Anii marilor descoperiri literare

Se știe că macroistoria e diferită de istoria mică, individuală, fiind diferită și față de percepția ulterioară, care nu mai regăsește decât cu greu perspectiva originală, a martorului, proiectând retrospectiv felurile fenomene, date, probleme, pe care la acea vreme le-am ignorat cu totul. Mai interesant este atunci când cele două tind să fie analogice. De exemplu, tind să cred că anul 2005 a fost unul de cotitură și pentru marea istorie, și pentru istoria subsemnatului. La acea dată știam prea puțin despre revoluțiile internetului, cum ar fi noul mod digital de a cartografia realitatea (în 2005 s-au pus bazele programelor tip google maps), ceea ce a revoluționat modul nostru de a percepe lumea, de a naviga virtual pe Google Earth înainte de a fi vizitat concret locul ...

Douămiismul nu era încă o etichetă de istorie literară

Diferența evidentă a literaturii române de azi față de cea din perioada 2007-2010 nu e una de valoare - atunci ca și acum, în fiecare an apăreau cărți de poezie, de proză sau de critică admirabile. Ci e una de sistem al receptării, de autoreglaj metabolic: pentru fiecare carte foarte bună existau atunci măcar 15 cronicari literari gata s-o citească de la o săptămână la alta, gata s-o comenteze, să o plaseze în fluxurile vitale ale literaturii - pe care aveai senzația obiectivă c-o vezi crescându-ți sub ochi.

Acum, cred că sunt mai puțin de 5 cronicari literari gata să facă acest oficiu săptămânal - și, dacă spun 5, am totuși senzația că exagerez. Literatura română ...

Parcă din altă viață!

Context

Citesc în Wikipedia că 2005 a început într-o zi de sâmbătă. Anul în care Fox Kids a devenit Jetix. Și că s-a descoperit o planetă pitică, Eris, din Sistemul Solar. Pe 14 februarie a fost fondat YouTube. În 29 martie aflam de la televizor că trei ziariști români au fost răpiți în Irak de niște teroriști. În 30 martie, la postul Al Jazeera apărea o înregistrare cu cei trei, muți, înfricoșați, iar pe 22 aprilie îi vedeam din nou, tot la Al Jazeera, aflam și că răpitorii cer retragerea trupelor române din Irak în patru zile, altfel îi vor ucide pe ostatici. Era o perioadă în care erau răpiți jurnaliști, unii chiar decapitați. ...

Vremuri și cărți

La mine fiecare perioada a vieții, cu suișurile și coborâșurile ei este definită cel mai mult nu doar de oamenii întâlniți cât de cărțile citite. Când eram mică, înainte de a merge la școală, cărțile pe care mi le citeau părinții. Iar cărțile se numără și astăzi printre lucrurile care mă înconjoară și îmi dau un confort anume.

Îmi amintesc că Amos Oz spunea în romanul său Poveste despre dragoste și întuneric că i-ar plăcea să se reîncarneze într-o carte deoarece cărțile oricât le-ai arde tot mai scapă câte una pe undeva.

...

Anii fantastici

Ca filtru amărât și perspectivă ce-și asumă bucuros periferia, nu știu câtă utilitate vor aduce răspunsurile mele. Niciodată nu m-am confruntat cu dorința de a fi în pas cu vremurile, fie că asta ar însemna să respect un ritm și să mă supun regulilor jocului, fie să casc ochii larg ca să înțeleg ce se întâmplă de pe margine – astăzi, un pattern de situare în lume cel puțin parțial regăsibil în conceptualizarea (prea) glamour a ceea ce se numește fear of missing out. Dar poate această anchetă nu vrea să mă depășesc pe mine și, orișicum, iese de sub căderea mea să anticipez evaluări.

2005-2007 sunt anii mei de școală, de lectură. Nicicând șoarecele de bibliotecă ...

Les neiges et les beaux livres d’antan…

Cu mai bine de un deceniu în urmă, prin toamna lui 2005, când tocmai mă întorsesem din Italia, după un stagiu mai lung, de aproape doi ani, blocurile din cartierul Drumul Taberei mi se păreau mai cenușii decât oricând, iar viața în general își pierduse farmecul și îmi părea lipsită de culoare. Făceam ce puteam ca să nu-mi pierd definitiv busola, ascultam muzică, plănuiam călătorii și mai ales citeam, ca să mai uit, vorba poetului, „de urât și de-ntristare”. Partea bună din toată povestea a fost că am avut de unde alege, mă refer la cărți. Cu călătoriile n-am prea avut spor, până prin 2010. Dar să revenim la ...

Anii fantastici

2005-2007 au fost pentru mine doi ani fantastici. Intrasem în anul 2005 citind și scriind despre Thomas Mann și despre pasiunea acestuia pentru muzica lui Wagner. Apoi, în toamna lui 2005 tocmai începusem un doctorat la zi și toată ziua citeam, citeam, citeam. Aproape că mi se face ciudă acum gândindu-mă la perioada aceea ca la un timp ireal cu ani liniștiți și frumoși cum nu știu când sau dacă aș mai putea avea vreodată. Atunci, în mintea mea albă și netedă ca o pânză, se schițau niște contururi neclare, umbre ale vremurilor ce urmau să vină.

În 2005 apăruse la editura Apostrof *Bulgakov și secretul lui Koroviev ...

Anii descoperirii Poeziei „contemporane” (și prin ochelarii lui Bachelard)

Propunerea de a scrie despre literatura anilor „1998-2005” a fost socotită de către piticii mei interiori ca o provocare: piticul cel mai pitic a apreciat imediat exactitatea perioadei; piticul mai oedipian și-a scos imediat ochii și a vrut să mi-i scoată și mie cu trimitere directă către conturarea destinului (literar); soția, pe care am cunoscut-o în anul 2002, a fost imediat dornică să știe câteva amănunte picante, despre… cum nu m-am însurat în acel răstimp.

Ca o paranteză, sper să nu-și dea seama că dintre cei trei pitici menționați, ea ...

Călătoria

Habar n-aveam ce aveau să însemne anii aceia. M-am trezit un glonte în pistolul timpului, ricoșând în toate direcțiile. Meseria de jurnalist cultural la o televiziune locală era pentru mine de-o frumusețe răpitoare la propriu, dar o capcană, un laț care te ancora și în toate știrile, emisiunile, vânzările de publicitate, dar mai puțin în ceea ce îți doreai cu adevărat. Și totuși aceasta a fost șansa să cunosc lumea literară, să alerg pe pista cu obstacole, să pun jaloane pe culoarul ce se deschidea spre poezie. Ce era sigur în ’98 era apariția lui Sergiu (fiul meu mic) și publicarea celei de-a doua cărți de poezie. La Constanța trăiam (și trăiesc) precum Ovidius, de una singură (din generația mea doar prietena mea Anca Mizumschi mai era, dar o furase ...

Prietenia meduzelor

Revenirea la o perioadă de timp (1998-2005) hotărâtoare pentru evoluția ulterioară a unui întreg câmp literar ce încerca să-și reconfigureze chiar atunci structurile de putere, revenirea, așadar, dar sub o formă „minoră”, ca amintire personală poate să lase impresia unui demers de îmblânzire a unei rigori cu care analizele anterioare au abordat-o. Însă acum și aici, scriind aceste rânduri, amintirea mea îmi aduce în gând câteva cuvinte, cuvinte pe a căror autoare am întâlnit-o din întâmplare într-o seară, în bucătăria unui prieten, și despre care nu știam foarte multe la început. Sfatul ei mi s-a părut mereu straniu – căci trebuie să ne îndoim de tot, să ne amintim ce a fost interzis și să ne punem laolaltă poveștile, pentru ca o lumină nouă să ...

Jurnal de festival

Miercuri, 18 octombrie 2000

E ziua lui Florin. Dar până diseară, când ne întâlnim pentru o oră, o oră și jumătate, la Tequila, am de vorbit la o lansare de carte, am de făcut paginile pentru numărul de vineri, de pregătit bagajul pentru București. Le fac pe toate, pe rând, ajung și la club, cu geanta după mine, ne pu-pu-pu, beau repede trei degete de whisky, joc două partide de darț, pu-pu-pu și la gară. La 10 pleacă trenul. Ajung la fără douăzeci. Petre Stoica mă așteaptă acolo unde am stabilit. Mă uit după Șerban și Ildi, ei au locurile la două vagoane mai încolo. Nu-i văd zâmbind la geamuri. Ne cazăm în vagonul de dormit, eu sus, că-s mai sprintenel. ...

Un timp atât de cețos: debutul

Deja de prin 1998 începuse să sufle vântul schimbării. Apăreau încă romanele șaizeciștilor, optzeciștii scoteau cărți pe la fostele edituri socialiste, dar își făcea loc și o altfel de literatură. În 1997 a apărut un volum de proză scurtă semnat de Ioana Drăgan - Vietăți și femei, care a stârnit discuții pozitive. Se credea că proza o va lua în direcția genului scurt, mai ales că în toată perioada de final a comunismului fusese la modă proza scurtă. Povestirile Ioanei erau foarte vizuale, minimaliste ca story și cu personaje clar desenate. Cred că Boerescu scosese seria de antologii de proză de prin 1995 până prin 1999, la care toată scriitorimea era atentă. Se vorbea atunci despre o nouă generație, astăzi căzută în uitare, dar care a avut rolul ei în epocă și în ...

Reviste

Anii ’90 au fost, pentru mine, anii formării, ani de criză și de crize, de descoperiri, acumulări, căutări și dezamăgiri. În plus, anii adolescenței mele. Cu alte cuvinte, cei mai grei, oribili și frumoși ani. Sunt enorm de multe lucruri de povestit din acești ani, dar cred că cel mai important lucru s-a întâmplat la sfârșitul acestei perioade și începutul secolului în care ne găsim: victoria virtualului, a online-ului, a internetului și finalul glorioasei ere Gutenberg. Și pentru moment vreau să pun lumina reflectorului imaginar pe revistele literare și alte publicații asemenea.

Eu am crescut încă într-o lume de hârtie, nu de pixeli, deși m-am adaptat rapid ...

Lapte și cărți din studenție

Ștefan FIRICĂ

Lapte și cărți din studenție

O să împart în două zisul interval (1998-2005), fiindcă în prima parte am fost studinte, iar în a doua - absolvinte.

În facultate, niciodată nu citești ce ar trebui. O profă care ne preda ...

Povestea mea

Pentru mine, povestea începe în toamna anului 2001, când am început să citesc cu uimire (și uneori șocuri receptive pe care nu le mai am, din păcate, astăzi) poezia câtorva dintre poeții cu câțiva ani mai mari decât mine care au debutat la începutul secolului, în special Adrian Urmanov (Cărnurile cannonice), Mugur Grosu (Haltera cu zurgălăi) și Răzvan Țupa (Fetiș), care debutaseră tustrei în acel an. Firește, ajunsesem la cărțile lor îndrumat de profesorul meu Octavian Soviany, care mi le-a adus, cunoscând căutările mele de la optsprezece ani. Tot datorită lui O. Soviany aveam să ajung la ultimele ședințe ale ...

Amintiri din era predigitală

Multe aș putea spune despre anii 1998-2005, pentru mine un interval ultra-dens în evenimente și lecturi, încât s-ar putea să nu mai ajung la subiect. N-aș vrea să proiectez din unghiul prezentului nume și titluri de cărți din acea vreme, dar pe care le-am receptat după acești ani, ci să refac cât pot perspectiva mea subiectivă de atunci, într-un fel de arheologie a propriilor percepții și lecturi, oricât de incomplete. Maniac al listelor de toate felurile, aș putea reconstitui exact ce am citit în acea perioadă, cu excepția cărților începute și nemaiterminate, acestea fiind poate și mai relevante pentru o istorie ...

Scurtă privire asupra prozei

Cum lucrez la o carte despre proza postdecembristă, mă voi referi la acest gen. Aș începe cu faptul că impactul tehnologic mare și crizele economice multiple au adus numeroase schimbări în literatura de azi. Înmulțirea editurilor, căderea criticii literare și a revistelor de profil, au impulsionat și au adus o explozie a cărților, în special, a romanului. Pe lângă sufocarea pieței cu maculatură, această stare de lucruri a dus, până la urmă, și la ștergerea granițelor tradiționale dintre generații, în momentul actual scriitorii fiind grupați în jurul câte unei edituri, în jurul unui site, fără a se putea vorbi despre o grupare compactă, ca în cazul poeziei douămiiste de exemplu, fără a mai fi vorba despre programe și manifeste sau despre grija față de unitatea ...

Două opinii

Ana Maria LUFT

Amintiri vechi și poeme

În anii 1998-2004 am lucrat la câteva  firme care se ocupau cu comerțul intre România și Polonia, ca traducător de limba polonă, apoi la Ambasada Poloniei am fost secretară și în ultima perioada, înainte sa plec definitiv la Varșovia (ianuarie 2004). Între 2001-2003 am lucrat la Institutul Polonez din București. ...

Imaginea de fond

Au trecut mulți ani de atunci, dar distanța nu e și garanția unei bune receptări.

Anii '90 ai secolului trecut au fost ani de reașezare a criteriilor și a ierarhiilor, tot ce nu se putuse spune înainte a izbucnit cu putere, prin urmare n-au lipsit excesele, erorile, patima, subiectivitatea extremă, polemicile aprinse și reglările de conturi. Cu toate acestea, reașezarea s-a produs. Scriitori foarte buni, despre care se știa prea puțin sau care erau subevaluați, au urcat în ierarhiile criticii, de exemplu generația '70, cu scriitorii ei rafinați, apoi generația '47, așa-numita "generație pierdută", oniricii, Școala ...

Setea de cărți

Cred că ar fi plictisitor dacă aș oferi un răspuns academic scrobit, care să-i împartă, pe categorii, pe acei scriitori care se impun după optzeciști, dar înaintea fracturiștilor. Oricum, dacă ne-a învățat ceva istoria literară a fost că toate propunerile de top împreună cu etichetele avansate și lipite de noi cu atâta grijă față de epistemele literare vor fi ridiculizate și desființate de generațiile viitoare. Acestea vor privi cu infinită compasiune naivele noastre tentative de ordonare a unui material scriptural care lor le va apărea limpede ca apa din punct de vedere axiologic. Dar poate că eu însumi mă las furat, în chip nepermis, de optimism, crezând că urmașii noștri vor mai fi preocupați de clasificări poetice sau de taxonomii narative într-o lume amenințată de ...

Vârsta de aur a cititului

Anii ‘90 sunt undeva într-un halou cenușiu, care e cel al clădirilor, al hainelor și al mașinilor de atunci. Pentru că, cel puțin în prima parte a decadei, totul arăta ca în anii ‘80. Dar nu era foarte deranjant atâta vreme cât eram obișnuiți și altceva nu trăisem.

Acum, privind în urmă, îmi dau seama că a fost ultima perioadă de citit frenetic. Culmea este că atunci mulți se plângeau că „nu se mai citește” din cauza agitației politice. În realitate, în acei ani a fost editată, e drept, în condiții grafice proaste, de cele mai multe ori, o cantitate uriașă de cărți și s-a citit enorm. ...

Lecturi

Dacă în anii 90 a existat o literatură la modă, nu-mi amintesc. Îmi amintesc doar așteptarea euforică din primele luni „post revoluționare” ca pe piață să irumpă capodoperele literaturii de sertar obstrucționate de cenzura comunistă. Care capodopere ori n-au mai irumpt, ori n-am mai fost eu de față la irumpția lor. În anii 90 nu prea stăteam prin țară. Și eram mai degrabă chitit să recuperez cărțile la care nu avusesem acces până atunci și pe care le puteam citi în engleză. Așa că n-am citit sincronic decât puține titluri aparținând deceniului, iar întâlnirea mea cu ele a fost mai curând aleatoare: Antonia Byatt, Possession (1990), Michael Ondaatje, The English Patient (1992), Donna Tartt, The Secret History (1992), Annie Proulx, The Shipping News ...

Memorii și alte cărți

Mulțumesc de invitație, deși nu mi-e ușor a scrie când incursiunea în acei frumoși, dar nebuni ani scoate din cutele memoriei multă nostalgie. E drept totuși să scot de la naftalină amintirea acelor ani, pentru simplul motiv că nu pot și nu vreau să uit ce am câștigat cu adevărat atunci.

Altfel, epoca poartă mai degrabă hainele mele de la 20 de ani, decât zdrențele peticite de inflație și de deziluzii ale părinților și ale bunicilor. Și e tot atât de adevărat că altfel vedeai lumea de la Universitate decât de pe cine știe ce platformă industrială care ținea cu dinții de un trecut în destrămare.

...

Trecător prin anii 90

Unul din lucrurile care nu mi-au lipsit în anii dictaturii au fost cărțile. Cenzura era vigilentă cu autorii români și părea neatentă cu cei străini. Se traducea și se publica mult, traduceri de calitate imprimate pe hârtie proastă cu litere mici și coperți terne. Dar citeam enorm. Timpul curgea leneș ca un râu de câmpie și totuși câte nu făceam într-o singură zi! Nu cred că tinerețea e răspunsul, ci o altă dinamică a vremurilor, compensarea energiilor irosite, tihna lecturii și contemplației în vremuri care nu ne tihneau.

În 1990 am citit cel mai puțin. Ceasurile s-au dat peste cap, nu mai apucai să faci nimic. Avalanșa de ziare apărute peste noapte ne-a furat cărțile, ...

În loc de concluzie

Important mi se pare de precizat de către cine.

Pentru generația tinerilor de douăzeci-treizeci de ani, anii 90 nu există. S-au născut în lumea liberă și tot ceea ce le povestesc părinții despre acele timpuri tulburi, exaltate și revoluționare este aidoma lecțiilor plictisitoare de istorie din liceu.

Pentru cei care sunt doar cu un deceniu mai vârstnici, anii 90 rimează cu o copilărie fără uniforme la școală, cu banane și citrice fără restricții de sezon și cu dezvoltarea personală într-o societate scăpată de comunism și aflată ...

Amintiri vechi

Anii '90, anii desprinderii de comunism, au adus cu ei o întreagă literatură memorialistică. Citeam fascinați literatura închisorilor. Ion Ioanid, Jeni Acterian, Alice Voinescu, Paul Goma...."Fenomenul Pitești”, scris de Virgil Ierunca, a fost una dintre cele mai cumplite cărți citite vreodată. Singurul lucru care mă convingea să o duc până la capăt era gândul că dacă cei închiși acolo au putut îndura atâtea orori pot și eu măcar să citesc despre ele.

Așa am aflat de eroii luptei anticomuniste. Elisabeta Rizea din Nucșoara era o minunăție de muiere!

...

ISTORIA VIE A LITERATURII ROMÂNE

(Anii 90.Anii 2000: 1998-2005. Anii 2005-2007. Anul 2008-2009. Anii 2009-2011. Anul decăderii - 2012. Prin cenușa imperiilor - 2013-2019.)

PS. Vă așteptăm cu amintiri, opinii, comentarii - să scriem împreună istoria literaturii postdecembriste.

NOUA LITERATURĂ

Andreea Berechet scrie ca și cum ar purta o cameră de filmat printr-o lume desprinsă dintr-un album cu fotografii de familie. Cuvintele zăbovesc asupra câte unui personaj sau a unui context și portretul sau scena capătă viață, devin episoade dintr-o poveste ce se ivește firesc sub privirile cititorului. Familiarizată cu munca de scenarist, Andreea construiește credibil dialogurile, selectează detaliile memorabile, țese punțile între secvențe, cu măiestria povestitorului care știe că toate elementele au importanța lor în tabloul final. O scriitură alertă, cu un foarte rafinat echilibru între modurile de expunere, definește stilul acestei autoare, care-și îndreaptă atenția mai ales asupra resorturilor psihologice ale istoriilor narate.

Cristina BOGDAN

Muzeul de la Piscu (ceramică), înființat de soții Adriana și Virgil Scripcariu

CARTEA SĂPTĂMÂNII

Pandemicon. Povestiri pentru sfârșitul lumii (semnate de 14 scriitori).

Crime Scene Press, 2020

Recomandare OPTm

CĂRȚI NOI

Humanitas, 2021

Ed Etnologică, 2020

Humanitas, 2020

Ed. Igloomedia, 2017

VIAȚA ARTISTICĂ

Victor Gingiu, între două expoziții

LITERA , 2020

Revista Museikon, Nr 4/2020, Ed. MEGA

Semnează

LITERA, 2020​

Credem în imagine și de aceea nu ilustrăm textele de literatură, ci le personalizăm cu secvențe din viața scriitorului, cu poze de la lansări sau de la alte evenimente care făceau până nu demult parte din viața noastră normală. Creatorul de ficțiune este un om viu, mai important decât relația simbolică din mintea unui ilustrator.

Copyright © optmotive.ro