paula și celălalt poem

paula

pe paula am cunoscut-o când făceam chetă la romană

cu lipsurile umflate odată cu lipsa tatei
n-aveam bani de mâncare de țigări & băutură
dar era distracție, întâlneai tot felul de oameni situații
îmi doream să învăț singur să trăiesc fără el

să mă descopăr să capăt încredere în mine să reușesc

în viață să mă fac util societății să fiu chiar mai bun

decât cei care se opreau

ne întindeau câteva monede chiar dacă ne blamau
tot participau puțin la bunăstarea noastră, unii
ne trimiteau la muncă, ne făceau golani, nu ne păsa

le spuneam că suntem studenți, nu ne ajung banii

pentru mâncare pentru regia de cămin sau de xerox

pentru cursuri, bieți studenți de provincie

veniți în capitală să ne măsurăm cu universul

ne duceam la facultate doar când era grav în rest chetă

& alcool & diavolul era mulțumit de noi
destul de rar mai băgam un iaurt cu corn la lacto-bar

altfel luam votcă motorola sau scandic la litru
ne învârteam printre tarabele cu casete. ne conectam

la învălmășeala aia, oameni grăbiți loviți de probleme
mizam pe tinerețea noastră & pe faptul că eram frumoși,

simpatici, aveam întotdeauna texte beton, impresionabile

sau amuzante, în funcție de cui ceream, la gagici

spuneam că e ziua iubitei & n-avem

bani de cadou, sau spuneam că vrem un leu doi pentru un

rom românesc, la gospodine că ne e foame sau că trebuie

să scoatem cursurile de la xerox, la domnii îmbrăcați

bine le spuneam că e nevoie de bani pentru discotecă.
ne consideram frumoșii nebuni ai pieței romane,

întreg universul trebuia să ne iubească & ne iubea

pentru că în fiecare zi petreceam ca niște nababi

la grădiniță sau la mbl, zis & mai bine lasă, în cișmigiu

inimile noastre zvântau spre cer & cerul se proptea

în ochii noștri, ni-i albăstrea de atâta iubire & albastrul

poate se mai vede și azi, la unii cu sângele ca voronețul

clocoteam vulcanic, nu ne simțeam vinovați cu nimic,
ne născusem să fim iertați pentru păcatul de a fi chetari.
trăiam lumea se învîrtea în jurul nostru ca pământul
în jurul axei sale, noi reglam mecanismul vinovăției,

îi făceam pe oameni

să se simtă mai bine & folositori, ăsta era scopul nostru,

într-o zi am întâlnit-o pe paula, mi-a dat niște bani,

era înaltă & slabă, cu țâțe mari, purta blugi rupți, tricou

cu zeppelin & bascheți ca fața nevăzută a lunii,

m-a întrebat dacă știu un telefon care funcționează,

i-am arătat unul care mergea fără fise, că se blocase
i-am zis că dacă îi mai rămân monede să mă caute

la metrou, poate mai stăm de vorbă, a venit 

apoi am plecat înspre căminul 6 martie, lângă drept

pe terenul de baschet cu o votcă în mână am privit luna

plină din seara aia, mare cât un soare al nopții.

ne mângâia cu razele albe ca opiul & dragostea
curgea în venele mele, îi spuneam că nu vreau

să fac dragoste cu ea, vreau să fac dragoste cu frumusețea

ei învelită în pudra de cocaină a lunii

care-i strălucește pe chip & m-aș droga cu ea

aș dezbrăca-o de frumusețe & i-aș dezvirgina

sufletul

albastru ca ochii, aș face dragoste cu sânii ei

ca doi porumbei decapitați
cu mușcături canibale ne țineam de mână & așteptam

ca inima ei să-mi împingă sângele invers, totul

a devenit o nebunie, am trecut unul prin altul încet,

încet, ca două baloane de săpun, fix o săptămână
până ne-am spart, undeva pe dealul mitropoliei,

mi-a întins un poem notat pe o bucată de hârtie,

un frumos poem de dragoste & m-am gândit

că numai un adevărat poet poate iubi un chetar,

lihnit de foame, plin de vicii, alcoolic & nepăsător,

ea trebuia să fie cel mai mare poet între toți poeții

între cei care pretindeau că iubesc și-mi dădeau bani,
asta a fost acum 20 de an, azi

am văzut-o în metrou, îmbătrânită cu riduri pe față,

citind un tabloid, probabil de plictiseală,

era îmbrăcată bine, cu haine de firmă, scumpe

avea un mobil poate mai deștept ca mine

care mereu poate fi schimbat cu unul mai bun

eu nu m-am schimbat foarte mult sunt la fel ca atunci,

tot fără bani în buzunar, fac tot un fel de chetă,

adică am publicat câteva volume de poezie &

mă las invitat la masă de fete dornice să cunoască poeți

mă întreb oare cât de tare s-a schimbat poezia lumii,

cât de tare s-a schimbat paula, care m-a privit

& nu m-a recunoscut,

cât de mult mai contează vorbele de dragoste

scrise pe o foaie de hârtie odată când lumea își desfăcea

picioarele își despletea părul & visam artă incendiară
suntem cu toții păpuși de cârpă cu ochii descusuți

pe care pudra de cocaină a lunii lasă riduri adânci,

poezia la fel.

divine moments of truth

v-aș putea povesti toată viața
în ansamblu ea se reduce la întâmplarea aceea 

din vara lui 95 când am apărut în ziare &

la televiziune & lumea nu a văzut
că în spatele adevărului regizat de presă

e un alt adevăr mai tragic, că micile minciuni

nevinovate nu fac rău, dar nu despre asta e vorba
nimănui nu-i pasă de adevăr iar adevărul
își roade unghiile în conștiința celor care au puterea
de a crede în el și a-l accepta cu tot cu durere

e un pattern care se aplică

multor evenimente care au dat

clasă show-urilor de survivers bear grills & co

erau sugaci la clasa noastră & miriapodul

amintirilor noastre mânca numai creier viu

eram imponderabili nici o lacrimă nu ne trăgea în jos

dolphi își tatuase una pe obraz ca să nu se sperie

de-atâta fericire în ziua aia

plec să mă întâlnesc cu chetarii din romană
n-am țigări nici de băut & două zile de foame

mi-au luat-o înainte așadar

zi toridă de vară în care nimic nu se întâmplă
totul lâncezește totul putrezește în soare

aerul fierbinte ca sperma ne siluește creierii
mințile noastre sunt luate cu japca de arșiță
viermuiala de pe străzi a dispărut & orașul

îți pare numai oase pe care ici-colo se mai vede

un rătăcit care se târăște încet prin agonie

nu se grăbește nimeni se moare încet în iulie
gândurile oamenilor sunt topite de căldură &
cerul curat ca o cămașă de forță

spălată în clor pare un spațiu de aterizare suficient

de mare pentru visele mele

mă întâlnesc cu dolphy pentru o clipă mă văd

în lacrima lui & știu că indiferent ce se va întâmpla

viața încape într-o lacrimă de tuș negru
nu avem țigări dar avem cuvinte

le umezim frumos cu limba le rotim în cerul
gurii & le aruncăm oamenilor gesturi

care te fac să te simți mai viu

mai viu & cu scop
știm că fiecare trecător prin viața noastră e important

îi facem să înțeleagă că ajutorul unui seamăn te face
brusc important și liber
ei ne dau monede sau hârtii de parcă și-ar plăti cauțiunea
în fața anonimatului
ei plătesc ca să afle că sunt fericiți
ei ne dau bani ca să afle că sunt buni la inimă
ei ne dau bani ca să citească scris mare pe sufletul lor mic
azi nu sunt un nimic

fumăm țigări cerute de la două gagici bune
care au în cap telenovele & bărbați macho
știm că în sinea lor ele râd de noi & ne cred

niște distruși pierduți
noi suflăm cu putere fumul în urma lor
& zâmbim gândindu-ne că cerul e atât de albastru
& asfaltul atât de gri
& iarba din rond atât de verde
& viața noastră e acest gri între albastru & verde

ziua alunecă mai departe din nimic în nimic
nimic nu se întâmplă de parcă timpul s-a așezat în cur

lângă noi să fumeze o țigară & să se plângă că-i obosit

vine unu de la o televiziune ne îmbârligă
că ne dă bani de băutură & țigări ca să facem panaramă
să protestăm să scandalizăm orice că nu sunt subiecte

de știri telejurnalele-s goale
noi știm că că-s goale oricum pentru că nimic nu e 

cu adevărat important când nu sunt războaie
nici dragostea nu are măreție

fără accidente & morți

ne-ar pica bine niște bani îl privesc pe dolphy
lacrima îi tremură pe obraz
de parcă ar spune da
hai s-o facem hai să-l ardem pe fraier de bani
hai să ne urcăm pe blocul cu coloane să amenințăm
cu trupurile noastre plictiseala orașului

banii înainte plus o sticlă de vodcă una de fanta &

un pachet de marlboro

circul se plătește

suntem în câteva minute deasupra tuturor
suntem mai aproape de cerul albastru
asfaltul gri a rămas sub picioarele oamenilor de rând
asfaltul gri e conștiința oamenilor de rând
cei care își vor duce mâna la gură când vor privi
știrile de la ora 5
vor vedea doi bărbați tineri agitîndu-se pe o clădire
se vor întreba dacă ne aruncăm sau nu
se vor întreba ce gândim & nu vor ști
că de fapt pe noi ne doare în pulă
& de viețile lor de căcat & de televiziunile lor futute
& de sentimentele lor belite
& de viețile noastre belite

bem vodcă rusească fumăm țigări americane &
avem cel mai românesc sentiment al ființei
durerea în pulă
ei sunt atât de mici acolo jos s-au strâns destul de mulți

stau cu privirile ațintite spre noi
probabil se întreabă ce facem ori protestăm ori sărim
moartea plutește în aer ca un parfum de femeie frumoasă
după care întorci capul & simți că ți se scoală
& te iei după ea ca s-o fuți
numește asta viață sau întreabă-te
ce altceva mai poți numi viață
dacă nu ți se scoală & trebuie
altfel dai limbi

ei sunt atât de jos nu ne pot vedea bine isteria lor
nu poate urca până sus noi urlăm fericiți

dansăm pe marginea clădirii dansul vieții
sus aproape de cerul atât de albastru ne atinge aripa

unui sentiment de nepăsare

în fața noastră libertatea la o distanță de un pas
în spatele nostru o reclamă la marlboro
ne hotărâm să ne pișăm pe reclamă
suntem de două ori mai liberi acum
ne scuturăm pulile creierii inimile e senzația aia
că se zguduie lumea
& în cur pe marginea blocului
ne bălăngănim picioarele în gol
sufletele noastre se înalță aerostate
spre infinit dolphy rulează un joint absolut
de parcă ar cuprinde în foiță timpul

împărțit la spațiu & rezultatul ar fi aici acum

aici acum e momentul în care ținem universul

& toți dumnezeii între buze

o bucurie gâlgâie în noi parcă de undeva din adâncuri

refulează cu adevărat căldura aia ferice

ca într-un câine bolnav când îi învelești capul

în pungă & strângi & pe moment realizezi că ești

o bestie o bestie unică

pe care moartea nu-și poate lua licența

bucuria aceea care face ochii să pocnească

în lacrimi & jeturi de abur

aruncă în aer gurile de canal

vedem caralii întreptîndu-se spre intrarea în bloc
e timpul să ne luăm rămas bun de la viață

să ne amestecăm între muritori avem noroc

dobitocii ăia de gabori s-au înghesuit pe-o intrare

noi coborâm pe alta, încă nu știm

cât de tare ne-a schimbat ascensiunea, încă nu știm

ce să facem cu libertatea găsită pe marginea unui bloc

din romană, libertatea profundă când reușești
chiar & pentru o secundă să ieși

din viața ta să vezi ce e dincolo de tine, să simți cerul

cum îți intră în plămâni îți face sângele albastru

să vezi orizonturile să afli pentru prima dată
că trăiești iar
în restul timpului trăiești greșit

în seara aia ne-am îmbătat cu stelele
& cu două studente la litere sau limbi străine
pe un teren de sport lângă drept

am lăsat luna să ne pudreze nasurile & ne-am măsurat

visele cu visele universului am trăit ultimele clipe

ale gravitației & nimic nu ne obstrucționa contemplarea

golului în care planeta cu locuitorii ei cădea fără

oprire

am făcut pace cu dumnezeu & cu noi înșine &

am adormit cuprinși de o beatitudine fără limite

într-o cameră de cămin în care lucrarea gândacilor
era desăvârșită asemenea crăpăturilor din pereți
în delirul nopții atingerile noastre suave spontane sincere

treceau prin membrana ce separă lumea aceasta

de fericire

dimineața dolphy s-a dus după câteva beri
când s-a întors avea în plus câteva ziare

le-am răsfoit imediat curioși să vedem în ce fel
a fost imortalizat gestul nostru degetul care a dat istoriei
la bot să-i schimbe gustul & perspectiva
& în doar două fracțiuni de secundă am înțeles

că nici un război nu are învingători

& istoria este triumful eșecului

pe prima pagină a unui cotidian era un titlu mai mic
”Doi rockeri au protestat împotriva drogurilor, alcoolului și prostituției”
mi-a luat o eternitate să înțeleg că noi suntem ăia
& că nu viața e de căcat doar oamenii & lucrarea lor
& cerul e verde iarba albastră dar ei ne-au mințit mereu
& moartea e o femeie foarte foarte frumoasă
dar trebuie să stai o viață la rând
ca s-o fuți.

Leonard ANCUȚA

Poet și prozator, reprezentat de seamă al boemei bucureștene, Leonard Ancuța (n.1974) a publicat zece cărți, fiecare în felul ei un eveniment: romanele Control (2009) și !NFERNUL (2010) îi marchează debutul. Urmează câteva volume de versuri, foarte bine prizate de public, mai ales în mediul artistic: Iubirea este amintirea unui viol (2011, cîntece pentru Jusa (2012, 69 de poeme de dragoste (extrase din atlasul unei lumi dificile), Mega Sutra - publicate în 2013. Se întoarce la proză printr-un experiment - Pierderea definitivă a lucidității (2013), urmat de join’t, un volum de povestiri neorealiste și de romanul Sunt un curv (2014). În prezent este editor la Shah Publishing, unde a publicat romanul Sindromul Irukandji (2018).

Orașe, fișiere secrete, vrăjitorii

NOUA LITERATURĂ

Proza Alexandrei NICULESCU se apleacă asupra misterelor cotidiene, autoarea povestind cu discreție despre legăturile nevăzute, adeseori de iubire, dintre personaje confuze, derutate de absurdul jocului, prinse în imaginarul unui vast cartier de blocuri. Empatică, dovedind înclinație certă spre proza de atmosferă, Alexandra scrie cu naturalețe și talent. Nimic nu sună strident ori artificial în proza ei.

Doina RUȘTI

CARTEA SĂPTĂMÂNII

Iconografia vrăjitoriei în arta religioasă românească. Eseu de antropologie vizuală, Ed. Școala Ardeleană

de Ioan Pop Curșeu și Ștefania Pop-Curșeu

Recomandată de Cristina BOGDAN

Cătălin D Constantin: Piețe din Transilvania

Un proiect ICR Brussels

CĂRȚI

Juan Bonilla (Jerez de la Frontera, Cádiz, 1966) – Totalidad sexual del cosmos

Bonilla tocmai a obținut Premio Nacional de Narrativa cu acest volum, pentru proza lui puternică și transparentă, a motivat juriul. Scriitorul s-a inspirat din viața pictoriței și poetei mexicane Nahui Olin, după o rețetă similară folosită pentru romanul Prohibido entrar sin pantalones (Interzisă intrarea fără pantaloni) - volum despre poetul rus Maiakovski, ce i-a adus Premiul Mario Vargas Llosa. Bonilla spune că e un autor local și vrea să fie poet al orașului lui, dar înainte, trebuia să vadă puțin lumea, și de asta a scris despre Rusia și despre Mexic. A fost atras de personalitatea lui Nahui Olin la o expoziție și a început să investigheze. I s-a părut și mai fascinant personajul lui Zurián, un specialist în artă, care lucra în muzeu și s-a îndrăgostit de fotografia femeii cu ochii verzi. De fapt, protagonista romanului este chiar investigația, spune Bonilla, văzută ca o aventură aproape erotică.

Alexandra NICULESCU

[LITERA]

aș face dragoste cu sânii ei

ca doi porumbei decapitați
cu mușcături canibale ne țineam de mână & așteptam

ca inima ei să-mi împingă sângele invers, totul

a devenit o nebunie, am trecut unul prin altul încet,

încet, ca două baloane de săpun, fix o săptămână
până ne-am spart, undeva pe dealul mitropoliei

Leonard ANCUȚA

ART

Ed. Cartea Românească

Hoffman

ÎN CURÂND

Tracus Arte

FOTO-POEME DE BIANCA ZBARCEA

The Valley Nis

      by Edgar Allan Poe

Now the unhappy shall confess

Nothing there is motionless:

Helen, like thy human eye

There th’ uneasy violets lie –

There the reedy grass doth wave

Over the old forgotten grave –

În nr.-ul acesta semnează

Leonard ANCUȚA

ȘCOLI

BookLand renovează școli din mediul rural

Bani negri (pentru zile albe). Un serial HBO, semnat de Daniel Sandu.

În fiecare an apar șapte mii de filme în lume, dar cel pe care îl faci tu trebuie să aibă ceva inedit. (Daniel Sandu)

Ioan CRISTESCU, despre Alice Voinescu, la Cultura in direct, MNLR

Anul BEETHOVEN

Copyright © optmotive.ro