Răscumpărarea

În anul 1884, Metsovo era un târgușor de munte din nordul Greciei, locuit de aromâni, care îi spuneau Aminciu. Orășelul înfloritor, locuit de negustori bogați și de păstori angajați de stăpânii unor turme mari de oi, numiți celnici, ținea de prefectura Ioanninei. A dat naștere unora dintre cei mai importanți filantropi, printre care Yorghi Averoff, om de afaceri, fondator a numeroase școli în Grecia și Egipt, inclusiv a Conservatorului și a Universității Tehnice din Atena. Fratele lui, negustorul Culaki Averoff, era un negustor bogat.

În perioada respectivă, oameni din toată Grecia continentală veneau acolo, în căutarea unui loc de muncă. Erau bine primiți, însă nu se puteau considera de aceeași teapă cu negustorii bogați. De exemplu, era interzis păstorilor și celor veniți la muncă să meargă pe tăpșanul din fața bisericii, unde se adunau notabilitățile târgului, la vorbă.

Doi tineri păstori au ignorat interdicția. Culaki Averoff le-a atras atenția. Unul îi răspunse obraznic. Culaki, jignit și furios că un mojic îndrăznea să se ia în gură cu el, îi dădu două palme. Omul jură să se răzbune.

Thymios Gakis era un haiduc grec, vestit, în ultimele decenii ale secolului al XIX-lea, în munții Tzoumerka și Agrafa. Spre deosebire de armatoli, acesta nu jefuia numai turci, ci și negustori bogați, greci sau aromâni. Împărțea prada cu săracii din unele sate, care îl anunțau despre poterele pornite pe urma lui, sau despre convoaie cu mărfuri așteptate.

Se născuse în jurul anului 1855, în satul Mesunda, lângă Arta. Numele său real era Vassilis Adamos. Aparținea neamului sărăcăcenilor, oieri nomazi, în prezent asimilați cu grecii sau cu aromânii. Parțial, portul și tradițiile erau aceleași cu cele aromâne. Cele două populații erau vag înrudite, însă limba vorbită de sărăcăceni era, la vremea aceea, un dialect regional, arhaic, al limbii grecești.

Păstorul ajunsese, cu turmele, prin munții în care hălăduia haiducul, cu cei doisprezece membri ai cetei. Îl cunoștea. Acum plecă să îl caute. Îi spuse când urma să plece fata lui Culaki Averoff, Evdokia, zisă Duko, la Trikala. Haiducului i-a surâs ideea s-o răpească.

Atacul a avut loc la sfârșitul lunii iulie 1884. Pe haiduci i-au interesat, în primul rând, Duko și verișoara ei, Lenuși. Le-au luat pe cai, ascunzându-le în pădurea deasă de la Valea Caldă, unde aveau haiducii unul dintre sălașuri. Ceilalți din ceată au căutat ce era valoros, trimițând, printr-un slujitor eliberat, vorbă că așteaptă răscumpărare greutatea în aur a lui Duko (84 de ocale) și greutatea în argint a Lenușei, iar orice înșelătorie sau încercare de ambuscadă va fi plătită cu viața prizonierelor.

Evenimentul a șocat comunitatea locală din nordul Greciei. În cinstea Evdokiei a fost compus un cântec pe ritm de dans popular, care a circulat, din zona Metsovo în zona Trikala, pe urmă în tot nordul Greciei. Fiind vorba de o femeie din protipendadă, cu rude importante în comunitate, nu i-a fost pronunțat numele, de teama represaliilor familiei. Cântecul, deși face aluzie la aventura cu pricina, o numește pe prizonieră Vassilarhondisa, adică doamna noastră Vassilo, sau, și mai probabil, nobilă doamnă (arhondissa) de neam împărătesc (vassilo).

Cântecul nu menționează că haiducii ar fi maltratat-o pe prizonieră în vreun fel, ci descrie doar modul auster în care tâlharii trăiau în munți, neobișnuit pentru o nobilă doamnă, mod de viață pe care a trebuit să-l suporte și Duko în cele câteva zile de captivitate. Era normal să li se ceară femeilor să pregătească masa și cafelele, dacă tot erau acolo. Conform declarațiilor celor două, nu s-a întâmplat nimic altceva.

Negustorul, pentru a strânge răscumpărarea cerută de haiduci în vederea eliberării fiicei și a nepoatei, a trimis un om de încredere la Iannina, Karditsa și Trikala, unde avea moșii mari. Când banii au fost predați tâlharilor, Evdokia Averoff-Geanopol și Eleni Carayanni s-au întors la familiile lor.

După aventura aceasta, Duko Averoff-Geanopol s-a mutat, cu soțul ei, Steriu Geanopol, om de afaceri, la Atena. Locuia într-o vilă cu două etaje din Piața Vathi. Cei care știau cântecul „Vassilarchondissa" și i-l cântau sub ferestre, în Atena, la diferite zile de sărbătoare, erau primiți călduros. Duko ieșea la balcon și le oferea bani sau dulciuri.

Duko nu a avut copii. Ca toți din familia ei, a fost un mare filantrop: averea din Iannina și-a lăsat-o moștenire spitalului, azilului și școlii Georgios Stavros. Averea din Atena a lăsat-o spitalului Buna Vestire și clinicii de oftalmologie, iar cea din Metsovo face parte din fundația Averofio.

Conform legendei, acesta a fost cea mai importantă lovitură a lui Gakis. După ce a împărțit prada, și-a luat partea și s-a întors în ținuturile otomane, deghizat în turcoaică, cu văl. A ajuns în zona Smirnei, unde a cumpărat pământ și s-a stabilit definitiv acolo.

În realitate, Thymios Gakis a haiducit încă aproape zece ani. În 1893 a fost arestat și judecat la Iannina. Tâlharii erau condamnați la moarte, însă Evdokia Averoff-Geanopol, citată ca martor, l-a salvat, jurând că a fost tratată, în timpul captivității, „cu curtoazie și bunătate și Thymios Gakis i-a protejat integritatea și onoarea de orice intruziune.” A fost condamnat la închisoare pe viață, însă a fost grațiat, în 1908, după 14 ani de temniță.

Abia după eliberarea din închisoare, s-a stabilit în satul Papasli din zona Smirnei, unde a cumpărat pământ și s-a căsătorit cu fiica primarului grec al zonei, Panayotis Klaras. În timpul celor două războaie balcanice a format, pe cheltuiala sa, o ceată de luptători, sprijinind armata greacă.

Unii spun că Thymios Gakis a fost rănit în luptă, la 17 iulie 1919, și a murit câteva zile mai târziu, într-un spital militar. Alții povestesc că, după catastrofa din Asia Mică din 1922, pierdută definitiv de Grecia, el s-a întors în locurile natale și a murit, foarte sărac, în Trikala. Gloria haiducilor este efemeră...

Marina COSTA

Scrie poezie și proză scurtă, dar s-a făcut cunoscută mai ales prin monografii istorice și romane de aventuri, între care amintim Pribegii mărilor (2016), Echipajul (2018), Soarta mercenarului și alte destine (2019) etc. Premii: Premiul I, la Concursul Național de proză scurtă "Nicolae Velea" (2018), Premiul special "Fănuș Neagu" (2019).

Orașe, fișiere secrete, vrăjitorii

NOUA LITERATURĂ

Proza Alexandrei NICULESCU se apleacă asupra misterelor cotidiene, autoarea povestind cu discreție despre legăturile nevăzute, adeseori de iubire, dintre personaje confuze, derutate de absurdul jocului, prinse în imaginarul unui vast cartier de blocuri. Empatică, dovedind înclinație certă spre proza de atmosferă, Alexandra scrie cu naturalețe și talent. Nimic nu sună strident ori artificial în proza ei.

Doina RUȘTI

CARTEA SĂPTĂMÂNII

Iconografia vrăjitoriei în arta religioasă românească. Eseu de antropologie vizuală, Ed. Școala Ardeleană

de Ioan Pop Curșeu și Ștefania Pop-Curșeu

Recomandată de Cristina BOGDAN

Cătălin D Constantin: Piețe din Transilvania

Un proiect ICR Brussels

CĂRȚI

Juan Bonilla (Jerez de la Frontera, Cádiz, 1966) – Totalidad sexual del cosmos

Bonilla tocmai a obținut Premio Nacional de Narrativa cu acest volum, pentru proza lui puternică și transparentă, a motivat juriul. Scriitorul s-a inspirat din viața pictoriței și poetei mexicane Nahui Olin, după o rețetă similară folosită pentru romanul Prohibido entrar sin pantalones (Interzisă intrarea fără pantaloni) - volum despre poetul rus Maiakovski, ce i-a adus Premiul Mario Vargas Llosa. Bonilla spune că e un autor local și vrea să fie poet al orașului lui, dar înainte, trebuia să vadă puțin lumea, și de asta a scris despre Rusia și despre Mexic. A fost atras de personalitatea lui Nahui Olin la o expoziție și a început să investigheze. I s-a părut și mai fascinant personajul lui Zurián, un specialist în artă, care lucra în muzeu și s-a îndrăgostit de fotografia femeii cu ochii verzi. De fapt, protagonista romanului este chiar investigația, spune Bonilla, văzută ca o aventură aproape erotică.

Alexandra NICULESCU

[LITERA]

aș face dragoste cu sânii ei

ca doi porumbei decapitați
cu mușcături canibale ne țineam de mână & așteptam

ca inima ei să-mi împingă sângele invers, totul

a devenit o nebunie, am trecut unul prin altul încet,

încet, ca două baloane de săpun, fix o săptămână
până ne-am spart, undeva pe dealul mitropoliei

Leonard ANCUȚA

ART

Ed. Cartea Românească

Hoffman

ÎN CURÂND

Tracus Arte

FOTO-POEME DE BIANCA ZBARCEA

The Valley Nis

      by Edgar Allan Poe

Now the unhappy shall confess

Nothing there is motionless:

Helen, like thy human eye

There th’ uneasy violets lie –

There the reedy grass doth wave

Over the old forgotten grave –

În nr.-ul acesta semnează

Leonard ANCUȚA

ȘCOLI

BookLand renovează școli din mediul rural

Bani negri (pentru zile albe). Un serial HBO, semnat de Daniel Sandu.

În fiecare an apar șapte mii de filme în lume, dar cel pe care îl faci tu trebuie să aibă ceva inedit. (Daniel Sandu)

Ioan CRISTESCU, despre Alice Voinescu, la Cultura in direct, MNLR

Anul BEETHOVEN

Copyright © optmotive.ro