OPTm
nr. 87

Carmen FIRAN

Membră a Societății Poeților Americani și a PEN Club New York, Carmen Firan este autoarea a numeroase volume de poezie și proză, publicând atât în română cât și în engleză. Dintre volumele de poezie amintim După-amiază cu înger (2000) Prima secundă de după moarte (2000), Desăvârșirea erorii (2001), iar dintre cele de proză Farsa, un roman, publicat în 2002, Cuceriri Disperate (2005), Rock and Dew (2010), Sertarul cu albine (2015) s.a

Echipa
Arhiva

ISTORIA VIE A LITERATURII ROMÂNE

 

NOU

De acum încolo ne puteți citi și pe hârtie. Ne găsiți în librării, chioșcuri, dar mai ales în pachete.

OPTm

FILMELE REVISTEI

B I Z A R

Un număr festiv, de final de octombrie: numărul 87, ultimul din seria veche. De luni, 25 octombrie, revista OPTm (Opt motive) apare pe hârtie. Fiecare număr va fi postat aici, la o săptămână de la apariție. Numărul 1, serie noouă, care apare în print luni, 25 octombrie, va fi postat aici luni, pe 1 noiembrie, odată cu bruma.

AȘTEPTĂM

fotografii cu printul, un selfie eventual:) Primele trei fotografii postate pe pagina noastră de Facebook vor primi câte un abonament pe 6 luni. Rămâneți alături de noi!

Orășel irlandez, anii 80.

Amazon

AUDIOBOOK

Mihai Călin citește din E.A. Poe (Pe VOXA)

TRAFIKA Europe, un radio de literatură europeană

LITERE, București: Colocviile studențești Best Letters - un eveniment de top, care aduce alături cei mai buni studenți din țară.

Humanitas, 2021

LITERA, 2021

Recomandată de Ovidiu Șerban

Rao, 2021

 

Copyright © optmotive.ro