OPTm
nr. 100/13

Bate mingea când nici nu te-aștepți și unde nici nu-ți trece prin cap c-ar mai fi vreun loc de fixat încă o poartă. Peretele din spatele casei noastre e totuși cel mai tentant pentru ghetele lui. Ce-i pasă că-i un zid de peste 65 de ani?! E-un puști al naibii de neastâmpărat. Îl cheamă Vlad. Învață bine și a primit de la părinți o bicicletă – o bijuterie, ce mai, are și sonerie cu pietre Swarovski, – dar a urcat în șa doar de vreo două ori, i-a strâmbat o spiță, s-a bosumflat și a dus-o în fundu ...

Cei doi priveau prin geamul murdar al ferestrei oamenii care se perindau pe strada Luterană. Se aflau sus, în mansarda imobilului de la numărul trei, într-o cămăruță prăfuită, pe care femeia o închiriase cu două săptămâni în urmă. El fuma, privind îngândurat la un cerșetor care se oprise pe trotuarul de vis-a-vis, în fața bisericii. De după colț, dinspre Sala Palatului, se iviră doi bătrâni, soț și soție, care pășeau încet, ținându-se de mână. În tot acest timp, Eliza admira sprâncenele groase, ...

Hotărâseră amândoi să se lase de fumat. Erau mai degrabă forțați de împrejurări financiare, ceea ce o făcea să-și guste eșecul și mai amar. Totul se învârtea în sfera bizarului: avea senzația din ce în ce mai acută că, odată ce renunțase la gestul de a-și aprinde o țigară, îi pierise o doză esențială de farmec personal. Primele trei zile de abstinență i se consumaseră oarecum într-o apatie rezonabilă; își luase avânt, se autoconvinsese că numai și numai lucruri bune îi așteaptă la capătul unei s ...

În 2031 și-ar putea sărbători a șase suta zi onomastică. Și-a dat seama de asta înaintea celui mai recent interviu acordat revistei Rolling Stones, în momentul când a fost felicitat cu ocazia împlinirii a cinci sute nouăzeci de ani. Nu-și amintește de când nu mai ține asemenea socoteli și, pentru câteva momente, i s-a făcut o poftă teribilă să-și înfigă colții în jugulara tânără și pulsândă a jurnalistului, alt obicei pe care nu-l mai practică de multă vreme. Acum există atâția donatori, dispuși ...

 Dosar de roman Manuscrisul fanariot

"Nicio poveste nu începe pe prima pagină" - aceasta e prima propoziție din romanul Manuscrisul fanariot, fără a fi doar o afirmație în vânt. În toate cărțile mele există o geografie amănunțită care nu intră integral în ficțiune și a cărei viață continuă dincolo de roman, populată de personaje, care generează alte istorii, cum este cazul morarului rătăcit în Bozărie sau al Maricăi Alba. Deși personaje periferice, ele se întregesc în extra-ficțiune, în ...

Mă întorc în Parcul Herăstrău și o iau în pas alert pe alei și pe lângă lac până la Fântâna Miorița sau până la Băneasa. Îmi prelungesc astfel drumul meu lung prin năuceala caniculei, făcând o parte din el pe jos. Dietelor severe, suprapuse cu posturi ținute cu strictețe, însoțite de rugă- ciuni, le-am adăugat de o vreme șapte-opt kilometri de mers pe jos zilnic, adesea forțând nota, trăgând de mine până dau să mă rup, obsedată de pragul celor șaptezeci de kilograme, sub ...

În casa noastră se intra printr-o încăpere luminoasă perfect pătrată, care era un fel de barieră, căci abia din această incintă urmau două rânduri de obloane groase, în spatele cărora se aflau ușile dinspre salon.

Această încăpere de la intrare se numea balcon, cu toate că semăna mai curând cu o cameră de primire. Pe două laturi în loc de perete avea ferestre împărțite în ochiuri mici. Ușa era și ea încadrată de ferestre. Practic era un fel de verandă largă, considerată balcon, probabil datorit ...

Dracula s-a multiplicat în milioane și miliarde de exemplare. În noi toți. Pentru că avem nevoie să ne fie frică non-stop. 

Probabil că frica face parte din noi. Suntem ființe fragile într-o lume plină de riscuri. Totul, de jur împrejurul nostru, de când ne naștem și până murim, constituie o amenințare potențială: fragilitatea organismului, microorganisme letale, catastrofele naturale, neajunsurile noastre fizice, egoismul celor din jurul nostru. Frica de tot și de toate (chiar și neconștientiz ...

Același lucru m-am întrebat și eu mult timp după ce l-am găsit în cutia cu medicamente. Stătea întins pe spate, cu mâinile împreunate pe piept și capul sprijinit de o fașă sterilă. Purta pelerină neagră, plastron alb și mult fixativ în părul tapat excesiv. Când am ridicat capacul, a deschis ochii și a început să scuipe ca o pisică încolțită, arătându-și dantura sănătoasă.
Reacția lui m-a luat prin surprindere și, tresărind, am fost aproape să scap din mână cutia. Micul intrus, care între timp ...

ce s-a întâmplat cu dracula... la galați

e pe bune, nu e ficțiune, scrie-n romanul bram stoker asta

dracula, ascuns într-o cutie cu pământ, a debarcat în portul Galați

(la pagina 411 pentru cine nu crede)

chiar și universitatea din galați se laudă pe site cu asta

galați – locul în care a debarcat dracula

e cel mai important lucru despre galați, figurează la nr.1

abia mai apoi se explică de unde vine cuvântul galați

și că pe-aici s-au mai întâmplat și altele

mai mult, politicienii au pro ...

Printre multele nuanțe ale unei legături amoroase se află și următoarea, consemnată în legile lumii fanariote: dacă o fată a făcut dragoste cu un bărbat care a rugat-o doar o singură dată - nu are drept la nicio despăgubire. Dimpotrivă, dacă a cedat după o perioadă lungă de rugăminți, cadouri și alte acte ale seducției, iar după aceea bărbatul n-o mai vrea, ei bine, în cazul acesta seducătorul va trebui s-o înzestreze, s-o despăgubească într-un fel.

Maria, o orfană din Prahova, crescută de un ...

Contele Dracula stă pe pintenul de stâncă și privește spre castelul Bran, nostalgic, deși cel mai adesea merge la cetatea Poenari, unde se simte încă transpirația cu sânge a celor ce au ridicat-o până li s-au spart hainele de pe ei. Atunci, prin secolul 15, era doar un voievod crud, fără maniere, neepilat și cu o privire ca de câine turbat (cum altfel?). Acum, și-a mai tras un tatuaj (tot craniu, evident), are barba aia lungă de hipster, pe care nu o suporta când era voievod, și părul lung prins ...

În seara asta am întâlnire cu dracul.

Totul a început în urmă cu 15 zile. Mă întorceam de la o serată așa-zis mistică împreună cu niște dubioși cunoscuți pe un grup secret de Facebook. Unul din cultele astea noi care-ți promit că-n spatele lumii flowerpower în care trăiești se află o organizație secretă care controlează totul. Sau însuși necuratul. Uneori nici nu se face distincție între cele două entități la fel de posibile.

Eram destul de amețit de la tot romul pe care-l băusem pentru p ...

În memoria lui Marcel Petrișor, stins din viață săptămâna trecută

Ca un făcut, toată lumea plecase din librărie, rămăseseră numai Luca și fata, iar librăreselor deja începuse să nu le miroasă a bine... Au ieșit pe bulevard și din câțiva pași au și ajuns în Cișmigiu. Era o seară de toamnă liniștită, care îmbia la plimbări lungi, ieșiri subtile din timp, când vârstele partenerilor nu mai fac nicio diferență și cei doi se pot contopi până la uitarea de sine. Luca a simțit că nu se poate împo ...

Mi-e imposibil să mă gândesc la soarta Contelui Dracula fără să nu mi se încurce mintea în jungla consumeristă a legendei sale. Înainte de toate, posteritatea lui Dracula este o orgie pop, în care advertising-ul și bișnița de stațiune s-au încâlcit într-o alianță indestructibilă. De la „Nosferatu” lui Murnau (1922) și până la pălinca și brelocurile cu dinți de vampir de pe tarabele Branului – o maree globală de capitaluri plimbă figura Contelui într-o bulă atemporală a kitsch-ului și a falsului. ...

Locuiesc într-un crin (I)

Înspre tine duc mai multe cărări:

degetele lungi și de culoarea lămâii,

sânii abia treziți din somn. Și cearșafurile

pe care le-ai învolburat toată noaptea.

Eu locuiesc într-un crin și tu ești crinul acela.

Celulele mele te iau în brațe cu o mie de brațe.

Foamea mea este de carne tânără,

îmbrățișările mele sunt carnivore!

De când te-am luat în brațe am dat în mintea crinilor.

Doamne, mi-a căzu ...

M-am întrebat de multe ori dacă a fost noroc sau ghinion curat să-l întâlnesc tocmai într-o bodegă mizerabilă din gara orașului S. Nu vreau să numesc acel loc, pentru că mi-a spus că vine destul de des pe acolo atunci când are nevoie de puțină liniște și că nu-i plac oamenii superficiali și gălăgioși, a repetat-o de câteva ori în cele trei ore, sau atâtea cred că au fost, dacă mă uit pe biletul de tren, pe care încă îl păstrez.

Habar n-am de ce mi-a făcut semn să mă așez la masa lui, l-am zărit ...

Sânii unei femei

până la urmă

sânii unei femei

sunt doar doi ochi

care văd totul cu lapte

și cu lăcomie

femeia este o specie suprarealistă

de melci.

forever Bach

forever Bach

ți-am spus

și tu m-ai privit mai cu atenție

mi-aș dori să scriu ca muzica lui

am adăugat

să mă mut acolo

o vară măcar

și ochii tăi m-au văzut

s-au făcut prispa grației tale

aș fi fost un violoncel am zâmbit

pentru că este ca o set ...

Dracula merge încet spre frigider.

Deschide frigiderul și încearcă să-și dea seama dacă sticlele care stau culcate pe ultimul raft de jos nu cumva stau acolo de foarte multă vreme.

Trecuse ceva timp de când nu se mai transformase în liliac și chestia asta îl făcea să se simtă cumva bătrân.

Avea doi prieteni care erau sataniști declarați, niște penibili. Dar utili. Unul dintre ei lucra la spital, un spital oarecare – de ce să intrăm în detalii?! Pentru a-și hrăni orgoliul de satanist, turna sâ ...

Se șterse încet la gură. Sângele, bine cunoscutul gust metalic. Învățase să se uite adânc. O profunzime a suprafețelor în care își găsea multiplicate gesturile și privirile. Un bărbat înecat ieșea la suprafață din apele oglinzilor de fiecare dată când își plimba degetele pe malul lor limpede.

Îl chema Matei și nu se recunoștea niciodată. De parcă ar fi trecut mereu pe lângă el, se întorcea să se salute, iar el se uita în altă parte sau răspundea stânjenit. Atâția bărbați înecați ieșiseră din og ...

A intrat într-o sală înaltă, cu acoperiș de lemn și pereții albi. O fostă galerie de artă, acum reutilizată. I-a întins formularul femeii de la intrare, apoi s-a așezat în fața bărbatului în alb. Acesta stătea la o masă lipită de peretele exterior al unei alte săli, cel puțin la fel de mare ca prima. Vlad s-a așezat pe scaun, în fața bărbatului în alb.

— Ați completat tot? întrebă bărbatul.

— Tot.

— Sunteți sub tratament?

— Nu.

— Păi și de ce ați lăsat liber?

— N-am văzut!

Bărbatul în alb ...

Este cel mai important bloc din București, pentru că în el m-am născut eu. În jur se bate mingea în draci, se aud țipete din curtea școlii, se face politică pe banca de sub corcoduș, se sparg semințe de dovleac în dinți, mașini rulează cu viteză, se aud manele. Un zumzet nesfârșit, asta ar înregistra o dronă survolând cartierul zile la rând. Specia umană dezamorsată în acest experiment urbanistic eșuat care e Dristorul: străzi de toate mărimile, în toate direcțiile, sufocate de mașini, mărg ...

Muzica e prea tare, lumina e prea roșie, iar la masa de alături domnește o veselie tristă. Din câte își dă seama, oamenii sărbătoresc un divorț. Se așezase lângă ei atras de înfățișarea sărbătoritei, o blondă rotofeie, genul care nu pare prea interesat de formele propriului corp. Crezuse că va avea, în sfârșit, o noapte ușoară, mai ales că în fața proaspetei divorțate tronau o halbă de bere aburindă și un cotlet uriaș, asortat cu ditamai porția de murături. Apoi apăruse ca din senin spilcuitul c ...

„Să construiești comunismul fără alcool e ca și cum ai avea capitalism fără reclame.” „Un bețiv sovietic autentic bea singur de dimineață  devreme fără vreun motiv anume.” (Vasile Ernu, Născut în URSS)

Când o vizită pe Tania în primăvara lui 1996, Sammy era încă un american naiv și bine intenționat în care trei femei -Olga, Tania și Irina- își puseseră mari speranțe.  Serioja, ca orice mascul rus cu oarecare experiență, era cam sceptic în legătură cu intențiile (dubioase, fără îndoială) ale p ...

Toți ȋmi spuneau că uneori dispar tineri prin zona asta, poliția ȋi caută și nu găsește nimic; că noaptea, după ora unu, se vede din cȃnd ȋn cȃnd o umbră care bȃntuie pe străduțele din Centrul Vechi, mai ales ȋntre Covaci și Gabroveni. O umbră? Tot ce se poate. Poliția patrulează din cȃnd ȋn cȃnd pe acolo, ȋnsă nu reține niciodată pe nimeni. Martorii oculari sunt mereu atȃt de beți, ȋncȃt portretul robot al suspectului e ȋntotdeauna neclar și se schimbă de la o relatare la alta.  

Am cumpărat ...

ascuns în tine

adevărul calea și viața

la ore și geografii repetabile

pompa de idei și pompa de simțuri

sau poate invers

până la primul adevăr ce se prelinge din tine

ca o apă vie

ca o renaștere

ca o eliberare

și totuși

ascuns în tine

cu alte instrumente de sterilizat

și cu alte tehnici de extracție

adevărul calea și viața

*

babymoon

soarele de maia și secară

se răcorește sub dulapuri și canapele

pr ...

Am bănuit că-și mușcase buzele înainte să intre în restaurant. A intrat elegant, cumva leneșă – acea lene specifică burgheziei, fermă. Purta o bluză roșie cu umerii goi și privirile tuturor pe ea. Părul - strâns într-un coc de balerină, care îi provoca migrene dese, dar îi lăsa gâtul lung la vedere. Făcea abuz de dermatograf negru, ceea ce îi dădea un aer trist și-i scotea în evidență cearcănele de insomniacă. Insomniacii au un fel de resemnare în ceea ce privește somnul și odihna, însă la ea, i ...

A deschis ușa, ramă de lemn, sticlă mătuită, clanță ce imita bronzul. Pe un dreptunghi alb, cu chenar albastru scrisa: Serviciul Personal, Doamna Irina STĂNESCU. A ciocănit și a intrat.

— Bună!

Un birou simplu, alb, cu blatul din sticlă groasă. În spatele unui monitor argintiu, pe care se putea vedea mărul Apple, o doamnă de vârsta a doua, elegantă.

— Bogdan! Intră, nu te formaliza.

A dat din cap, a strâns din buze.

— Săru-mâna.

Doamna, nu era Stănescu, era secretara, doamna Oancea, a mim ...

camioneta

într-o vreme (când eram foarte singură)

îmi plăcea să mă uit la

filme americane de dragoste

o masochistă în cinematografele semipustii ale Chișinăului

îmi alegeam cel mai bun loc și

lăsam să se reverse peste mine

lumina multicoloră a așteptării

în filmele alea protagoniștii se iubeau mult

se certau, după care se împăcau pasional și tandru

apoi făceau câte o escapadă la cea mai apropiată benzinărie

să-și cumpere mâncare, gumă de meste ...

Își strânse cu grijă în jurul corpului șalul și se apropie de docuri. Soarele nu răsărise încă și deasupra apei negre se ridica frigul. Știa că pescarii ies în larg cu mult înainte de miezul nopții, să pescuiască cu foc. Mai ales în nopțile fără lună, peștii însetați de lumină ieșeau la suprafața apei, atrași de flăcările cazanelor cu cărbuni încinși și pirită. Adunați în trene vii, se repezeau în plase, semănând mai mult cu un stol de păsări, care zbura haotic în spuma fosforescentă a siajului, ...

Am scos din buzunar pagina de ziar făcută ghemotoc și am îndreptat-o cu muchia palmei pe volan, până ce am putut să văd clar fotografia Soniei Dimeș. Nu mai era cea în costum de elevă, pe care-o folosiseră cu fiecare ocazie. Părea să fi fost surprinsă de fotograf într-un moment de neatenție, poate în timp ce se îndepărta de școală, avea o expresie relaxată și zâmbea șmecherește, privind peste umăr spre cineva care nu încăpuse în imagine. O adolescentă de paisprezece ani, nu neapărat frumoasă, da ...

1. Trăia în cea mai friguroasă odaie din casă, unica fără sobă. El a ales-o. A ales-o pentru un lucru pentru care toți ceilalți o ocoleau. Nu se încălzea și asta lui îi convenea de minune. Se obișnuise să doarmă în încăperi neîncălzite și, de asta, se mutase în camera aia din fund, în care toți intrau în palton și numai el stătea în chiloți. Parcă ar fi fost un personaj din Șalamov.

Mânca foarte repede. Farfuria cu borș din fața lui o golea într-o clipită, sculându-se de la masă în timp ce ceil ...

− Aici se află cele mai multe materiale memorialistice, în special jurnale și scrisori, spuse Octa, arătându-i hârțogăria de pe măsuța din fața canapelei, de pe birouri și din rafturile din lemn alb, făcute la comandă. Dacă există cumva acel jurnal, numai aici ar putea să fie. În ce perioadă spuneți c-a fost adus?

În rochia cărămizie, Bianca părea scoasă din benzile desenate.

− A fost adus prin vară, aproximativ, acum 6-7 luni.

− Atunci, numai aici poate să fie. Cele mai vechi sunt pe biroul ...

Alix s-a uitat la mine, apoi la cerul senin, plin cu stele. Era noapte și, de pe stâcile-promontoriu, insula părea o corabie navigând spre larg. 

– Arată-mi!

Am întins mâinile spre ea, cu degetele desfăcute, de parcă împingeam o barieră nevăzută, care s-a subțiat, dispărând cu totul când Alix și-a lipit palmele de ale mele.

Brusc, am avut senzația acută, copleșitoare a cuiva trezit dintr-o comă profundă. Imagini, sunete, mirosuri au explodat în jurul meu într-un năucitor foc de artificii. ...

cred că e o bună întrebare în chetă, la fel ca în viață, e mai bine

să ai decât să nu ai, adică e mai bine să suferi după moartea tatălui

decât să nu ai unul, să nu-l fi cunoscut, să fii fiul mormântului gol

d-aia cheta m-a ajutat unde nu a putut tata, el oricum nu avea viziunea

asta cea nouă a tipilor cu muzică & casetofoane, el avea magnetofon

& era disco, eu am descoperit CD-ul și am devenit porno, asta era

lupta mea cu tatăl meu, cel cu care am fumat un ...

respirație asistată

m-am născut cu puţin timp înainte ca la radio

să se difuzeze trei zile și trei nopţi

concertul pentru vioară și orchestră de beethoven. mama a cumpărat discul electrecord

 

și l-a ascultat

până când cercul s-a făcut tot mai mic, aproape cât puricele în care se strânge o inimă slabă în faţa emoţiei;

se făcuse târziu, târziu,

iar tu

așteptai

să împlinesc vârsta potrivită.

 

au trecut patruzeci d ...

Dacă alcoolul mă învățase să socializez, drogurile mă dezmembraseră, eram când comunicativ maniacal, când izolat luni la rând, ca un schimnic. În Berlin nu era problemă, dar în București ilegalitatea drogurilor și percepția asupra lor mă făceau și mai dubios. Revenisem cu un fel de atitudine de om liber în cap, căruia nu-i mai pasă de percepția celorlalți asupra lui. Nu-mi păsase niciodată cu totul, în copilărie ignoram și sfidam hățișurile complicațiilor sociale, treceam prin ele cu maceta.

Ș ...

Cafeaua de seară

Cafeaua băută aseară

între orele 19:00 și 20:30

a ajuns în inimă

cu valul de sânge

de la ora 23: 45.

Obosită, a vrut

să se întindă,

dar o parte din pat

era ocupat de tine,

care stăteai

ghemuită,

în poziție fetală,

așteptând

să te mai nasc odată.

Ea însă,

capricioasă,

ca orice negresă,

a vrut tot patul

numai pentru ea.

Dar nici tu nu ai cedat,

invocând dreptul ...

În unele zile, mergeam peste tot cu Liana dar ea ieșea și cu alții și mi se părea și de-atâtea ori ostilă și suspicioasă cu mine, deși încă nu-i dădusem nici un motiv. Am plecat două săptămâni în Suedia și când m-am întors, îmi aranjase frumos apartamentul, cu luminițe. Pe o scară mică de zugrav pusese doi pantofi cu toc, pe o treaptă și pe următoarea, ca și cum ar fi urcat o femeie invizibilă. Eram încă în doliu după fosta și mi-era greu să mă lipesc de altcineva. În Suedia m-a dus acasă o poet ...

fragilitate

de-acum n-am să mai sufăr

nu știu ce curge din felinare

sub așternuturi o fragilitate

obositoare se joacă

de-a febra

până respir tăcerea ia forme ciudate.

se amestecă bine

te rog nu fi disperat roagă-te

înghite și taci

ca să nu-ți fie rău alunecă

în deschizăturile blocului

aburii fermentează

ce dă în clocot se-amestecă bine

vorbește-mi când vine tramvaiul

deschide-mi venele cu delicatețe.

cev ...

Tatăl meu era profesor de matematică și am și eu o nevoie acută de simetrie, așa că nu pot să văd lumea exterioară ca separată de mine, ca supusă unui alt sistem. Nu, trebuie să fim una, cum zicea un poet rus, dacă eu sunt în lume, de ce n-ar fi și lumea în mine. Corespondența dintre interior și exterior e la toate nivelurile. Când sunt relaxat, lumea se liniștește, când sunt agitat, e febră și pe-afară. În Berlin am observat-o cel mai bine - dacă mi se accelerau gândurile, pe panourile de știri ...

ultima dâră de lumină primul întuneric proiectat în geam

fără să ne strângem mâinile am înțeles

că nu am cum să privesc moartea în ochi,

ți-am strigat tare că există Dumnezeu! Ți-am spus!

tu ai lăsat capul în pământ,

iar eu am continuat să strig,

trebuie să îți pară rău!

iarăși nu ai zis nimic,

ai dispărut.

la masa acea de lemn rotundă nu a mai rămas nimeni,

am plâns fără să vreau,

am tăcut apoi,

important este că și tu ai înțeles,

fiecare reflex ...

Simțeam că n-o să stau la nesfârșit acolo, așa că nu m-am obosit deloc să învăț germană. Știam ceva gramatică din vara trecută, de la Stuttgart, dar nu aveam de gând să pun și carne pe ea. Ca un cântăreț de blues din alte vremuri, picioarele mele știu că n-o să am o casă permanentă. Oriunde bine primit, niciodată stăpân al locului. Numai în București am locuit în cel puțin 30 de locuri și imediat ce mă instalez undeva, încep să fac plimbări lungi, melancolice, de câte 8 ore, o zi de muncă, măcar ...

Provocat de muzeul Literaturii să scrie o pagină despre unul dintre obiectele expuse în muzeu, Radu Aldulescu a scris povestirea de mai jos, pe care o găsiți expusă și în București Mall.

Un tip la treizeci și ceva de ani, înalt, robust, cu aspect prosper, în haine de firmă, cu o borsetă de piele ciocolatie pe șoldul stâng, prinsă cu o curelușă peste piept. Ăsta-i omul meu, mi-am spus. Străin de oraș, ca și mine, care mă împotmolisem aici de două săptămâni, așteptând, fără să știu ce. De b ...

Făceam dragoste în apartamentul cu vedere la Dunăre. Era un apartament cu o cameră, dar foarte spațios, într-un bloc vechi. Avea mobilă de lemn masiv înăuntru, proprietarul era un bătrânel cu gusturi alese, fost profesor universitar. Se mutase la casă, undeva în apropierea orașului. Suporta prea greu agitația citadină. L-am ales împreună. Îi spuneam „cel mai romantic apartament din oraș”. Într-adevăr, era splendid când apunea soarele! Razele roșiatice încălzeau pereții, iar peisajul devenea o fo ...

Dacă și-n laptele de mamă sunt canabinoizi, de unde și relaxarea de bebeluș sătul după ce fumezi cannabis, iarba fumată în lume în ultimii zeci de ani are așa de multă concentrație de THC, agentul psihotic, că e ca laptele unei mame nebune. Se apleacă uneori deasupra pătuțului tău și poartă o mască de lup, numai să vadă cum reacționezi. Dispare și apare abia după ce de mult ți s-au uscat ochii de plâns. Dar e și bună de-atâtea ori, dacă vrea. Drogații suferă de sensibilități extreme, de friguri ...

Cobori scările în spirală și mergi ascultând zgomotul făcut de șlapi, pe cărarea prăfuită care te duce la faleză. Plaja e îngustă, cu un nisip murdar, resturi de tot felul, sticle de la băieții care fac noaptea focuri aproape de mal. Între mare și blocurile înalte se întinde un mal înverzit de pământ, cu pomi tineri și bănci pe care seara stau pensionarii. După ce cureți locul de scoici și mucuri, aproape de mare, deschizi cartea și observi că, nu departe de tine, un copil aduce apă cu o găletuș ...

Intrasem într‑o sală imensă, luminată de candelabre sofisticate, ca după primul pas să se cufunde în beznă totală, lăsându-mă un timp să mă acomodez cu întunericul, până când mi‑am dat seama că în centru se afla o groapă adâncă, pe marginile căreia se zăreau poteci, de‑o parte și de alta.

Te‑am văzut, imediat după ce m-ai strigat, erai dincolo de prăpastie și mă întrebai încotro aveam s‑o apuc: Spune‑mi neapărat încotro o ei! Să nu cumva să pășești, până când nu aflu în ce direcție!

Voce ta um ...

Venisem la Berlin și vechi și nou. Cu numai un an și-un pic înainte, plăteam într-o seară 15 beri și 15 votci. Mi-amintesc și-acum notele de plată și așa era seară de seară. Pe urmă ne duceam cu toții undeva să bem. Fumam trei patru pachete de țigări și de dimineață, după un somn de cîteva ore, la lucru. Redactam cărți la trei edituri pe puțin, corectam, mai și traduceam, mai și scriam ceva acolo, ceva dincolo. Și seara, iar, 15 beri și 15 votci și pe urmă la băut. Aveam 27, o luasem așa de mic, ...

o plajă din Pacific îmi arată încă semnele,

îmi aduce aminte că m-am scufundat. puțin mai pur, puțin mai tânăr.

din loc în loc, balizele împinse de curenți, departe de ceilalți.

aceste gesturi, bunăoară pustii. cu o detentă pe care nu o voi cunoaște.

aceste gesturi

le-am petrecut singur.

pentru că din ea începe să se desprindă noua lume – proaspătă, transparentă.

prin ea se vede – se deosebesc contururile celorlalte lumi. în tranzit, deodată umane.

...

Un zid cu graffiti.

Ana pare că iese din zid și vorbește publicului.

ANA

Ana are mere. Ana are mere. Ana are mere...

Prima propoziție pe care am învățat să o scriu la școală.

Întâi am învățat să facem bastonașe.

N-am înțeles de ce facem bastonașe.

Bastonașele sunt rele, bat copii, am zis.

Nu, a zis tovarășa învățătoare.

Bastonașele noastre sunt bune, ajută bătrânii să meargă.

Așa am învățat să fac bastonașe bune.

Apoi n-ul dintr-un bastonaș. Și m-ul. Două bastonașe lipite.

Apoi a ...

Trionfo: Diferența de față

Articolul este denumit și sex floral, cu multe arome care pot fi utilizate ca versiune casetofonă, cu postare adecvată. Deci, când a îngenuncheat, l-a rezolvat. Mă voi și mă voi în tine. Folosiți-vă mâinile când vă bucurați de maxilar. Remorcher în junglă. Lumina soarelui poate fi și mai rea.

Trionfo: Nu atinsesem nicicând

Nu atinsesem nicicând

așa mare. Post-șoc.

Când a dat să

mare, zimțată. Am murit.

Atât de nu

doare sau, ...

ies din program

din aria de acoperire

din rețeaua de fantasme a lumii

înregistrez pe repede-înainte

dragoste epuizare și conflict

vortex de mâna maicii domnului

iubire ascunsă în portfard

cu 1% baterie

totul devine o descărcare de energie

și de cuvânt

nft ((non-fungible token)

suntem

o singură imagine

în spații fără pereți

printre lanțuri

programe digitale

coduri de bare

posibilul

...

Lunganul se strecară în magazin cu pași furișați, ca și cum ar merge pe o funie suspendată. E un tip înalt și slăbănog, cu brațele exagerat de lungi, până aproape de genunchi, îmbrăcat într-un costum larg, care pare că flutură pe corpul lui uscățiv, de individ care mănâncă doar lunea și joia.

Călca împrăștiat și larg, ezitant, de parc-ar păși pe ouă dinamitate, și oricând ar putea sări în aer.

Tovarășul lui, un bărbat mic, rotund, foarte brunet și transpirat, are pe el tot un costum, dar măcar ...

Oamenii ca mine se trezesc dimineața și continuă direct gândul început înainte să adoarmă. Dacă nu mi-aș băga șocuri în creier să mai întrerup sau să uit, ar fi prea grea continuitatea asta ca a unei catedrale din Evul Mediu construită sute de ani la rând, indiferent de războaiele și epidemiile ce interveneau între așezarea unei cărămizi și cea dinainte. Cristi era unul dintre oamenii de la extrema cealaltă, un fel de uitare permanentă îl făcea să se uimească și să se entuziasmeze de orice. Plec ...

în nordul Londrei, dronele curățau ceața

demonii din Camden așteptau dimineața,

așteptau în monedele demonizate,

ascunși în bancnotele demonetizate

de la târgul de bani vechi

Cadman s-a trezit cu un țiuit în urechi

și dinții strepeziți ca de la mere acre

Boții se repezeau spre Treburile Sacre -

micul-dejun, apă caldă în cadă, masaj

stimulator și reglaj

la undele lui cerebrale inegale

dar chiar și după niște ajustări speciale,

tin ...

În această versiune balcanică a filmului Thelma and Louise, eu și Marija conduceam ore-n șir, zile lungi, traversând platourile înalte, canioanele, lăsând într-o parte cascadele învolburate, trecând prin deșertul portocaliu, prin pădurile de pini visători și plopi lucitori. Mergeam pe șosele înguste ca agrafele, suspendate la sute de metri, care îți dau o amețeală de beție cu absint. Fugeam de trecutul nostru pe care distanța îl făcea, însă, mai ușor de înțeles. Ne-am retrăit copilăria, anii a ...

Cobus, scria Admistadt, a fost un orfan crescut în familia unui morar și a soției acestuia. Cei doi nu puteau avea copii. Morarul era un bărbat aspru, care se îmbăta des și nu se sfia să-și încingă atât soția, cât și pe el. Pe de altă parte, ea era o femeie delicată și iubitoare, prin urmare copilăria lui Cobus fusese împărțită între iadul creat de bărbat și raiul izvorât din dragostea femeii. Neavând o cale de mijloc, micul Cobus și-a dezvoltat un simț deosebit de ascuțit, atât al binelui, cât ...

Peisaj de anul trecut

De la fereastra spitalului

se văd

un automobil Škoda Fabia,

câteva bănci ruginite

și un copac înflorit.

Mașina e a unui doctor,

băncile cică sunt acolo de când lumea,

dar copacul -

- nu l-am remarcat pana acum.

L-or fi internat ieri

și probabil că-i vor da drumul

când va rămâne din nou fără flori.

*

luăm analiza din pumn, să ne lămurim,

o să doară, dar măcar știm o treabă,

cuțitul din pl ...

În Berlin erai ca Pinocchio în Țara Jucăriilor, mi-a spus odată un psiholog. Mi-a plăcut formularea și era și adevărată, cum adevărat era și că o spusese și din invidie. Viața lui din București era sigură, dar monotonă, viața mea din Berlin era nesigură, dar colorată. Îmi acceptasem cu totul pribegia, în toate, în cele ale vieții, ale minții, ale identității. Mi-o acceptasem de mult, de când înțelesesem că într-o viață sigură ai nesiguranța că o să-ți pierzi siguranța. Berlin era o minciună, dup ...

Întrebând în stânga și‐n dreapta prin fundul Ferentarilor, puțin până‐n prânz ajunse. Peste gardul de scândură văruită se vedea o tufă de trandafiri din care creștea geamul unei vitrine până‐n streașina casei cu acoperișul învelit în tablă. Citi: Eledur și, dedesubt, La Gică Dei. Perdelele de doc albastru, trase, arătau îmbâcsite de praf în lumina puternică a miezului de zi. Poarta se deschisese până s‐apuce s‐o atingă, parcă sub presiunea respirației. Merse pe o alee îngustă de asfalt, umbr ...

Narcis zicea că încearcă să retrăiască momentul de la Revoluție, când au ieșit oamenii pe străzi și erau extaziați, își zâmbeau și-i zâmbeau toți. Pentru el asta erau cluburile. Cristi zicea că se curentase tare în copilărie la gară, că fusese intens și că acuma poate că asta voia să retrăiască. Și eu ce căutam la droguri și la cluburi, poate momentul când m-a scăpat preotul beat în cristelniță și i-a luat ceva să mă scoată, că mă zbăteam. Tata mi-a tras dopul de la colac, la mare, aveam vreo do ...

 Mă contraziceam o dată pe internet cu cineva, zicea că n-am stil la haine. În anii 90 mă îmbrăcam de la second-hand și purtam numai United Colours of Benetton și geci de piele dintr-o bucată din Londra. Mi-amintesc de firma United Colours pentru că era pe eticheta bluzei și am văzut-o mai târziu în centrul unui oraș european, pe un magazin imens. Dar altfel, nu știam ce e și nu-mi păsa. În Botoșani erau trei punkeri declarați, la doi din ei li se zicea Punky și Punkerul. Joaca de-a punkereala c ...

Privesc ochii unui pirapitinga, un pacu mai mare, probabil mort.

Stau în genunchi lângă cada din baie, baia mea care îmi povestește mucegaiuri, țin peștele de aproape un metru în brațe, miroase a Amazon, a sălbăticie, a alge, sufletul meu poate fi oriunde, ochii peștelui se trec prin ochii mei ca printr-o strecurătoare, văd cerurile Americii, mă opintesc, ridic namila, îmi scapă, trebuie să o învelesc într-un prosop, ceva, alunecă, este peștele meu mântuitor, alunec și eu, mă duc pe spate, ghem ...

la fel de mută

mai știu și eu de ce trăiesc

de ce continui viețuirea

sub cerul toamnei

însoțită de soarele grăbit

roșu/ imens

în asfințitul/ aproape înghețat

mai știu și eu de merită

să mă mai sprijin

de înălțimile

în care lumina se arată

dimineața

sunt întrebări

ce par

îndreptățite să primească

de la cine (?)

așteptatele răspunsuri

se revarsă doar tăcerea

una la fel de mută

precum mișcarea razelor

...

Ecranizare de Cristi Toporan

cu Andreea Perju, Anghel Damian, Raluca Straia, Tamara Roman

Când a sunat din nou, Catrinel a întins degetul spre reject, convinsă că n-o să răspundă, însă în ultima și infima miliardime de secundă, când arătorul aproape atinsese banda roșie a Samsungului, se răzgândi. "Ți-am spus să nu mă suni!". Vocea îi ieși cu un semiton mai sus decât intenționase. "Ți-am spus: am treabă!" Acum cuvintele veniră aproape în șoaptă, așa că Paul o întrebă l ...

Se treziseră târziu, pe la prânz, după seara de Crăciun care se prelungise și la restaurant, apoi în camera în care se culcaseră și care se încălzise de nu mai putuse să respire.

—  Arzi ca focul!

Chiar că simțea că ies flăcări din ea, se făcuse roșie la față ca mărul pe care-l mâncase și care, de cât de înfiorător de dulce fusese, o făcuse să fiarbă la propriu. Un rac în suc propriu!

— Poate că ai făcut febră! Remember?

Adam râdea în hohote, cu o poftă de vorbit și de iubit din ce în ce ...

Vista

nu știi tu contextul, dar îl saluți:

de 20 de ani

poezia e trimisă

la masa copiilor.

nu și la colț, nu și la colț.

tu nu ți-i arăți, nici nu-i ai.

uite un om într-un istoric de redundanțe. ne ocolim sistematic.

uite un om care mi-a fost prieten și nu mai îmi e.

comuni, celebritățile literare, pe minimum de interacțiune,

maximum de afectare: iată cu cine mă-nsoțesc,

de la cine mă contaminez. cui scrii

*când scrii, când te ...

Sâmbăta asta, vreau să termin cartea lui Salman Rushdie, Luke and the Fire of Life. Mulțimea de personaje mă face să pierd firul poveștii destul de des. Pentru o fabulă de copii, mi se pare că subiectul este mult prea stufos. Ori, se poate ca plictisul meu să fie cauzat de pauzele prea lungi pe care le-am făcut de când am început cartea. 

Alături de mine, Adam parcurge încet un album cu benzi desenate. Din timp în timp, se oprește din citit ca să se uite la mine. 

La pagina cincizeci și patr ...

Străbat poteca în umbră și ies la strada principală, pe Mioriței. Nu cred că există stradă mai cunoscută în orașul ăsta decât strada Mioriței. Nu știu de ce e așa celebră. Nu e atât de lungă și nu sunt decât blocuri acolo. Iar în spatele acelor blocuri se află Școala Generală nr. 2, acolo unde am făcut primele 8 clase, atât eu cât și soră-mea. Traversez strada și pe partea cealaltă văd o altă amprentă de ciment, acoperită de gresie. Acolo se afla o gheretă de la care ne cumpăram dimineața cornur ...

O paranteză a viețuirii digitale

Ne înstrăinăm la început

ca porumbeii care zboară flușturatici

când paznicul aruncă fărâmele de pâine uscată

pe jos, lângă barieră.

mai mulți locuitori vin să-i aducă paznicului

felii verde petrol de la putregai

sau macaroane întărite ori margini de pizza.

nu mai vorbim unii cu alții decât prin computer,

nu mai dăm telefoane, doar niște sms-uri concise

(e prea multă energie de consumat pentru prietenie) ,

...

spangen, rotterdam. nu se pune problema dacă vine apa, ci când și cum se etajează. nu se pune problema dacă vine viața, ci când și cum se etajează. nu se pune problema dacă vine moartea, ci când și cum se etajează. administrarea problemelor: a eșua suportabil. nu se pune problema să nu te pregătești pentru înghițire.

pentru îmbrățișarea a ce va să vină: structuri de stratificare. cel mai jos punct din parc este pentagonul plăcerii (pe o latură ai și un fragmen ...

345/sinonimele mortalității strugurilor) sms defavorizat (zile lor vorba lor lumea drogurilor

dor de clarități fiziologice uite soarele uite șuruburile zilei uite raporturile pe care le stabilește umbra cu ce ne-a obișnuit să luăm drept prezență e exact cât am lăsat să ni se întâmple de la un reper la celălalt forțările au mereu ceva trist florile presate în scopuri școlare precizează irisul vegetal care nu mai privește decât cu ochii noștri speră că nu o să-i ...

Buza de jos

A urcat în autobusul de nouăsprezece și un sfert, a plătit cincisprezece sau douăzeci de lei (nu știu prețul exact pentru că nu mai folosesc mijloace de transport în comun) și s-a pierdut printre pasageri transpirați cu pălării pe cap și priviri leneșe. La radio se derulau niște șlagăre vechi atât de cunoscute urechilor, că pasagerii nici nu le mai auzeau.
S-a așezat pe unul din singurele locuri libere, lângă un bărbat cu figură de hipiot, plin de mătreață pe umeri și-n ...

anamorfoză

dincolo de strada cu rumeguș

fără iluzii n-aș fi venit

oameni mici se plimbă pe

trupul meu ca pe o cale regală

spasmele mele nu mint niciodată

doar se ascund după balansoare

lumea pare a fi un citat din mine

când eram mai tânăr.

elegie imperfectă

ce prosternare și toamna asta

singur de n-aș fi și tot m-aș ascunde

mări și pustiuri înaintea mea

înapoia mea doar cenușa prietenilor.

cuvinte am încetat să mai s ...

15 septembrie 

Azi am ajuns la Iași, poimâine plec la Chișinău. Sunt invitat la un festival de proză, prin Goethe-Institut. Am fost azi la autogara Iași să iau un bilet pentru cursa de ora 9, marți, 17 septembrie. S-au uitat pe acolo la mine ca la un extraterestru. Cum un bilet pentru marți? Cum pentru Chișinău?! Pentru Chișinău nu se vând bilete decât la autobuz. „Și dacă sunt prea mulți pasageri?” mă întreb. Probabil că se trage la sorți. Sau cei în plus sunt aruncați pe drum din autob ...

„Negru lapte al zorilor seara îl bem, la amiază îl bem, dimineața îl bem, noaptea, îl bem și îl bem.” S-a trezit cu refrenul ăsta în cap, s-a dus la bucătărie și-a aprins o țigară și și-a pus două degete de vodcă, nu conta că era 3 dimineața. Totul era pregătit. Avea să treacă muntele la Poienile de sub Munte, prietenii lui îl așteptau dincolo, i-au promis că îl duc până la Lviv și de acolo îl trec în Polonia. Mai avea un pas până în Germania. Totul era pregătit. Nu, el nu avea să riște ca to ...

Când a trecut pentru prima dată pe lângă fereastra ei, aproape că n-a remarcat-o pe bătrână. Era îngândurat și neatent la detaliile din jur. Îi puteai citi pe figură acea blazare tipică unui funcționar public; îi puteai zări, dincolo de lentilele groase ale ochelarilor, vederea ștearsă a unuia care tocmai își pierduse ore întregi printre sute de foi și de calcule, sau care stătuse înfipt ore în șir într-un scaun incomod, în spatele unui ghișeu de unde răspundea altora politicos și mecanic, fără ...

De cum se lumină de ziuă, porniră spre Dom cu o barcă cu motor pilotată de Alfred Rippley, însă nu înainte ca bodyguardul acestuia să-l percheziționeze. 

Imensitatea pacifică era netulburată, o netezime perfectă se întindea peste oglinda de jad a apei. Rudy sorbea dintr-o limonadă. O frunzuliță de mentă se legăna între cuburile de gheață, clinchetul cristalului scump era inaudibil în huruitul motorului. 

Cu o seară în urmă, la petrecerea de pe Jaluit, un atol desenat ca un șarpe în salba Insul ...

I

Îmi spui să-ți scriu ce mai fac cum se adună zilele

după ce anii s-au scăzut dintr-un depozit

unde paznicul nu lasă pe nimeni să pătrundă 

o misiune care umflă de rîs broaștele pe lîngă zid 

în așteptarea ploii: un copil cu stropitoare 

și o elice de unde porni vîntul ce doborî Troia:

așa trecu vara valpurgică împărăția ierbii pe țigle

sub care strigă Nas-Lung că vrea să treacă dincolo

cu buzunarul plin de nasturi și gămălii de ace

de partea revoluției la modă – o paiață-taximetris ...

Să se uite la fiii săi, de pe balcon, este una dintre cele mai frecvente plăceri. Priviți de sus, sunt două insecte galbene, pe asfaltul bătrân. Dacă n-ar fi fost ei, acum ar fi cântat într-o filarmonică mare. Un frison îi reteză gândul, ca de obicei. Nu băieții îl ținuseră pe loc. Dacă era să caute un vinovat, singurul, etern singurul și fără scuze, era el. Un timp savură acest curaj de-a se învinovăți. Dar știa bine, dedesubt se afla, neclintită, ziua de mai. Acea zi. Dar cine nu are astfel ...

ÎNGERUL MEU ANTIGLONȚ

Și dacă eu cad,

Și dacă mă prăbușesc,

E pentru că n-am știut cât și cum să mă iubesc.

N-am avut grijă de Îngerul meu păzitor.

L-am lăsat singur,

Deși el nu s-a îndurat să mă lase să mor

Și, împotriva tuturor, oameni și demoni,

Dar mai ales împotriva mea,

A stat cu aripile desfăcute,

A stat ca o pavăză grea.

A răbdat, a cumpănit, a așteptat.

Infinita tristețe a Îngerului meu antiglonț

E legătura cu tot ce n-am fost.

Așadar, în ceasul al douăsprezecelea-mi s ...

„Te plimb de două ore.”
[Cu viteza melcului.]
„Locuiești aici de atâţia ani de-ai

voștri, ai oamenilor, și a trebuit să vin eu să-ţi arăt. Ai vrut să revezi Strada Mătăsari, fiindcă acolo stătea prietena ta Ingrid Schwalb. Te-am dus pe străduţe despre care habar nu aveai că există. Strata Bâlciului! Mi-ar fi plăcut să citesc toţi pomii ăia uriași. Am descoperit că, în urmă cu șaptesprezece generaţii de câini, a existat o prinţesă a tuturor câinilor de pe ...

Astă-noapte am visat un vis pentru care nu am studii: am visat că sunt tractorist, dar eu nu am făcut niciodată școala de tractoriști.

Speriat, căci eram totuși la volan fără carnet de tractorist, cu motorul pornit, duduind, cu plugul cu trei brăzdare înfipt la mijlocul ogorului, am întors cheia în contact și am oprit motorul. Am coborât din pat, am privit în oglindă și m-am văzut: un copil de vreo șase ani, în pantaloni scurți, cu o mică pufoaică pe umeri, cu picioarele subțiri pătate de mo ...

Autoare de poezie, proză, teatru, nominalizată la Premiul Pulitzer în 2018, Faleeha Hassan este o scriitoare irakiană care acum locuiește în SUA. Viața ei este profund marcată de experiența războiului. Faleeha s-a născut la Najaf în 1967, în timpul conflictului dintre Kurdistan și Irak. Războiul cu Iranul a izbucnit în 1980, când ea era încă elevă la gimnaziu, iar autoritățile au anunțat că vor închide școala „temporar” până la sfârșitul războiului, ceea ce nu s-a întâmplat decât cu opt ani m ...

Un bărbat și o femeie de la o mare corporație vizitaseră școala Rebeccăi: aceeași corporație ce subscrisese noua aripă a gimnaziului, care acum purta numele companiei respective. În onoarea colaborării cu școala, bărbatul și femeia le-au promis elevilor cadouri promoționale pe care le puteau revendica devenind fani ai companiei pe rețeaua de socializare folosită cam de un an încoace de toți cei de vârsta Rebeccăi. Rebecca se alăturase și ea bazei de fani și primise prin poștă șampon, balsam și s ...

și la revedere

goodbye pasăre care te-ai izbit în geam

goodbye milimetru în plus de gârbo

ciao aripioare colorate la care am ținut

emergente din răcitura indiferenței

pupsi furie în casă

de cea mai înaltă puritate furie

goodbye noroi al urmelor 

pe coridorul personal 

noroi încărcat emoțional goodbye

stroboscopie

nostalgizat de fortificații

armuri și formațiuni de luptă

munca agentului epidemic

în rândul armatelor

capătă coloratură onestă

...

TEATRU

TIPUL, apoi TIPA 

TIPUL se privește în oglindă. Are o mustață à la Hitler. Intră TIPA, îi observă mustața și-ncepe să râdă. Nu se mai oprește din râs. TIPUL e deconcertat, nu știe cum să reacționeze și cum s-o oprească pe TIPĂ din râs. Își lasă brațele a neputință. La un moment dat, TIPA încetează să mai râdă.

TIPUL Asta-i părerea ta? 

TIPA Știi că ești nebun, nu? 

TIPUL De ce? 

TIPA Mai și-ntrebi... 

TIPUL Mă așteptam să-ți placă. 

TIPA De unde până ...

cele sfinte păsărilor

e o chestiune ideologică să privești în gol

zile în șir

cum plouă

de la facerea lumii

foarte curând după

pe țărmul mării sau pe malul

unui fluviu celebru

când culorile se amestecă în descreșteri

progresive de lumină

și păsările îți spun cuvinte neștiute și foșnesc zgomotos

ceva ca o mare sărbătoare

s-a întâmplat 

cu noi așteptând 

inexact un 

soi de hipnoză

Hrănitoarea de păsări

și sentimentul că iarna ...

— O să meargă și doamna Strâmbeanu cu noi, mi-a scris mama un mesaj că ne roagă s-o luăm și pe ea. Am văzut doar acum câteva ore, în aeroport, când am deschis telefonul.

— Bine, doar că n-o să mai putem asculta audiobook-urile pe care le-am pregătit. Sper să se abțină măcar pe Cercul mincinoșilor, e aproape imposibil să nu te prindă cartea aia. 

— Suntem deja în întârziere, o sun să iasă. Doamna Strâmbeanu, puteți ieși în stația de pe partea cealaltă a drumului, da, da, suntem deja la spital ...

     Da, îl ura. Dacă ar fi fost prozator și nu un modest poet care-și cunoștea lucid locul, (undeva pe la poziția 123 dintr-un clasament al poeților români contemporani, asemănător celui din tenisul mondial), ar fi putut adăuga: „îl ura cu toate puterile sufletului său”. Asta în timp ce obiectul urii sale, Sandrino, dădea în curtea casei sale ceva de mâncare câinelui mare, blând, alb și flocos, legat inutil cu un lanț gros de o cușcă în paragină.

De pe terasa aflată la nivelul acoperișului cas ...

Curățăm cartofi. Avem salată, ceapă verde, câteva roșii, toate din grădina noastră de bloc, și puțină telemea. Tot e ceva. Mama face cartofi prăjiți. Și plămâni de porc trași prin făină și prăjiți. Tot e ceva. Plămânul e moale. Dăm de zgârciuri. Mestecăm cu totul și nu scoatem zgîrciurile din gură decât atunci când le-am lasat, mestecându-le, fără urmă de carne de plâmân. Așa spunem râzând. Carne de plămân. Și rădem, râdem, facem haz de necaz. Ne îmbărbătăm spunând alții nici atâta n-au. M ...

Îi numeau Guzgani. O dată la câteva nopți apăreau la frontieră și începeau să mișune orbiți de beznă și de frică. 

Nikos se obișnuise atât de mult cu colcăiala refugiaților, încât îi clasificase în rândul sunetelor naturii. O specie inferioară foșnetului de vânt. 

Când primise telefonul de înștiințare în legătură cu noua captură, moțăia în pat, cu ochii mijiți în lumina LCD-ului, urmărind un meci în reluare al lui Panathinaikos, echipa lui de suflet încă din copilărie, când bătea mingea pe str ...

autoportret cu saxofon

nu îți vorbesc pre limba veacului, pentru că

limba veacului

e peltică

și rea la gust.

o să trebuiască să o spun altfel, să sap șanțuri de apărare,

să ridic turnuri

în jurul a ceea ce am crezut că poate scânci

cu glasul fiului meu?

cheamă-mă

și o să-ți povestesc în amănunt ultimele progrese ale

tehnocraților care îmi înlocuiesc sângele

și poartă negocieri cu luna plină de deasupra

bursei de mărfuri eu când

aud un saxofon este brooklyn

i ...

Sany s-a trezit cu noaptea-n cap, și-a luat pe el hainele verzi, și-a tras cizmele de gumă în picioare, și-a pus clopul cu pană de fazan pe cap și a luat pușca din cui. Mare nădejde n-avea în ea. Era veche și nefolosită, iar cartușele cine știe dacă s-ar mai fi aprins. Mai multă încredere avea în Fürge, corcitura de câine lup și ciobănesc mioritic pe care îl hrănea de mic și care nu o singură dată își arătase devotamentul. A ieșit în curte, a dezlegat câinele din lanț și a pornit încruntat spre ...

autorul tastează cu predestinare

un cabalist

litere spadă

trasoare

pălăria Saturn cu inele de diamant roșu

trece din baia de purificare 

în caietul cu litere vii

un rabin își spală fața de șase ori 

în manuscrisul

despre întunericul din oglinzi

a avea sau a fi

pe tabla lapis lazuli

zece porunci salvează 

un eremit

1 noiembrie 2019, Authors’ Day

sunt o imagine poetică

în casa a șaptea a căsătoriei 

unde nu e nici-o planetă 

și nici-o efemeridă

creierul meu e tot m ...

Se ilumina încet în sâmbăta aceea a sfinților Evsignie, Nona și Fabie, ca un tăiș știrb râcâind întunericul din jurul trupurilor noastre se arăta ziua și nevolnică. Clopotele bătură alene și o pieliță de lumină ca o scufie se așternu peste oraș. Strigoii, care or fi fost, dănțuiră pentru ultima oară, răsuflară cu îndoială din lumina lăptoasă și se așternură la drum. Un înger nevăzut ochilor lumii făcu repede ordine în grămada lor împingându-i spre altă noapte și ei, jucăușii, se duseră nepăsător ...

Într-o zi de sâmbătă dimineața, directorul unei instituții publice oarecare, - n-am să-i spun numele din considerație, cât și pentru a evita orice scandal, conducea grăbit o mașină neagră, impunătoare, pe una din principalele artere care traversa de la est la vest orașul. Din cauza restricțiilor datorate pandemiei de virus, străzile erau la acea oră aproape pustii, frumoase și triste. În copacii care străjuiau bulevardul apăruseră cele dintâi semne ale primăverii, dar dimineața era încă răcoroas ...

Personaje: Venerus Pipiri, Narcisa Cocoș

Decor: Cabinetul doamnei psiholog Narcisa Cocoș: un birou, o canapea, câteva planșe. 

Narcisa Cocoș, o femeie corpolentă, cu voce groasă și cu părul prins într-un coc în vârful capului, completează o fișă la birou. Se aude muzică de relaxare întreruptă de o bătaie în ușă.   

NARCISA (fără să ridice ochii): Da. Poftește.

*Venerus pătrunde timid în încăpere și rămâne nemișcat, la intrare. Își tot aranjează o șuviță de păr pe frunte. Po ...

Nu era nici o epidemie când tata a fost băgat la „izolare”, acum 65 de ani și aproape opt luni. Într-o dimineață, la Medgidia, a fost înhățat de pe stradă. Era inginer chimist și conducea laboratorul de la IMUM, care era la marginea orașului. A fost mai întâi dus la Constanța unde a fost interogat și bătut îndelung, metodic. La Constanța, s-a experimentat pe el, printre primii, o tortură specială: a fost băgat în seiful băncii, unde după câteva ore se termina aerul respirabil. Apoi a ajuns în pu ...

Omul între ghilimele

Era un om între ghilimele. Altfel spus, corpul său ocupa un spațiu flancat de o parte și de alta de un semn mare, gras și buclat. Bucle jos la stânga, bucle sus la dreapta. Când respira, buclele fâlfâiau sub respirația sa, surprinse că irealul, asupra căruia vegheau, pulsa cu atât de multă viață. Când vorbea, cuvintele sale nu puteau fi legate de vreun loc real, ci păreau să provină din ele însele, precum un organism unicelular reproducându-se prin diviziune intracelula ...

A venit o dată la mine la o trecere de pietoni, s-a apropiat și m-a privit cu o curiozitate infinită în ochii alungiți, migdalați, de tătar. Nu i-am spus nimic și ne-am revăzut peste o vreme la o petrecere de ziariști, a venit iar la mine și a început să plângă. Îi vedeam ochii înlăcrimați și îi auzeam hohotele dar o clipă i-am surprins și privirea piezișă. Să se asigure că m-a prins. Eram cu Elena, ne-am așezat pe niște trepte, l-am flancat, Elena îl ținea de mână. Ne-a spus că trece printr-o p ...

Luna tace ca și cum toți ar fi pentru totdeauna și ea nicăieri, niciodată.
Pare să simtă un fel de atenție, ca lumina, pentru tot.
Uite ce peisaje - își spune singură - ce viziuni!

Numai cind te vede pe tine tace de tot, numai la tine nu se poate uita
cu ochi clari, liniștiți, larg deschiși, fără teamă, fără greșeală.

Ochii ei tulburi au răbdat mult, fără bucurie
au privit un număr monstruos de parcări și elemenți ruginiți de calorifer.
Te-a privit dormind și ar fi făcut duș ...

 Casa lui, casa soră-sii, gardul de ulucă și curtea mică, slab luminată de becul de pe stâlpul de la drum și un câine venind din întuneric, mârâind, rânjindu-și colții, lătrându-ne. Pe mine mă latră, de fapt, o corcitură bălțată cu negru și alb, foarte îndârjită, care nu s-ar sfii să mă muște. Mă salvează Aurel, strigând : Bibanu ! Cuminte, Bibanu ! Bibanu  se cumințește, când deja îl vedeam înfigându-și colții în fusta mea, ca să tragă de ea, până m-ar lăsa în chiloți, cum mi s-a întâmplat într ...

– Și pentru că s-a făcut noapte, ca urmare a mișcării de rotație a pământului – îl informă Mombasadorul George pe explorator –  ți-am pregătit un însoțitor. El te va conduce pe direcția urmată de povestea noastră până se crapă de ziuă. De-acolo, te descurci tu, că doar ești explorator cu diplomă. Acum, dă-mi voie să ți-l preziiiint peeee... 

Trăgând o draperie de pluș brodată cu leul și unicornul, Mombasadorul dădu la iveală un personaj atletic, îmbrăcat într-un elegant costum bleumarin cu dung ...

Ne-am închis într-o cameră

și am

schimbat capetele între noi

și ne-am 

legat la ochi

cu o batistă neagră.

Hai hai

în vatra de sînge a străzii

în cartierul cu rufe

pe acoperișuri

prin cimitire după flori

în inima doamnei

în gaura cheii

      în mă-sa de amintire

în spîrcul silabelor

în tren

pe tren

sub tren

la ora monstruoasă 

cînd timpul făcea fum în tigaie

cînd un orb rătăcea sub pămînt

cînd capetele își smulg cu dinții

batista neagră.

— Am visat – spune capul blond – ...

am luat cina și am vorbit despre realizări

ce înseamnă să faci ceva în viață să-ți atingi potențialul 

să le închizi gura părinților blocați pe traseu 

poate să scrii o carte bună să adormi fără somnifere

să te surprinzi în oglinzile hotelurilor de provincie

să-ți sugi burta

carnea ta are nevoie să iasă din câmpul gravitației 

pentru femeia cu fața încă tânără

viața înseamnă încălcarea punctuală a regulilor impuse de tată

să câștigi toate concursurile să nu fii un nor sterp i-a spus ...

- Măi Răducane, ce căutăm noi la prăpădenia asta? m-a întrebat tata, după ce ne-am așezat pe gradenele vechi.

Am așteptat să-și aprindă o țigară, spre a reface gestul de demult, de pe 23 August, dar mi-am amintit că se împliniseră deja zece ani de când se lăsase de fumat. O făcuse brusc, după ce un medic îl informase că, la două pachete pe zi (după 3-4 pe front), viața are prostul obicei de-a se deteriora și – la un moment dat – de-a se stinge cu totul. Ca țigara. A doua zi după vizita medicul ...

23/ SINESTALGII MIȘUNÂND SUBCLAVICULAR) sms dezmețit (anume care definire rămâne când

digresiune în vorbele altora uite azi conductele ruginite sub borduri plastic ascund ultimele șervețele umede și negociază caracteristicile stimulilor dincoace de care trebuie să stabilim ce și cum pâinea prăjită nu moare niciodată dar dezvoltarea gusturilor muzicale se oprește la 24 ce zic fluidele corporale despre asta când pornesc briza întunericului și strălucesc ca un graffitti pe peretele unui gang lu ...

Ralu. Talentul ei de tragediană, lacrimile ei izbăvitoare și energia vulcanică. Când eram doar noi doi, obișnuia să mă smulgă de pe oriunde m-aș fi ascuns prin Casa cu Lei și să mergem amândoi în oraș, gătiți de duminică, ea purtând vestigiile anilor de relaxare comunistă, când se găseau blugi și ochelari de soare, așadar purtând niște țoale americane sau germane în orașul unde uniforma era alcătuită din taioare gri și pantaloni de stofă, largi, care acopereau până la vârf pantofi negri, prăfuiț ...