Îmi spui să-ți scriu ce mai fac cum se adună zilele după ce anii s-au scăzut dintr-un depozit unde paznicul nu lasă pe nimeni să pătrundă o misiune care umflă de rîs broaștele pe lîngă zid în așteptarea ploii: un copil cu stropitoare și o elice de unde porni vîntul ce doborî Troia: așa trecu vara valpurgică împărăția ierbii pe țigle sub care strigă Nas-Lung că vrea să treacă dincolo cu buzunarul plin de nasturi și gămălii de ace de partea revoluției la modă – o paiață-taximetrist cerșindu-și dinții și privilegiile de la statul social: ficat de urs presat în ...

Să se uite la fiii săi, de pe balcon, este una dintre cele mai frecvente plăceri. Priviți de sus, sunt două insecte galbene, pe asfaltul bătrân. Dacă n-ar fi fost ei, acum ar fi cântat într-o filarmonică mare. Un frison îi reteză gândul, ca de obicei. Nu băieții îl ținuseră pe loc. Dacă era să caute un vinovat, singurul, etern singurul și fără scuze, era el. Un timp savură acest curaj de-a se învinovăți. Dar știa bine, dedesubt se afla, neclintită, ziua de mai. Acea zi. Dar cine nu are astfel de zile pe care le-ar șterge - zilele la ...

ÎNGERUL MEU ANTIGLONȚ Și dacă eu cad, Și dacă mă prăbușesc, E pentru că n-am știut cât și cum să mă iubesc. N-am avut grijă de Îngerul meu păzitor. L-am lăsat singur, Deși el nu s-a îndurat să mă lase să mor Și, împotriva tuturor, oameni și demoni, Dar mai ales împotriva mea, A stat cu aripile desfăcute, A stat ca o pavăză grea. A răbdat, a cumpănit, a așteptat. Infinita tristețe a Îngerului meu antiglonț E legătura cu tot ce n-am fost. Așadar, în ceasul al douăsprezecelea-mi spun Că, dacă acum mă predau, E ca și cum n-aș fi ...

„Te plimb de două ore.” [Cu viteza melcului.] „Locuiești aici de atâţia ani de-ai voștri, ai oamenilor, și a trebuit să vin eu să-ţi arăt. Ai vrut să revezi Strada Mătăsari, fiindcă acolo stătea prietena ta Ingrid Schwalb. Te-am dus pe străduţe despre care habar nu aveai că există. Strata Bâlciului! Mi-ar fi plăcut să citesc toţi pomii ăia uriași. Am descoperit că, în urmă cu șaptesprezece generaţii de câini, a existat o prinţesă a tuturor câinilor de pe aici, și o chema Bea. Cred că eu eram.” [Ai citit tu asta?] „Evident. Tu citești cu ochelarii, eu cu nasul. ...

Astă-noapte am visat un vis pentru care nu am studii: am visat că sunt tractorist, dar eu nu am făcut niciodată școala de tractoriști. Speriat, căci eram totuși la volan fără carnet de tractorist, cu motorul pornit, duduind, cu plugul cu trei brăzdare înfipt la mijlocul ogorului, am întors cheia în contact și am oprit motorul. Am coborât din pat, am privit în oglindă și m-am văzut: un copil de vreo șase ani, în pantaloni scurți, cu o mică pufoaică pe umeri, cu picioarele subțiri pătate de motorină și vaselină, ținând în mână cheia de contact a tractorului (cheia ca ...

Autoare de poezie, proză, teatru, nominalizată la Premiul Pulitzer în 2018, Faleeha Hassan este o scriitoare irakiană care acum locuiește în SUA. Viața ei este profund marcată de experiența războiului. Faleeha s-a născut la Najaf în 1967, în timpul conflictului dintre Kurdistan și Irak. Războiul cu Iranul a izbucnit în 1980, când ea era încă elevă la gimnaziu, iar autoritățile au anunțat că vor închide școala „temporar” până la sfârșitul războiului, ceea ce nu s-a întâmplat decât cu opt ani mai târziu. Mătușa ei avusese șase fii care au fost trimiși pe front, dar niciunul nu s-am mai întors în ...

Un bărbat și o femeie de la o mare corporație vizitaseră școala Rebeccăi: aceeași corporație ce subscrisese noua aripă a gimnaziului, care acum purta numele companiei respective. În onoarea colaborării cu școala, bărbatul și femeia le-au promis elevilor cadouri promoționale pe care le puteau revendica devenind fani ai companiei pe rețeaua de socializare folosită cam de un an încoace de toți cei de vârsta Rebeccăi. Rebecca se alăturase și ea bazei de fani și primise prin poștă șampon, balsam și spray de păr, împreună cu un supliment numit ALTIUS! Pentru „deficiențe în interacțiuni, induse de presiune” și „stres situațional”, și ...

și la revedere goodbye pasăre care te-ai izbit în geam goodbye milimetru în plus de gârbo ciao aripioare colorate la care am ținut emergente din răcitura indiferenței pupsi furie în casă de cea mai înaltă puritate furie goodbye noroi al urmelor pe coridorul personal noroi încărcat emoțional goodbye stroboscopie nostalgizat de fortificații armuri și formațiuni de luptă munca agentului epidemic în rândul armatelor capătă coloratură onestă după înduioșarea hedonistă și cheful gigantic orfani între patru pereți cu fețe vopsite negru albul ochilor apare și dispare flutură steaguri purpuriu închis ceva la fel de puternic un transformator proaspăt vopsit alb cu ...

TEATRU TIPUL, apoi TIPA TIPUL se privește în oglindă. Are o mustață à la Hitler. Intră TIPA, îi observă mustața și-ncepe să râdă. Nu se mai oprește din râs. TIPUL e deconcertat, nu știe cum să reacționeze și cum s-o oprească pe TIPĂ din râs. Își lasă brațele a neputință. La un moment dat, TIPA încetează să mai râdă. TIPUL Asta-i părerea ta? TIPA Știi că ești nebun, nu? TIPUL De ce? TIPA Mai și-ntrebi... TIPUL Mă așteptam să-ți placă. TIPA De unde până unde?! TIPUL Nu-ți place? TIPA Ce să-mi placă? Chestia aia de sub nasul tău? TIPUL Da. ...

cele sfinte păsărilor e o chestiune ideologică să privești în gol zile în șir cum plouă de la facerea lumii foarte curând după pe țărmul mării sau pe malul unui fluviu celebru când culorile se amestecă în descreșteri progresive de lumină și păsările îți spun cuvinte neștiute și foșnesc zgomotos ceva ca o mare sărbătoare s-a întâmplat cu noi așteptând inexact un soi de hipnoză Hrănitoarea de păsări și sentimentul că iarna s-a întors vara când primăvara abia adie am ajuns la capătul nopții și nicio clipire de soare doar luna ne rezema ne rotunjeam pe o hârtie de turnesol ...

— O să meargă și doamna Strâmbeanu cu noi, mi-a scris mama un mesaj că ne roagă s-o luăm și pe ea. Am văzut doar acum câteva ore, în aeroport, când am deschis telefonul. — Bine, doar că n-o să mai putem asculta audiobook-urile pe care le-am pregătit. Sper să se abțină măcar pe Cercul mincinoșilor, e aproape imposibil să nu te prindă cartea aia. — Suntem deja în întârziere, o sun să iasă. Doamna Strâmbeanu, puteți ieși în stația de pe partea cealaltă a drumului, da, da, suntem deja la spitalul județean. „…Rănit de moarte, șoimul își simte sfârșitul ...

    Da, îl ura. Dacă ar fi fost prozator și nu un modest poet care-și cunoștea lucid locul, (undeva pe la poziția 123 dintr-un clasament al poeților români contemporani, asemănător celui din tenisul mondial), ar fi putut adăuga: „îl ura cu toate puterile sufletului său”. Asta în timp ce obiectul urii sale, Sandrino, dădea în curtea casei sale ceva de mâncare câinelui mare, blând, alb și flocos, legat inutil cu un lanț gros de o cușcă în paragină. De pe terasa aflată la nivelul acoperișului casei bătrânești, din căruciorul său de invalid, profesorul vedea prin binoclu cum veselul Sandrino ...

Curățăm cartofi. Avem salată, ceapă verde, câteva roșii, toate din grădina noastră de bloc, și puțină telemea. Tot e ceva. Mama face cartofi prăjiți. Și plămâni de porc trași prin făină și prăjiți. Tot e ceva. Plămânul e moale. Dăm de zgârciuri. Mestecăm cu totul și nu scoatem zgîrciurile din gură decât atunci când le-am lasat, mestecându-le, fără urmă de carne de plâmân. Așa spunem râzând. Carne de plămân. Și rădem, râdem, facem haz de necaz. Ne îmbărbătăm spunând alții nici atâta n-au. Mama spune întotdeauna asta. Și cumva prinde. Carnea de plămân e bună. Mai bună decât foamea. Mai ...

Îi numeau Guzgani. O dată la câteva nopți apăreau la frontieră și începeau să mișune orbiți de beznă și de frică. Nikos se obișnuise atât de mult cu colcăiala refugiaților, încât îi clasificase în rândul sunetelor naturii. O specie inferioară foșnetului de vânt. Când primise telefonul de înștiințare în legătură cu noua captură, moțăia în pat, cu ochii mijiți în lumina LCD-ului, urmărind un meci în reluare al lui Panathinaikos, echipa lui de suflet încă din copilărie, când bătea mingea pe străzile din Amerikis, în infinitele veri ateniene, purtând un maiou alb pe care scrisese un nume sacru: Angelos Messaris, ...

autoportret cu saxofon nu îți vorbesc pre limba veacului, pentru că limba veacului e peltică și rea la gust. o să trebuiască să o spun altfel, să sap șanțuri de apărare, să ridic turnuri în jurul a ceea ce am crezut că poate scânci cu glasul fiului meu? cheamă-mă și o să-ți povestesc în amănunt ultimele progrese ale tehnocraților care îmi înlocuiesc sângele și poartă negocieri cu luna plină de deasupra bursei de mărfuri eu când aud un saxofon este brooklyn iar placiditatea de metal iresponsabil a paternității mă lasă lat ca metodele cele mai sofisticate pe care ai ...

Sany s-a trezit cu noaptea-n cap, și-a luat pe el hainele verzi, și-a tras cizmele de gumă în picioare, și-a pus clopul cu pană de fazan pe cap și a luat pușca din cui. Mare nădejde n-avea în ea. Era veche și nefolosită, iar cartușele cine știe dacă s-ar mai fi aprins. Mai multă încredere avea în Fürge, corcitura de câine lup și ciobănesc mioritic pe care îl hrănea de mic și care nu o singură dată își arătase devotamentul. A ieșit în curte, a dezlegat câinele din lanț și a pornit încruntat spre Măgură. Știa bine unde se duceau ...

autorul tastează cu predestinare un cabalist litere spadă trasoare pălăria Saturn cu inele de diamant roșu trece din baia de purificare în caietul cu litere vii un rabin își spală fața de șase ori în manuscrisul despre întunericul din oglinzi a avea sau a fi pe tabla lapis lazuli zece porunci salvează un eremit 1 noiembrie 2019, Authors’ Day sunt o imagine poetică în casa a șaptea a căsătoriei unde nu e nici-o planetă și nici-o efemeridă creierul meu e tot mai mult o inimă și un stomac cu stele pitice cu nervi și nervuri cu dicționare de pahare pline ...

Se ilumina încet în sâmbăta aceea a sfinților Evsignie, Nona și Fabie, ca un tăiș știrb râcâind întunericul din jurul trupurilor noastre se arăta ziua și nevolnică. Clopotele bătură alene și o pieliță de lumină ca o scufie se așternu peste oraș. Strigoii, care or fi fost, dănțuiră pentru ultima oară, răsuflară cu îndoială din lumina lăptoasă și se așternură la drum. Un înger nevăzut ochilor lumii făcu repede ordine în grămada lor împingându-i spre altă noapte și ei, jucăușii, se duseră nepăsători într-acolo. Cei doi, Armeanul Zadic și Ioan, geograf, la școala de la Colția, priviră în urma lor ...

Într-o zi de sâmbătă dimineața, directorul unei instituții publice oarecare, - n-am să-i spun numele din considerație, cât și pentru a evita orice scandal, conducea grăbit o mașină neagră, impunătoare, pe una din principalele artere care traversa de la est la vest orașul. Din cauza restricțiilor datorate pandemiei de virus, străzile erau la acea oră aproape pustii, frumoase și triste. În copacii care străjuiau bulevardul apăruseră cele dintâi semne ale primăverii, dar dimineața era încă răcoroasă. Mașina cu cisternă a firmei de curățenie înainta încet pe marginea drumului, în urma ei venind un bărbat în salopetă care mânuia cu pricepere ...

Personaje: Venerus Pipiri, Narcisa Cocoș Decor: Cabinetul doamnei psiholog Narcisa Cocoș: un birou, o canapea, câteva planșe. * *Narcisa Cocoș, o femeie corpolentă, cu voce groasă și cu părul prins într-un coc în vârful capului, completează o fișă la birou. Se aude muzică de relaxare întreruptă de o bătaie în ușă.   NARCISA (fără să ridice ochii): Da. Poftește. Venerus pătrunde timid în încăpere și rămâne nemișcat, la intrare. Își tot aranjează o șuviță de păr pe frunte. Poartă un costum vechi și o cravată cu Mickey Mouse. NARCISA (fără să îl privească): Ia loc, te rog. VENERUS *(așezându-se timid ...

Nu era nici o epidemie când tata a fost băgat la „izolare”, acum 65 de ani și aproape opt luni. Într-o dimineață, la Medgidia, a fost înhățat de pe stradă. Era inginer chimist și conducea laboratorul de la IMUM, care era la marginea orașului. A fost mai întâi dus la Constanța unde a fost interogat și bătut îndelung, metodic. La Constanța, s-a experimentat pe el, printre primii, o tortură specială: a fost băgat în seiful băncii, unde după câteva ore se termina aerul respirabil. Apoi a ajuns în pușcărie la Brașov. Nu știa nimeni din familie unde e, până n-a ...

Omul între ghilimele Era un om între ghilimele. Altfel spus, corpul său ocupa un spațiu flancat de o parte și de alta de un semn mare, gras și buclat. Bucle jos la stânga, bucle sus la dreapta. Când respira, buclele fâlfâiau sub respirația sa, surprinse că irealul, asupra căruia vegheau, pulsa cu atât de multă viață. Când vorbea, cuvintele sale nu puteau fi legate de vreun loc real, ci păreau să provină din ele însele, precum un organism unicelular reproducându-se prin diviziune intracelulară. Toate erau între ghilimele. Visele sale erau și ele între ghilimele. Erau vise visate de milioane de ...

A venit o dată la mine la o trecere de pietoni, s-a apropiat și m-a privit cu o curiozitate infinită în ochii alungiți, migdalați, de tătar. Nu i-am spus nimic și ne-am revăzut peste o vreme la o petrecere de ziariști, a venit iar la mine și a început să plângă. Îi vedeam ochii înlăcrimați și îi auzeam hohotele dar o clipă i-am surprins și privirea piezișă. Să se asigure că m-a prins. Eram cu Elena, ne-am așezat pe niște trepte, l-am flancat, Elena îl ținea de mână. Ne-a spus că trece printr-o perioadă oribilă, că viața lui n-are nici ...

Luna tace ca și cum toți ar fi pentru totdeauna și ea nicăieri, niciodată. Pare să simtă un fel de atenție, ca lumina, pentru tot. Uite ce peisaje - își spune singură - ce viziuni! Numai cind te vede pe tine tace de tot, numai la tine nu se poate uita cu ochi clari, liniștiți, larg deschiși, fără teamă, fără greșeală. Ochii ei tulburi au răbdat mult, fără bucurie au privit un număr monstruos de parcări și elemenți ruginiți de calorifer. Te-a privit dormind și ar fi făcut dușuri lungi să se simtă îmbrățișată. Băieți fără mamă îi vorbeau noaptea, ...

Casa lui, casa soră-sii, gardul de ulucă și curtea mică, slab luminată de becul de pe stâlpul de la drum și un câine venind din întuneric, mârâind, rânjindu-și colții, lătrându-ne. Pe mine mă latră, de fapt, o corcitură bălțată cu negru și alb, foarte îndârjită, care nu s-ar sfii să mă muște. Mă salvează Aurel, strigând : Bibanu ! Cuminte, Bibanu ! Bibanu  se cumințește, când deja îl vedeam înfigându-și colții în fusta mea, ca să tragă de ea, până m-ar lăsa în chiloți, cum mi s-a întâmplat într-o seară, în drumul spre casă, pe coclaurii centurii Otopenilor. Aici suntem în periferie ...

– Și pentru că s-a făcut noapte, ca urmare a mișcării de rotație a pământului – îl informă Mombasadorul George pe explorator – ți-am pregătit un însoțitor. El te va conduce pe direcția urmată de povestea noastră până se crapă de ziuă. De-acolo, te descurci tu, că doar ești explorator cu diplomă. Acum, dă-mi voie să ți-l preziiiint peeee... Trăgând o draperie de pluș brodată cu leul și unicornul, Mombasadorul dădu la iveală un personaj atletic, îmbrăcat într-un elegant costum bleumarin cu dungulițe albe, cu fața pe jumătate ascunsă de ochelari negri. Personajul făcu un pas energic înainte și continuă ...

Ne-am închis într-o cameră și am schimbat capetele între noi și ne-am legat la ochi cu o batistă neagră. Hai hai în vatra de sînge a străzii în cartierul cu rufe pe acoperișuri prin cimitire după flori în inima doamnei în gaura cheii     în mă-sa de amintire în spîrcul silabelor în tren pe tren sub tren la ora monstruoasă cînd timpul făcea fum în tigaie cînd un orb rătăcea sub pămînt cînd capetele își smulg cu dinții batista neagră. — Am visat – spune capul blond – că mă urcasem în tren și părăsisem orașul N-aveam bilet, n-aveam ...

am luat cina și am vorbit despre realizări ce înseamnă să faci ceva în viață să-ți atingi potențialul să le închizi gura părinților blocați pe traseu poate să scrii o carte bună să adormi fără somnifere să te surprinzi în oglinzile hotelurilor de provincie să-ți sugi burta carnea ta are nevoie să iasă din câmpul gravitației pentru femeia cu fața încă tânără viața înseamnă încălcarea punctuală a regulilor impuse de tată să câștigi toate concursurile să nu fii un nor sterp i-a spus pentru femeia cealaltă viața e compusă din arome la cuptor și mărci închise în cutii scumpe amintirea ...

- Măi Răducane, ce căutăm noi la prăpădenia asta? m-a întrebat tata, după ce ne-am așezat pe gradenele vechi. Am așteptat să-și aprindă o țigară, spre a reface gestul de demult, de pe 23 August, dar mi-am amintit că se împliniseră deja zece ani de când se lăsase de fumat. O făcuse brusc, după ce un medic îl informase că, la două pachete pe zi (după 3-4 pe front), viața are prostul obicei de-a se deteriora și – la un moment dat – de-a se stinge cu totul. Ca țigara. A doua zi după vizita medicului de pe ambulanță, tata ...

23/ SINESTALGII MIȘUNÂND SUBCLAVICULAR) sms dezmețit (anume care definire rămâne când digresiune în vorbele altora uite azi conductele ruginite sub borduri plastic ascund ultimele șervețele umede și negociază caracteristicile stimulilor dincoace de care trebuie să stabilim ce și cum pâinea prăjită nu moare niciodată dar dezvoltarea gusturilor muzicale se oprește la 24 ce zic fluidele corporale despre asta când pornesc briza întunericului și strălucesc ca un graffitti pe peretele unui gang luat drept trup ți-aș mai zice dar am mai fost luat drept reclamă la netflix și de-asta ai de ce să și râzi spune SINESTALGII MIȘUNÂND SUBCLAVICULAR) sms dezmețit ...

Ralu. Talentul ei de tragediană, lacrimile ei izbăvitoare și energia vulcanică. Când eram doar noi doi, obișnuia să mă smulgă de pe oriunde m-aș fi ascuns prin Casa cu Lei și să mergem amândoi în oraș, gătiți de duminică, ea purtând vestigiile anilor de relaxare comunistă, când se găseau blugi și ochelari de soare, așadar purtând niște țoale americane sau germane în orașul unde uniforma era alcătuită din taioare gri și pantaloni de stofă, largi, care acopereau până la vârf pantofi negri, prăfuiți. Ea pășea prin lumea aia înțolită-n blugi, un tricou negru, pe care era sigla cauciucată Panam, cu ...