Revistă print și online

Listele

Anul 2015 a reprezentat pentru mine începutul unui proiect care se află încă în desfășurare. În acel an a debutat rubrica mea din "Dilema veche", Pentru Poezie. Mi-am propus să scriu despre cele mai bune cărți de acest gen (nu neapărat despre cele mai promovate volume). Respectivele cronici din fiecare an erau urmate de câte o Retrospectivă a anului poetic cutare. În felul acesta am reușit să fiu în poezie permanent. Asta m-a ajutat, deopotrivă, ca poet și critic. Așa că, în primă instanță, voi scrie aici despre poezie. Am urmărit și proza și cărțile de critică literară, instrumentele de lucru (dicționare, istorii literare etc), dar nu am reușit să scriu la acest capitol despre tot ce mi s-a părut relevant, de valoare. Așa că voi face aici și o listă a cărților importante, în compensare.

În cadrul rubricii mele Pentru poezie am scris despre autori ca Robert Șerban, Dumitru Crudu, Moni Stănilă, Marius Ianuș, Mariana Codruț, Paul Vinicius, O. Nimigean, Maria Pilchin, Șerban Foarță, Ioan Es. Pop, Angela Marinescu, Mircea Cărtărescu, Radu Vancu, Magda Cârneci, Floarea Țuțuianu, Teodor Dună, Claudiu Komartin, Cosmin Perța, Nicolae Teoharie, Andra Rotaru, Andrei Codrescu, Svetlana Cârstean, Deniz Otay ș. a. Scriind despre acești autori și despre mulți alții, am urmărit și principalele proiecte editoriale din domeniul poeziei.

Cel mai important lucru care s-a întâmplat în această perioadă a fost lansarea unei serii de antologii intitulată Cartier de colecție (Ed. Cartier). Generația 2000 a ajuns, fără să-și dea prea bine seama, la vârsta antologiilor de etapă. Începând din anul 2016, în această serie au fost publicate antologiile douămiiste Cantosuri domestice (Radu Vancu), Maeștrii unei arte muribunde (Claudiu Komartin), Minunata lume (Teodor Dună), Alesul (Dan Coman) sau realizate de douămiiști, cum ar fi Alexandru Mușina, Regele dimineții (poeme alese de Radu Vancu), Nora Iuga, înainte ca ochiul să-și fi terminat privirea (poeme alese de Rita Chirian), Sârmă ghimpată. Când focurile se vor stinge printre ruine. Poeți ai generației războiului (ediție alcătuită de Claudiu Komartin) sau Un secol de poezie română scrisă de femei I, II (antologie de Alina Purcaru și Paula Erizanu) sau Acum suntem noi anticii. Antologia Generației '90 (realizată de Răzvan Țupa și Adrian Ciubotaru).

Tot în acest interval, cea mai valoroasă, din punctul meu de vedere, scriitoare douămiistă, Teodora Coman, a publicat volumele Foloase necuvenite (2017), soft guerrilla (2019) și Lucy (2021). Ea are și o poetică personală, coerentă și inovatoare, implicită și explicită.

În ceea ce privește proza, cel care domină categoric în acest interval de timp este scriitorul Cristian Fulaș, autor prolific, consistent și de mare forță. A publicat romanele: Fâșii de rușine (2015), După plâns (2017) și Ioșca (2021). Este autorul unui Jurnal de debutant (2015) și a unei cărți de povestiri, Cei frumoși și cei buni (2017).

Alte cărți de proză relevante pentru cei șase ani asupra cărora ne concentrăm sunt Solenoid, Mircea Cărtărescu (2015); Manuscrisul fanariot, Doina Ruști (2015); Cel care cheamă câinii, Lucian Dan Teodorovici (2017); Fontana di Trevi, Gabriela Adameșteanu (2018); Sindromul Stavroghin, Alinei Pavelescu (2019); Ziua de naștere a lui Mihai Mihailovici, Dumitru Crudu (2019); Viața și întoarcerea unui Halle, Alexandru Potcoavă (2019); Cartea Reghinei, Ioana Nicolaie (2019); Arșița, Cosmin Perța (2019); Complezență. Înălțarea la Ortopedie. Musafir pe viață, Simona Sora (2020) și Cornul Inorogului, Bogdan Crețu (2021).

Începând din 2016, se tipărește, volum cu volum, ediția a II-a a Dicționarului General al Literaturii Române (coord. Eugen Simion). O altă lucrare fundamentală, Enciclopedia literaturii române vechi (coord. Dan Horia Mazilu, Gheorghe Chivu, Eugen Pavel și Laura Bădescu) a fost editată în anul 2018. Între 2015 și 2020 apar câteva volume din Cronologia vieții literare românești (coord. Eugen Simion). Toate aceste lucrări sunt publicate sub egida Academiei Române și au fost elaborate în unele institute de cercetare ale acesteia.

De curând a apărut Istoria literaturii române contemporane. 1990 – 2020 a lui Mihai Iovănel. O carte care va naște cu siguranță unele tensiuni și dispute, din cauza/ datorită listelor propuse de critic.


Nu mi-am propus aici să fiu exhaustiv, am devoalat doar perspectiva mea asupra a ceea ce s-a întâmplat în literatura română între 2015 și 2021. Am lipit câteva liste unele de altele. Dar, fiecare cu listele lui.

Șerban AXINTE

Poet și cercetător științific la Academia Română, Șerban Axinte s-a impus în viața culturală prin numeroase colaborări la reviste literare de top, dar și prin studii substanțiale. Dintre volumele de versuri amintim: Starea balanței (1996), Pragurile Apeiron (1999), lumea ți-a ieșit așa cum ai vrut (2006, 2015), păpădia electrică ( 2012). Volumul de poeme Scrâșnetul dinților (2021) este cartea sa cea mai nouă. De asemenea este autorul unui studiu fundamental - Definițiile romanului. De la Dimitrie Cantemir la G. Călinescu (2011) - dar și al altor cărți științifice.

în același număr