OPTm
nr. 87

Amintiri din era predigitală

Multe aș putea spune despre anii 1998-2005, pentru mine un interval ultra-dens în evenimente și lecturi, încât s-ar putea să nu mai ajung la subiect. N-aș vrea să proiectez din unghiul prezentului nume și titluri de cărți din acea vreme, dar pe care le-am receptat după acești ani, ci să refac cât pot perspectiva mea subiectivă de atunci, într-un fel de arheologie a propriilor percepții și lecturi, oricât de incomplete. Maniac al listelor de toate felurile, aș putea reconstitui exact ce am citit în acea perioadă, cu excepția cărților începute și nemaiterminate, acestea fiind poate și mai relevante pentru o istorie livresco-subiectivă a momentului. Pentru mine a fost o epoca marilor descoperiri literare. Mă uit cu invidie la numărul de cărți citite atunci, mult mai mare față de cel de azi, cu toată pandemia și izolarea anului trecut. Nu pot să nu îmi aduc aminte de faptul că anul întâi de facultate a respirat total liber de orice bruiaj tehnologic: primul telefon a sosit abia în 2001, iar televizorul abia în 2002. Pentru orice telefon dat părinților coboram la cabina de la colțul străzii (iată că azi cabina telefonică, la fel ca telefonul public, sunt adevărate vestigii dispărute din peisajul orașelor românești), iar pentru internet căutam cel mai primitor loc public (nu erau decât puține, toate înecate în fum), dar asta abia din 2002. Internetul era pe atunci un mic copil aproape nevinovat, având nevoie de calculatoare mari și multe și adunate toate la un loc pentru a-i da putere, iar informațiile adunate de pe acele pagini în format html erau de o calitate mult mai bună decât cele de azi în multe cazuri.

Calitatea timpului era alta, parcă mai unitară, liberă de bruiaje tehnologice, nu și de celelalte piedici în calea cititului, tipice pentru niște ani de studenție. Privit din unghiul anilor SF de azi, intervalul în cauză pare desprins dintr-un film de epocă, iar textul meu până aici pare scris de un bătrân pentru strănepoții săi ultratehnologizați (chiar și eu mă includ aici: cine ar fi crezut atunci că mă voi filma în propria casă pentru a ține cursuri...). În vara lui 2003 am dat peste 1984 de Orwell, apoi peste Fahrenheit 451 de Bradbury, văzându-le ca pe niște coșmaruri distante (hrănite din traumele trecutului, dar evitabile în viitor), fără să bănuiesc atunci că în doar câțiva ani vom întâlni la fiecare pas, în casă și afară, ecrane negre, mici sau mari, dispuse să ne înregistreze fiecare mișcare.

Dar să revin la literatura română, minoritară în statistica lecturilor mele din toate vremurile. Cu toate acestea, anii aceia au facilitat întâlnirea cu câteva cărți esențiale scrise de autori români, chiar dacă nu multe la număr și cu destule întârzieri față de data apariției lor (de exemplu Levantul, Nostalgia, primul volum din Orbitor de Cărtărescu mi se par publicate deodată cu volumul doi, pentru că le-am citit pe toate în 2002). Era un timp privilegiat când se puteau recupera lecturile programate cu mult timp în urmă, așa că în același an am trecut de la Tristram Shandy la Tom Jones și Pamela lui Richardson, la prozele lui Cortàzar, Robbe-Grillet, Malraux, Kundera până am ajuns din pură întâmplare la două romane total neașteptate, Saludos și Sigma de Alexandru Ecovoiu, romane care m-au pus pe făgașul ficțiunii „sfârșitului amânat”, al conspirațiilor și secretelor revelate (sau doar bănuite), serie continuată cu Strigarea lotului 49 de Pynchon, Pendulul lui Foucault de Eco și cu Mesia de Andrei Codrescu și câte alte romane apocaliptice, din care n-am ieșit nici azi.

2003, 2004 și 2005 au fost dominați de eseu și critica literară,  așa că revelațiile au venit și din partea unor redutabili eseiști români, precum Ion Vartic cel din Ibsen și teatrul invizibil, Ștefan Borbély căruia tocmai îi apăruse un eseu despre proza fantastică a lui Mircea Eliade (ambele la fel de pasionante „romane de idei”, exemple de artă a interpretării)  și nu în ultimul rând Corin Braga, cu cele 10 studii de arhetipologie, veritabilă enciclopedie concentrată de comparatism.

Contactul cu poezia a fost unul mult mai direct, prin intermediul cenaclurilor (în principal Echinox, dar și altele), unde, dincolo de amintirea vacarmului obiecțiilor sau al observațiilor mai mult sau mai puțin răutăcioase, îmi mai rămâne atmosfera din textele lui Cosmin Perța, Ștefan Manasia, Rareș Moldovan, Vlad Moldovan și alții.

Au fost niște ani ai convergenței speciale între lecturi și realitate, nu doar pentru că etapele vieții depindeau total de lecturile făcute (pentru generația noastră era vremea examenelor, a scrierii licenței și apoi a admiterii la master), iar acest fapt dădea iluzia importanței totale a Cărții (iluzie pe care alți ani, mai recenți, s-au străduit s-o spulbere). Au fost ani ai escapismului total, când factorul politic nu avea mijloace de invadare în viața zilnică (refuzam încă să văd politicile culturale), distopia era un termen specializat rar folosit (nu un cuvânt la modă cum e azi), infodemia era o chestiune total necunoscută, iar existența zilnică părea angrenată inextricabil în aventura spirituală.

Andrei SIMUȚ

Andrei Simuț (n.1981) este lector la Facultatea de Teatru și Film, Universitatea Babeș-Bolyai, Cluj-Napoca. Doctor în literatură comparată, cu o teză despre romanul apocaliptic după 1945. A publicat Literatura traumei (eseu) și romanul Calvarium (2009), precum și numeroase articole, studii și cronici în reviste românești sau străine. Premiul revistei România literară pentru debut, 2007.

Echipa
Arhiva

ISTORIA VIE A LITERATURII ROMÂNE

(Anii 90. Anii 2000: 1998-2005. Anii 2005-2007. Anul 2008-2009. Anii 2009-2011. Anul decăderii - 2012. Prin cenușa imperiilor - 2013-2019.)

PS. Vă așteptăm cu amintiri, opinii, comentarii - să scriem împreună istoria literaturii postdecembriste.

NOUA LITERATURĂ

Cris ISAL scrie proză densă, tema preferată fiind psihologicul, zona labirintică în care emoțiile, aspirațiile ratate sau impactul social generează complexe și boli. Confesivă, cu incongruențe voite, povestirea lasă să se vadă un personaj atent studiat și un discurs constructiv.

OPTm

CARTEA SĂPTĂMÂNII

Ludmila Ulitkaia: Pachet de autor - 3 cărți

Cazul doctorului Kukotki

Soniecika. Înmormantare veselă. Minciunile femeilor

Scara lui Iakov

HUMANITAS

Recomandare OPTm

 

 

NU UITAȚI: Peretele (Lia Bungar), aici

 

CĂRȚI NOI

 

 

Patru tineri și magia angelică.

LITERA

 

 

Xacobe Pato (Ourense, 1987) – Seré feliz mañana (Mâine voi fi fericit)

Cartea este un omagiu adus lucrurilor și întâmplărilor mărunte. Este, de fapt, jurnalul celui mai popular librar spaniol de pe instagram. Xacobe scrie jurnale de când avea șapte ani și, în vara lui 2018, s-a gândit să publice fragmente din ele pe instagram, fără să aibă vreo așteptare sau vreo iluzie, dar răspunsul cititorilor a fost extraordinar. Este o odă adusă cotidianului ce ascunde dorința de a reține fiecare clipă și voinței de a descoperi bucuria, ironia și frumusețea în ceea ce este obișnuit. Cartea e o oglindă a fiecăruia dintre noi, azi, când dăm prea multă importanță rețelelor sociale, care ne ocupă prea mult timp.

Alexandra NICULESCU

 

 

 

 

ARTIȘTI ÎN VIAȚA PRIVATĂ

 

 

Dorotheea PETRE

 

 

 

Bani negri (pentru zile albe). Un serial HBO, semnat de Daniel Sandu.

În fiecare an apar șapte mii de filme în lume, dar cel pe care îl faci tu trebuie să aibă ceva inedit. (Daniel Sandu)

 

 

Foto-poeme de

Bianca ZBARCEA

Mutability [The flower that smiles to-day]

by Percy Bysshe Shelley

The flower that smiles to-day

          To-morrow dies;

All that we wish to stay

          Tempts and then flies.

What is this world's delight?

Lightning that mocks the night,

          Brief even as bright.

 

 

 

Credem în imagine și de aceea nu ilustrăm textele de literatură, ci le personalizăm cu secvențe din viața scriitorului, cu poze de la lansări sau de la alte evenimente care făceau până nu demult parte din viața noastră normală. Creatorul de ficțiune este un om viu, mai important decât relația simbolică din mintea unui ilustrator.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Copyright © optmotive.ro