărie, le-aș da zile de la mine!". În aceeași piesă, spune: "Și-o ard între timp tot în stradă / Unde-n orice anotimp e și iarbă și zăpadă". Aici întâlnim mai mulți termeni argotici: Deceneu o arde – cu dublu sens, argotic (a pierde vremea, a hoinări) și propriu (a arde/aprinde țigara (de marijuana) – în stradă, un loc sacru pentru orice rapper, cu o semnificație bogată, unde, într-un paradox meteorologic, există în orice anotimp și iarbă (marijuana), dar și zăpadă (cocaină). Ca să rămânem la capitolul "meteo", în versurile piesei Operațiunea Monstru, MC-ul se prezintă ascultătorului fără nicio mască: "Cine mă vrea, mă place așa și-așa, țin să vă previn: / Că eu pe orice vreme fac rime din senin". În aceeași piesă, Deceneu se declară dezamăgit de interlocutorul său inapt, spunând: "realmente ne înțelegem ca doi chiori, între patru ochi".

Acest ultim exemplu de ironie marca Deceneu se adresează MC-ilor novici și celor lipsiți de calitățile necesare pentru a putea crea rap de calitate: "Platanu-i (n.a. discul DJ-ului) farfurie zburătoare… una adâncă / Pentru cei ce scriu hip-hop cu lingura cu care mănâncă".

La final, îl voi cita din nou pe acest rapper valoros, pentru că nimeni nu îl poate prezenta mai bine decât o face chiar el:

"Eu m-am născut încă de la-nceput, nu după,

Mi-am făcut în sub trupă, n-am crescut sub lupă,

N-am încăput în dubă, era prea mare capu’ de acuzare,

Și cei șapte ani de-acasă, i-am luat cu suspendare,

Pentru rimă cu premeditare și terorism liric,

Maniac textual, bazat pe hip-hop cerebral și spirit,

Sunt urmărit general cu reflectoare și neoane mov,

Acum, că mi s-a pus pata, semăn și cu Gorbaciov.

Eu am două gene din cele patru elemente,

Plus rime halucinogene și texte contondente,

Perversiuni cu lexicu’, iau predicate ca subiecte,

Dacă nu știi, întreabă publicu’ sau sună un prieten!"

Deceneu – Operațiunea Monstru, 2001

G. P. VOLCEANOV

Poet, prozator și lexicograf, actualmente doctorand al Școlii Doctorale Litere din cadrul Universității din București, este pasionat de cultura urbană și de fenomenul hip-hop. A absolvit masteratul de Studii Literare din cadrul aceleiași universități cu disertația Rapul românesc între licențios și liric. A publicat poezie în România Literară, Orizont, Neuma și Vatra, și este coautor al Dicționarului de argou englez-român (Ed. Niculescu, 2015), respectiv al Noului dicționar de argou al limbii române (Ed. Litera, 2019).

în același număr