Biografia fantezistă a lui Cobus Boogaard

Cobus, scria Admistadt, a fost un orfan crescut în familia unui morar și a soției acestuia. Cei doi nu puteau avea copii. Morarul era un bărbat aspru, care se îmbăta des și nu se sfia să-și încingă atât soția, cât și pe el. Pe de altă parte, ea era o femeie delicată și iubitoare, prin urmare copilăria lui Cobus fusese împărțită între iadul creat de bărbat și raiul izvorât din dragostea femeii. Neavând o cale de mijloc, micul Cobus și-a dezvoltat un simț deosebit de ascuțit, atât al binelui, cât și al răului. La puțină vreme după ce el împlinise cincisprezece ani, femeia moare de pneumonie. A doua zi, Cobus fuge din casa morarului. Hoinărește prin Țările de Jos și Germania, câștigându-și traiul din munci ocazionale, precum și din portretele pe care le ...

Fabricile mele - Berlin 2008 (3)

În Berlin erai ca Pinocchio în Țara Jucăriilor, mi-a spus odată un psiholog. Mi-a plăcut formularea și era și adevărată, cum adevărat era și că o spusese și din invidie. Viața lui din București era sigură, dar monotonă, viața mea din Berlin era nesigură, dar colorată. Îmi acceptasem cu totul pribegia, în toate, în cele ale vieții, ale minții, ale identității. Mi-o acceptasem de mult, de când înțelesesem că într-o viață sigură ai nesiguranța că o să-ți pierzi siguranța. Berlin era o minciună, după război, clădirile fuseseră reconstruite pe modelul celor distruse. Arătau vechi, dar erau noi, le simțeai noi, de la miros, de la starea prea bună, cine știe. Parcă aș fi trăit într-un decor de film. ...

doza de noapte

Peisaj de anul trecut

De la fereastra spitalului

se văd

un automobil Škoda Fabia,

câteva bănci ruginite

...

Zdreanță ăsta de Viconte

Întrebând în stânga și‐n dreapta prin fundul Ferentarilor, puțin până‐n prânz ajunse. Peste gardul de scândură văruită se vedea o tufă de trandafiri din care creștea geamul unei vitrine până‐n streașina casei cu acoperișul învelit în tablă. Citi: Eledur și, dedesubt, La Gică Dei. Perdelele de doc albastru, trase, arătau îmbâcsite de praf în lumina puternică a miezului de zi. Poarta se deschisese până s‐apuce s‐o atingă, parcă sub presiunea respirației. Merse pe o alee îngustă de asfalt, umbrită de boltă de viță‐de‐vie. La capătul casei era o masă și un șezlong, iar dincolo de un gard de plasă de sârmă întinsă pe rame de lemn începea altă curte, mai întinsă și străbătută pe mijloc de o alee de ...

Fabricile mele - Berlin 2008 (2)

Narcis zicea că încearcă să retrăiască momentul de la Revoluție, când au ieșit oamenii pe străzi și erau extaziați, își zâmbeau și-i zâmbeau toți. Pentru el asta erau cluburile. Cristi zicea că se curentase tare în copilărie la gară, că fusese intens și că acuma poate că asta voia să retrăiască. Și eu ce căutam la droguri și la cluburi, poate momentul când m-a scăpat preotul beat în cristelniță și i-a luat ceva să mă scoată, că mă zbăteam. Tata mi-a tras dopul de la colac, la mare, aveam vreo doi trei ani, să învăț să înot. M-am dus la fund și am rămas acolo mult până am ieșit înapoi. În liceu, mă sufocam intenționat, era o metodă, o făceam mai mulți. Pe la 15 ani, eram în bucătărie și afară apunea soarele. Cerul era tot roșu și m-a izbit revelația. Trei zile pe ...

Fabricile mele - Berlin 2008 (1)

Mă contraziceam o dată pe internet cu cineva, zicea că n-am stil la haine. În anii 90 mă îmbrăcam de la second-hand și purtam numai United Colours of Benetton și geci de piele dintr-o bucată din Londra. Mi-amintesc de firma United Colours pentru că era pe eticheta bluzei și am văzut-o mai târziu în centrul unui oraș european, pe un magazin imens. Dar altfel, nu știam ce e și nu-mi păsa. În Botoșani erau trei punkeri declarați, la doi din ei li se zicea Punky și Punkerul. Joaca de-a punkereala conștientă, ca și cea de-a hiphopul sau depeșismul erau ale copiilor din familii cu bani. Își cumpărau haine speciale punk de la magazine de firme din București. Am mai văzut și mai târziu asta, puști burghezei care se dădeau punk. Aveau atitudine dar nu trăiau punk cu ...

Am mai văzut undeva omul acesta de nea

Privesc ochii unui pirapitinga, un pacu mai mare, probabil mort.

Stau în genunchi lângă cada din baie, baia mea care îmi povestește mucegaiuri, țin peștele de aproape un metru în brațe, miroase a Amazon, a sălbăticie, a alge, sufletul meu poate fi oriunde, ochii peștelui se trec prin ochii mei ca printr-o strecurătoare, văd cerurile Americii, mă opintesc, ridic namila, îmi scapă, trebuie să o învelesc într-un prosop, ceva, alunecă, este peștele meu mântuitor, alunec și eu, mă duc pe spate, ghemuit, mă ridic, îmi strecor degetele mele de pianist ratat, urăsc muzica, în urechile animalului, îl trag pe jos până în sufragerie, n-am covor, îl las acolo, pe podeaua murdară, printre ...

și diamantele

la fel de mută

mai știu și eu de ce trăiesc

de ce continui viețuirea

sub cerul toamnei

însoțită de soarele grăbit

...

35 de minute după

Ecranizare de Cristi Toporan

cu Andreea Perju, Anghel Damian, Raluca Straia, Tamara Roman

...

Poveste de Crăciun

Se treziseră târziu, pe la prânz, după seara de Crăciun care se prelungise și la restaurant, apoi în camera în care se culcaseră și care se încălzise de nu mai putuse să respire.

— Arzi ca focul! 

Chiar că simțea că ies flăcări din ea, se făcuse roșie la față ca mărul pe care-l mâncase și care, de cât de înfiorător de dulce fusese, o făcuse să fiarbă la propriu. Un rac în suc propriu!

...

dacă te-am atins vreodată

Vista

nu știi tu contextul, dar îl saluți:

de 20 de ani

poezia e trimisă

...

Conversație conjugală

Sâmbăta asta, vreau să termin cartea lui Salman Rushdie, Luke and the Fire of Life. Mulțimea de personaje mă face să pierd firul poveștii destul de des. Pentru o fabulă de copii, mi se pare că subiectul este mult prea stufos. Ori, se poate ca plictisul meu să fie cauzat de pauzele prea lungi pe care le-am făcut de când am început cartea.

Alături de mine, Adam parcurge încet un album cu benzi desenate. Din timp în timp, se oprește din citit ca să se uite la mine.

La pagina cincizeci și patru, găsesc un pasaj care mă amuză. Este vorba de ...

Poto

Străbat poteca în umbră și ies la strada principală, pe Mioriței. Nu cred că există stradă mai cunoscută în orașul ăsta decât strada Mioriței. Nu știu de ce e așa celebră. Nu e atât de lungă și nu sunt decât blocuri acolo. Iar în spatele acelor blocuri se află Școala Generală nr. 2, acolo unde am făcut primele 8 clase, atât eu cât și soră-mea. Traversez strada și pe partea cealaltă văd o altă amprentă de ciment, acoperită de gresie. Acolo se afla o gheretă de la care ne cumpăram dimineața cornurile, în drum spre școală. În pauze, deși nu aveam voie să ieșim din curtea școlii, toți elevii fugeau spre gheretă și se înghesuiau la tejghea să își plătească pufuleții, napolitanele vărsate, ciocolata ieftină sau, pentru cei care aveau bani, câte o sticlă de Coca-Cola ...

felii verde petrol

O paranteză a viețuirii digitale

Ne înstrăinăm la început

ca porumbeii care zboară flușturatici

când paznicul aruncă fărâmele de pâine uscată

...

meditații aproape neerlandeze

spangen, rotterdam. nu se pune problema dacă vine apa, ci când și cum se etajează. nu se pune problema dacă vine viața, ci când și cum se etajează. nu se pune problema dacă vine moartea, ci când și cum se etajează. administrarea problemelor: a eșua suportabil. nu se pune problema să nu te pregătești pentru înghițire.

pentru îmbrățișarea a ce va să vină: structuri de stratificare. cel mai jos punct din parc este pentagonul plăcerii (pe o latură ai și un fragment de ...

scrie pe poetic.ro

345/sinonimele mortalității strugurilor) sms defavorizat (zile lor vorba lor lumea drogurilor

dor de clarități fiziologice uite soarele uite șuruburile zilei uite raporturile pe care le stabilește umbra cu ce ne-a obișnuit să luăm drept prezență e exact cât am lăsat să ni se întâmple de la un reper la celălalt ...

Proză foarte scurtă

Buza de jos

A urcat în autobusul de nouăsprezece și un sfert, a plătit cincisprezece sau douăzeci de lei (nu știu prețul exact pentru că nu mai folosesc mijloace de transport în comun) și s-a pierdut printre pasageri transpirați cu pălării pe cap și priviri leneșe. La radio se derulau niște șlagăre vechi atât de cunoscute ...

poemele sfâșierii

anamorfoză

dincolo de strada cu rumeguș

fără iluzii n-aș fi venit

oameni mici se plimbă pe

...

Aventurile unui călător naiv

15 septembrie

Azi am ajuns la Iași, poimâine plec la Chișinău. Sunt invitat la un festival de proză, prin Goethe-Institut. Am fost azi la autogara Iași să iau un bilet pentru cursa de ora 9, marți, 17 septembrie. S-au uitat pe acolo la mine ca la un extraterestru. Cum un bilet pentru marți? Cum pentru Chișinău?! Pentru Chișinău nu se vând bilete decât la autobuz. „Și dacă sunt prea mulți pasageri?” mă întreb. Probabil că se trage la sorți. Sau cei în plus sunt aruncați pe drum din ...

Evadarea

„Negru lapte al zorilor seara îl bem, la amiază îl bem, dimineața îl bem, noaptea, îl bem și îl bem.” S-a trezit cu refrenul ăsta în cap, s-a dus la bucătărie și-a aprins o țigară și și-a pus două degete de vodcă, nu conta că era 3 dimineața. Totul era pregătit. Avea să treacă muntele la Poienile de sub Munte, prietenii lui îl așteptau dincolo, i-au promis că îl duc până la Lviv și de acolo îl trec în Polonia. Mai avea un pas până în Germania. Totul era pregătit. Nu, el nu avea să riște ca toți proștii să treacă la unguri sau la sârbi. Granițele alea erau prea bine păzite. Din ce știa el, toți au fost ...

Femeia care se juca cu timpul

Când a trecut pentru prima dată pe lângă fereastra ei, aproape că n-a remarcat-o pe bătrână. Era îngândurat și neatent la detaliile din jur. Îi puteai citi pe figură acea blazare tipică unui funcționar public; îi puteai zări, dincolo de lentilele groase ale ochelarilor, vederea ștearsă a unuia care tocmai își pierduse ore întregi printre sute de foi și de calcule, sau care stătuse înfipt ore în șir într-un scaun incomod, în spatele unui ghișeu de unde răspundea altora politicos și mecanic, fără măcar să-i privească. Avea un ten palid, bolnăvicios. Purta un costum închis la culoare, mult prea serios pentru vârsta lui și nepotrivit trupului său fragil. Din umerii slabi i se prelungeau două mâini ca niște bețe, iar într-una abia ținea de un diplomat negru, din piele. ...

Domul Runit, în Oceanul Pacific

De cum se lumină de ziuă, porniră spre Dom cu o barcă cu motor pilotată de Alfred Rippley, însă nu înainte ca bodyguardul acestuia să-l percheziționeze.

Imensitatea pacifică era netulburată, o netezime perfectă se întindea peste oglinda de jad a apei. Rudy sorbea dintr-o limonadă. O frunzuliță de mentă se legăna între cuburile de gheață, clinchetul cristalului scump era inaudibil în huruitul motorului.

Cu o seară în urmă, la petrecerea de pe Jaluit, un atol desenat ca un șarpe în salba Insulelor Marshall, Alfred Rippley îi făcuse propunerea, cuprins de ...

Frumusețe cafea

Îmi spui să-ți scriu ce mai fac cum se adună zilele

după ce anii s-au scăzut dintr-un depozit

...

Ușa secretă

Să se uite la fiii săi, de pe balcon, este una dintre cele mai frecvente plăceri. Priviți de sus, sunt două insecte galbene, pe asfaltul bătrân. Dacă n-ar fi fost ei, acum ar fi cântat într-o filarmonică mare. Un frison îi reteză gândul, ca de obicei. Nu băieții îl ținuseră pe loc. Dacă era să caute un vinovat, singurul, etern singurul și fără scuze, era el. Un timp savură acest curaj de-a se învinovăți. Dar știa bine, dedesubt se afla, neclintită, ziua de mai. Acea zi. Dar cine nu are astfel de zile pe care le-ar șterge - zilele la care te întorci ca să retrăiești fiecare detaliu, deși amintirea nu mai poate să repare nimic? Și totuși, zilele astea sunt ca niște magneți. Nu poți să le uiți, nu poți să le renegi, iar cu timpul ajung atât de importante, încât în jurul lor ...

Poeme

ÎNGERUL MEU ANTIGLONȚ

Și dacă eu cad,

Și dacă mă prăbușesc,

E pentru că n-am știut cât și cum să mă iubesc.

N-am avut grijă de Îngerul meu păzitor.

...

Plimbări cu Beatrice

„Te plimb de două ore.”
[Cu viteza melcului.]
„Locuiești aici de atâţia ani de-ai

voștri, ai oamenilor, și a trebuit să vin eu să-ţi arăt. Ai vrut să revezi Strada Mătăsari, fiindcă acolo stătea prietena ta Ingrid Schwalb. Te-am dus pe străduţe despre care habar nu aveai că există. Strata Bâlciului! Mi-ar fi plăcut să citesc toţi pomii ăia uriași. Am descoperit că, în urmă cu șaptesprezece ...

Poem cu tractor

Astă-noapte am visat un vis pentru care nu am studii: am visat că sunt tractorist, dar eu nu am făcut niciodată școala de tractoriști.

Speriat, căci eram totuși la volan fără carnet de tractorist, cu motorul pornit, duduind, cu plugul cu trei brăzdare înfipt la mijlocul ogorului, am întors cheia în contact și am oprit motorul. Am coborât din pat, am privit în oglindă și m-am văzut: un copil de vreo șase ani, în pantaloni scurți, cu o mică pufoaică pe umeri, cu picioarele subțiri pătate de motorină și vaselină, ținând în mână ...

Poeme

Autoare de poezie, proză, teatru, nominalizată la Premiul Pulitzer în 2018, Faleeha Hassan este o scriitoare irakiană care acum locuiește în SUA. Viața ei este profund marcată de experiența războiului. Faleeha s-a născut la Najaf în 1967, în timpul conflictului dintre Kurdistan și Irak. Războiul cu Iranul a izbucnit în 1980, când ea era încă elevă la gimnaziu, iar autoritățile au anunțat că vor închide școala „temporar” până la sfârșitul războiului, ceea ce nu s-a întâmplat decât cu opt ani mai târziu. Mătușa ei avusese șase fii care au fost trimiși pe front, dar niciunul nu s-am mai întors în viață. „Niciodată nu ...

Discuția

Un bărbat și o femeie de la o mare corporație vizitaseră școala Rebeccăi: aceeași corporație ce subscrisese noua aripă a gimnaziului, care acum purta numele companiei respective. În onoarea colaborării cu școala, bărbatul și femeia le-au promis elevilor cadouri promoționale pe care le puteau revendica devenind fani ai companiei pe rețeaua de socializare folosită cam de un an încoace de toți cei de vârsta Rebeccăi. Rebecca se alăturase și ea bazei de fani și primise prin poștă șampon, balsam și spray de păr, împreună cu un supliment numit ALTIUS! Pentru „deficiențe în interacțiuni, induse de presiune” și „stres situațional”, și un dispozitiv cu redare cerebrală – iAm.

...

Mustața lui Hitler

TEATRU

TIPUL, apoi TIPA

*TIPUL se privește în oglindă. Are o mustață à la Hitler. Intră TIPA, îi observă mustața și-ncepe să râdă. Nu se mai oprește din râs. TIPUL e deconcertat, nu ...

Bube, mucegai

— O să meargă și doamna Strâmbeanu cu noi, mi-a scris mama un mesaj că ne roagă s-o luăm și pe ea. Am văzut doar acum câteva ore, în aeroport, când am deschis telefonul.

— Bine, doar că n-o să mai putem asculta audiobook-urile pe care le-am pregătit. Sper să se abțină măcar pe Cercul mincinoșilor, e aproape imposibil să nu te prindă cartea aia.

— Suntem deja în întârziere, o sun să iasă. Doamna Strâmbeanu, puteți ieși în stația de pe partea cealaltă a drumului, da, da, suntem deja la spitalul ...

Sandrino

    Da, îl ura. Dacă ar fi fost prozator și nu un modest poet care-și cunoștea lucid locul, (undeva pe la poziția 123 dintr-un clasament al poeților români contemporani, asemănător celui din tenisul mondial), ar fi putut adăuga: „îl ura cu toate puterile sufletului său”. Asta în timp ce obiectul urii sale, Sandrino, dădea în curtea casei sale ceva de mâncare câinelui mare, blând, alb și flocos, legat inutil cu un lanț gros de o cușcă în paragină.

De pe terasa aflată la nivelul acoperișului casei bătrânești, din căruciorul său de invalid, profesorul vedea prin binoclu cum veselul Sandrino îi pune câinelui în cușca pătrățoasă, ruginită, de soldat neamț din al doilea război mondial, o ...

Zgârciuri. Ultimul an cu Ceaușescu

Curățăm cartofi. Avem salată, ceapă verde, câteva roșii, toate din grădina noastră de bloc, și puțină telemea. Tot e ceva. Mama face cartofi prăjiți. Și plămâni de porc trași prin făină și prăjiți. Tot e ceva. Plămânul e moale. Dăm de zgârciuri. Mestecăm cu totul și nu scoatem zgîrciurile din gură decât atunci când le-am lasat, mestecându-le, fără urmă de carne de plâmân. Așa spunem râzând. Carne de plămân. Și rădem, râdem, facem haz de necaz. Ne îmbărbătăm spunând alții nici atâta n-au. Mama spune întotdeauna asta. Și cumva prinde. Carnea de plămân e bună. Mai bună decât foamea. Mai bună decât să îți auzi mațele chiorâind. Mai bine decât lungile perioade de foame, de lispă de carne. Ne-am putea numi mâncătorii de cartofi. Așa că, plâmânul e mai bun decât ...

O noapte la frontieră

Îi numeau Guzgani. O dată la câteva nopți apăreau la frontieră și începeau să mișune orbiți de beznă și de frică.

Nikos se obișnuise atât de mult cu colcăiala refugiaților, încât îi clasificase în rândul sunetelor naturii. O specie inferioară foșnetului de vânt.

Când primise telefonul de înștiințare în legătură cu noua captură, moțăia în pat, cu ochii mijiți în lumina LCD-ului, urmărind un meci în reluare al lui Panathinaikos, echipa lui de suflet încă din copilărie, când bătea mingea pe străzile din Amerikis, în infinitele veri ateniene, purtând un maiou alb pe care ...

De partea nevăzută a muntelui Șogor

Sany s-a trezit cu noaptea-n cap, și-a luat pe el hainele verzi, și-a tras cizmele de gumă în picioare, și-a pus clopul cu pană de fazan pe cap și a luat pușca din cui. Mare nădejde n-avea în ea. Era veche și nefolosită, iar cartușele cine știe dacă s-ar mai fi aprins. Mai multă încredere avea în Fürge, corcitura de câine lup și ciobănesc mioritic pe care îl hrănea de mic și care nu o singură dată își arătase devotamentul. A ieșit în curte, a dezlegat câinele din lanț și a pornit încruntat spre Măgură.

Știa bine unde se duceau hoții să doboare copaci. Se născuse și copilărise în Șura Văii, iar școala n-o făcuse departe de casă. Cunoștea pădurile de acolo, ...

Poeme

autorul tastează cu predestinare

un cabalist

litere spadă

trasoare

pălăria Saturn cu inele de diamant roșu

...

Arta războiului

Se ilumina încet în sâmbăta aceea a sfinților Evsignie, Nona și Fabie, ca un tăiș știrb râcâind întunericul din jurul trupurilor noastre se arăta ziua și nevolnică. Clopotele bătură alene și o pieliță de lumină ca o scufie se așternu peste oraș. Strigoii, care or fi fost, dănțuiră pentru ultima oară, răsuflară cu îndoială din lumina lăptoasă și se așternură la drum. Un înger nevăzut ochilor lumii făcu repede ordine în grămada lor împingându-i spre altă noapte și ei, jucăușii, se duseră nepăsători într-acolo.

Cei doi, Armeanul Zadic și Ioan, geograf, la școala de la Colția, priviră în urma lor cum se duc, și ei rămânând. ...

O urăsc!

Într-o zi de sâmbătă dimineața, directorul unei instituții publice oarecare, - n-am să-i spun numele din considerație, cât și pentru a evita orice scandal, conducea grăbit o mașină neagră, impunătoare, pe una din principalele artere care traversa de la est la vest orașul. Din cauza restricțiilor datorate pandemiei de virus, străzile erau la acea oră aproape pustii, frumoase și triste. În copacii care străjuiau bulevardul apăruseră cele dintâi semne ale primăverii, dar dimineața era încă răcoroasă. Mașina cu cisternă a firmei de curățenie înainta încet pe marginea drumului, în urma ei venind un bărbat în salopetă care mânuia cu pricepere trupul de șarpe uriaș al unui furtun de apă cu presiune. Bărbatul de la volanul mașinii negre, un bărbat bine, între două ...

Viața mea se va schimba

Personaje: Venerus Pipiri, Narcisa Cocoș

Decor: *Cabinetul doamnei psiholog Narcisa Cocoș: un birou, o canapea, câteva planșe. *

Narcisa Cocoș, o femeie corpolentă, cu voce groasă și cu părul prins într-un coc în vârful capului, completează o fișă la birou. Se aude muzică de relaxare întreruptă de o bătaie în ușă.   ...

Tatăl meu la izolare

Nu era nici o epidemie când tata a fost băgat la „izolare”, acum 65 de ani și aproape opt luni. Într-o dimineață, la Medgidia, a fost înhățat de pe stradă. Era inginer chimist și conducea laboratorul de la IMUM, care era la marginea orașului. A fost mai întâi dus la Constanța unde a fost interogat și bătut îndelung, metodic. La Constanța, s-a experimentat pe el, printre primii, o tortură specială: a fost băgat în seiful băncii, unde după câteva ore se termina aerul respirabil. Apoi a ajuns în pușcărie la Brașov. Nu știa nimeni din familie unde e, până n-a fost adus la tribunal, să fie judecat. A fost mai întâi condamnat la moarte. La primul recurs judecătorii l-au condamnat la 25 de ani de muncă silnică. La cel de-al doilea, avocatul lui, curajosul Nahtigal, a izbutit ...

Poeme

Omul între ghilimele

Era un om între ghilimele. Altfel spus, corpul său ocupa un spațiu flancat de o parte și de alta de un semn mare, gras și buclat. Bucle jos la stânga, bucle sus la dreapta. Când respira, buclele fâlfâiau sub respirația sa, surprinse că irealul, asupra căruia vegheau, pulsa cu atât de multă viață. Când vorbea, cuvintele sale nu puteau fi legate de vreun loc real, ci păreau să provină din ele însele, precum un organism unicelular reproducându-se prin diviziune intracelulară. Toate erau între ghilimele. Visele sale erau și ele între ghilimele. Erau vise visate de milioane de alți oameni înaintea sa și cel mai ...

Comoara pierdută

A venit o dată la mine la o trecere de pietoni, s-a apropiat și m-a privit cu o curiozitate infinită în ochii alungiți, migdalați, de tătar. Nu i-am spus nimic și ne-am revăzut peste o vreme la o petrecere de ziariști, a venit iar la mine și a început să plângă. Îi vedeam ochii înlăcrimați și îi auzeam hohotele dar o clipă i-am surprins și privirea piezișă. Să se asigure că m-a prins. Eram cu Elena, ne-am așezat pe niște trepte, l-am flancat, Elena îl ținea de mână. Ne-a spus că trece printr-o perioadă oribilă, că viața lui n-are nici un sens și eu - noaptea neagră a sufletului? Mi-a zâmbit, i-a plăcut formularea. L-am condus la mașină, o mașină scumpă, o să fie bine, are bani, am râs cu Elena după ce a plecat, fără să ne întrebe și pe noi dacă ne lasă undeva. După un an, în vară, ...

Dan SOCIU: două poeme inedite

Luna tace ca și cum toți ar fi pentru totdeauna și ea nicăieri, niciodată.
Pare să simtă un fel de atenție, ca lumina, pentru tot.
Uite ce peisaje - își spune singură - ce viziuni!

Numai cind te vede pe tine tace de tot, numai la tine nu se poate uita
...

niște olteni împuțiți

Casa lui, casa soră-sii, gardul de ulucă și curtea mică, slab luminată de becul de pe stâlpul de la drum și un câine venind din întuneric, mârâind, rânjindu-și colții, lătrându-ne. Pe mine mă latră, de fapt, o corcitură bălțată cu negru și alb, foarte îndârjită, care nu s-ar sfii să mă muște. Mă salvează Aurel, strigând : Bibanu ! Cuminte, Bibanu ! Bibanu  se cumințește, când deja îl vedeam înfigându-și colții în fusta mea, ca să tragă de ea, până m-ar lăsa în chiloți, cum mi s-a întâmplat într-o seară, în drumul spre casă, pe coclaurii centurii Otopenilor. Aici suntem în periferie și la țară, unde se retrag haite de câini sălbăticiți, mulți dintre ei castrați de primărie, ceea ce se pare că le-a atrofiat instinctul care făcea din ei niște buni prieteni ai omului. Mama m-a ...

Fața nevăzută a nopții

– Și pentru că s-a făcut noapte, ca urmare a mișcării de rotație a pământului – îl informă Mombasadorul George pe explorator – ți-am pregătit un însoțitor. El te va conduce pe direcția urmată de povestea noastră până se crapă de ziuă. De-acolo, te descurci tu, că doar ești explorator cu diplomă. Acum, dă-mi voie să ți-l preziiiint peeee...

Trăgând o draperie de pluș brodată cu leul și unicornul, Mombasadorul dădu la iveală un personaj atletic, îmbrăcat într-un elegant costum bleumarin cu dungulițe albe, cu fața pe jumătate ascunsă de ochelari negri. Personajul făcu un pas energic înainte și continuă de unde se oprise diplomatul: ...

Batista neagră

Ne-am închis într-o cameră

și am

schimbat capetele între noi

și ne-am

...

proiect de viață

am luat cina și am vorbit despre realizări

ce înseamnă să faci ceva în viață să-ți atingi potențialul

să le închizi gura părinților blocați pe traseu

poate să scrii o carte bună să adormi fără somnifere

...

Recviem vesel pentru tata

- Măi Răducane, ce căutăm noi la prăpădenia asta? m-a întrebat tata, după ce ne-am așezat pe gradenele vechi.

Am așteptat să-și aprindă o țigară, spre a reface gestul de demult, de pe 23 August, dar mi-am amintit că se împliniseră deja zece ani de când se lăsase de fumat. O făcuse brusc, după ce un medic îl informase că, la două pachete pe zi (după 3-4 pe front), viața are prostul obicei de-a se deteriora și – la un moment dat – de-a se stinge cu totul. Ca țigara. A doua zi după vizita medicului de pe ambulanță, tata pusese la un ritual căruia i se abandonase apoi câteva săptămâni, până la desprinderea totală din mrejele tutunului. Pescuia o țigară ...

Poeme

23/ SINESTALGII MIȘUNÂND SUBCLAVICULAR) sms dezmețit (anume care definire rămâne când

digresiune în vorbele altora uite azi conductele ruginite sub borduri plastic ascund ultimele șervețele umede și negociază caracteristicile stimulilor dincoace de care trebuie să stabilim ce și cum pâinea prăjită nu moare niciodată dar dezvoltarea gusturilor muzicale se oprește la 24 ce zic fluidele corporale despre asta când pornesc briza întunericului și strălucesc ca un graffitti pe ...

Ea pășea prin lumea aia înțolită-n blugi

Ralu. Talentul ei de tragediană, lacrimile ei izbăvitoare și energia vulcanică. Când eram doar noi doi, obișnuia să mă smulgă de pe oriunde m-aș fi ascuns prin Casa cu Lei și să mergem amândoi în oraș, gătiți de duminică, ea purtând vestigiile anilor de relaxare comunistă, când se găseau blugi și ochelari de soare, așadar purtând niște țoale americane sau germane în orașul unde uniforma era alcătuită din taioare gri și pantaloni de stofă, largi, care acopereau până la vârf pantofi negri, prăfuiți. Ea pășea prin lumea aia înțolită-n blugi, un tricou negru, pe care era sigla cauciucată Panam, cu pletele negre prinse într-o coadă de cal, sau ridicate-n vârful capului, într-un palmier care aluneca într-o parte. ...

ISTORIA VIE A LITERATURII ROMÂNE

(Anii 90.Anii 2000: 1998-2005. Anii 2005-2007. Anul 2008-2009. Anii 2009-2011. Anul decăderii - 2012. Prin cenușa imperiilor - 2013-2019.)

PS. Vă așteptăm cu amintiri, opinii, comentarii - să scriem împreună istoria literaturii postdecembriste.

NOUA LITERATURĂ

Imaginație epică, frază de maximă literaturitate, talent evident. Pavel NEDELCU m-a fermecat prin fabulația care crește epidemic, de la iun simplu detaliu la viața integrală a orașului, cuprinzând în cuvinte puține straturi existențiale diverse, nunațe emoționale incredibile, mini-episoade satirice. Adică scrie literatură, nu se oprește la a relata un fapt.

Doina RUȘTI

Cum am devenit câine de Vladimir Maiakovski; Ah, cât de multe pisici, cu Alexandru Malaicu, Scena Digitală, Sibiu.

CARTEA SĂPTĂMÂNII

Vladimir Maiakovski - Singur în mulțime (poeme), traducere de Camelia Dinu, Ed Tracus Arte, 2021

Recomandată de Mihai ENE

CĂRȚI NOI

Un roman „istoric”, în sensul că a fost primul mare roman postdecembrist, Sonata pentru acordeon de Radu Aldulescu, după mulți ani, vede din nou lumina tiparului săptămâna aceasta, la Ed LITERA.

Primele exemplare sunt cu autograf.

Black Button, 2021

ORATIO IN SOLITUDINES

de

Enrique Javier Nogueras Valdivieso

Oh, sigurătate, doamna mea absolută

protectoare silnică

a zilelor mele, a nopților mele și a somnului meu,

singurătate a dorinței și a verii

Singurătate a dragostei și a urii,

singurătate pustie, a memoriei și a oboselii

(trad Eugen Barz)

LITERA, 2021

Ed Pandora M

VIAȚA Culturală

Florica Courriol căutând un verb potrivit

Credem în imagine și de aceea nu ilustrăm textele de literatură, ci le personalizăm cu secvențe din viața scriitorului, cu poze de la lansări sau de la alte evenimente care făceau până nu demult parte din viața noastră normală. Creatorul de ficțiune este un om viu, mai important decât relația simbolică din mintea unui ilustrator.

Copyright © optmotive.ro