63 / 10 mai, 2021

Două opinii

Ana Maria LUFT

Amintiri vechi și poeme

În anii 1998-2004 am lucrat la câteva  firme care se ocupau cu comerțul intre România și Polonia, ca traducător de limba polonă, apoi la Ambasada Poloniei am fost secretară și în ultima perioada, înainte sa plec definitiv la Varșovia (ianuarie 2004). Între 2001-2003 am lucrat la Institutul Polonez din București. Acolo, firește, am avut cel mai mult contact cu literatura, cea polonă, dar și cea romană, cu scriitori, cu presa culturala etc. La Institut m-am ocupat de promovarea literaturii poloneze în Romania - Olga Tokarczuk, A. Stasiuk, Mrozek, Kapuscinski, Michnik și de promovarea filmului și a muzicii poloneze.

Dacă este vorba despre lecturile mele din acea vreme - am citit în mare măsură cam ce apărea la Humanitas, Polirom, Curtea Veche în acea perioadă, deci A. Pleșu, Patapievici - îmi aduc aminte de niște polemici legate de cartea lui Omul recent (parcă) în Observator Cultural, citeam cărțile din "Raftul Denisei", N. Ungureanu (Mitteleuropa periferiilor), ce scotea a Treia Europă, la Timișoara, Gabriela Adameșteanu, C. Mușat, S. Popescu. In literatura română cred că a fost o perioada foarte bună pentru mulți scriitori care au debutat atunci. Citeam despre ei în Observator Cultural și Dilema Veche.

În acea perioadă Editura Compania a scos o carte, pe care o am cu mine la Varșovia și care îmi este foarte dragă, la care revin des - Cele mai frumoase 100 de Poezii ale Limbii Române alese de Petru Romoșan. O carte de referință pentru mine. Importantă. Alegerea poeziilor e subiectivă, probabil că sunt încă multe frumoase în literatura română, dar eu sunt de acord cu cele alese.

După 2004, când am plecat, nu prea am mai urmărit ce se întâmpla, pentru că mi-am schimbat viața total și a trebuit să mă adaptez la ceea ce se întâmpla la Varșovia.

Gelu DIACONU

Ce am făcut între 1998 – 2005

Privesc înapoi la anul 1998 și e ca și cum aș face un pas în gol. E un hău geologic, un spațiu interstițial care nu poate fi umplut aproape cu nimic. Planeta mea era încă în derivă, perioada în care practic n-am existat în literatură întinzându-se până la începutul anilor 2000. Eram atât de îndepărtat, în spațiu și timp, de soarele care ar fi trebuit să-mi încălzească scrisul sau lecturile, încât totul era înghețat, arid, fără viață, o stâncă informă care plutea într-un univers straniu și ostil. Anii ’90 au fost în totalitatea lor așa. S-au consumat rapid, iar energiile investite în ei s-au dus, instinctual, pe nevoile primare, pe ideea de supraviețuire. Literatura rămăsese un ideal, de fapt un corp ceresc idealizat și aflat la ani lumină de ceea ce eram în acel răstimp întunecat și, într-un fel, eroic.

În 1998 mi-am dat demisia de la tipografia „Universul”, unde lucram din 1985. Acolo l-am cunoscut pe Radu Aldulescu, într-un loc pe care amândoi l-am numit „bolgiile de la Universul”. El plecase imediat după Revoluție și am pierdut legătura. S-a săturat mai devreme decât mine – și bine a făcut – de mizerie, de salariul prost, de existența complet marginală pe care am dus-o acolo. Eu am rămas încă opt ani, fiind un fel de ultim mohican. Habar nu am cum a trecut tot acest timp și, mai mult, nu știu cum am putut să rezist. A fost un fel de blink of the eye, după care m-am trezit fără serviciu, cu familie, cu doi copii de care trebuia să am grijă, într-o lume a „capitalismului sălbatic” în care orice gând la literatură – sau acțiune în acest sens – m-ar fi pierdut.

Altele erau prioritățile, singura legătură cu literele fiind scufundarea temporară în Dostoievski sau Kafka, în Camus sau Flaubert, în reveniri sporadice la autorii români preferați – Marin Preda, Mircea Eliade, Camil Petrescu, Lucian Blaga, George Bacovia, Angela Marinescu, Constantin Abăluță, Marin Mincu, Augustin Buzura, George Bălăiță etc. – sau în flanări lirice prin Baudelaire, Mallarmé, Geo Dumitrescu ori Serghei Esenin. Aveam însă perioade în care nu citeam mai nimic, fiindcă zilele în care munceam de dimineața până noaptea se încheiau nu cu lecturi la lumina veiozei, ci cu scufundări bruște în somn.

La începutul anilor 2000 a intervenit schimbarea, a apărut internetul, s-au înmulțit posibilitățile de conectare cu literatura, pe fondul unei creșteri spectaculoase – față de anii ’90 – a activității editoriale. Cu toate astea, n-am reînceput să frecventez librăriile sau bibliotecile publice și am continuat să mă bazez pe biblioteca proprie sau pe sporadice împrumuturi de la prieteni. Lucrul ăsta s-a dovedit a fi o greșeală care avea să mă coste în viitor multe ore suplimentare de lectură. Eram complet desincronizat, nu știam ce se scrie, ce cărți apar, nu auzisem de generația 2000, care tocmai eclozase (de fapt se întâmplase ceva mai devreme, prin 1998, odată cu Manifestul fracturist creat de Marius Ianuș și de Dumitru Crudu), habar nu aveam de curente literare, de grupări, de „școli” locale și așa mai departe. Planeta mea încă nu-și găsise câmpul gravitațional necesar pentru intrarea pe o orbită constantă, ci continua să plutească în derivă.

Cred că momentul ieșirii din tunel a fost în 2004. Datorită rețelelor de cartier am reușit să mă conectez la internet și în felul ăsta am găsit un site literar, www.poezie.ro, care mi-a oferit tot felul de posibilități. Oricum, când am început să citesc ce se posta acolo m-am luat cu mâinile de cap. Textele mele vechi, pe care încă le mai păstrez prin caiete îngălbenite, erau complet nepotrivite (ca să nu spun altfel) față de ceea ce se scria acolo. Pe urmă am descoperit încă două site-uri, www.hyperliteratura.reea.net, care era administrat de Marius Ianuș, și www.clubliterar.com, deținut de Costel Baboș. Pe aceste site-uri puteai intra doar după ce treceai printr-un filtru. Trebuia să trimiți câteva poeme, iar acestea erau evaluate de o „comisie”. Îmi amintesc că am trimis un grupaj, de încercare, la www.clubliterar.com, însă firește că am fost respins. Am primit și o explicație foarte politicoasă de la Răzvan Țupa, care peste ceva ani avea să-mi devină coleg la ziarul Ring.

„Ieșirea din apă” s-a petrecut prin 2005, când Marius Ianuș m-a primit pe www.hyperliteratura.reea.net, în ciuda unor opinii oarecum nefavorabile (Rareș Moldovan țin minte că s-a opus). Marius a avut un comentariu entuziast (ca și Sorin Despot de altfel), care pe moment m-a încântat. Firește că ne-am cunoscut după aceea, am vorbit despre literatură, i-am luat și un interviu etc. Pe hyperliteratura i-am cunoscut pe cei din „grupul de la Constanța”, din care făceau parte Mugur Grosu, Dan Mihuț, George Vasilievici, Sorin Dinco și Mircea Țuglea, cel care m-a și invitat la o ședință a cenaclului Universității Ovidius din Constanța. De asemenea, tot aici i-am cunoscut pe Sorin Despot (de care tocmai am amintit), pe Robert Mîndroiu (Dmitri Miticov) și pe Daniel D. Marin. Au fost multe contre la început, inflamări juvenile (deși eu nu mai eram chiar așa tânăr), contraziceri ultimative și așa mai departe. În timp, însă, lucrurile s-au domolit și am devenit, cu derivele aferente, mai mult sau mai puțin apropiați.

O prietenie constantă s-a dovedit a fi cea a lui Claudiu Komartin, care a pledat pentru accederea mea pe www.clubliterar,com. Era un site elitist, cu un număr de membri constant (100), unde nu era admis oricine. În felul ăsta am cunoscut foarte mulți scriitori: Cosmin Perța, Diana Geacăr, Constantin Virgil Bănescu, Livia Ștefan, Adrian Diniș, Daniela Luca, Ilyeș Gorzo, Florin Bratu, Felix Nicolau, Florin Hălălău, Diana Iepure, Ioana Bogdan, Gelu Vlașin, Miruna Vlada, Octavian Soviany, Ovia Herbert, Cătălina George, Liviu Nanu și mulți alții. Să mă ierte cei pe care i-am omis aici.

Asta a fost însă partea de suprafață a întâmplării. Cea neștiută, aflată dedesubt, a însemnat multă muncă tenace, constantă, aproape zilnică, de revenire la realitatea literară a acelor ani. Am început să cumpăr cărți de poezie contemporană (era un „boutique” celebru în fața fostului sediu al Muzeului Literaturii Române, unde găseai majoritatea volumelor publicate de Nicolae Tzone la Editura Vinea), i-am „aspirat” practic pe Dan Sociu, T.S. Khasis, Vasile Leac, Claudiu Komartin, Teodor Dună, Radu Vancu, Dan Coman, Răzvan Țupa, Octavian Soviany, Elena Vlădăreanu, Ștefan Manasia, Ruxandra Novac și în general pe toți douămiiștii care apăreau pe bandă rulantă în acea perioadă. Chiar în 2005 a început colecția aia de poezie de la Cartea Românească (printre primii publicați acolo fiind Claudiu Komartin (Circul domestic), Răzvan Țupa (Corpuri românești), Elena Vlădăreanu (Europa zece cântece funerare) și Dan Sociu (Cântece eXcesive), despre care trebuie să spun că mi-a schimbat definitiv modul de a percepe poezia.

Sigur că, pe fondul ăsta, a trebuit să-mi extind foarte mult lecturile. A fost o evoluție în progresie geometrică, fiindcă eram atent la tot ce se întâmpla și aveam nevoie să mă reconectez la lumea literară, deci nu doar fizic, cum s-ar spune, ci și prin bagajul de cunoștințe. Îmi era o rușine extraordinară când îi auzeam pe ceilalți vorbind despre autori de care nu auzisem sau pe care nu-i citisem. Neavând foarte mulți bani de dat pe cărți, m-am înscris la o bibliotecă de cartier și am început să împrumut, la început cam haotic, apoi din ce în ce mai organizat. Am citit foarte mult în perioada aia. Aveam nevoie de lecturile astea ca de aer. Trebuia să reînvăț să scriu, iar asta presupunea un fel de sincronizare cu prezentul care nu era deloc o bagatelă.

Mă uit pe o listă de lecturi din 2005 și parcă nu-mi vine să cred cât de mult îmi doream să asimilez. Am citit în intervalul 2004-2005 cât nu citisem în ultimii 15 ani. Iată câteva exemple de autori din lista respectivă: Mircea Cărtărescu (am citit tot ce mi-a picat în mână, iar datorită acestor cărți, îndeosebi jurnalelor, mi-am întocmit alte și alte liste de lecturi), Gabriel Liiceanu, Andrei Pleșu, Witold Gombrowicz (jurnalul lui rămâne un punct de reper), Elias Canetti, Yasunari Kawabata, August Strindberg, Gabriela Melinescu, Robert Musil, Virginia Woolf, Florin Mugur, Angela Marinescu, Marius Robescu, Marin Mincu, Ioana Nicolaie, Ileana Mălăncioiu, Geo Dumitrescu, Constanța Buzea, Marin Sorescu, Constantin Abăluță, Andrei Makine, Octavian Soviany, Mircea Ivănescu, J.D. Salinger, Jack Kerouac, John Cheever, Ion Stratan, Gellu Naum, Nichita Danilov, Rabindranath Tagore, Ștefan Augustin Doinaș, Alexandru Mușina, Florin Iaru, Ioana Bradea, Raymond Federman, Matei Vișniec, Ioana Pârvulescu, Robert Șerban, Jorge Luis Borges, Cesare Pavese, Gustav Meirynk și mulți, mulți alții. Plus antologii de poezie americană, precum cele apărute la Editura Dacia în 1986 (traducere de Mircea Ivănescu) sau cea de la Univers, din 1979, alcătuită de Ion Caraion.

Cărțile lor, majoritatea aflate acum în biblioteca mea, m-au ajutat extraordinar de mult. Datorită lor am reușit să ies la suprafață și să scriu, la rândul meu, câteva biete încercări literare. Îmi amintesc, de asemenea, că prima carte pe care mi-o voiam publicată era un triptic compus din trei povestiri: Șofer de taxi, Confesiunile unui nebun al secolului și Fabian, scrise în intervalul 2002-2005. Dintre toate, doar Fabian a apărut în 2006, la Editura Marineasa din Timișoara. E o cărticică aproape cât un caiet de 48 de file, o poveste la care am scris, dacă-mi amintesc bine, prin 2004, după ce pe unul dintre șantierele unde am lucrat în acea perioadă am cunoscut un băiat cumsecade pe care-l chema chiar așa, Fabian, care mi-a povestit câteva episoade din viața lui complicată. Fabian este o poveste într-adevăr atipică, dacă e să o compar cu ceea ce se scria în perioada respectivă, mai ales că are și ceva elemente fantastice, pe fondul interminabilei tranziții românești.

Am rescris Fabian nu cu mult timp în urmă, fiindcă stilul de acum mai bine de 15 ani nu-mi mai place. Povestea a rămas aceeași, doar limbajul este mult îmbunătățit. Poate că o voi reedita cândva, cine știe. Șofer de taxi și Confesiunile unui nebun al secolului au rămas în sertar și vor rămâne probabil pentru totdeauna acolo. Legat de Șofer de taxi chiar am o poveste interesantă, cu care o să închei.

Cred că era tot prin 2005 când am încercat să o public. Imaginați-vă că nu aveam mașină de scris, iar calculatorul era practic confiscat de cei doi băieți ai mei. M-am dus la sediul Uniunii Scriitorilor de la Casa Monteoru, unde era redacția Cartea Românească, și i-am dat manuscrisul doamnei Ulici. Prin manuscris vă rog să înțelegeți că i-am dat caietul în care scrisesem această povestire. Doamna Ulici, altminteri o femeie foarte îngăduitoare, m-a mustrat și mi-a zis că nu e o notă favorabilă pentru un scriitor să predea un astfel de manuscris la o editură atât de prestigioasă. Îmi tăiasem practic craca de sub picioare. Cu toate astea, doamna Ulici mi-a spus că îl va citi.

M-am întors cam după trei săptămâni la Casa Monteoru. O altă doamnă de la editură (nu-i rețin numele – nu era Mădălina Ghiu, în orice caz – avea biroul imediat în stânga cum intrai în încăperea aia întunecată, cu aspect baroc) m-a luat la rost și m-a întrebat dacă am bani ca să-mi public cartea. I-am spus că nu. Atunci mi-a zis că n-am nicio șansă, fiindcă editura nu are fonduri pentru debutanți. Doamna Ulici, mult mai amabilă, mi-a returnat manuscrisul și mi-a explicat că Fabian este o carte publicabilă însă, așa cum mi se explicase, trebuia să mi-o finanțez singur. Nu aveam bani, așa că mi-am luat caietul și am plecat de la Casa Monteoru cam amărât. La scurt timp, Cartea Românească avea să fie preluată de Editura Polirom, însă de aici e o cu totul altă poveste.  

Ana Maria Luft, Gelu Diaconu

în același număr

ISTORIA VIE A LITERATURII ROMÂNE

Anii 90

Anii 2000: 1998-2005

NOUA LITERATURĂ

Cris ISAL scrie proză densă, tema preferată fiind psihologicul, zona labirintică în care emoțiile, aspirațiile ratate sau impactul social generează complexe și boli. Confesivă, cu incongruențe voite, povestirea lasă să se vadă un personaj atent studiat și un discurs constructiv.

OPTm

CARTEA SĂPTĂMÂNII

Ludmila Ulitkaia: Pachet de autor - 3 cărți

Cazul doctorului Kukotki

Soniecika. Înmormantare veselă. Minciunile femeilor

Scara lui Iakov

HUMANITAS

Recomandare OPTm

NU UITAȚI: Peretele (Lia Bungar), aici

CĂRȚI NOI

Patru tineri și magia angelică.

LITERA

Xacobe Pato (Ourense, 1987) – Seré feliz mañana (Mâine voi fi fericit)

Cartea este un omagiu adus lucrurilor și întâmplărilor mărunte. Este, de fapt, jurnalul celui mai popular librar spaniol de pe instagram. Xacobe scrie jurnale de când avea șapte ani și, în vara lui 2018, s-a gândit să publice fragmente din ele pe instagram, fără să aibă vreo așteptare sau vreo iluzie, dar răspunsul cititorilor a fost extraordinar. Este o odă adusă cotidianului ce ascunde dorința de a reține fiecare clipă și voinței de a descoperi bucuria, ironia și frumusețea în ceea ce este obișnuit. Cartea e o oglindă a fiecăruia dintre noi, azi, când dăm prea multă importanță rețelelor sociale, care ne ocupă prea mult timp.

Alexandra NICULESCU

ARTIȘTI ÎN VIAȚA PRIVATĂ

Dorotheea PETRE

Bani negri (pentru zile albe). Un serial HBO, semnat de Daniel Sandu.

În fiecare an apar șapte mii de filme în lume, dar cel pe care îl faci tu trebuie să aibă ceva inedit. (Daniel Sandu)

Foto-poeme de

Bianca ZBARCEA

Mutability [The flower that smiles to-day]

by Percy Bysshe Shelley

The flower that smiles to-day

        To-morrow dies;

All that we wish to stay

        Tempts and then flies.

What is this world's delight?

Lightning that mocks the night,

        Brief even as bright.

Credem în imagine și de aceea nu ilustrăm textele de literatură, ci le personalizăm cu secvențe din viața scriitorului, cu poze de la lansări sau de la alte evenimente care făceau până nu demult parte din viața noastră normală. Creatorul de ficțiune este un om viu, mai important decât relația simbolică din mintea unui ilustrator.

Copyright © optmotive.ro