Proză foarte scurtă

Buza de jos

A urcat în autobusul de nouăsprezece și un sfert, a plătit cincisprezece sau douăzeci de lei (nu știu prețul exact pentru că nu mai folosesc mijloace de transport în comun) și s-a pierdut printre pasageri transpirați cu pălării pe cap și priviri leneșe. La radio se derulau niște șlagăre vechi atât de cunoscute urechilor, că pasagerii nici nu le mai auzeau.
S-a așezat pe unul din singurele locuri libere, lângă un bărbat cu figură de hipiot, plin de mătreață pe umeri și-n barbă. Un cuplu aștepta nehotărât în fața busului, dezbătând dacă vor să urce sau nu. Ezitau să intre pentru că erau deranjați de mai multe aspecte: mirosul abundent de transpirație, aerul închis, cele vreo treizeci și cinci de grade celsius, lipsa aerului condiționat, restricția de viteză pe care șoferul trebuie să o respecte din cauza caniculei, durata călătoriei rezultată din urma argumentului precedent și a controlului vamal obligatoriu în momentul sosirii la destinație.
Orășelele de frontieră nu sunt locuri prea plăcute din cauză că scot la iveală cele mai proaste cutume din ambele țări. Și din această cauză, probabil, am impresia că locuiesc undeva la capătul lumii. Autobusul care se îndreaptă spre acest loc este de regulă plin cu oameni de vârstă mijlocie, acea categorie de persoane pe care le întâlnești numai în locurile supraaglomerate. De parcă existența lor s-ar justifica doar dacă depășește pragul cifrei o sută.
Și-a mutat privirea de la hipiot la geam, însă pentru a descrie priveliștea ar fi avut nevoie de limbajul de foc al asfaltului încins. Din plictiseală, a început să tragă cu ochiul pe bancheta din spate a tuturor mașinilor care îi depășeau. A reușit să observe mai multe cutii de pizza, coji de portocală, flori, cărți decolorate de soare, trei pisici, un golden retriever, lăzi pline cu roșii și o pereche de sandale.
Oarecum în contrast cu atmosfera toridă, cuplul de mai devreme se comporta de parcă ar fi luat cea mai necugetată decizie din viața lor atunci când au hotărât să urce, până la urmă, în bus. Erau ca două boabe de mazăre congelată ce nu aveau să își mai vorbească vreodată. Bărbatul i-a șoptit ceva la ureche și ea a dat din cap fără să spună nimic. Dădea impresia că urmează să plângă, dar și-a mușcat la timp buza de jos.

Sub acoperire

Frontiera era înțesată cu mașini care intrau sau ieșeau pline de entuziasm sau confuze. Chiar înainte de barieră era un semn pe care scria: „Bine ați venit în CURTICI, cel mai vizitat oraș din lume”. Am mici îndoieli în privința asta.
Câțiva indivizi care semănau mai mult cu detectivi decât cu polițiști de frontieră au urcat în autobuz și au cerut actele la control. Au întrebat cuplul ce semăna cu două boabe de mazăre congelată care este naționalitatea lor și aceștia au răspuns în maghiară.
La sfârșitul controlului, busul a tras în autogară și pasagerii au coborât rumeniți ca niște rulouri proaspăt ieșite din cuptor. Vizitatoarea mea s-a îndreptat spre stația de taxi unde șoferii roiau ca muștele în jurul clienților. Încercau să obțină un preț cât mai bun.
- Bună, păpușă, unde vrei să mergi?
Fluierături.
- Hei, frumoaso, ce zici de-o reducere în schimbul unui pupic?
Alte fluierături.
- Senorita! Vino să-ți prezint caii mei putere!
Unul din șoferi a ieșit bâzâind din roiul de muște și s-a apropiat foarte politicos de ea. Părea jenat de fluierăturile colegilor lui și era îmbăcat mult mai prezentabil decât ei, într-un costum elegant.
- Acolo e mașina mea, i-a spus el. Aș fi onorat dacă mi-ați permite să vă conduc.
Era o Solenza destul de simplă și curățică, iar pe deasupra mai avea și un aer extrem de primitor.
- Mulțumesc, a răspuns ea. Mi-ar face plăcere.
Șoferul arăta în regulă, dădea impresia că dorește doar să ajute și nu să obțină un bacșiș gras.
- E cam multă gălăgie pe aici, a zis șoferul după ce a pornit motorul.
- Da, e destul de agitat.
După ce s-au îndepărtat de frontieră și șoferul a dat drumul la aerul condiționat, s-a simțit întru totul relaxată. Tipul îi inspira încredere.
- Locuiți aici? a întrebat el politicos.
- Nu, sunt doar în vizită.
- Ați mai fost vreodată în Curtici?
- Nu, asta e prima oară. Dumneavoastră cu ce vă ocupați? Îmi păreți prea manierat pentru un simplu taximetrist.
- Lucrez sub acoperire pentru guvern. Urmăresc pe ascuns activitățile ilegale de dincolo și dincoace de frontieră.

Martini

- Încotro? a întrebat taximetristul sub acoperire.

- Până la cabinetul primului ministru, dacă se poate, a răspuns ea pe un ton șugubăț.
Șoferul s-a uitat dintr-o dată serios la ea.

- Glumesc! a rectificat ea.

- Nu mă faceți să regret că v-am dezvăluit adevărata mea identitate. Îmi păreți de încredere, iar misiunea mea e strict secretă!
- Glumesc! a subliniat încă o dată. De ce bărbații își trădează cele mai compromițătoare secrete atunci când sunt în compania femeilor? Fiți liniștit, secretul dumneavoastră este în siguranță.
- Pentru că femeile frumoase sunt cea mai mare slăbiciune a noastră. Ne ia gura pe dinainte fără să băgăm de seamă. Doriți să vă duc la o adresă anume sau vă las în centru?
- În primul rând vreau să ne oprim undeva să dau o bere pe gât, a spus ea făcându-și vânt cu un evantai improvizat din degetele de la mâna stângă.
Șoferul sub acoperire s-a uitat cu coada ochiului la ea fără să spună nimic.

- Bineînțeles, am să vă plătesc staționarea. Nu va dura mult. Sunteți invitat să mă însoțiți, chiar dacă nu puteți bea în timpul serviciului. Cu toate că nu acesta e jobul dumneavoastră adevărat, așa că teoretic nu încălcați nimic. Dacă guvernul își permite să apeleze la serviciile dumneavoastră sub acoperire, sunt sigură că n-ar fi deranjat dacă ați conduce cu o bere la bord.
- Nu asta e problema.
- Dar care? Doar am zis că sunt dispusă să vă plătesc staționarea.
- Sunt surprins că o domnișoară atât de frumoasă și stilată este băutoare de bere. Îmi păreți mai degrabă genul care bea martini sau șampanie. Credeam că berea e o băutură vulgară pentru femei.

- Martini pe arșița asta? Doamne, nu!
- Atunci măcar mojito. Are o concentrație scăzută de alcool și este extrem de răcoritoare vara. Femeile o beau în prostie.
- Eu am gusturi simple, domnule. Nimic nu se compară cu o bere rece!
- Sunt întru totul de acord cu dumneavoastră! Cunosc un bar foarte drăguț cu terasă la umbră.
- Perfect! Acolo mergem.
Au intrat împreună în bar și ea a comandat direct două beri, pe prima dând-o pe gât până când barmanul a preparat o cafea scurtă pentru agentul sub acoperire. E posibil să fi stabilit noul record feminin la băut bere.

- Mă simt mult mai bine! a zis ea satisfăcută în timp ce își ștergea cu dosul palmei mustața de spumă.
Taximetristul a sorbit o gură de cafea și s-a strâmbat atunci când fluidul a luat contact cu papilele. Cafeaua a avut același efect asupra lui ca lovitura unui boxer în plină figură:
- Cafeaua asta e așa de tare că ai putea scula morții cu ea! a zis el.
Înainte să termine fraza, ea a golit deja și a doua bere. Șoferul n-a mai văzut niciodată o sticlă atât de goală, în atât de puțin timp. Practic, ea respira bere!
- Dumnezeule, cum reușiți să faceți asta?
- E simplu. Mi-e sete!
- Doriți să mai comand una?
- Ar fi minunat!
Până la urmă a băut patru beri înainte ca el să apuce să-și termine cafeaua. În ciuda acestui record, în respirația ei nu se simțea nici un iz de bere. S-a ridicat de la masă la fel de lucidă ca-n momentul în care au intrat în bar. L-a anunțat că e gata de plecare și nici măcar n-a avut nevoie să treacă pe la toaletă. Oare unde s-or fi revărsat toate berile alea?

(din volumul Literatura, Tracus Arte, 2015)

Andrei MOCUȚA

Doctor în Filologie, poet, prozator, Andrei (n. 1985) s-a remarcat în special prin volumele de proză, între care amintim Povestiri din adânci tinerețe (2006), Porcilator (2009), Sercan (2012). A publicat, de asemenea, versuri, eseu, monografii, traduceri. Premiul pentru Proză al USR (Filiala Arad) - în 2007, 2011, 2013. „Premiul publicului” la Turnirul de poezie al USR de la Balcic în 2015. Afilieri: USR, PEN

Orașe, fișiere secrete, vrăjitorii

NOUA LITERATURĂ

Proza Alexandrei NICULESCU se apleacă asupra misterelor cotidiene, autoarea povestind cu discreție despre legăturile nevăzute, adeseori de iubire, dintre personaje confuze, derutate de absurdul jocului, prinse în imaginarul unui vast cartier de blocuri. Empatică, dovedind înclinație certă spre proza de atmosferă, Alexandra scrie cu naturalețe și talent. Nimic nu sună strident ori artificial în proza ei.

Doina RUȘTI

CARTEA SĂPTĂMÂNII

Iconografia vrăjitoriei în arta religioasă românească. Eseu de antropologie vizuală, Ed. Școala Ardeleană

de Ioan Pop Curșeu și Ștefania Pop-Curșeu

Recomandată de Cristina BOGDAN

Cătălin D Constantin: Piețe din Transilvania

Un proiect ICR Brussels

CĂRȚI

Juan Bonilla (Jerez de la Frontera, Cádiz, 1966) – Totalidad sexual del cosmos

Bonilla tocmai a obținut Premio Nacional de Narrativa cu acest volum, pentru proza lui puternică și transparentă, a motivat juriul. Scriitorul s-a inspirat din viața pictoriței și poetei mexicane Nahui Olin, după o rețetă similară folosită pentru romanul Prohibido entrar sin pantalones (Interzisă intrarea fără pantaloni) - volum despre poetul rus Maiakovski, ce i-a adus Premiul Mario Vargas Llosa. Bonilla spune că e un autor local și vrea să fie poet al orașului lui, dar înainte, trebuia să vadă puțin lumea, și de asta a scris despre Rusia și despre Mexic. A fost atras de personalitatea lui Nahui Olin la o expoziție și a început să investigheze. I s-a părut și mai fascinant personajul lui Zurián, un specialist în artă, care lucra în muzeu și s-a îndrăgostit de fotografia femeii cu ochii verzi. De fapt, protagonista romanului este chiar investigația, spune Bonilla, văzută ca o aventură aproape erotică.

Alexandra NICULESCU

[LITERA]

aș face dragoste cu sânii ei

ca doi porumbei decapitați
cu mușcături canibale ne țineam de mână & așteptam

ca inima ei să-mi împingă sângele invers, totul

a devenit o nebunie, am trecut unul prin altul încet,

încet, ca două baloane de săpun, fix o săptămână
până ne-am spart, undeva pe dealul mitropoliei

Leonard ANCUȚA

ART

Ed. Cartea Românească

Hoffman

ÎN CURÂND

Tracus Arte

FOTO-POEME DE BIANCA ZBARCEA

The Valley Nis

      by Edgar Allan Poe

Now the unhappy shall confess

Nothing there is motionless:

Helen, like thy human eye

There th’ uneasy violets lie –

There the reedy grass doth wave

Over the old forgotten grave –

În nr.-ul acesta semnează

Leonard ANCUȚA

ȘCOLI

BookLand renovează școli din mediul rural

Bani negri (pentru zile albe). Un serial HBO, semnat de Daniel Sandu.

În fiecare an apar șapte mii de filme în lume, dar cel pe care îl faci tu trebuie să aibă ceva inedit. (Daniel Sandu)

Ioan CRISTESCU, despre Alice Voinescu, la Cultura in direct, MNLR

Anul BEETHOVEN

Copyright © optmotive.ro