Suspans și răsturnări de situație

De mult timp voiam să încep așa un articol despre un roman crime plin cu răufăcători hidoși și cruzi:

„Ne naștem răi de la natură, sau devenim așa pe parcurs? Se dereglează cumva vreo rămurică din ADN-ul nostru la un moment dat, când suntem în burtică, sau moștenim vreo genă îndepărtată, de la vreun strămoș psihopat, cu mare poftă de sânge vărsat și fără pic de empatie? Sau educația primită, condițiile în care creștem, vreo traumă în copilărie, vreo căzătură din pat când am fost mici, bullying-ul, bătăile, certurile, conflictele de-un fel sau altul, schimbă ceva în noi și ne determină să facem fapte abominabile când suntem mici, iar la maturitate o luăm razna cu totul? Unii dintre noi, evident, deși, din păcate, nu chiar puțini.”

Iar romanul de față este o ilustrare perfectă a ideilor de mai sus. Eu cred că psihopații acestei lumi ajung așa în urma unui cumul de factori. Cu psihopați avem de-a face și în acest excelent volum crime pe care am ajuns să-l citesc la recomandarea extrem de călduroasă a unui prieten care s-a declarat foarte încântat de poveste.

Și bine am făcut. E excelent, vorba lui. O atmosferă încordată și-o tensiune extraordinară se țes de-a lungul orelor într-un refugiu din vârf de munte de la marginea unei șosele înzăpezite din statul american Colorado, unde cinci adulți ajung să-și sară la jugulare în urma unei descoperiri macabre făcute de unul dintre ei.

Darby Thorne, o tânără studentă, care s-a văzut nevoită să plece pe o vreme cruntă înapoi acasă, după ce-a aflat că mama ei are cancer pancreatic în stadiu terminal, trebuie să tragă în acest refugiu (un soi de adăpost/restaurant cu aproape de toate), după ce mașinuța ei cedează, fiind neadecvat echipată pentru o călătorie pe timp de iarnă, cu zăpada de-un metru, la minus 15 grade. Aici dă peste alți patru refugiați din calea viscolului, un cuplu în vârstă care de fapt nu e cuplu, un tip șarmant, dar guraliv și cam naiv, în aparență, plus un individ tânăr și respingător, cu aspect de rozătoare, pe care-l suspectezi că are gânduri rele încă de la prima privire.

Lucru care lui Darby i se confirmă atunci când, în încercarea de-a prinde un pic de semnal pe telefonul rămas fără baterie (normal, în altfel de situații, doar nu se cade să pleci la drum prin viscol cu bateria sută la sută încărcată), se aventurează în vremea câinoasă de afară și, fără a prinde măcar vreo liniuță de semnal, o trage ața să treacă prin dreptul mașinilor parcate în fața clădirii unde s-au adăpostit cu toții și, chiar când ajunge în dreptul geamurilor din spate al unei dube, vede o mânuță de copil agitându-se prin fața geamului exact ca în filmele acelea de groază cu psihopați care răpesc tinere atrăgătoare de pe stradă și le închid în cuști pentru a-și face mendrele cu ele în adăposturi pline de mucegai și umezeală, departe de razele soarelui și de ochii vreunui curios, cum e și Darby.

Tensiunea se acumulează treptat, atmosfera devine din ce în ce mai încordată și parcă nimeni nu e ceea ce pare a fi în acest excelent roman de suspans care are exact lungimea necesară ca să nu plictisească și să te facă, până la urmă, să dai pagina până mai încolo sau chiar până la urmă, ca să afli naibii mai repede cine e criminalul și dacă mai scapă cineva cu viață din această încrengătură sângeroasă.

Unii aseamănă scriitura tânărului Taylor Adams cu cea a lui Stephen King. Corect. Se aseamănă, minus vreo patru sute de pagini, pe care maestrul le-ar fi folosit ca să ne prezinte și viețile unei suite de personaje pentru a căror soartă ne-ar fi bubuit inima de emoție până la final. Taylor Adams o ia însă pe scurtătură și bine face (prezintă viețile personajelor, dar foarte pe scurt, și izbutește chiar, într-o oarecare măsură, să ne ofere și indicii cu privire la factorii care au determinat transformarea unora în creaturile din momentul în care se desfășoară acțiunea poveștii). Are și el artificiile lui de-a prelungi suspansul, de a te ține în priză, captivat total, însă nu o lungește cât să înceapă să te exaspereze.

Este de fapt exact genul de carte pe care o poți citi într-o singură zi în care ai câteva ore la dispoziție ca să te lași acaparat de o poveste care să te mențină în suspans de la prima până la ultima pagină. Revelațiile care se adună cam la fiecare 70-80-100 de pagini contribuie și ele din plin la întreținerea acestei atmosfere lugubre, tensionate, de-a dreptul terifiante de la un moment dat încolo, fără însă a știrbi din credibilitatea poveștii. Recomandată!

Taylor Adams ― Fără scăpare (No exit, 2018), Editura Paladin, 2020, Colecția Paladin Crime Masters, trad. Roxana Brînceanu

Liviu SZÖKE

Traducător, cronicar de carte, influencer.

Orașe, fișiere secrete, vrăjitorii

NOUA LITERATURĂ

Proza Alexandrei NICULESCU se apleacă asupra misterelor cotidiene, autoarea povestind cu discreție despre legăturile nevăzute, adeseori de iubire, dintre personaje confuze, derutate de absurdul jocului, prinse în imaginarul unui vast cartier de blocuri. Empatică, dovedind înclinație certă spre proza de atmosferă, Alexandra scrie cu naturalețe și talent. Nimic nu sună strident ori artificial în proza ei.

Doina RUȘTI

CARTEA SĂPTĂMÂNII

Iconografia vrăjitoriei în arta religioasă românească. Eseu de antropologie vizuală, Ed. Școala Ardeleană

de Ioan Pop Curșeu și Ștefania Pop-Curșeu

Recomandată de Cristina BOGDAN

Cătălin D Constantin: Piețe din Transilvania

Un proiect ICR Brussels

CĂRȚI

Juan Bonilla (Jerez de la Frontera, Cádiz, 1966) – Totalidad sexual del cosmos

Bonilla tocmai a obținut Premio Nacional de Narrativa cu acest volum, pentru proza lui puternică și transparentă, a motivat juriul. Scriitorul s-a inspirat din viața pictoriței și poetei mexicane Nahui Olin, după o rețetă similară folosită pentru romanul Prohibido entrar sin pantalones (Interzisă intrarea fără pantaloni) - volum despre poetul rus Maiakovski, ce i-a adus Premiul Mario Vargas Llosa. Bonilla spune că e un autor local și vrea să fie poet al orașului lui, dar înainte, trebuia să vadă puțin lumea, și de asta a scris despre Rusia și despre Mexic. A fost atras de personalitatea lui Nahui Olin la o expoziție și a început să investigheze. I s-a părut și mai fascinant personajul lui Zurián, un specialist în artă, care lucra în muzeu și s-a îndrăgostit de fotografia femeii cu ochii verzi. De fapt, protagonista romanului este chiar investigația, spune Bonilla, văzută ca o aventură aproape erotică.

Alexandra NICULESCU

[LITERA]

aș face dragoste cu sânii ei

ca doi porumbei decapitați
cu mușcături canibale ne țineam de mână & așteptam

ca inima ei să-mi împingă sângele invers, totul

a devenit o nebunie, am trecut unul prin altul încet,

încet, ca două baloane de săpun, fix o săptămână
până ne-am spart, undeva pe dealul mitropoliei

Leonard ANCUȚA

ART

Ed. Cartea Românească

Hoffman

ÎN CURÂND

Tracus Arte

FOTO-POEME DE BIANCA ZBARCEA

The Valley Nis

      by Edgar Allan Poe

Now the unhappy shall confess

Nothing there is motionless:

Helen, like thy human eye

There th’ uneasy violets lie –

There the reedy grass doth wave

Over the old forgotten grave –

În nr.-ul acesta semnează

Leonard ANCUȚA

ȘCOLI

BookLand renovează școli din mediul rural

Bani negri (pentru zile albe). Un serial HBO, semnat de Daniel Sandu.

În fiecare an apar șapte mii de filme în lume, dar cel pe care îl faci tu trebuie să aibă ceva inedit. (Daniel Sandu)

Ioan CRISTESCU, despre Alice Voinescu, la Cultura in direct, MNLR

Anul BEETHOVEN

Copyright © optmotive.ro