Îl durea capul. Nu de la vinul acela, nu de la grijile secetei. Îl durea fiindcă iar îi umblase prin minte femeia aceea din ape toată noaptea, călcând cu pantofi roșii cu toc ascuțit pe orice bucată din creier. "Eu am să mor cu amintirea ta în creier!", îi șoptise când pașii ei se îndepărtau către alte lumi.

Să fi avut vreo șaptesprezece ani când o întâlnise. Băuse tot așa, spre miezul nopții, sărbătorind primul pește mare pe care-l adusese la mal, semn al virilității în satul lor. Băuse, și, p ...

În seara de aprilie, Manciu tocmai oprise trăsura în fața prăvăliei unor lipscani, când o zări pe Mărmănjica. Dondăia pe lângă mârțoaga înhămată la jalnicul ei căruț, încercând să îmbuneze animalul, care se speriase, pesemne. Vizitiul îl freca pe o crupă, privind în jur cu ochi speriați. Se vedea că niciunul nu mai călcase de mult pe acea stradă, care era cea mai aglomerată din București, iar acum își blestemau ceasul în care plecaseră de acasă. Lui Manciu îi era milă de Mărmănjica, pe care o co ...

Am ieșit cu băieții timpului meu

mereu semi-prinși într-o altă poveste

cu o altă figură maternă – despre care aflu atâtea

încât ajung să simt

nu doar furie, ci și nostalgie.

Unde-i găsești?

Toți vin din cartiere cu betoniere

unde era un bloc în construcție plus haita de câini

o parte a personalității lor are încă urme de cornete

cu bolduri în vârf – unii dintre ei la un moment dat

au torturat un animal,

cei mai mulți au văzut un animal torturat în fața l ...

Jeep-ul zvâcnea înspăimântat pe șoseaua peticită cu strigăte anonime. Era roșu de mânie iar din uriașa lui găoace se zăreau mutre fierbinți de plictiseală. Doar un urlet prelung și sacadat era presărat în viteză peste străzi precum cenușa defuncților în văzduhul zdruncinat de zgomote. Mutrele se zgâiau în voluptatea salivelor revărsate pe caldarâm la întâmplare și mimau cu voci gomoase cuvintele minunatului copil care nu minunează pe nimeni decât pe el însuși: “Toată lumea e a meaaaa… Și pot să ...

Urcă direct la mansardă, acolo unde se aflau birourile. Camerele de videochat și cabina de machiaj se aflau la demisol, parter și cele două etaje. Era o activitate destul de extinsă și bine organizată. Nu știa amănunte și nici nu întâlni pe nimeni pe scări. Era liniște, totul se desfășura în spatele ușilor, iar de la demisol, de la cabina de machiaj probabil, se auzea în surdină muzică ambientală.

La mansardă îl întâmpină Sorin care, alături de el, era unul dintre asociați. Sorin parcă îi pres ...

I-am învins de atâtea ori,

poate ne țineam uneori capul

prea aplecat

dar noi am rămas aici iar ei au plecat

chiar dacă ne luau mereu tot ce putea fi luat...

Să fi fost munții care ne ocroteau să fi fost

distanțele noastre de la stână la stână

și de la casă la casă

regatul nostru era vorba care călătorea

și rarele întâlniri ale singurătăților de aceeași rasă.

Știu că rasă nu e un cuvânt potrivit

după ce atâția oribili tirani l-au zidit din piatră

și au ...

The Storyteller

Probabil de acum trebuie să înceapă aventura. O călătorie atât de lungă cu trenul nu se poate încheia fără niște peripeții ori măcar întâmplări care să ducă povestea mai departe. E interesant cum toate persoanjele sunt într-o luptă cu ele însele. Ceea ce nu e deloc nemaiîntâlnit, mai ales că lucrul ăsta se întâmplă în viața de zi cu zi a fiecăruia dintre noi. Nu am nici cea mai mică idee dacă Radu, Roxana, Dorina și Mircea trăiesc în aceste pagini o istorie bazată pe fapte rea ...

text apărut în vol. Cel mai mult și mai mult, ed Arthur, 2017

În vremuri vechi, dar nu foarte îndepărtate, trăia un înger pe nume Florel. Nu coborâse de multă vreme în lume și nu era prea încântat de misiunea pe care o primise, căci avea în grijă un zmeu nesuferit. Din acest motiv, nu plutea deasupra ocrotitului său cu toată dragostea, ci mai mult așa, din datorie. S-a întâmplat ca într-o zi, bietul zmeu să rămână fără o ureche. Florel își vedea de treaba lui, pierdut în vise, iar un prinț ...

ceva se zbate, aproape îngropat în pământ.

istoria locului nu consemnează existența vreunei vieți subpământene, doar confirmă linearitatea și banalitatea spațiului – nimic nu s-a înmulțit, nu a produs alte resturi și nu a evadat cu bună știință. astfel, în proporții egale, nu există nimic de menționat despre groază și subterane.

simțul maternității în astfel de circumstanțe e exclusiv o istorie neverosimilă și neînsemnată prin probabilitatea sa nulă.

când linia dintre naivitate și ...

S-au întâmplat și alte lucruri în acei ani. Pe unele Alexandru și le amintea bine, altele se șterseseră cu totul din mintea lui. Chiar și cele mai vii au început, după o vreme, să se decoloreze, ca un tablou bătut de razele soarelui. Stătea când în Câmpulung, când la bunici, și plecările lui nu păreau să aibă nicio logică, nu corespundeau vacanțelor școlare sau evenimentelor importante de peste an. Poate că era vorba de momentele în care rămâneau de tot fără bani, a încercat el, a posteriori, să ...

Am scos oglinda din foc și am purtat-o cu mine.

Ani, case, trepte, firide, dureri, întoarceri.

În fiecare casă, oglinda arde. Este o mână întinsă

În reflexia ei.

Te-am rugat, ajută-mă să scriu o odă iraționalului

Ajută-mă să mă pierd într-o lume care nu există.

Câtă vreme am crezut că mâna din oglindă era a ta...

Degetele răsfirate spre atingere

Niciodată cuprinzând ceva

Doar gestul de a vrea lângă cel vag de a fi.

Dar ce pot fi în imposibili ...

Un elev…

Despre cine e azi? mă întreabă prietenul de seară târzie, abia intrat pe ușa grea, însoțit de Norocica cea jucăușă și veselă. Urechile ei sunt întinse, ca două antene în funcțiune.

Îi spun… L-am reîntâlnit într-o dimineață rece de septembrie. Mi-a fost elev, unul foarte bun, nu l-am uitat. Aflasem că s-ar fi dus la o mănăstire și, nu știu de ce, n-am fost surprins de alegerea lui. L-am ascultat în liniștea din spatele unei biserici vechi, am stat acolo și el a vorbit fără oprire. ...

Fetița s-a așezat pe scaunul din fața toaletei cu oglindă și a mângâiat cutia rotundă, de sticlă. A privit bijuteriile dinăuntru și a ridicat cu grijă capacul. Și-a cufundat mâinile și a amestecat mărgelele, lanțurile, brățările, medalioanele, inelele, agrafele, nasturii și acele de siguranță de pe fundul cutiei până i s-au încurcat pe degete. A aruncat o privire peste umăr la bunica Jeni care se uita la televizor.

— Nț, nț, a dat din cap și a rămas cu gura întredeschisă.

— Ce e, Jeni? a într ...

Începuse un război neașteptat în vecinătățile apropiate și foarte mulți refugiați, - se zvonise și apoi zvonurile se adeveriseră – au trecut frontiera noastră timp de câteva săptămâni la rând. Țara aceea a fost atacată de la apus și de la răsărit aproape în același timp, iar bieții oameni luptau mai mult cu hazardul decât cu cotropitorii. Războiul era oricum pierdut. Între cele două valuri uriașe care se apropiau vertiginos unul de altul, pregătite să înghită lacome pământul de mijloc, mulțimi d ...

Într-o zi, am tăiat din hârtia de desen bucăți mici, pătrate, cât să încapă în palmă. Am desenat pe ele portrete rapide, ale noastre așa cum eram, o sprânceană ridicată, Agatha, un cap în mișcare cu șuvița pe ochi, Lica zâmbind, unele erau chiar reușite. Apoi, la ideea Agathei, am scris pe dos, în loc de nume "Singură pe lume". Atât, pentru că citisem toate pe furiș cartea lui Hector Malot.

La prima ieșire pe care am avut-o încolonate, pentru o defilare în fața Palatului Regal, ca la un semn, a ...

Iubind-o pe Mikuna, mi-am zărit conturul iubirii.

Cât de mult m-am zbătut pentru această frază, în ambele sensuri ale cuvântului, sau mai degrabă în ambele istorii ale ei: atât eu personal, chinuindu-mă ca un cașalot care vrea să țâșnească din apă și nu reușește, cât și eu, scriitorul, care vrea să se povestească și nu reușește nici el. Întocmai cum zice Yourcenar, prin fraza aceasta, aidoma pictorului care, așezat în fața orizontului, își deplasează mereu șevaletul la dreapta, apoi la stânga, ...

6.

O poveste lungă se întinde sub ochii mei. Aș spune că seamănă cu un cer în care cresc frunți, pleoape, linii groase și linii subțiri, limbi istovite și limbi vorbitoare, tot ce poate să însemne mai târziu un fel de a fi amintire. Altădată, m-aș fi dus să le mângâi pe rând. O mângâiere. Altădată, aș fi vrut să fiu în locul lor sau ca ele și atunci le-aș fi născut, cu mine în ceea ce nu văzuseră, nu gândiseră, nu le aparținuse până atunci.

O poveste lun ...

am tras o linie cu piciorul stâng, aici suntem noi,

limitele noastre curg,

se preling peste ziua de ieri,

visele sunt din ce în ce mai colorate, lumea cade cu putere în pahare, doar noi trăim

cu poftă de viață intermitentă și clară, totul freamătă,

peste orașul acesta

care nici nu a existat. ...

Cu trei ore în urmă plecam din camera mea de cămin, îmbrăcat în salopeta pe care am scris cu vopsea albă GAZE, salopetă pe care am cumpărat-o pe sub mână de la unul din uzină; mi se părea că seamănă culoarea aia de gri-petrol cu a ălora care mai vin câteodată să verifice prin bloc gazele; nu am dat mult pe ea, m-am și târguit, să nu par suspect, am scos-o la optzeci de lei, peste care mi-am pus o canadiană subțire albăstruie, pe umăr cu un rucsac în care am câteva haine, ciorapi și chiloți de sc ...

Mica moarte

 

Când te desparți de cineva este o moarte mică.

Tu ești o poveste frumoasă, eu sunt o mașinărie veche de metal și sticlă din care se aud, câteodată, scrâșnete.

Și mi-ai stricat motorașul de făcut dragoste, toate au rămas blocate acolo, înăuntru, în mine. Oare de ce? Eu ți-am cumpărat flori, eu ți-am scris o carte. Oare de ce? Eu ți-am arătat pe îndelete frumosul din mine. M-am lăsat trezit de pisica ta, la 6 dimineața, pentru plic, când tot orașul era nău ...

De Casă Veche…

Îl mai știi pe nenea acela de la județ, de la "cultură"? întreb eu domolit de zăpușeala de afară. Amicul se gândește puțin, cum nu, venea și pe la noi, prin teatru, în control…

Ieri, zic, era înconjurat de câțiva subalterni umili, care se ploconeau în jurul lui, i se scufundase scaunul în podea, sub greutatea autorității lui de mare șef, privea scârbit intrușii din sala decorată cu obiecte vechi a restaurantului din Centrul Vechi al orașului. Al lui, dar și al meu… Pe dasc ...

doar nu mai există normalitate nu a existat niciodată/ vreodată

un poem normal ar trebui să sune ca în Trakl/ dar Trakl nu este normal/ să vină Anne Sexton, Frank Bidart, Ko Un, Louise Glück

oamenii să se joace de-a Moș Crăciun, spiridușii, renii, Dumnezeu, salvarea speciilor, tu, frumoasă hurie

să te îndrăgostești

de mine

și mie să nu-mi vină să cred

deoarece îndrăgostirea este ca un fel de sălbăticiune sau sălbăticire

un fel de mistică a unor sălbatici

care îș ...

Când ai început școala, am făcut și eu ce a făcut tatăl meu pentru mine. Mi-a cunoscut profesorii și i-a tratat când aveau nevoie. Independent de grija lui, am învățat mult pentru premiul întâi, pe care l-am luat în toți anii, pentru că știam că Mama ține mult să-l iau. S-a dovedit a fi și o excelentă gimnastică pentru ambiția mea.

Am ajutat și am dat cadouri profesorilor tăi. Aveai nevoie de timp să te pregătești pentru admiterea la Medicină.

Sper că te-am ajutat să citești cu plăcere. Nu ...

străinul din fotografie

oprește scările rulante

undeva

între creier și stomac

la copac

unde primul măr

ne-a sedat și filmat

la cinemateca din lagună

flutură în fiecare săptămână

steaguri violete

cu steme halucinogene

străinul din sala de filme

așteaptă glonțul

să iasă din mine

din tine

în cabina de probă

un cardinal suspină și oftează

"Doamne, Doamne, nu ne părăsi"

(din vol. Cartușeria, ed. Vellant) ...

Fernando Pessoa

în traducerea lui Dinu Flămând

Ziua se arată a ploaie.
Însă dis-de-dimineață, era mai degrabă senin.
Ziua se arată a ploaie.
Dis-de-dimineață eram deja ușor trist.
Anticipare? Tristețe? Nimic?
Nu-mi dau seama: eram trist încă de la trezire.
Ziua se arată a ploaie.
Știu perfect: penumbra ploii e elegantă.
Știu perfect: soarele e prea vulgar pentru cineva elegant.
Știu perfect: a fi sensibil la schimbările de lumină
...

Las Cartea-Abia respir în autobuz

Apune soarele pe după blocuri

Căldura-i grea Iar dulcele abuz

Al teilor inițiază jocuri

Al ochilor cu geamănul subtil

Al mâinii patinând pe foaia asta

Al lămpilor cu magicul fitil

Ce dau s-anunțe Diva Nopții Casta

Înaintează-n ritm nespus de rar

Vehicolul cu ușile deschise

Îți scriu Sonetul Doamne E-un amnar

Descoperit de mine printre vise

Primește-l cu îmbrățișări de Mare

Și de Ocean Cu Shakespeare O lansare

12 iun ...

Din pomul după-amiezii, cireș sau măr ești.
Șorțul tău în carouri vibrează albastru în curte.

Frumoasă adormită tristă, vegheată de trandafiri,
Cât de singură este casa când închizi ochii!

Părul tău curge murmurând de ploaie,
Nu cumva ți l-a dăruit vreo zi luminoasă de toamnă ?

Trenurile copilăriei ți-au dat în dar
Un coș cu fum din primăveri vechi.

Ești atât de mică încât vântul devine copil
Ca să se joace ca tine, așa cum face cu un lan de ovăz.

Pentru a te visa, privesc paharul ...

Vișinii-și scutură risipitori

Neaua-n

Grădină

Fructe oprite

Doar prin

Cămări ori prin

Cuiburi de

Ciori

Altă Dorință

Alte Ispite

Strângem sub

Pleoape

Să fim

Călători

Cu Păpădii

Spre

Țărmuri trudite

Grele de

Roade sau

Temători

Să mai rămânem

Acasă

Iubite

Poate-i mai bine

Și pân’ la

Nori

Nu-i nici o

Poartă

Ape

Sfințite

Spele

Privirile noast ...

Când l‑a cunoscut pe Mircea, s‑ar fi mulțumit și cu patru pereți, doar să fie împreună. Și‑acum nu‑i venea să meargă acasă. Uneori deschidea ochii, dimineața, și nu înțelegea unde se află. Până se dezmeticea, i se părea că e la socri, în Laromet, vizavi de zid. Își atingea burta și lucrurile se lămureau: nu era gravidă, asta fusese acum treizeci și de ani, când locuiseră la părinții lui, până le‑a repartizat ICRAL‑ ul casa din Palisadei. De aproape cinci ani, în fiecare dimineață, pleca din apar ...

Pe vremuri știa foarte bine locurile, aveau un apartament cu trei camere pe Calea Văcărești și după ce epuiza aleile parcului, o plimba pe Ileana în cărucior pe străduțele pustii, ca să adoarmă departe de zgomot. Știa Mugur Mugurel, cotită pe lângă centrala termică, strada Morilor, năpădită de oțetari, care se deschidea în Splai, unde era o casă cu un balcon mic, sprijinit de un dud, cu trepte și niște uși de lemn, vopsite în maro închis, Minulescu, lungă și cenușie, casele turtite, zidul de căr ...

Cică la 5 și 42 de minute, un avion militar decolat de la Baza Aeriană 90, din Otopeni, a spart bariera sunetului deasupra orașului. Așa au explicat, în clămpănitul lor oficial, bubuitura iscată de nicăieri, din bezna nopții de iarnă stearpă, fără pic de zăpadă. A fost un zgomot puternic, genul acela de sunet care produce vibrații, aproape că te face să-i vezi undele cum se propagă prin aer. S-a auzit în partea de nord a Bucureștiului, dar cel mai puternic s-a resimțit în zona celor două gări: d ...

Într-o noapte de iarnă am văzut apropiindu-se o birjă greoaie și chinuită de o îndelungată folosință. Hurducăia cu grijă prin bezna străzilor și tocmai intra pe Podul Mogoșoaiei, înaintând spre Palatul Domnesc. În mahalalele orașului lumea era cufundată de mult în somn, pe când, vizitatorul nostru era cuprins de temeri. Ciudată țară mai întâlnise! L-a surprins contrastul dintre mizeria în care trăiau oamenii obișnuiți și eleganța celor de sus. Unii, puțini la număr, o meritau. Erau delicati, man ...

Toamna a făcut inimi de aur din foi …
Nici o vorbă, nici un glas. Liniște târzie.
O pasăre se face mică, în cerul ce-o să fie alb de ploi.

Inimă, potolește-ți zbuciumarea.
Pământul are odihnă pentru toate.
Cerul din slăvi înnorate
împarte uitarea.

Liniște în ogorul unde sămânța veghează,
liniște în sufletul învins,
liniște pe foile ce s-au desprins
și în steaua care stă să cază. ...

Eram obosită, procesul ieșise bine, fiecare își jucase rolul și spusese ce trebuia, mai rămăsesem în oraș câteva zile, cât să aflu că e totul câștigat, iar noaptea, pe drumul de întoarcere, îmi păcălisem cumva oboseala ascultând la maxim Led Zep și Guță, o combinație ciudată, manelele nu erau deloc genul meu, dar piesa asta, Bună dimineața, pe care în ultimii ani se trezea mai toată lumea care mergea în grupuri pe la cabane sau la mare, chiar avea efectul unei cafele tari. Doar că de la un pun ...

La câțiva ani după ce am plecat din România și m-am instalat la Paris am avut un rêve éveillé, cum spun francezii, un "vis cu ochii deschiși". Mă întorceam de la Virgil Ierunca și Monica Lovinescu mai deprimat ca niciodată. Era după revoluția din 1989. Departe de a se îmbunătăți, situația se degradase în România. Pe cadavrele sutelor de martiri, vechii staliniști preluaseră puterea, coordonați de tractoristul de la Moscova, idolatrizat în Occident. Monica îmi repetase de câteva ori: "Dragul me ...

Afară venise potopul. Turnase iar cu piatră. Copaci sfâșiați. Parbrize găurite de grindina cât oul de găină. Canalizările refulaseră. Pe scurt, inexistentele schimbări climatice își făcuseră iarăși de cap. Noroc că-și parcase scuterul, un HECHT Equis bleumarin, pe un gang.

Urcă pe scuter, își puse pe umeri geanta de curier Glovo și începu să facă slalomuri prin recifele de apă pluvială, trăgând în piept mirosul de ploaie. Roata din față despica apa ca o riglă; uneori, valurile îi gâdilau degete ...

Dintre noi trei, Zoița se pricepe cel mai bine la aparențe. Dă din ea vorbe, și se îmbracă de mare spectacol, uneori ne întâlnim pe Calea Victoriei și nici nu-mi dau seama că este ea. De pe la 15 ani cântă pe franțuzește, știe canțonete, iar acum o acompaniază pe-o grecoaică, rămasă de la război, fată de colonel ori maior, care mai are și-un văr, urât rău și năsos. Ei trei cântă noaptea prin niște bistrouri mai deocheate și printr-o sala de bal, de pe Moșilor. Au intrat în combinație și cu un ...

uite, îți spun cât timp fumezi

am putea să continuăm să facem dragoste

sau aș putea să-ți vorbesc până în zori filosofie, încă mai e vin în sticlă

dar mă săruți și mă acoperi cu sexul tău

ud ca o pelerină abia purtată prin ploaie

în brațele tale nu se aude larma dintre oameni

aici scriu doar ceea ce simt

(din cartea în pregătire "de trup stau ceruri ancorate") ...

Am alergat la ai mei. Nu am mers, am alergat. Era cald, era puțin după prânz, era o zi ca de vară. Puțini din cei de pe stradă erau cu veste subțiri, nu aveau căciuli pe cap, am văzut și femei în fustă și fără ciorapi. Era o zi stranie, în mod clar. Parcă eram în aprilie, parcă urma să vină primăvara cu energia aceea de mugure care vrea sex și iubire, la un loc. Ai mei nu erau, am deschis singur, și mă învârteam prin casă. Am încercat să prind europa, dar nu am reușit, taică-miu era un as, mie n ...

Din volumul Veghea și Somnul, Ed. Școala ardeleană, 2016

8

Iar de o vreme soarele începe să devină ceva mai blând,

se instalează de timpuriu pe băncile micului parc de la Mântuleasa,

unii în pijama, alții doar cu textile sumare pe ei, și fraternizează

sporovăind despre cum era și cum este, cât e kilu de pui sau uleiul.

Și tot așa o țin până spre Vecernie, când se duc în curte

la mănăstirea egipteanului Mina – mândru lăcaș salvat de la sistematizare,

unii intră ...

Stătea în geam, îmbrăcat de jumătate de oră, cu tunica încheiată până în gât. Nu se gândea nici la trăsura care-l aștepta la pod, nici la casa din Colței și nici la bucureștenii adunați pâlcuri, pe toate străzile dimprejur, punând pariuri pe drumul lui, pe acel drum la care el refuza să se mai gândească.

În sfârșit, coborî treptele, trăgând în urechi bâzâielile străzii. La poarta hanului, capetele curioșilor arătau ca un strugure din mai multe culori. Chiar și de la distanță putea să aprecieze ...

Traversă strada neglijent, printr-un loc nemarcat, nepăsându-i dacă ar fi dat vreo mașină peste el. Deja dăduse viața peste el, acum urma să dea și moartea peste el și totul s-ar fi terminat. Nu-și mai dorea nimic, doar liniște. Conduse până în Băneasa și parcă în rând cu celelalte mașini, acolo unde începea pădurea, după Grădina Zoologică. Începuse februarie, dar cerul era primăvăratic. Pantofii scumpi se înfundau în noroiul amestecat cu frunzele moarte și ude pe care zăpada topită le lăsase în ...

Doamna Profesoară...

E chiar de azi istoria, îi spun ascultătorului meu obișnuit, nici nu am apucat să o caut mai bine, printre vorbe. Ascult, îmi răspunde amicul, Norocica e veselă, scâncește cu glasul ei de salvare alergând pe strada Cetății. Spre spitalul din apropiere...

O știu de peste treizeci de ani, am găsit-o în cancelariile schimbătoare ale liceului meu. O Doamnă... Delicată, modestă, tăcută... Era ceva în Doamna Profesoară care descuraja orice apropiere de restul lumii. Era m ...

În tăcerea fostului cartier Cotroceni, o poartă electrică se puse în funcțiune la ieșirea pe Bulevardul Eroilor dinspre strada Thoma Ionescu. Ritmul orașului începea dincolo de prag. Francisc trecu pragul și o luă agale pe bulevard, gândindu-se că proiectul căruia în următoarele luni trebuia să-i dedice întreaga energie era, ce mai încoace și-ncolo, unul de inginerie socială, jongla cu premisele utopiei. Măcinat de îndoieli, făcu semn unui taxi.

Aceeași mână cu care oprise taxiul împinse mai tâ ...

prietenul meu punkeru a plecat cu blugii ăia rupți

mi-a luat geaca de piele fără mâneci din cuier

o bere din frigider & a ieșit fără să închidă ușa

așa s-a dus zgomotul pașilor lui urca scările

tot mai greu însoțit de un cântec

răgușit de dragoste & beție

oare se mai întoarce prietenul meu punkeru cu siguranță

nu mai vine să-mi aducă blugii & geaca de piele

& lacrimile încă neivite ce apar

după câteva sticle de tărie & o vreme pe stradă

mașinile au mers fără să fa ...

În agitația dimineții de la Politehnică, Radu o văzu pe bătrâna din stație. Fiecare întâlnire cu ea îi aducea un nod în stomac, o senzație de neliniște. Femeia stătea nemișcată, în contrast cu fluxul de oameni grăbiți. Era sprijinită de un stâlp. Haina cenușie, largă, îi acoperea silueta fragilă. În picioare purta pantofi negri și uzați. Radu era curios să afle ce o ține în oceanul pietrificat al stației de metrou, însă gândul i se risipi rapid.

Când ușile trenului se deschiseră, Radu se uită l ...

În coș are o brânză telemea, o smântână, un salam Sinaia, niște paste, un pachet de unt, detergent de vase și o cremă antirid marca magazinului.

— 150! spune fata puțin mai mare decât Roxana, blondă, cu unghii extrem de lungi și

ascuțite, vopsite în verde neon.

Dorina scoate portofelul, numără din ochi banii și sângele îi urcă în obraji. În portofel sunt numai 120.

— Numai puțin.

Caută în toată poșeta, în toate buzunarele și apoi și în buzunarele hainei, cu toate că știe foarte bine că ...

Moartea lui m-a lovit grav și n-am putut să mă despart de el niciodată. Deși îl văzusem mort, apoi îngropat, chiar sub ochii mei, în realitate rămăsese cu mine. Creșteam măsurându-mă cu el, peste atâția ani, ziceam, o să am vârsta lui Tavică. Mai am atâția ani până o să fiu ca Tavică. Nu m-am gândit niciodată cum ar fi crescut el. Pentru mine a rămas la vârsta superbă, eliberat de bac, gata de medicină. Vorbeam cu el, continuam să-i cer sfatul. Prin facultate, era la modă să faci spiritism, iar ...

Și-am făcut sex. Fără rețineri, fără restricții, fără cauze, fără explicații, fără nici o măsură de contracepție. Fără să ne fie teamă de vreo sarcină nedorită. Nu a intervenit nici măcar un "dar" sau un "dacă". Ca doi demenți cărora timpul le este măsurat.

Am ieșit împreună din ștrand și am respirat adânc. Pentru prima oară în viața mea ,mi s-a părut că aerul are un iz de vată de zahăr.

— Mi-a plăcut, a spus Gabriela, în stația de autobus. Hai să o mai facem aici și altă dată.

La început ne ...

— Dumneavoastră aveți soție, și fetițe așa ca noi acasă? Le privise blând, fermecat de ingenuitatea întrebării la care nu știuse cum să răspundă. Preferase schimbarea subiectului, deși curiozitatea lor naivă îl înduioșase. Rosmina și Ayana se îmbăcaseră în personajele lui Caragiale. Clasa întreagă era schimbată într-o oarecare zi în care întreaga școală, profesori, elevi, portarul chiar închiriaseră recuzita de la teatru și îmbrăcați în costume a la personajele lui nenea Iancu defilau prin școal ...

Cred că ați remarcat dispariția sau cel puțin scăderea numărului de autori dramatici în ultima vreme. E un efect al democratizării artei, al ieftinirii talentului, al relativizării noțiunii de "competență". Spre deosebire de roman, gen popular prin definiție (exceptându‑i pe "esote­rici") dramaturgia este forma aristocratică a lite­raturii. Rădăcinile ei sacre își fac simțită prezența nu doar în tragedia antică, ci și în dramaturgia "burgheză", ori în teatrul absurdului, nemaivor­bind de Shakesp ...

Cred că ați remarcat dispariția sau cel puțin scăderea numărului de autori dramatici în ultima vreme. E un efect al democratizării artei, al ieftinirii talentului, al relativizării noțiunii de "competență". Spre deosebire de roman, gen popular prin definiție (exceptându‑i pe "esote­rici") dramaturgia este forma aristocratică a lite­raturii. Rădăcinile ei sacre își fac simțită prezența nu doar în tragedia antică, ci și în dramaturgia "burgheză", ori în teatrul absurdului, nemaivor­bind de Shakesp ...

Se lămurise deja. Câte o mașină prăpădită era lăsată seara pe alee, și dispărea dimineața. Îi închiriase apartamentul din subsol să-și întregească pensia. Era tinerică și drăguțică, da’ n-avusese de unde ghicii că era și curvă. Doar îi arătase că lucra și avea un venit stabil. Eh, ziua lucra ceva, și noaptea, altceva. Cât însă își plătea chiria și nu-l deranja, n-avea ce-i reproșa. Să facă ce voia. Da’ după un timp a văzut că rămăsese însărcinată. Asta nu-i era pe plac. Copilul avea să plângă și ...

23.

Aram era prietenul meu armean. El mă ajuta la desen, eu îl ajutam la engleză și rusă.

Multă, foarte multă vreme, mă suna de ziua mea. I-au trebuit cinci ani ca să intre la facultate, dar acum e inginer.

Cu o seară înainte să plece la armată, Aram a trecut pe la mine și mi-a încredințat poemele lui scrise de mână: un caiet jerpelit, scris cu cerneală albastră. Cu rimă.

Am vorbit până în zori, așezați pe dormeza de medic a tatălui meu.

M-a întrebat dacă am iubit pe cineva în liceu ...

Într-o dimineață, prin iulie '89, eram în birou și mâncam un iaurt rece cu covrigi tari de la chioșcul uzinei, când tovarășul Avram dădu buzna vesel și cu chef de vorbă. Mă tot întreba de partea mea de plan, dacă eram mulțumit de post, dacă totul mergea bine, dar acestea erau un pretext pentru altceva. Tovarășii din conducere jucau o roată țigănească și se pare că se eliberase un loc. Cum? Nu mai știu. Poate că ieșise careva la pensie. Acum, o contribuție de trei sute de lei pe lună era o sumă f ...

Dumnezeu să-l odihnească! și luă un pumn de pământ să îl miroasă. Nu să îl arunce peste coșciug. Cui i-ar folosi. Fier forjat, tablă debitată, porți, garduri, balustrade, gratii, copertine, grilaje și cruci. Mereu sunt crucile la sfârșit. Sfârșitul cui?

Îi plăcea să sară în cercuri (încercați și voi), apoi se învârtea și se tot învârtea. Mânca la taverna Spiru Godelea. Îi plăceau femeile. Mai agăța câte una. Era timid. Nu reușea să se facă înțeles în fața cadavrelor. Așa spunea. Ce știu eu. ...

— Plăgi multiple tăiate cervical anterior, toracic stâng anterior și posterior, scalp, contuzii produse de corp contondent la nivelul capului și fetei, șoc hemoragic, pneumotorax stâng drenat în UPU. Se află în...

Cuvintele pulsau a pericol în carnea timpanelor sale. Era ca și cum în mijlocul lor fojgăia o lumină, un avertisment. Dar ce i se transmitea? Nu se speria ușor, știa că avea să decodeze totul, doar cuvintele erau meseria sa.

Era director la o editură self-publishing. Publica pe răs ...

Cu toată fanfaronada ălora de dau din gură și peniță cu ‘filozofeala’, tot casa, masa și femeia ne sunt elementele primordiale pentru care ne luptăm cu cine o fi, între noi și cu natura. Restul derivă. Arta și religia au fost colaterale. Unii au scrijelit pe pereți de peșteri vânătoarea de mamuți, poate tot de alde ăia să-și fi încrustat artistic plăselele cuțitelor cioplite din piatră, iar unii au incantat cu evlavie în jurul unui băț rugăciuni înălțate spre tot felul de închipuiri divine. Dege ...

De când mă știu am vrut un animăluț al meu, dorință cu atât mai fierbinte cu cât mi-era cu desăvârșire interzisă. Mama crescuse la țară, de unde adusese la oraș o învățătură deprinsă de la mama ei și bunica mea: oamenii stau în casă, animalele afară. De-asta în apartamentul nostru sclipitor de curat, de parcă așteptam musafiri în orice clipă, n-aveau ce să caute creaturi cu mai mult de două picioare. Visam să am un câine, o pisică, un hamster măcar, dar n-am avut noroc nici cu melcii pe care mam ...

Pentru a-mi pune în practică planul sinuciderii am ales Grădina Ioanid. Îmi părea, mai ales cu lăsarea serii, foarte familiară, și mă simțeam precum în trecutul acela îndepărtat, plin de forme, culori și senzații luminoase. Și era mai ales un parc retras, nu foarte circulat noaptea. Aflându-mă pe punctul de a-mi pune planul în aplicare, am aruncat funia pe o creangă, dar am fost surprins de un sergent și de două fete care veneau în urma acestuia. Sergentul m-a iertat, iar una dintre domnișo ...

Premiul Ficțiunea "Cel mai bun final de operă"

În următoarea zi, nu s-a întâmplat nimic spectaculos la locul de muncă. Traversam o perioadă destul de liniștită, termenele de livrare ale noilor proiecte aflându-se încă destul de departe. Cele câteva defecte semnalate pe aplicațiile aflate în fază de suport se prefigurau ușor de implementat, cu modificări minore în cod. Deci, dacă nu primeam vreun telefon disperat de la vreun client care să urle că pierde bani din cauza vreunei aplicații ...

Premiul Ficțiunea pentru Cel mai bun final de operă

— Nenea Mihai, nu-i așa că avionul ăla poate să zboare? M-a întrebat fetița cu părul negru și creț.

Vreo șapte copii m-au înconjurat când m-au văzut apropiindu-mă. Îi știam pe toți, dar nu după nume. Erau de la blocul meu și de la cel vecin, o gașcă de puști care se jucau în fiecare după amiază împreună, prin zonă, exact cum făcusem și noi, cei care crescusem prin anii ’80.

De când apăruse noul cartier pe platforma fostei fabrici Trac ...

Declarația de iubire a Grușenkăi față de Aleoșa îl îndepărtă de subiectul nocturn. Urmări întâlnirea dintre cei trei, până acolo unde Aleoșa se smulse din tăcerea durerii lui, după moartea părintelui Zosima, și, cu un vizibil efort, îl execută pe slugarnicul și malițiosul Rakitin printr-o vorbă de adevărat duhovnic: "Acest suflet de femeie nu este încă împăcat și el trebuie cruțat... în acest suflet s-ar putea afla o comoară". Lui Orlando i se păru ca o rostire liturgică. Era un elogiu adus unei ...

Lucram într-un birou mic, cât un antreu, unde orice conversație telefonică devenea bun public. Eram patru inspectori, așezați la patru birouri, două perechi de fapt, despărțite de un culoar cât să treacă cineva în poziție de scrumbie uscată.

Dintre noi toți, Mugurel atrăgea toate privirile. În ciuda numelui, era un tip foarte impunător, în primul rând pentru că era înalt și burtos, iar în al doilea pentru că avea o față de căpcăun: urechi clăpăuge, nas căzut peste buzele complet îngropate și-o ...

Am început cu Alhambra, pentru că un prieten m-a acostat într-o zi, rugându-mă să merg cu el să văd pe Nitta-Jo care cânta acolo.

Deși nu fusesem deloc până atunci la varieteu și deși nu simțeam nici o atracție pentru genul acesta de spectacole, am cedat stăruințelor lui și peste un sfert de oră mă aflam la Alhambra.

Trec peste numerele de varieteu extrem de banale pentru că toată lumea știe că majoritatea artistelor sunt improvizate și servesc numai după ora douăsprezece noaptea.

Îmbrăcate ...

Mulți nu ar vrea să fie împreună, uneori vor, despre ceea ce vor, asta nu prea e clar uneori. Acțiunile simple fac oamenii mai buni când sunt lăsați mult timp singuri cu ei. Nimic mai mult. Mental, aproape debilitant, te redescopereai, într-o nouă formulă, în timp ce ne cuibăream unul în altul, ca într-un cocon comun, stând sub două nuanțe de lumină care se potriveau cu privirile, purtând aerul acela boem dintr-o viitoare fotografie de copertă a unei reviste retro-glamour. Își întorcea doar ment ...

"Cine se scoală de dimineață departe ajunge", așa își zicea și el în minte, era de acord cu proverbul. Mai avea câteva mile și ajungea la rezidență artistică. Mașina se strecura ușor, silențios, se simțea așa de fericit cu ea, încât ar fi străbătut toată planeta la volan. Nu era cea mai tare mașină, dar o dorise intens, mai mult decât dorise prima femeie. Și tocmai de aceea nu prea avusese parte de femei; pentru echilibru, nici ele de el. Era ceea ce s-ar putea numi un scriitor în vogă, particip ...

Mirosea oribil, a putreziciune și arsură, iar frigul pătrunzător care mă făcea să mă zgribulesc devenea tot mai intens pe măsură ce coboram pe niște trepte foarte abrupte. Tunelurile erau scăldate într-o lumină difuză, ca pâlpâiala unei flăcări. Nu mi-am dat seama de unde vedea, cert este că părea să ne însoțească, se deplasa înaintea noastră pentru a ne arăta calea, lăsând în întuneric drumul pe care venisem. De câteva ori am avut senzația că priveam totul pri ...

Orașul se trezește la viață. Aerul curat al dimineții te face să te simți bine. Un bărbat între două vârste, cu haina pe umeri, se apropie de un taxi. E parcat la marginea bordurii. Două țigănci mătură și vorbesc tare. Taximetristul pare încă tânăr, dar are deja o burtă considerabilă.

— Bună dimineața..., se apleacă spre șofer clientul.

—Bună..., răspunde sec șoferul. Întoarce capul spre vocea care-l scoate din amorțeală. Ce-o fi vrând la ora asta, nu poate omul să bea nici o cafea. Șoferul be ...

Văd cum se apropie de noi insula Taquile. Adina bea ceai de coca încontinuu și se plânge de dureri de cap din cauza altitudinii. Și eu am dureri de cap, dar din cauza Adinei. Oricât de calmă sunt în general, sunt momente și persoane care mă fac să îmi doresc, după cum e vorba, ca unii oameni să fi folosit mai des prezervative – în speță, părinții Adinei. Pe undeva e bine că ea nu reușește să aibă copii, măcar pe linia asta dezastrul poate fi evitat. Știu, sunt rea. Nu-mi place când sunt așa, chi ...

Aveam șaptesprezece ani și încă nu știam nimic: despre mine, despre lume. "O mie opt sute de zile într-un orfelinat" – suna dickensian. Eram în Canada secolului XX, nu în Anglia lui Oliver Twist. N-am crescut într-o închisoare cu ziduri mucegăite, podele pe care mișunau șobolanii, gratii la ferestre. Dimpotrivă. Totul era confortabil, ordonat – camerele mari, cu pereți zugrăviți în culori pastelate, cearșafurile și pijamalele cu Mickey Mouse sau Donald Duck. Nimeni nu ne înfometa, nu ne bătea, n ...

Soarele scaldă orașul în lumina și căldura lui regală. Întotdeauna am fost aproape fericită vara, poate pentru că m-am născut vara și e anotimpul cu care începe Lumea pentru mine, poate pentru că lumina razelor solare produce endorfine, poate pentru că metafizica și chimia se împletesc firesc, într-o univers despre care nu știm mai nimic.

Fericirea e de neatins, e abstractă, e o creație artistică, e o poveste a psihologilor amatori, e un mit supraestimat, eu știu doar ce înseamnă să fii *apro ...

Întâlnirea dintre procurorul de caz și medicul Ion Stănescu, trimis de serviciul Morgii, a fost neașteptat de scurtă. Cazul acesta pe care-l prelua era destul de rar întâlnit în lumea delicvenței: închis pentru omor deși se aflase în legitimă apărare. În condiții normale, ar fi fost achitat, dar delicventul a fost reținut pentru faptele săvârșite în trecut. Personajul în cauză a intrat în atenția medicului pentru tot ceea ce trăise pe drumul lung parcurs în subteranele sociale ale capitalei. Med ...

Suda țigările. Cu privirea înfiptă în dalele de beton din fața intrării la urgențe, număra în gând. Minute, secunde. Habar n-avea ce număra. Mai trase un fum, intră și căută să se așeze undeva.

— Vin imediat, se auzi o voce răsfrântă.

Își trase instinctiv piciorul din calea asistentei care trecea val-vârtej. Pe holul strâmt cu trei scaune de plastic puse pe o șină, ca în autobuz, abia puteai trece.

— Acum, acum. Vin imediat...

O mai auzi încă o dată în timp ce se întorcea și intra în alt ...

Trei sunt în capul ei și mai e muzica de pian. Ora abia a început și deja nu mai are răbdare. Toate fetițele au fețe serioase și stau bățoase, așa au înțeles, poate, de la ea.

Trei sunt în capul ei: una n-a avut copii și a devenit lesbiană după ce s-a mutat în America; una a avut trei copii, doi soți, un iubit sau mai mulți - pe primii doi născuți i-a lăsat bărbatului, ea a plecat cu al treilea din Africa în Anglia ; una avea doar un an când familia a fugit din Ucraina în Brazilia. Muzica de pi ...

Bărbatul care s-a mutat în camera noastră, după ce mama a dus toate lucrurile în odaia mare și a bătut în cuie ușa care dădea în antreu, era un tânăr spălăcit și subțire și umbla mereu într-un costum de postav închis la culoare, cu gulerul cămășii răsfrânt. Lucra la Securitate, nu prea știam ce-i aia, vecinii spuneau că era dintr-ăia care ridicau noaptea oamenii din case, nu prea înțelegeam. Venea să doarmă o dată la o săptămână, nu rămânea mai mult de două nopți, pe urmă nu-l mai vedeam, oricât ...

Locuiam într-un bloc din cele cu pereții subțiri – fagure uriaș în inima orașului. Alături, pe stânga, era casa scării, iar în garsoniera din dreapta se mutaseră doi tineri împreună cu copilul lor – un băiețel de doi sau trei ani. Plângea des și de fiecare dată auzeam vocea femeii apostrofându-l: "Taci odată, nu înțelegi? Vrei să te bat?" Atunci se potolea, dar numai pentru puțină vreme. Auzeam toate zgomotele ca și cum aș fi fost acolo: izbitul tacâmurilor de chiuvetă, tusea bărbatului, pașii c ...

Poate că da ar fi bine să nu închid ușa miros de lavandă astenia asta de primăvară și-a lăsat paltonul în cui o sorbitură de cafea și e gata totul ce dacă s-a stricat broasca și nu mai știu unde mi-am pus cheile de la cutia poștală cine să-mi ia corespondența și de ce T. îmi scrie că se schimbă ora și caută un film bun dar când s-a schimbat ora ultima dată chiar nu vreau să știu de ce vecinul de la parter are șase pisici mă rog atâtea am numărat eu că stăteau toate pe pervazul ferestrei ca la ex ...

Șezând pe marginea patului de consultații, cu ochii țintă la acul de pe ecranul manometrului care parcă suie către ea, Ileana se gândește, am venit din Ardeal, de tare departe, dar suntem toți la fel, se gândește, e un fir aproape transparent, un filament de aer sau o geană de lumină albă, de culoarea neonului care pâlpâie noaptea pe coridor, deasupra camerei de pansamente, sau mai bine zis un flux de energie subțire, subțire, ca un fir deșirat din plasa păianjenului care pândește în colț, pen ...

am căzut cu capul pe clapele pianului ca un iubit

pe pieptul iubitei sale doar că iubita nu mai era acolo

nici clapele nu mai erau, rămăsese doar melodia

care umbla din perete în perete ca nebunia

mi-am făcut un test adn ca să văd că sunt eu

în continuare tot eu și nu știu ce-o să se întâmple cu mine

pentru că mă transform încet în altceva

și nu în gândacul lui kafka. mă transform într-o amintire

și e cel mai complex proces, mă transform în extraterestru

p ...

Cu timpul ajungem să tragem tare de noi, mai ales când cineva pleacă. Ajungeam aiurea, prin cartiere mărginașe, prost luminate, cartiere apatice, cafenele de prost gust. Ceva trebuia schimbat. Poziția lui, dreaptă și pală, apărea constant, ca o imagine de pe un film vechi, ușor blurată.

Pentru orice există mai tot timpul cineva care a scris ceva.

Despre asta.

Despre altceva

Despre similarități apasătoare.

Despre alții și alții și alții s-a tot scris.

Răceala din oase, monturile de fri ...

Inițial, începuse să sforăie ca un tractoraș. Unul din ăla micuț care începe, ușor-ușor, să urce pe miriște. Două minute mai târziu, era deja un T34 angajat deplin în bătălia de la Kursk.

Mi-am amintit de comparațiile astea astăzi, pe când îmi căzuse sub ochi, din aleatoriul netului, un fel de studiu despre sforăit – posibile cauze și remedii. Mi-am amintit cea mai sforăitoare întâmplare din viața mea!

S-a petrecut, cândva, demult, pe vremea când mergeam, vineri noaptea, la slujbele unei mănă ...

Apa rece îmi curgea încet pe frunte. O doamnă, trecută de a doua tinerețe, stătea în genunchi, aplecată asupra mea. Ținea între degetele subțiri bidonul din care turna cu atenție, iar cu palma celeilalte mâini mă plesnea peste obraji. Pielea fină îi mirosea a ambră, inelele subțiri păreau două bucăți mici de smarald în lumina fierbinte a zilei de august care trecea prin plasticul albăstrui al petului. Am vrut să mă ridic, dar durerea ascuțită din șold mă ținea lipit de asfaltul încins al aleii d ...

Harfista locuia într-o odaie în formă triunghiulară ce avea în mijloc o canapea ca un melc răsucit. Acolo se așeza Harfista atunci când începea să cânte la corzile din fir de pescuit, după ce își punea mănușile din macrame prinse cu butoni de umeri. Pe degetele sale cu rizomi, Harfista nu purta niciodată vreun inel. Pereții din odaie erau tapetați cu stele de mare și frunze uscate culese direct din Cabinetul Curiozităților. Iar la întâlnirea dintre doi pereți cocârjați se găsea, într-un acvariu ...

Intră cu Sandra de mână, ne salutară pe rând și se așezară la celălalt capăt al mesei. Își luară ceva de băut și se dădură la bârfe. Ela citea cu voce tare o postare insultătoare la adresa manifestanților din Piață. Un personaj agramat din teritoriu arunca niște rahat la comandă pe rețea. Țelină îl urmărea de mai multă vreme, se infiltrase printre prietenii din listă și din când în când îi dădea în bune cu like-uri și felicitări pentru gândirea neo-proletară. Deși nu era mare sculă, ne cam ambal ...

Profesorul ridică stickul cu două degete în aer și îl privi aproape cu scârbă.

— Ce e asta?

Studentul zâmbea calm, deși ochii îi jucau ușor neliniștiți.

— Lucrarea mea de licență.

Profesorul se aplecă peste biroul plin de hârtii, dosare, cărți și lucrări. Pentru a-l vedea pe student, se ridică din scaun. Era scund și îndesat și vraful de hârtii aproape îl acoperea.

— Și de ce mă rog, mi-o aduci așa? Ești cumva din tribul celor care își închipuie că salvează planeta dacă își obligă profesoru ...

Când a văzut că-și ia telefonul de pe noptieră, a dat ochii peste cap. O reacție inutilă, desigur, fiindcă el face asta zilnic. Și tot zilnic, gestul o cam răvășește. Mai bine ar ține ochii strânși, ca să nu-i mai urmărească degetele, degetele lui frumoase, chiar așa grăsune cum sunt, să nu le mai urmărească cum se întind și apucă telefonul. E ceva infam în gestul ăsta. INFAM.

Și ea are un telefon, dar nu-l va folosi niciodată împotriva relației lor, așa cum face el, se gândește și extrage din ...

Bătrânul profesor pensionar se apropia încet de banca lui. "Banca lui" – vorba vine "banca lui", pentru că la ora asta a dimineții aproape toate băncile din parc erau libere, așa că oricare dintre ele ar fi putut fi a lui. Chiar dacă într-o dimineață și-a găsit banca ocupată, nu a făcut o criză din asta, ci s-a așezat pe alta din apropiere pentru lectura de dimineață a ziarelor. Dar banca lui preferată avea totuși un avantaj față de celelalte: era așezată cam la jumătatea aleii principale, cea c ...

​ Despre și cu M. 32(0)

Toate păreau în regulă.

Treaba stă în felul următor: printre sughițuri și plânsete, încerc să învăț să merg.

Sunt vânătăi peste tot și mă doare fundul.

Bicicleta mea mă aruncă direct cu capu-n noapte. ¨

*Același scârțâit al lanțului care-ți spune ai nevoie de somn, pune mâna și mai trage pe dreapta-n somn, leagă bicicleta undeva unde știi c-ai s-o găsești a doua zi, ia un taxi spre casă, în taxi, în timpul marii odi ...

În curând, vom uita cu totul de noi.

Rugăciunile nu sunt doar vorbe goale.

Libertatea este doar atunci când te predai cu totul.

În acest joc de-a implozia, nu prea exista prea mult spațiu

pentru erupție.

Uneori, să pleci este la fel de ușor ca un gest ocazional și

la fel de simplu cât să eliberezi

un lampion pe cerul nopții.

ceva adus cu tine, de care

nu ai vrut nicicum să te desparți.

Un maidan se îndepărtează, se coboară și se ridică spre nicăieri, o ma ...

În dimineața rece de decembrie, tufele înghețate de trandafiri și de mâna-Maicii-Domnului de-abia se mai vedeau în ceața deasă. Roșul foarte stins pâlpâia în vârful tufelor, iar frunzele uscate, maronii le năpădiseră pe cele încă verzi. Griul înecăcios înghițise toată curtea, nu se mai vedea nimic la câțiva metri în față. Câte o pasăre părea că iese de nicăieri, iar casele din jur nici măcar nu se mai ghiceau. Pâcla se destrăma încet pe lângă șipcile gălbui ale gardului din față. Soarele difuz î ...

Se șterse la gură și începu să fredoneze:

– John stătea pe mal și boraaaa beția era singura stare

pe care

și-o mai putea

procuraaaaa

cocaină heroină nemaaaa! - urlă el la o Lună pe care n-o mai vedea decât în amintire. Râul îi preluă bolboroseala etilică și el își închipui râul ca pe un tovarăș de beție, care-l ajuta, îi ducea voma cât mai departe și-l spăla și-l iubea și-l iubea, da... Dâmbovița. Nicio altă evadare cu nume de femeie.

Se mângâia însă la gându ...

Deși era perioada Crăciunului, aproape întreg cartierul era cufundat într-o beznă atipică acelei perioade. Dacă în anii trecuți luminile multicolore spărgeau geamurile și se revărsau peste zăpada de afară care le amplifica, acum, totul era mut. Nici măcar luna nu se lăsa văzută și se ascundea în spatele unor nori obezi care erau pe cale să înece cartierul într-o ploaie înghețată.

Singura lumină intermitentă venea de la etajul trei al unui apartament modest, proaspăt dat în chirie. Un brăduț mic ...

"Îți scriu pentru că e singurul mod în care mă pot exprima direct, fără să-mi fie teamă de consecințe. Să sperăm că nu vei judeca aspru decizia mea și vei înțelege ce-ți voi spune. De trei ani am primit foaia cu parafa. Nici acum nu știu dacă a fost pe bune sau nu. Mi-au băgat placa cu tulburare emoțională, pe lângă alte rânduri de medicamente, cantități și intervale. Aș vrea să mă iei în seamă când îți spun că mi-am căutat-o singură, dar presimt că vei mustăci cum o faci de obicei când nu-ți co ...

Mai existau după‐amiezi când te pierdeai în faţa monitorului, privindu‐i fotografiile, apoi citeai versurile pe care i le‐ai scris, te enervai, parcă erai într‐un text absurd, ai fi vrut să mai citești conversaţiile, dar nu mai puteai, consistenţa relaţiei tale umane cu ea părea din ce în ce mai incredibilă, parcă era materia unui vis, a altui vis, culmea era că încă nu o visaseși vreodată la propriu, la cât erai de obsedat, nu‐ţi place cuvântul "obsedat", probabil deoarec ...

Aici în provincie facem câte o bucurie pe seară.

Aici creștem copiii cu covrigi și suc la cutie cu paiul.

Fluxul ăsta continuu te încarcă și te neglijează în același timp.

Scamele înserării puțin praf, toropeala plăcută a cadrelor.

Repaus.

Zăpușeala din cap.

Acasă mereu străină, mereu alta.

Noaptea era mult mai lentă ca orice mișcare de om mahmur. Nicicând nu eram mai agilă, am făcut din liniștea mea culcușul preferat acasă.

Din când în când ațipeam toropită, cuibă ...

Ecran este porecla noului nostru coleg de gașcă.

Sincer, nu credeam că vom mai primi curând pe cineva. Noi, cei șase membri vechi ai grupului, trei fete și trei băieți, eram de destul de mult timp împreună și devenisem atât de uniți încât ne consideram o familie, chiar dacă nu în sensul ei tradițional.

Magaie este cel care l-a adus.

A spus că l-a văzut în gara veche cum copia reclame pe un șervețel și i s-a părut că e suficient de ciudat ca să facă parte din clubul nostru.

Culmea e că toți ...

Iar am uitat să cobor jaluzeaua de la bucătărie, iar acum, că am intrat să-mi fac cafeaua, direct în ochii lui m-am uitat. De parcă un păpușar invizibil trage de un fir, iar privirea mea se îndreaptă fără să vreau spre blocul de vis-a-vis și spre balconul de la etajul 4.

Iar el stă acolo, ușor adus de spate, cu ochii strălucitori și zâmbet mulțumit, ca un instructor de programare neurolingvistică. Acum că l-am văzut, s-a dus naibii bruma mea de bună dispoziție. Parcă nici cafeaua nu-mi mai plac ...

În minte ta e un câmp vizual plin de ce făceai acum cinci, cincisprezece ani, umplându-ți plămânii de aerul alocat amintirilor, cu spectacolul bogat și încet-încet al rememorării. În ceea ce privește amintirile, ele sunt, în mare parte, nedistingibile: aici jucăria preferată avea culoarea roșie, acolo albastră; aici o pereche de mâini murdare te țineau de mână ore în șir, acolo o pereche de mâini murdare erau stigmatul autoexilării. Suntem cultivatori ai amintirilor preferate. (Sau nu). Povestim ...

Ținuse acest bilet ani în șir, într-o casetă metalică, cumpărată cândva cu bomboane, o cutie ovală, cu două cununițe de trandafiri pictate pe capac. Multă vreme îl păstrase ca să-l arate prietenilor, cu orgoliul posesorului de bunătăți, gândindu-se la el ca la cea mai mare valoare trecută, prezentă și viitoare. În perioada liceului avea câțiva prieteni care veneau duminicile pe la el și care îl întrebau, așa cum se întrebă despre animalele de companie, "Ce-ți mai face Clintonul? Îl mai ai?" Se d ...

Ce bine că e duminică. Ce bine că dormi târziu. Am timp să fac eu pâinea cu unt azi. Și ceaiul rusesc. Nu-ți place să-i zic așa. "Bunica ta ought to know better." Prăjesc patru felii. Trei tu, și una pentru mine. Las untul să se topească. Pun sare. Multă sare. Fără zahăr în ceai. Tu îl bei fierbinte. Noroc că avem tavă, altfel cum era să ți-l aduc.

—Ninge!

—If I never see snow again, it will still be too soon.

Dar noi aici stăm, iar tu ai să vezi zăpadă cât timp o s-o văd și eu, nu-i așa ...

Am atâta ură acumulată, încât mi-e frică. Nu știu de unde sau către ce se va ajunge, dar simt o dorință turbată de a face rău. Și aș face. Aș sparge seturi întregi de farfurii și aș buși orice om care ar avea tupeul să mă privească în vreun fel care să nu-mi convină. Mă enervează până și simplul fapt că cineva are impertinența să mă contrazică. Nu suport. În sinea mea sunt conștient că greșesc și că tre’ să-i ascult și să-i accept. Dar nu mai pot! Nu sunt cel mai bun om de pe pământ, știu asta, ...

În noaptea aceea n-a mai dormit nimeni. Mă sufocau lacrimile, reținute cât puteam. Căutam un strop de aer, în dreptul ușii. Larissa era lângă mine, stârnind interesul temnicerilor noștri:

— Parcă nu cu fătuci ca ele purta împăratul război! l-am auzit pe unul dintre cei doi soldați austrieci care ne păzeau, comentând în limba mea maternă.

— Asta nici mie nu-mi place, Vasile, îi răspunse celălalt.

— Nici cu voi nu mi-e rușine! am intervenit eu. În loc să vă luptați cu turcul, de-l aveți în sp ...

Recunoșteam clădiri, reclame, magazine, cafeneaua din colț, unde mă opream uneori, însă trotuarele rămâneau goale, pe carosabil nu trecea nicio mașină. Orașul arăta prea pustiu, chiar pentru primii zori. Mergeam repede, ascultând liniștea nefirească și un presentiment vag se trezea, creștea în mine. Curând, ceva avea să se întâmple.

Ceva foarte rău.

Întâi, am auzit clincănitul de gheare pe pavaj. Cineva își plimba câinele... Nu te uita, nu întoarce capul. Am grăbit pasul, însă sunetul n ...

Ne-am întâlnit într-o campanie electorală în urmă cu zece ani. În fapt, nici nu mi-era foarte clar ce căutam acolo. Eram singur și m-am băgat mai mult din curiozitate. Conta ideea că, poate, cunosc pe cineva. Era un mix de implicare civică și socializare. Alții merg la dansuri latino sau la cenacluri literare. Ori stau și frunzăresc înfrigurați tot soiul de site-uri de matrimoniale, populate acum de aplicații de inteligență artificială, fără o persoană reală în spate. Aveam atunci un blog renumi ...

Așadar, o întâmplare care m-a umplut de jenă? Păi, să vă povestesc una...

Trebuia să te duci pe chei și să sari în Dunăre făcând "bomba" cu genunchii la piept; dacă te ținea curajul, o comiteai de pe macaraua portuară. Trebuia să plonjezi de pe bac. Trebuia să te duci cât mai mult în larg, acolo unde domneau vârtejurile. Cam astea erau "legile hormonale" ale verilor la Brăila. Dacă erai băiat și nu te țineau balamalele pentru aceste activități de kamikaze, riscai să acumulezi niște frustrări. ...

Părea un joc de copii. Și, într-un fel, chiar era. Se inspiraseră din romanele de spionaj, acolo unde cei care doreau să ia legătura lăsau mesaje codate în locuri publice. O dungă cu creta pe a treia bancă de pe aleea cu castani, o piatră lăsată pe pervazul casei părăsite de la marginea străzii, sau orice alt detaliu care pentru ceilalți oameni ar fi trecut neobservat, dar pentru ei însemna că trebuie să vorbească.

Desigur, ar fi putut să vorbească la telefon. Dar se fereau să nu știe ai lor. I ...

Ieșim din bloc cu mătușa. Fiecare ține în mână o plasă. Sunt din rafie, țin la greu. Te poți baza pe o plasă de rafie. Avem kilogramele de carne congelată bocnă să țină până la București, nu doar cea cumpărată cu noaptea-n cap. În frigiderul noastru și al vecinei de la patru, am adunat carne pentru mătușa. De la cozi, de la vecina de la etajul 2 care aduce carne de la Comtim, a mai cumpărat și mama de la sârboiacele de la lucru. Mai avem în plase marfă cumpărată de la sârbii care vin chiar ...

\1. Într-o seară fără direcție

Lipsit de orice talent în lumea asta muritoare, stăteam într-o seară la Control pe terasă, cu nasul înfundat în băutură, când aud dinspre masa lui Marcu pe cineva strigând faux iritat, nervos și nu prea:

— OK, păi și atunci ce faceți cu milenara misoginie gay? Cum rezolvați misoginia milenară venită dinspre comunitate?

Foarte ok, foarte usual, mi-am spus, mna, seară în mijlocul Bucureștiului, ce să faci,  ai conflict meniniști vs. feministe.

*Într-adevăr, ...

*În ziua în care o groapă din asfalt a împlinit un an, câțiva tineri au sărbătorit-o ca pe o ființă imaculată: cu preștiință și fast cumințit. Adevărul e că până la vârsta de 1 an, nimănui nu i se poate găsi vreo vină. I-au adus flori, au turnat o sticlă de șampanie pe gâtul gropiței de 1 an și au aprins chiar și câteva artificii. Foarte probabil, i-au cântat "La mulți ani". Tot atunci, ca să marcheze ceremonios momentul – mult mai important în micile lor istorii decât în istoria deja zbuciu ...

O țineam strâns de mâna prin mănușile groase, veneam nu mai știu de unde, înghețasem rău și abia așteptam să mă bag în pat, sub două plăpumi, să mă încălzesc. 

Nu era țipenie de om în spatele blocului, zăpada trosnea sub cizmulițele mele cu talpa subțire și eu simțeam în aerul rece ceva nelămurit, periculos, alimentat și de întunericul de afară și de lipsa iluminatului public.

 Nu-mi plăcea să pun mâna pe mânerul înghețat al ușii grele cu geam securit din spate, dar nu aveam ce să fac, mama av ...

Pe când încă mai erai în căutarea perfecțiunii, la capătul podului cel vechi de la Cernavodă, dinspre halta Dunărea, în noaptea aceea când ai dormit în post, printre altele, ai visat-o pe fetișcana de care ai fost îndrăgostit de prin a șaptea sau a opta până prin clasa a zecea, dacă nu și mai mult.

Făceați dragoste, deși este un fel de a spune, deoarece nu vă mișcați în niciun fel, erați doar îmbrățișați, goi pușcă, amândoi în poziția lotus.

Levitați așa, învârtindu-vă ușor, chiar printre s ...

Sânzienele vin, își fac simțită prezența în viața noastră, la trei zile după cea mai lungă zi din an, aflată sub semnul focului, al Soarelui. Sunt entități ce plutesc în aer, iubitoare, luminoase, benefice omului, aducătoare de fertilitate culturilor vegetale și femeilor căsătorite, tămăduitoare ale bolilor și suferințelor trupești și sufletești.

De-a lungul timpului, am simțit pe propria-mi piele impulsul regenerator indus de Sânziene. Se spune, pe bună dreptate, că în noaptea de Sânziene ...

Maria Filimon, de pe str. Nicolae Vicol, lua cu ea un spray paralizant ori de câte ori ieșea noaptea ca să-și plimbe dalmațianul. Ținea tubul în mână ca pe-un tăiș pregătit de atac. Adocian observase detaliul de la câțiva metri distanță, din mașina cu geamuri fumurii pe care o închiria ocazional pentru serile de supraveghere (ori pentru diminețile de supraveghere, preferatele lui, datorită clarității detaliilor în atitudinea destinatarelor și, per total, a ușurinței filajului). Pitit pe scaun ...

În dimineața asta Babornița s-a întors de la piață devreme, când eu abia făcusem ochi. Mergea ca un tanc cu bateriile aproape terminate, oprindu-se din când în când și pornind vitejește de fiecare dată ca și cum i-ar fi dat cineva un șut în fund. E grasă, îmbrăcată, iarnă-vară, cu-un halat verde, peste o grămadă de țolobeturi care ies în valuri, una dintr-alta, până la colanții negri, priponiți de călcâiele lătărețe care bat tălpile unor papuci vomitați de vreun container de gunoi. Babornița chi ...

Născut dintr-o femeie cu șerpi la picioare

Adesea Antonie Varitz vorbea singur. Cu voce tare. Ca acum, în una din multele încăperi spațioase ale imobilului său, imaginându-și că era ghidul unei cete de admiratori, cărora le făcea un tur al casei memoriale a reputatului chirurg Antonie Varitz, poreclit "Imperatorul".

Le prezenta o colecție:

– Bisturiul, foarfeca angulată, fierăstrăul Gigli, dalta, ciupitorul de os, dermatomul, depărtătorul Kocher, portacele.

Aruncându- ...

Că veni vorba de patronul fiică-sii, Bănel, da, bătrânul îl știe din tinerețe. Prieteni și colegi la Fabrica de Ulei, da, Bănel magazioner la silozuri, cu creionul chimic după ureche și carnet în buzunarul de la piept al halatului, încă de atunci priceput, destupat la cap, lucra cu acte, intrări, ieșiri, devize, în timp ce Vasile lucra mai ales cu cârca, pe banda transportoare... Și țața Tudora cu ce se ocupa? întreabă Carol într-o doară și este lămurit numaidecât: Io, maică, treizeci de ani bă ...

Pentru mătușa Stănica, de fapt o soră a bunicii dinspre mamăăă, ce cozonaci mai făceaaa, "creația" cozonacilor era o chestiune de onoare! Mari, pufoși, săltăreți, cu umplutură de nucă, cacao, rahat, stafide, poate și esență de rom, deși de asta nu mai sunt sigur, ce mai, buni ca pâinea lui Dumnezeu, care trebuie să fi fost sau să fie… tot cozonacul!

Dumnezeu vorbește cu fiecare în felul său! Cu mine, prin intermediul filmelor, cu tanti Stănica prin intermediul cozonacilor!

De Paște, trei carti ...

Ori de câte ori trec pe la pivnițele Hanului Zlătari, mă-ntâlnesc și cu fantoma unui manf,  dând pinteni ca nebunul. Sunt multe locuri în București pe unde flutură subțire fumul de masala si umbra câte unui șal de Stambul. Dar nimic nu se compară cu acest manaf, care păzește intrarea spre Lipscani, cu un iatagan într-o mână și cu un cap de om în cealaltă. 

Am citit cândva în Istoria lui Papazoglu că în timpul Zaverei, un comandant turc a dat ordin să fie vânați toți grecii din București. C ...

Protestele din Kârgâzstan au început în ziua în care i-am făcut bunicului pomana de 7 ani. În timp ce noi eram strânși în curte, cu pomana întinsă pe mese, și ne chinuiam să ținem aprinse lumânările pe care vântul le tot stingea, așteptând să vină preotul, la mai bine de 5.000 de km, oamenii ieșeau în stradă pentru a protesta împotriva alegerilor pe care președintele Jeenbekov le falsificase. Vedeam asta pe facebook, unde un coleg de-al meu, originar din Asia Centrală, distribuia informații pe c ...

antrenorul minții decide: vom întineri,

vom elimina voluntar trecutul și viitorul,

gândurile asociative, produse ale rațiunii.

uită, dar coordonat.

în vremea aceea, corpul creștea mai cu seama noaptea,

ferit de vești. să fi lăsat în urmă solzii și pielea

și poate aș fi scăpat.

în vremea aceea, o altă limbă creștea mai cu seamă ziua,

gard viu de asimilare. să fi lăsat în urmă tranșeele și minele

și poate aș fi scăpat.

voi folosi doar degetele ...

Voiam să povestesc cuiva despre visul meu, mă vedeam ca parazitul unei comete, trăind intens un delir necunoscut, și apoi, brusc, devenit praf cosmic. Ajungeam departe, printre supernove și pâlnii negre, în locuri în care o feminitate entuziastă m-ar culege pe buzele ei și m-ar aduce din nou pe lume printr-un salt vaginal. Dar, ca de obicei, nimeni nu-l bagă în seamă pe cel din colț. Sunt deci un bufon insignifiant. Alerg până la capătul țigării. În jos se deschide o cascadă ...

N-o să vă păcălesc, nu cred deloc, dar absolut deloc, într-o sărbătoare unică a dragostei, într-un fel de baie publică, numai bună de frecventat pentru oameni din culturi felurite, cu tradiții, mentalități și povești de viață scrise cu cerneluri diferite. Așadar, nu cred în Valentine's Day (cu toată cohorta de inimioare, ursuleți, floricele și alte lucrușoare roșii, roz și diminutivate), iar studenții mei știu bine acest lucru, pentru că îi bat la cap cu timp și fără timp să-și găsească (sau să- ...

(...) însă atunci ar fi numai felul în care eu

vorbesc

despre fața ei, despre mișcările încetinite prin straturi

de remușcări tulburi, de gânduri doar ale mele,

ale imaginii ei – ar fi numai un chip, o imagine –

și ea – adevărata ei ființă atunci?

Gică dă să pornească pe alee, își ia seama și se întoarce, se proțăpește în fața șefului și spune liniștit: Nu facem azi pe partea aia dinspre gard că nu e timp și plouă până diseară, las 'pă mâine, se dă câțiva pași ...

Pe noptiera ta neagră e un aparat de radio Blaupunkt cu luminiță verde în frunte. Mă gândesc: acolo înăuntru sunt atâtea voci. 

Stau în picioare lângă umărul tău și nu îndrăznesc să mă mișc: tu vrei să auzi tot, dar sub noi este o poștă, și telegraful face vocile să hârâie. Mi se pare că tocmai îi aud pe Stan și Bran. Zâmbești. 

Înainte stătea în odaia ta un surdomut, care făcea focul în soba neagră din sufragerie. Deschidea portițele argintate. Punea lemnele. Adăuga hârtii și un strop de ga ...

Bate mingea când nici nu te-aștepți și unde nici nu-ți trece prin cap c-ar mai fi vreun loc de fixat încă o poartă. Peretele din spatele casei noastre e totuși cel mai tentant pentru ghetele lui. Ce-i pasă că-i un zid de peste 65 de ani?! E-un puști al naibii de neastâmpărat. Îl cheamă Vlad. Învață bine și a primit de la părinți o bicicletă – o bijuterie, ce mai, are și sonerie cu pietre Swarovski, – dar a urcat în șa doar de vreo două ori, i-a strâmbat o spiță, s-a bosumflat și a dus-o în fundu ...

Cei doi priveau prin geamul murdar al ferestrei oamenii care se perindau pe strada Luterană. Se aflau sus, în mansarda imobilului de la numărul trei, într-o cămăruță prăfuită, pe care femeia o închiriase cu două săptămâni în urmă. El fuma, privind îngândurat la un cerșetor care se oprise pe trotuarul de vis-a-vis, în fața bisericii. De după colț, dinspre Sala Palatului, se iviră doi bătrâni, soț și soție, care pășeau încet, ținându-se de mână. În tot acest timp, Eliza admira sprâncenele groase, ...

Hotărâseră amândoi să se lase de fumat. Erau mai degrabă forțați de împrejurări financiare, ceea ce o făcea să-și guste eșecul și mai amar. Totul se învârtea în sfera bizarului: avea senzația din ce în ce mai acută că, odată ce renunțase la gestul de a-și aprinde o țigară, îi pierise o doză esențială de farmec personal. Primele trei zile de abstinență i se consumaseră oarecum într-o apatie rezonabilă; își luase avânt, se autoconvinsese că numai și numai lucruri bune îi așteaptă la capătul unei s ...

În 2031 și-ar putea sărbători a șase suta zi onomastică. Și-a dat seama de asta înaintea celui mai recent interviu acordat revistei Rolling Stones, în momentul când a fost felicitat cu ocazia împlinirii a cinci sute nouăzeci de ani. Nu-și amintește de când nu mai ține asemenea socoteli și, pentru câteva momente, i s-a făcut o poftă teribilă să-și înfigă colții în jugulara tânără și pulsândă a jurnalistului, alt obicei pe care nu-l mai practică de multă vreme. Acum există atâția donatori, dispuși ...

 Dosar de roman Manuscrisul fanariot

"Nicio poveste nu începe pe prima pagină" - aceasta e prima propoziție din romanul Manuscrisul fanariot, fără a fi doar o afirmație în vânt. În toate cărțile mele există o geografie amănunțită care nu intră integral în ficțiune și a cărei viață continuă dincolo de roman, populată de personaje, care generează alte istorii, cum este cazul morarului rătăcit în Bozărie sau al Maricăi Alba. Deși personaje periferice, ele se întregesc în extra-ficțiune, în ...

Mă întorc în Parcul Herăstrău și o iau în pas alert pe alei și pe lângă lac până la Fântâna Miorița sau până la Băneasa. Îmi prelungesc astfel drumul meu lung prin năuceala caniculei, făcând o parte din el pe jos. Dietelor severe, suprapuse cu posturi ținute cu strictețe, însoțite de rugă- ciuni, le-am adăugat de o vreme șapte-opt kilometri de mers pe jos zilnic, adesea forțând nota, trăgând de mine până dau să mă rup, obsedată de pragul celor șaptezeci de kilograme, sub ...

În casa noastră se intra printr-o încăpere luminoasă perfect pătrată, care era un fel de barieră, căci abia din această incintă urmau două rânduri de obloane groase, în spatele cărora se aflau ușile dinspre salon.

Această încăpere de la intrare se numea balcon, cu toate că semăna mai curând cu o cameră de primire. Pe două laturi în loc de perete avea ferestre împărțite în ochiuri mici. Ușa era și ea încadrată de ferestre. Practic era un fel de verandă largă, considerată balcon, probabil datorit ...

Dracula s-a multiplicat în milioane și miliarde de exemplare. În noi toți. Pentru că avem nevoie să ne fie frică non-stop. 

Probabil că frica face parte din noi. Suntem ființe fragile într-o lume plină de riscuri. Totul, de jur împrejurul nostru, de când ne naștem și până murim, constituie o amenințare potențială: fragilitatea organismului, microorganisme letale, catastrofele naturale, neajunsurile noastre fizice, egoismul celor din jurul nostru. Frica de tot și de toate (chiar și neconștientiz ...

TĂCUT ȘI MURIBUND

 Era soarele alb pe cer și se lăsa așteptată o seară de Mai - prin lanurile de secară secerau păsări de cristal macii rătăciți pe câmpuri, răvășind miresme

santal.

 Pășeam iarba moale și îmi era teamă să nu îi frâng răcoarea sub apăsarea timpului meu greu - o, de aș fi fost ușor ca un fulg, ca un vânt, ca o lamură de păpădie, ca o ciocârlie să zbor și să mă așez ușor în brânca blândă fără a îi rupe din verdele tânăr aișor cu floarea-i plăpândă.

 Mă ...

ce s-a întâmplat cu dracula... la galați

e pe bune, nu e ficțiune, scrie-n romanul bram stoker asta

dracula, ascuns într-o cutie cu pământ, a debarcat în portul Galați

(la pagina 411 pentru cine nu crede)

chiar și universitatea din galați se laudă pe site cu asta

galați – locul în care a debarcat dracula

e cel mai important lucru despre galați, figurează la nr.1

abia mai apoi se explică de unde vine cuvântul galați

și că pe-aici s-au mai întâmplat și altele

mai mult, politicienii au pro ...

Printre multele nuanțe ale unei legături amoroase se află și următoarea, consemnată în legile lumii fanariote: dacă o fată a făcut dragoste cu un bărbat care a rugat-o doar o singură dată - nu are drept la nicio despăgubire. Dimpotrivă, dacă a cedat după o perioadă lungă de rugăminți, cadouri și alte acte ale seducției, iar după aceea bărbatul n-o mai vrea, ei bine, în cazul acesta seducătorul va trebui s-o înzestreze, s-o despăgubească într-un fel.

Maria, o orfană din Prahova, crescută de un ...

Contele Dracula stă pe pintenul de stâncă și privește spre castelul Bran, nostalgic, deși cel mai adesea merge la cetatea Poenari, unde se simte încă transpirația cu sânge a celor ce au ridicat-o până li s-au spart hainele de pe ei. Atunci, prin secolul 15, era doar un voievod crud, fără maniere, neepilat și cu o privire ca de câine turbat (cum altfel?). Acum, și-a mai tras un tatuaj (tot craniu, evident), are barba aia lungă de hipster, pe care nu o suporta când era voievod, și părul lung prins ...

În seara asta am întâlnire cu dracul.

Totul a început în urmă cu 15 zile. Mă întorceam de la o serată așa-zis mistică împreună cu niște dubioși cunoscuți pe un grup secret de Facebook. Unul din cultele astea noi care-ți promit că-n spatele lumii flowerpower în care trăiești se află o organizație secretă care controlează totul. Sau însuși necuratul. Uneori nici nu se face distincție între cele două entități la fel de posibile.

Eram destul de amețit de la tot romul pe care-l băusem pentru p ...

În memoria lui Marcel Petrișor, stins din viață săptămâna trecută

Ca un făcut, toată lumea plecase din librărie, rămăseseră numai Luca și fata, iar librăreselor deja începuse să nu le miroasă a bine... Au ieșit pe bulevard și din câțiva pași au și ajuns în Cișmigiu. Era o seară de toamnă liniștită, care îmbia la plimbări lungi, ieșiri subtile din timp, când vârstele partenerilor nu mai fac nicio diferență și cei doi se pot contopi până la uitarea de sine. Luca a simțit că nu se poate împo ...

Mi-e imposibil să mă gândesc la soarta Contelui Dracula fără să nu mi se încurce mintea în jungla consumeristă a legendei sale. Înainte de toate, posteritatea lui Dracula este o orgie pop, în care advertising-ul și bișnița de stațiune s-au încâlcit într-o alianță indestructibilă. De la "Nosferatu" lui Murnau (1922) și până la pălinca și brelocurile cu dinți de vampir de pe tarabele Branului – o maree globală de capitaluri plimbă figura Contelui într-o bulă atemporală a kitsch-ului și a falsului. ...

Locuiesc într-un crin (I)

Înspre tine duc mai multe cărări:

degetele lungi și de culoarea lămâii,

sânii abia treziți din somn. Și cearșafurile

pe care le-ai învolburat toată noaptea.

Eu locuiesc într-un crin și tu ești crinul acela.

Celulele mele te iau în brațe cu o mie de brațe.

Foamea mea este de carne tânără,

îmbrățișările mele sunt carnivore!

De când te-am luat în brațe am dat în mintea crinilor.

Doamne, mi-a căzu ...

Sânii unei femei

până la urmă

sânii unei femei

sunt doar doi ochi

care văd totul cu lapte

și cu lăcomie

femeia este o specie suprarealistă

de melci.

forever Bach

forever Bach

ți-am spus

și tu m-ai privit mai cu atenție

mi-aș dori să scriu ca muzica lui

am adăugat

să mă mut acolo

o vară măcar

și ochii tăi m-au văzut

s-au făcut prispa grației tale

aș fi fost un violoncel am zâmbit

pentru că este ca o set ...

Dracula merge încet spre frigider.

Deschide frigiderul și încearcă să-și dea seama dacă sticlele care stau culcate pe ultimul raft de jos nu cumva stau acolo de foarte multă vreme.

Trecuse ceva timp de când nu se mai transformase în liliac și chestia asta îl făcea să se simtă cumva bătrân.

Avea doi prieteni care erau sataniști declarați, niște penibili. Dar utili. Unul dintre ei lucra la spital, un spital oarecare – de ce să intrăm în detalii?! Pentru a-și hrăni orgoliul de satanist, turna sâ ...

Se șterse încet la gură. Sângele, bine cunoscutul gust metalic. Învățase să se uite adânc. O profunzime a suprafețelor în care își găsea multiplicate gesturile și privirile. Un bărbat înecat ieșea la suprafață din apele oglinzilor de fiecare dată când își plimba degetele pe malul lor limpede.

Îl chema Matei și nu se recunoștea niciodată. De parcă ar fi trecut mereu pe lângă el, se întorcea să se salute, iar el se uita în altă parte sau răspundea stânjenit. Atâția bărbați înecați ieșiseră din og ...

Este cel mai important bloc din București, pentru că în el m-am născut eu. În jur se bate mingea în draci, se aud țipete din curtea școlii, se face politică pe banca de sub corcoduș, se sparg semințe de dovleac în dinți, mașini rulează cu viteză, se aud manele. Un zumzet nesfârșit, asta ar înregistra o dronă survolând cartierul zile la rând. Specia umană dezamorsată în acest experiment urbanistic eșuat care e Dristorul: străzi de toate mărimile, în toate direcțiile, sufocate de mașini, mărg ...

"Să construiești comunismul fără alcool e ca și cum ai avea capitalism fără reclame." "Un bețiv sovietic autentic bea singur de dimineață  devreme fără vreun motiv anume." (Vasile Ernu, Născut în URSS)

Când o vizită pe Tania în primăvara lui 1996, Sammy era încă un american naiv și bine intenționat în care trei femei -Olga, Tania și Irina- își puseseră mari speranțe.  Serioja, ca orice mascul rus cu oarecare experiență, era cam sceptic în legătură cu intențiile (dubioase, fără îndoială) ale p ...

Toți ȋmi spuneau că uneori dispar tineri prin zona asta, poliția ȋi caută și nu găsește nimic; că noaptea, după ora unu, se vede din cȃnd ȋn cȃnd o umbră care bȃntuie pe străduțele din Centrul Vechi, mai ales ȋntre Covaci și Gabroveni. O umbră? Tot ce se poate. Poliția patrulează din cȃnd ȋn cȃnd pe acolo, ȋnsă nu reține niciodată pe nimeni. Martorii oculari sunt mereu atȃt de beți, ȋncȃt portretul robot al suspectului e ȋntotdeauna neclar și se schimbă de la o relatare la alta.  

Am cumpărat ...

ascuns în tine

adevărul calea și viața

la ore și geografii repetabile

pompa de idei și pompa de simțuri

sau poate invers

până la primul adevăr ce se prelinge din tine

ca o apă vie

ca o renaștere

ca o eliberare

și totuși

ascuns în tine

cu alte instrumente de sterilizat

și cu alte tehnici de extracție

adevărul calea și viața

*

babymoon

soarele de maia și secară

se răcorește sub dulapuri și canapele

pr ...

Am bănuit că-și mușcase buzele înainte să intre în restaurant. A intrat elegant, cumva leneșă – acea lene specifică burgheziei, fermă. Purta o bluză roșie cu umerii goi și privirile tuturor pe ea. Părul - strâns într-un coc de balerină, care îi provoca migrene dese, dar îi lăsa gâtul lung la vedere. Făcea abuz de dermatograf negru, ceea ce îi dădea un aer trist și-i scotea în evidență cearcănele de insomniacă. Insomniacii au un fel de resemnare în ceea ce privește somnul și odihna, însă la ea, i ...

A deschis ușa, ramă de lemn, sticlă mătuită, clanță ce imita bronzul. Pe un dreptunghi alb, cu chenar albastru scrisa: Serviciul Personal, Doamna Irina STĂNESCU. A ciocănit și a intrat.

— Bună!

Un birou simplu, alb, cu blatul din sticlă groasă. În spatele unui monitor argintiu, pe care se putea vedea mărul Apple, o doamnă de vârsta a doua, elegantă.

— Bogdan! Intră, nu te formaliza.

A dat din cap, a strâns din buze.

— Săru-mâna.

Doamna, nu era Stănescu, era secretara, doamna Oancea, a mim ...

camioneta

într-o vreme (când eram foarte singură)

îmi plăcea să mă uit la

filme americane de dragoste

o masochistă în cinematografele semipustii ale Chișinăului

îmi alegeam cel mai bun loc și

lăsam să se reverse peste mine

lumina multicoloră a așteptării

în filmele alea protagoniștii se iubeau mult

se certau, după care se împăcau pasional și tandru

apoi făceau câte o escapadă la cea mai apropiată benzinărie

să-și cumpere mâncare, gumă de meste ...

Își strânse cu grijă în jurul corpului șalul și se apropie de docuri. Soarele nu răsărise încă și deasupra apei negre se ridica frigul. Știa că pescarii ies în larg cu mult înainte de miezul nopții, să pescuiască cu foc. Mai ales în nopțile fără lună, peștii însetați de lumină ieșeau la suprafața apei, atrași de flăcările cazanelor cu cărbuni încinși și pirită. Adunați în trene vii, se repezeau în plase, semănând mai mult cu un stol de păsări, care zbura haotic în spuma fosforescentă a siajului, ...

Am scos din buzunar pagina de ziar făcută ghemotoc și am îndreptat-o cu muchia palmei pe volan, până ce am putut să văd clar fotografia Soniei Dimeș. Nu mai era cea în costum de elevă, pe care-o folosiseră cu fiecare ocazie. Părea să fi fost surprinsă de fotograf într-un moment de neatenție, poate în timp ce se îndepărta de școală, avea o expresie relaxată și zâmbea șmecherește, privind peste umăr spre cineva care nu încăpuse în imagine. O adolescentă de paisprezece ani, nu neapărat frumoasă, da ...

1. Trăia în cea mai friguroasă odaie din casă, unica fără sobă. El a ales-o. A ales-o pentru un lucru pentru care toți ceilalți o ocoleau. Nu se încălzea și asta lui îi convenea de minune. Se obișnuise să doarmă în încăperi neîncălzite și, de asta, se mutase în camera aia din fund, în care toți intrau în palton și numai el stătea în chiloți. Parcă ar fi fost un personaj din Șalamov.

Mânca foarte repede. Farfuria cu borș din fața lui o golea într-o clipită, sculându-se de la masă în timp ce ceil ...

− Aici se află cele mai multe materiale memorialistice, în special jurnale și scrisori, spuse Octa, arătându-i hârțogăria de pe măsuța din fața canapelei, de pe birouri și din rafturile din lemn alb, făcute la comandă. Dacă există cumva acel jurnal, numai aici ar putea să fie. În ce perioadă spuneți c-a fost adus?

În rochia cărămizie, Bianca părea scoasă din benzile desenate.

− A fost adus prin vară, aproximativ, acum 6-7 luni.

− Atunci, numai aici poate să fie. Cele mai vechi sunt pe biroul ...

Alix s-a uitat la mine, apoi la cerul senin, plin cu stele. Era noapte și, de pe stâcile-promontoriu, insula părea o corabie navigând spre larg. 

– Arată-mi!

Am întins mâinile spre ea, cu degetele desfăcute, de parcă împingeam o barieră nevăzută, care s-a subțiat, dispărând cu totul când Alix și-a lipit palmele de ale mele.

Brusc, am avut senzația acută, copleșitoare a cuiva trezit dintr-o comă profundă. Imagini, sunete, mirosuri au explodat în jurul meu într-un năucitor foc de artificii. ...

cred că e o bună întrebare în chetă, la fel ca în viață, e mai bine

să ai decât să nu ai, adică e mai bine să suferi după moartea tatălui

decât să nu ai unul, să nu-l fi cunoscut, să fii fiul mormântului gol

d-aia cheta m-a ajutat unde nu a putut tata, el oricum nu avea viziunea

asta cea nouă a tipilor cu muzică & casetofoane, el avea magnetofon

& era disco, eu am descoperit CD-ul și am devenit porno, asta era

lupta mea cu tatăl meu, cel cu care am fumat un ...

respirație asistată

m-am născut cu puţin timp înainte ca la radio

să se difuzeze trei zile și trei nopţi

concertul pentru vioară și orchestră de beethoven. mama a cumpărat discul electrecord

 

și l-a ascultat

până când cercul s-a făcut tot mai mic, aproape cât puricele în care se strânge o inimă slabă în faţa emoţiei;

se făcuse târziu, târziu,

iar tu

așteptai

să împlinesc vârsta potrivită.

 

au trecut patruzeci d ...

fragilitate

de-acum n-am să mai sufăr

nu știu ce curge din felinare

sub așternuturi o fragilitate

obositoare se joacă

de-a febra

până respir tăcerea ia forme ciudate.

se amestecă bine

te rog nu fi disperat roagă-te

înghite și taci

ca să nu-ți fie rău alunecă

în deschizăturile blocului

aburii fermentează

ce dă în clocot se-amestecă bine

vorbește-mi când vine tramvaiul

deschide-mi venele cu delicatețe.

cev ...

ultima dâră de lumină primul întuneric proiectat în geam

fără să ne strângem mâinile am înțeles

că nu am cum să privesc moartea în ochi,

ți-am strigat tare că există Dumnezeu! Ți-am spus!

tu ai lăsat capul în pământ,

iar eu am continuat să strig,

trebuie să îți pară rău!

iarăși nu ai zis nimic,

ai dispărut.

la masa acea de lemn rotundă nu a mai rămas nimeni,

am plâns fără să vreau,

am tăcut apoi,

important este că și tu ai înțeles,

fiecare reflex ...

Chiar aveam nevoie să știu cum își ascundeau pirații comorile, dar n-am aflat mare lucru, de fapt n-am aflat nimic. Citeam cu Dan, Vittorio și Tudor cam tot ce se putea despre pirați, dacă stau bine să-mi amintesc de unde ne venise nebunia asta, nu era nici de la vreun film, nici de la vreo carte veche descoperită de Dan, el era cu cărțile vechi. În curtea lui locuia un scriitor bătrân a cărui poză am văzut-o în manualele pentru clasele mai mari, era mândru că-i era vecin și stătea de vorbă cu e ...

Provocat de muzeul Literaturii să scrie o pagină despre unul dintre obiectele expuse în muzeu, Radu Aldulescu a scris povestirea de mai jos, pe care o găsiți expusă și în București Mall.

Un tip la treizeci și ceva de ani, înalt, robust, cu aspect prosper, în haine de firmă, cu o borsetă de piele ciocolatie pe șoldul stâng, prinsă cu o curelușă peste piept. Ăsta-i omul meu, mi-am spus. Străin de oraș, ca și mine, care mă împotmolisem aici de două săptămâni, așteptând, fără să știu ce. De b ...

Făceam dragoste în apartamentul cu vedere la Dunăre. Era un apartament cu o cameră, dar foarte spațios, într-un bloc vechi. Avea mobilă de lemn masiv înăuntru, proprietarul era un bătrânel cu gusturi alese, fost profesor universitar. Se mutase la casă, undeva în apropierea orașului. Suporta prea greu agitația citadină. L-am ales împreună. Îi spuneam "cel mai romantic apartament din oraș". Într-adevăr, era splendid când apunea soarele! Razele roșiatice încălzeau pereții, iar peisajul devenea o fo ...

Vara venise dintr-o dată, în după-amiaza în care Ranij dădea telefoane în speranța de a vinde un încărcător frontal, într-o explozie de lumină fierbinte, și oamenii ieșiseră din case trăgând cu ochiul după primii concitadini care aveau să se plimbe în tricouri și pantaloni scurți. Norvegianul admirase, cu două zile înainte, picioarele goale din blugii scurți ai femeii din fața poștei, dar era una dintre ridicolii care se grăbesc și ies înainte de timp îmbrăcați subțire, de parcă ar fi putut să p ...

Intrasem într‑o sală imensă, luminată de candelabre sofisticate, ca după primul pas să se cufunde în beznă totală, lăsându-mă un timp să mă acomodez cu întunericul, până când mi‑am dat seama că în centru se afla o groapă adâncă, pe marginile căreia se zăreau poteci, de‑o parte și de alta.

Te‑am văzut, imediat după ce m-ai strigat, erai dincolo de prăpastie și mă întrebai încotro aveam s‑o apuc: Spune‑mi neapărat încotro o ei! Să nu cumva să pășești, până când nu aflu în ce direcție!

Voce ta um ...

Șed turcește pe podeaua goală am aprins lumânarea în poală patru pereţi sunt la fel peste tot îngheaţă vorba te socot
îţi ninge la tâmple dezgândirea să nu se întâmple
atâta lungă vreme am așteptat viitorul din trecut să cheme hoinăream la întâmplare printre odăi demolate cândva închisoare azi ne strivește cerul pieptiș în casa noastră fără de acoperiș te-ai spulbera în stele te-ai vârî-n pământ vuiet de vânt
nu-ţi afli locul n-ai vr ...

o plajă din Pacific îmi arată încă semnele,

îmi aduce aminte că m-am scufundat. puțin mai pur, puțin mai tânăr.

din loc în loc, balizele împinse de curenți, departe de ceilalți.

aceste gesturi, bunăoară pustii. cu o detentă pe care nu o voi cunoaște.

aceste gesturi

le-am petrecut singur.

pentru că din ea începe să se desprindă noua lume – proaspătă, transparentă.

prin ea se vede – se deosebesc contururile celorlalte lumi. în tranzit, deodată umane.

...

Un zid cu graffiti.

Ana pare că iese din zid și vorbește publicului.

ANA

Ana are mere. Ana are mere. Ana are mere...

Prima propoziție pe care am învățat să o scriu la școală.

Întâi am învățat să facem bastonașe.

N-am înțeles de ce facem bastonașe.

Bastonașele sunt rele, bat copii, am zis.

Nu, a zis tovarășa învățătoare.

Bastonașele noastre sunt bune, ajută bătrânii să meargă.

Așa am învățat să fac bastonașe bune.

Apoi n-ul dintr-un bastonaș. Și m-ul. Două bastonașe lipite.

Apoi a ...

Trionfo: Diferența de față

Articolul este denumit și sex floral, cu multe arome care pot fi utilizate ca versiune casetofonă, cu postare adecvată. Deci, când a îngenuncheat, l-a rezolvat. Mă voi și mă voi în tine. Folosiți-vă mâinile când vă bucurați de maxilar. Remorcher în junglă. Lumina soarelui poate fi și mai rea.

Trionfo: Nu atinsesem nicicând

Nu atinsesem nicicând

așa mare. Post-șoc.

Când a dat să

mare, zimțată. Am murit.

Atât de nu

doare sau, ...

ies din program

din aria de acoperire

din rețeaua de fantasme a lumii

înregistrez pe repede-înainte

dragoste epuizare și conflict

vortex de mâna maicii domnului

iubire ascunsă în portfard

cu 1% baterie

totul devine o descărcare de energie

și de cuvânt

nft ((non-fungible token)

suntem

o singură imagine

în spații fără pereți

printre lanțuri

programe digitale

coduri de bare

posibilul

...

Lunganul se strecară în magazin cu pași furișați, ca și cum ar merge pe o funie suspendată. E un tip înalt și slăbănog, cu brațele exagerat de lungi, până aproape de genunchi, îmbrăcat într-un costum larg, care pare că flutură pe corpul lui uscățiv, de individ care mănâncă doar lunea și joia.

Călca împrăștiat și larg, ezitant, de parc-ar păși pe ouă dinamitate, și oricând ar putea sări în aer.

Tovarășul lui, un bărbat mic, rotund, foarte brunet și transpirat, are pe el tot un costum, dar măcar ...

Marc B. și Vira T. erau îndrăgostiți unul de celălalt. Cel puțin așa pretindea fiecare. Nu poți știi niciodată ce este cu adevărat în sufletul omului. Voiau să se căsătorească. Vira urma să-i ia numele lui Marc și să devină doamna B. Erau proaspăt ieșiți de pe bâncile facultății. Marc era mai puțin optimist decât în adolescență. Vira arăta bine. Acum simțeau că viața era de partea lor.

Fiind doi tineri care aveau visuri, se subînțelege că erau și muncitori. Amândoi își petreceau zilele muncind. ...

În această versiune balcanică a filmului Thelma and Louise, eu și Marija conduceam ore-n șir, zile lungi, traversând platourile înalte, canioanele, lăsând într-o parte cascadele învolburate, trecând prin deșertul portocaliu, prin pădurile de pini visători și plopi lucitori. Mergeam pe șosele înguste ca agrafele, suspendate la sute de metri, care îți dau o amețeală de beție cu absint. Fugeam de trecutul nostru pe care distanța îl făcea, însă, mai ușor de înțeles. Ne-am retrăit copilăria, anii a ...

Cobus, scria Admistadt, a fost un orfan crescut în familia unui morar și a soției acestuia. Cei doi nu puteau avea copii. Morarul era un bărbat aspru, care se îmbăta des și nu se sfia să-și încingă atât soția, cât și pe el. Pe de altă parte, ea era o femeie delicată și iubitoare, prin urmare copilăria lui Cobus fusese împărțită între iadul creat de bărbat și raiul izvorât din dragostea femeii. Neavând o cale de mijloc, micul Cobus și-a dezvoltat un simț deosebit de ascuțit, atât al binelui, cât ...

Peisaj de anul trecut

De la fereastra spitalului

se văd

un automobil Škoda Fabia,

câteva bănci ruginite

și un copac înflorit.

Mașina e a unui doctor,

băncile cică sunt acolo de când lumea,

dar copacul -

- nu l-am remarcat pana acum.

L-or fi internat ieri

și probabil că-i vor da drumul

când va rămâne din nou fără flori.

*

luăm analiza din pumn, să ne lămurim,

o să doară, dar măcar știm o treabă,

cuțitul din pl ...

În gangul din fața casei se vedeau câteva mucuri de țigări, turtite cu talpa piciorului. Zoli apăsă soneria și așteptă două secunde lungi. D-l Porumb abia se trezise. Îi făcu semn să intre, iar Zoli își ținu un timp respirația. În casa d-lui Porumb mirosea ca într-un stomac balonat. 

− Câte ai adus?

USB-ul argintiu străluci o clipă printre degetele bătrâne.

 − În total 7, mormăi Zoli. Două sunt cu sex oral, restul, cu diverse...

Stickul dispăru pe jumătate în mufă, iar degetele groase ale d- ...

Întrebând în stânga și‐n dreapta prin fundul Ferentarilor, puțin până‐n prânz ajunse. Peste gardul de scândură văruită se vedea o tufă de trandafiri din care creștea geamul unei vitrine până‐n streașina casei cu acoperișul învelit în tablă. Citi: Eledur și, dedesubt, La Gică Dei. Perdelele de doc albastru, trase, arătau îmbâcsite de praf în lumina puternică a miezului de zi. Poarta se deschisese până s‐apuce s‐o atingă, parcă sub presiunea respirației. Merse pe o alee îngustă de asfalt, umbr ...

"did you try to live on your own / when you burned down the house and home? / did you stand too close to the fire? / like a liar looking for forgiveness from a stone"

greenday, "21 guns"

motto:

iubirea noastră a fost sau n-a fost, cântec fără noimă

cântat la un fluier înfundat cu câlți într-o ruină

cântec inutil printre plante cățărătoare,

șobolani și viermi alunecoși,

mers cu tălpile goale pe toate sticlele de vin sparte din lume

iubirea noastră a ...

Privesc ochii unui pirapitinga, un pacu mai mare, probabil mort.

Stau în genunchi lângă cada din baie, baia mea care îmi povestește mucegaiuri, țin peștele de aproape un metru în brațe, miroase a Amazon, a sălbăticie, a alge, sufletul meu poate fi oriunde, ochii peștelui se trec prin ochii mei ca printr-o strecurătoare, văd cerurile Americii, mă opintesc, ridic namila, îmi scapă, trebuie să o învelesc într-un prosop, ceva, alunecă, este peștele meu mântuitor, alunec și eu, mă duc pe spate, ghem ...

la fel de mută

mai știu și eu de ce trăiesc

de ce continui viețuirea

sub cerul toamnei

însoțită de soarele grăbit

roșu/ imens

în asfințitul/ aproape înghețat

mai știu și eu de merită

să mă mai sprijin

de înălțimile

în care lumina se arată

dimineața

sunt întrebări

ce par

îndreptățite să primească

de la cine (?)

așteptatele răspunsuri

se revarsă doar tăcerea

una la fel de mută

precum mișcarea razelor

...

Ecranizare de Cristi Toporan

cu Andreea Perju, Anghel Damian, Raluca Straia, Tamara Roman

Când a sunat din nou, Catrinel a întins degetul spre reject, convinsă că n-o să răspundă, însă în ultima și infima miliardime de secundă, când arătorul aproape atinsese banda roșie a Samsungului, se răzgândi. "Ți-am spus să nu mă suni!". Vocea îi ieși cu un semiton mai sus decât intenționase. "Ți-am spus: am treabă!" Acum cuvintele veniră aproape în șoaptă, așa că Paul o întrebă l ...

Vista

nu știi tu contextul, dar îl saluți:

de 20 de ani

poezia e trimisă

la masa copiilor.

nu și la colț, nu și la colț.

tu nu ți-i arăți, nici nu-i ai.

uite un om într-un istoric de redundanțe. ne ocolim sistematic.

uite un om care mi-a fost prieten și nu mai îmi e.

comuni, celebritățile literare, pe minimum de interacțiune,

maximum de afectare: iată cu cine mă-nsoțesc,

de la cine mă contaminez. cui scrii

*când scrii, când te ...

Sâmbăta asta, vreau să termin cartea lui Salman Rushdie, Luke and the Fire of Life. Mulțimea de personaje mă face să pierd firul poveștii destul de des. Pentru o fabulă de copii, mi se pare că subiectul este mult prea stufos. Ori, se poate ca plictisul meu să fie cauzat de pauzele prea lungi pe care le-am făcut de când am început cartea. 

Alături de mine, Adam parcurge încet un album cu benzi desenate. Din timp în timp, se oprește din citit ca să se uite la mine. 

La pagina cincizeci și patr ...

Străbat poteca în umbră și ies la strada principală, pe Mioriței. Nu cred că există stradă mai cunoscută în orașul ăsta decât strada Mioriței. Nu știu de ce e așa celebră. Nu e atât de lungă și nu sunt decât blocuri acolo. Iar în spatele acelor blocuri se află Școala Generală nr. 2, acolo unde am făcut primele 8 clase, atât eu cât și soră-mea. Traversez strada și pe partea cealaltă văd o altă amprentă de ciment, acoperită de gresie. Acolo se afla o gheretă de la care ne cumpăram dimineața cornur ...

O paranteză a viețuirii digitale

Ne înstrăinăm la început

ca porumbeii care zboară flușturatici

când paznicul aruncă fărâmele de pâine uscată

pe jos, lângă barieră.

mai mulți locuitori vin să-i aducă paznicului

felii verde petrol de la putregai

sau macaroane întărite ori margini de pizza.

nu mai vorbim unii cu alții decât prin computer,

nu mai dăm telefoane, doar niște sms-uri concise

(e prea multă energie de consumat pentru prietenie) ,

...

spangen, rotterdam. nu se pune problema dacă vine apa, ci când și cum se etajează. nu se pune problema dacă vine viața, ci când și cum se etajează. nu se pune problema dacă vine moartea, ci când și cum se etajează. administrarea problemelor: a eșua suportabil. nu se pune problema să nu te pregătești pentru înghițire.

pentru îmbrățișarea a ce va să vină: structuri de stratificare. cel mai jos punct din parc este pentagonul plăcerii (pe o latură ai și un fragmen ...

345/sinonimele mortalității strugurilor) sms defavorizat (zile lor vorba lor lumea drogurilor

dor de clarități fiziologice uite soarele uite șuruburile zilei uite raporturile pe care le stabilește umbra cu ce ne-a obișnuit să luăm drept prezență e exact cât am lăsat să ni se întâmple de la un reper la celălalt forțările au mereu ceva trist florile presate în scopuri școlare precizează irisul vegetal care nu mai privește decât cu ochii noștri speră că nu o să-i ...

Buza de jos

A urcat în autobusul de nouăsprezece și un sfert, a plătit cincisprezece sau douăzeci de lei (nu știu prețul exact pentru că nu mai folosesc mijloace de transport în comun) și s-a pierdut printre pasageri transpirați cu pălării pe cap și priviri leneșe. La radio se derulau niște șlagăre vechi atât de cunoscute urechilor, că pasagerii nici nu le mai auzeau.
S-a așezat pe unul din singurele locuri libere, lângă un bărbat cu figură de hipiot, plin de mătreață pe umeri și-n ...

anamorfoză

dincolo de strada cu rumeguș

fără iluzii n-aș fi venit

oameni mici se plimbă pe

trupul meu ca pe o cale regală

spasmele mele nu mint niciodată

doar se ascund după balansoare

lumea pare a fi un citat din mine

când eram mai tânăr.

elegie imperfectă

ce prosternare și toamna asta

singur de n-aș fi și tot m-aș ascunde

mări și pustiuri înaintea mea

înapoia mea doar cenușa prietenilor.

cuvinte am încetat să mai s ...

15 septembrie 

Azi am ajuns la Iași, poimâine plec la Chișinău. Sunt invitat la un festival de proză, prin Goethe-Institut. Am fost azi la autogara Iași să iau un bilet pentru cursa de ora 9, marți, 17 septembrie. S-au uitat pe acolo la mine ca la un extraterestru. Cum un bilet pentru marți? Cum pentru Chișinău?! Pentru Chișinău nu se vând bilete decât la autobuz. "Și dacă sunt prea mulți pasageri?" mă întreb. Probabil că se trage la sorți. Sau cei în plus sunt aruncați pe drum din autob ...

"Negru lapte al zorilor seara îl bem, la amiază îl bem, dimineața îl bem, noaptea, îl bem și îl bem." S-a trezit cu refrenul ăsta în cap, s-a dus la bucătărie și-a aprins o țigară și și-a pus două degete de vodcă, nu conta că era 3 dimineața. Totul era pregătit. Avea să treacă muntele la Poienile de sub Munte, prietenii lui îl așteptau dincolo, i-au promis că îl duc până la Lviv și de acolo îl trec în Polonia. Mai avea un pas până în Germania. Totul era pregătit. Nu, el nu avea să riște ca to ...

Când a trecut pentru prima dată pe lângă fereastra ei, aproape că n-a remarcat-o pe bătrână. Era îngândurat și neatent la detaliile din jur. Îi puteai citi pe figură acea blazare tipică unui funcționar public; îi puteai zări, dincolo de lentilele groase ale ochelarilor, vederea ștearsă a unuia care tocmai își pierduse ore întregi printre sute de foi și de calcule, sau care stătuse înfipt ore în șir într-un scaun incomod, în spatele unui ghișeu de unde răspundea altora politicos și mecanic, fără ...

De cum se lumină de ziuă, porniră spre Dom cu o barcă cu motor pilotată de Alfred Rippley, însă nu înainte ca bodyguardul acestuia să-l percheziționeze. 

Imensitatea pacifică era netulburată, o netezime perfectă se întindea peste oglinda de jad a apei. Rudy sorbea dintr-o limonadă. O frunzuliță de mentă se legăna între cuburile de gheață, clinchetul cristalului scump era inaudibil în huruitul motorului. 

Cu o seară în urmă, la petrecerea de pe Jaluit, un atol desenat ca un șarpe în salba Insul ...

I

Îmi spui să-ți scriu ce mai fac cum se adună zilele

după ce anii s-au scăzut dintr-un depozit

unde paznicul nu lasă pe nimeni să pătrundă 

o misiune care umflă de rîs broaștele pe lîngă zid 

în așteptarea ploii: un copil cu stropitoare 

și o elice de unde porni vîntul ce doborî Troia:

așa trecu vara valpurgică împărăția ierbii pe țigle

sub care strigă Nas-Lung că vrea să treacă dincolo

cu buzunarul plin de nasturi și gămălii de ace

de partea revoluției la modă – o paiață-taximetris ...

Să se uite la fiii săi, de pe balcon, este una dintre cele mai frecvente plăceri. Priviți de sus, sunt două insecte galbene, pe asfaltul bătrân. Dacă n-ar fi fost ei, acum ar fi cântat într-o filarmonică mare. Un frison îi reteză gândul, ca de obicei. Nu băieții îl ținuseră pe loc. Dacă era să caute un vinovat, singurul, etern singurul și fără scuze, era el. Un timp savură acest curaj de-a se învinovăți. Dar știa bine, dedesubt se afla, neclintită, ziua de mai. Acea zi. Dar cine nu are astfel ...

ÎNGERUL MEU ANTIGLONȚ

Și dacă eu cad,

Și dacă mă prăbușesc,

E pentru că n-am știut cât și cum să mă iubesc.

N-am avut grijă de Îngerul meu păzitor.

L-am lăsat singur,

Deși el nu s-a îndurat să mă lase să mor

Și, împotriva tuturor, oameni și demoni,

Dar mai ales împotriva mea,

A stat cu aripile desfăcute,

A stat ca o pavăză grea.

A răbdat, a cumpănit, a așteptat.

Infinita tristețe a Îngerului meu antiglonț

E legătura cu tot ce n-am fost.

Așadar, în ceasul al douăsprezecelea-mi s ...

"Te plimb de două ore."
[Cu viteza melcului.]
"Locuiești aici de atâţia ani de-ai

voștri, ai oamenilor, și a trebuit să vin eu să-ţi arăt. Ai vrut să revezi Strada Mătăsari, fiindcă acolo stătea prietena ta Ingrid Schwalb. Te-am dus pe străduţe despre care habar nu aveai că există. Strata Bâlciului! Mi-ar fi plăcut să citesc toţi pomii ăia uriași. Am descoperit că, în urmă cu șaptesprezece generaţii de câini, a existat o prinţesă a tuturor câinilor de pe ...

Astă-noapte am visat un vis pentru care nu am studii: am visat că sunt tractorist, dar eu nu am făcut niciodată școala de tractoriști.

Speriat, căci eram totuși la volan fără carnet de tractorist, cu motorul pornit, duduind, cu plugul cu trei brăzdare înfipt la mijlocul ogorului, am întors cheia în contact și am oprit motorul. Am coborât din pat, am privit în oglindă și m-am văzut: un copil de vreo șase ani, în pantaloni scurți, cu o mică pufoaică pe umeri, cu picioarele subțiri pătate de mo ...

Autoare de poezie, proză, teatru, nominalizată la Premiul Pulitzer în 2018, Faleeha Hassan este o scriitoare irakiană care acum locuiește în SUA. Viața ei este profund marcată de experiența războiului. Faleeha s-a născut la Najaf în 1967, în timpul conflictului dintre Kurdistan și Irak. Războiul cu Iranul a izbucnit în 1980, când ea era încă elevă la gimnaziu, iar autoritățile au anunțat că vor închide școala "temporar" până la sfârșitul războiului, ceea ce nu s-a întâmplat decât cu opt ani m ...

Un bărbat și o femeie de la o mare corporație vizitaseră școala Rebeccăi: aceeași corporație ce subscrisese noua aripă a gimnaziului, care acum purta numele companiei respective. În onoarea colaborării cu școala, bărbatul și femeia le-au promis elevilor cadouri promoționale pe care le puteau revendica devenind fani ai companiei pe rețeaua de socializare folosită cam de un an încoace de toți cei de vârsta Rebeccăi. Rebecca se alăturase și ea bazei de fani și primise prin poștă șampon, balsam și s ...

și la revedere

goodbye pasăre care te-ai izbit în geam

goodbye milimetru în plus de gârbo

ciao aripioare colorate la care am ținut

emergente din răcitura indiferenței

pupsi furie în casă

de cea mai înaltă puritate furie

goodbye noroi al urmelor 

pe coridorul personal 

noroi încărcat emoțional goodbye

stroboscopie

nostalgizat de fortificații

armuri și formațiuni de luptă

munca agentului epidemic

în rândul armatelor

capătă coloratură onestă

...

TEATRU

TIPUL, apoi TIPA 

TIPUL se privește în oglindă. Are o mustață à la Hitler. Intră TIPA, îi observă mustața și-ncepe să râdă. Nu se mai oprește din râs. TIPUL e deconcertat, nu știe cum să reacționeze și cum s-o oprească pe TIPĂ din râs. Își lasă brațele a neputință. La un moment dat, TIPA încetează să mai râdă.

TIPUL Asta-i părerea ta? 

TIPA Știi că ești nebun, nu? 

TIPUL De ce? 

TIPA Mai și-ntrebi... 

TIPUL Mă așteptam să-ți placă. 

TIPA De unde până ...

cele sfinte păsărilor

e o chestiune ideologică să privești în gol

zile în șir

cum plouă

de la facerea lumii

foarte curând după

pe țărmul mării sau pe malul

unui fluviu celebru

când culorile se amestecă în descreșteri

progresive de lumină

și păsările îți spun cuvinte neștiute și foșnesc zgomotos

ceva ca o mare sărbătoare

s-a întâmplat 

cu noi așteptând 

inexact un 

soi de hipnoză

Hrănitoarea de păsări

și sentimentul că iarna ...

— O să meargă și doamna Strâmbeanu cu noi, mi-a scris mama un mesaj că ne roagă s-o luăm și pe ea. Am văzut doar acum câteva ore, în aeroport, când am deschis telefonul.

— Bine, doar că n-o să mai putem asculta audiobook-urile pe care le-am pregătit. Sper să se abțină măcar pe Cercul mincinoșilor, e aproape imposibil să nu te prindă cartea aia. 

— Suntem deja în întârziere, o sun să iasă. Doamna Strâmbeanu, puteți ieși în stația de pe partea cealaltă a drumului, da, da, suntem deja la spital ...

     Da, îl ura. Dacă ar fi fost prozator și nu un modest poet care-și cunoștea lucid locul, (undeva pe la poziția 123 dintr-un clasament al poeților români contemporani, asemănător celui din tenisul mondial), ar fi putut adăuga: "îl ura cu toate puterile sufletului său". Asta în timp ce obiectul urii sale, Sandrino, dădea în curtea casei sale ceva de mâncare câinelui mare, blând, alb și flocos, legat inutil cu un lanț gros de o cușcă în paragină.

De pe terasa aflată la nivelul acoperișului cas ...

Curățăm cartofi. Avem salată, ceapă verde, câteva roșii, toate din grădina noastră de bloc, și puțină telemea. Tot e ceva. Mama face cartofi prăjiți. Și plămâni de porc trași prin făină și prăjiți. Tot e ceva. Plămânul e moale. Dăm de zgârciuri. Mestecăm cu totul și nu scoatem zgîrciurile din gură decât atunci când le-am lasat, mestecându-le, fără urmă de carne de plâmân. Așa spunem râzând. Carne de plămân. Și rădem, râdem, facem haz de necaz. Ne îmbărbătăm spunând alții nici atâta n-au. M ...

Îi numeau Guzgani. O dată la câteva nopți apăreau la frontieră și începeau să mișune orbiți de beznă și de frică. 

Nikos se obișnuise atât de mult cu colcăiala refugiaților, încât îi clasificase în rândul sunetelor naturii. O specie inferioară foșnetului de vânt. 

Când primise telefonul de înștiințare în legătură cu noua captură, moțăia în pat, cu ochii mijiți în lumina LCD-ului, urmărind un meci în reluare al lui Panathinaikos, echipa lui de suflet încă din copilărie, când bătea mingea pe str ...

autoportret cu saxofon

nu îți vorbesc pre limba veacului, pentru că

limba veacului

e peltică

și rea la gust.

o să trebuiască să o spun altfel, să sap șanțuri de apărare,

să ridic turnuri

în jurul a ceea ce am crezut că poate scânci

cu glasul fiului meu?

cheamă-mă

și o să-ți povestesc în amănunt ultimele progrese ale

tehnocraților care îmi înlocuiesc sângele

și poartă negocieri cu luna plină de deasupra

bursei de mărfuri eu când

aud un saxofon este brooklyn

i ...

Sany s-a trezit cu noaptea-n cap, și-a luat pe el hainele verzi, și-a tras cizmele de gumă în picioare, și-a pus clopul cu pană de fazan pe cap și a luat pușca din cui. Mare nădejde n-avea în ea. Era veche și nefolosită, iar cartușele cine știe dacă s-ar mai fi aprins. Mai multă încredere avea în Fürge, corcitura de câine lup și ciobănesc mioritic pe care îl hrănea de mic și care nu o singură dată își arătase devotamentul. A ieșit în curte, a dezlegat câinele din lanț și a pornit încruntat spre ...

autorul tastează cu predestinare

un cabalist

litere spadă

trasoare

pălăria Saturn cu inele de diamant roșu

trece din baia de purificare 

în caietul cu litere vii

un rabin își spală fața de șase ori 

în manuscrisul

despre întunericul din oglinzi

a avea sau a fi

pe tabla lapis lazuli

zece porunci salvează 

un eremit

1 noiembrie 2019, Authors’ Day

sunt o imagine poetică

în casa a șaptea a căsătoriei 

unde nu e nici-o planetă 

și nici-o efemeridă

creierul meu e tot m ...

Se ilumina încet în sâmbăta aceea a sfinților Evsignie, Nona și Fabie, ca un tăiș știrb râcâind întunericul din jurul trupurilor noastre se arăta ziua și nevolnică. Clopotele bătură alene și o pieliță de lumină ca o scufie se așternu peste oraș. Strigoii, care or fi fost, dănțuiră pentru ultima oară, răsuflară cu îndoială din lumina lăptoasă și se așternură la drum. Un înger nevăzut ochilor lumii făcu repede ordine în grămada lor împingându-i spre altă noapte și ei, jucăușii, se duseră nepăsător ...

Într-o zi de sâmbătă dimineața, directorul unei instituții publice oarecare, - n-am să-i spun numele din considerație, cât și pentru a evita orice scandal, conducea grăbit o mașină neagră, impunătoare, pe una din principalele artere care traversa de la est la vest orașul. Din cauza restricțiilor datorate pandemiei de virus, străzile erau la acea oră aproape pustii, frumoase și triste. În copacii care străjuiau bulevardul apăruseră cele dintâi semne ale primăverii, dar dimineața era încă răcoroas ...

Personaje: Venerus Pipiri, Narcisa Cocoș

Decor: Cabinetul doamnei psiholog Narcisa Cocoș: un birou, o canapea, câteva planșe. 

Narcisa Cocoș, o femeie corpolentă, cu voce groasă și cu părul prins într-un coc în vârful capului, completează o fișă la birou. Se aude muzică de relaxare întreruptă de o bătaie în ușă.   

NARCISA (fără să ridice ochii): Da. Poftește.

*Venerus pătrunde timid în încăpere și rămâne nemișcat, la intrare. Își tot aranjează o șuviță de păr pe frunte. Po ...

Nu era nici o epidemie când tata a fost băgat la "izolare", acum 65 de ani și aproape opt luni. Într-o dimineață, la Medgidia, a fost înhățat de pe stradă. Era inginer chimist și conducea laboratorul de la IMUM, care era la marginea orașului. A fost mai întâi dus la Constanța unde a fost interogat și bătut îndelung, metodic. La Constanța, s-a experimentat pe el, printre primii, o tortură specială: a fost băgat în seiful băncii, unde după câteva ore se termina aerul respirabil. Apoi a ajuns în pu ...

Omul între ghilimele

Era un om între ghilimele. Altfel spus, corpul său ocupa un spațiu flancat de o parte și de alta de un semn mare, gras și buclat. Bucle jos la stânga, bucle sus la dreapta. Când respira, buclele fâlfâiau sub respirația sa, surprinse că irealul, asupra căruia vegheau, pulsa cu atât de multă viață. Când vorbea, cuvintele sale nu puteau fi legate de vreun loc real, ci păreau să provină din ele însele, precum un organism unicelular reproducându-se prin diviziune intracelula ...

A venit o dată la mine la o trecere de pietoni, s-a apropiat și m-a privit cu o curiozitate infinită în ochii alungiți, migdalați, de tătar. Nu i-am spus nimic și ne-am revăzut peste o vreme la o petrecere de ziariști, a venit iar la mine și a început să plângă. Îi vedeam ochii înlăcrimați și îi auzeam hohotele dar o clipă i-am surprins și privirea piezișă. Să se asigure că m-a prins. Eram cu Elena, ne-am așezat pe niște trepte, l-am flancat, Elena îl ținea de mână. Ne-a spus că trece printr-o p ...

Luna tace ca și cum toți ar fi pentru totdeauna și ea nicăieri, niciodată.
Pare să simtă un fel de atenție, ca lumina, pentru tot.
Uite ce peisaje - își spune singură - ce viziuni!

Numai cind te vede pe tine tace de tot, numai la tine nu se poate uita
cu ochi clari, liniștiți, larg deschiși, fără teamă, fără greșeală.

Ochii ei tulburi au răbdat mult, fără bucurie
au privit un număr monstruos de parcări și elemenți ruginiți de calorifer.
Te-a privit dormind și ar fi făcut duș ...

 Casa lui, casa soră-sii, gardul de ulucă și curtea mică, slab luminată de becul de pe stâlpul de la drum și un câine venind din întuneric, mârâind, rânjindu-și colții, lătrându-ne. Pe mine mă latră, de fapt, o corcitură bălțată cu negru și alb, foarte îndârjită, care nu s-ar sfii să mă muște. Mă salvează Aurel, strigând : Bibanu ! Cuminte, Bibanu ! Bibanu  se cumințește, când deja îl vedeam înfigându-și colții în fusta mea, ca să tragă de ea, până m-ar lăsa în chiloți, cum mi s-a întâmplat într ...

– Și pentru că s-a făcut noapte, ca urmare a mișcării de rotație a pământului – îl informă Mombasadorul George pe explorator –  ți-am pregătit un însoțitor. El te va conduce pe direcția urmată de povestea noastră până se crapă de ziuă. De-acolo, te descurci tu, că doar ești explorator cu diplomă. Acum, dă-mi voie să ți-l preziiiint peeee... 

Trăgând o draperie de pluș brodată cu leul și unicornul, Mombasadorul dădu la iveală un personaj atletic, îmbrăcat într-un elegant costum bleumarin cu dung ...

Ne-am închis într-o cameră

și am

schimbat capetele între noi

și ne-am 

legat la ochi

cu o batistă neagră.

Hai hai

în vatra de sînge a străzii

în cartierul cu rufe

pe acoperișuri

prin cimitire după flori

în inima doamnei

în gaura cheii

      în mă-sa de amintire

în spîrcul silabelor

în tren

pe tren

sub tren

la ora monstruoasă 

cînd timpul făcea fum în tigaie

cînd un orb rătăcea sub pămînt

cînd capetele își smulg cu dinții

batista neagră.

— Am visat – spune capul blond – ...

am luat cina și am vorbit despre realizări

ce înseamnă să faci ceva în viață să-ți atingi potențialul 

să le închizi gura părinților blocați pe traseu 

poate să scrii o carte bună să adormi fără somnifere

să te surprinzi în oglinzile hotelurilor de provincie

să-ți sugi burta

carnea ta are nevoie să iasă din câmpul gravitației 

pentru femeia cu fața încă tânără

viața înseamnă încălcarea punctuală a regulilor impuse de tată

să câștigi toate concursurile să nu fii un nor sterp i-a spus ...

- Măi Răducane, ce căutăm noi la prăpădenia asta? m-a întrebat tata, după ce ne-am așezat pe gradenele vechi.

Am așteptat să-și aprindă o țigară, spre a reface gestul de demult, de pe 23 August, dar mi-am amintit că se împliniseră deja zece ani de când se lăsase de fumat. O făcuse brusc, după ce un medic îl informase că, la două pachete pe zi (după 3-4 pe front), viața are prostul obicei de-a se deteriora și – la un moment dat – de-a se stinge cu totul. Ca țigara. A doua zi după vizita medicul ...

23/ SINESTALGII MIȘUNÂND SUBCLAVICULAR) sms dezmețit (anume care definire rămâne când

digresiune în vorbele altora uite azi conductele ruginite sub borduri plastic ascund ultimele șervețele umede și negociază caracteristicile stimulilor dincoace de care trebuie să stabilim ce și cum pâinea prăjită nu moare niciodată dar dezvoltarea gusturilor muzicale se oprește la 24 ce zic fluidele corporale despre asta când pornesc briza întunericului și strălucesc ca un graffitti pe peretele unui gang lu ...

Ralu. Talentul ei de tragediană, lacrimile ei izbăvitoare și energia vulcanică. Când eram doar noi doi, obișnuia să mă smulgă de pe oriunde m-aș fi ascuns prin Casa cu Lei și să mergem amândoi în oraș, gătiți de duminică, ea purtând vestigiile anilor de relaxare comunistă, când se găseau blugi și ochelari de soare, așadar purtând niște țoale americane sau germane în orașul unde uniforma era alcătuită din taioare gri și pantaloni de stofă, largi, care acopereau până la vârf pantofi negri, prăfuiț ...