mai știu și eu de ce trăiesc
de ce continui viețuirea
sub cerul toamnei
însoțită de soarele grăbit
roșu/ imens
în asfințitul/ aproape înghețat
mai știu și eu de merită
să mă mai sprijin
de înălțimile
în care lumina se arată
dimineața
sunt întrebări
ce par
îndreptățite să primească
de la cine (?)
așteptatele răspunsuri
se revarsă doar tăcerea
una la fel de mută
precum mișcarea razelor
printre clădiri întunecate
când trece Luna
încărcată de iluzii
ale tale aripi
– larg deschise în lumina
străjuită de-mpărțite cete
heruvimii cei cuprinși
în toată ființa
de penet în strălucire
și armatele de îngeri
cu învăpăiate săbii –
gata sunt
s-adune lumea
ce din ele să reverse
viețile nenumărate
spre întreaga bucurie
ce așteapătă
suflete împovărate
de cămășile de lut
te arăți acum pătrunsă
de săgețile iubirii
ce în cer
doar pentru noi sunt pregătite
suntem pe o planetă
unde oamenii
tot mai numeroși
caută o altă locuire
au renunțat la suflet
la schimb cu strămutarea
în golul ce neantul
a-mbogățit uitarea
dispar
neamuri după neamuri
cotropiți
cu voia lor
de alte stranii universuri
ne stingem cu încetul
ca o făclie
în funduri de ocean
mai pâlpâie un gând
am fost
sau nici atât
un sâmbure de viață
stau zeii
în platoșa de aur
a nepăsării
privesc furnicarul
în efemera mișcare
de mâini și picioare
din tronul lor
bătut cu diamante
lumea se arată
sub razele piezișe
ca boabele de rouă
în care se răsfrânge
întreaga suferință
și bucuria toată
că suntem trecători
pe ape întunecate
cât vii ne sunt sclipirile din ochi
ce poate fi mai minunat
mă-ntreb
(nu-i simplă întâmplare)
să vezi
cum sar din tronul lor
și diamantele
și plăcile de prețios metal
în sclipiri
ce-ncet cuprind planeta
zorii se înalță
cu strălucirea cea dintâi
pe care doar iubirea o cunoaște
Cassian Maria SPIRIDON
Cassian Maria Spiridon (n. 9 aprilie 1950, Iași) este poet, eseist, directorul revistei Convorbiri literare. De la volumul de debut Pornind de la zero (1985) și până la O sută și una de poezii, antologie editată de Academia Română, a publicat un număr impresionant de cărți de poeme, între care Zodia nopții (1994), De dragoste și moarte (1996), Întotdeauna ploaia spală eșafodul *(1997), *Dintr-o haltă părăsită (2000), *Farmecul discret al dreptei cumpăniri *(2012) etc. De mai multe ori laureat cu premiul USR și cu alte distincții, printre care și Premiul „Mihai Ursachi", tradus în numeroase limbi, Cassian Maria Spiridon este unul dintre cei mai importanți poeți ai generației sale.
Cris ISAL scrie proză densă, tema preferată fiind psihologicul, zona labirintică în care emoțiile, aspirațiile ratate sau impactul social generează complexe și boli. Confesivă, cu incongruențe voite, povestirea lasă să se vadă un personaj atent studiat și un discurs constructiv.
OPTm
Ludmila Ulitkaia: Pachet de autor - 3 cărți
Cazul doctorului Kukotki
Soniecika. Înmormantare veselă. Minciunile femeilor
Scara lui Iakov
Recomandare OPTm
NU UITAȚI: Peretele (Lia Bungar), aici
Patru tineri și magia angelică.
Xacobe Pato (Ourense, 1987) – Seré feliz mañana (Mâine voi fi fericit)
Cartea este un omagiu adus lucrurilor și întâmplărilor mărunte. Este, de fapt, jurnalul celui mai popular librar spaniol de pe instagram. Xacobe scrie jurnale de când avea șapte ani și, în vara lui 2018, s-a gândit să publice fragmente din ele pe instagram, fără să aibă vreo așteptare sau vreo iluzie, dar răspunsul cititorilor a fost extraordinar. Este o odă adusă cotidianului ce ascunde dorința de a reține fiecare clipă și voinței de a descoperi bucuria, ironia și frumusețea în ceea ce este obișnuit. Cartea e o oglindă a fiecăruia dintre noi, azi, când dăm prea multă importanță rețelelor sociale, care ne ocupă prea mult timp.
Alexandra NICULESCU
Dorotheea PETRE
Bani negri (pentru zile albe). Un serial HBO, semnat de Daniel Sandu.
În fiecare an apar șapte mii de filme în lume, dar cel pe care îl faci tu trebuie să aibă ceva inedit. (Daniel Sandu)
Mutability [The flower that smiles to-day]
by Percy Bysshe Shelley
The flower that smiles to-day
To-morrow dies;
All that we wish to stay
Tempts and then flies.
What is this world's delight?
Lightning that mocks the night,
Brief even as bright.
Credem în imagine și de aceea nu ilustrăm textele de literatură, ci le personalizăm cu secvențe din viața scriitorului, cu poze de la lansări sau de la alte evenimente care făceau până nu demult parte din viața noastră normală. Creatorul de ficțiune este un om viu, mai important decât relația simbolică din mintea unui ilustrator.
Copyright © optmotive.ro