Depravați și vrăjitori

Ioan Pop Curșeu, Ștefana Pop-Curșeu - Carte. Avanpremieră - nr. 37 / 2 noiemb., 2020

Și mai interesanți decât zugravii craioveni – cel puțin pentru tema noastră de cercetare – sunt cei originari de la Teiuș, Jud. Vâlcea, care au funcționat ca „școală” în paralel și în deceniile imediat următoare, dar înainte de mijlocul veacului XIX. Credem că activitatea acestor zugravi nu poate fi despărțită de faptul că la Râmnicu Vâlcea a funcționat, cel puțin între 1785-1793, o școală în care se învăța meșteșugul zugrăviei. [...]

Bisericile pictate de zugravii din Teiuș sunt ca niște copii miniaturale ale unor modele din veacurile precedente, în special Mănăstirea Hurez, dar variate la nesfârșit cu o fantezie demnă de admirație. Înveșmântate în culori calde, vii, se încadrează perfect în peisaj și constituie probabil una dintre expresiile cele mai vitale ale creativității populare românești. Interiorul e dominat de teme religioase, dar un realism viguros se vede în portretele de ctitori, iar exterioarele și pridvoarele debordează de scene cu caracter profan, care ar merita fiecare dintre ele un studiu aprofundat (figurarea țiganilor ursari la Bârsești, Olănești-Valea de Case, Olănești Cormoșești, Horezu Olari), scene de vânătoare la mai multe biserici, ba chiar scene de muncă la culesul și storsul strugurilor, cu indicația „un om oarecare au sădit vie” și cu o atmosferă ce o reproduce pe cea din podgoriile oltene ale epocii (însă aici poate fi vorba și de o trimitere la o pildă evanghelică). Bisericile zugrăvite de teiușeni sunt unitare stilistic, chiar dacă între Ioan și Ilie istoricii artei noastre vechi au găsit o serie de diferențe; astfel, conform cu părerea lui Radu Crețeanu, Ioan vine „cu mai mult simț artistic”, iar Ilie „cu un plus de vigoare și erudiție”.

Pridvoarele sunt ilustrate cu vaste și bogate compoziții ale Judecății de Apoi, ce se constituie în adevărate repertorii de istorie a mentalităților, în adevărate arhive comunitare. În stânga privitorului și în dreapta lui Isus, surprinde un rai bine orânduit și pur, în care „cetele” drepților sunt organizate ca niște armii fără pată și fără prihană. În partea opusă, ochiul este inevitabil atras de viermuiala păcătoșilor, de trupurile contorsionate printre flăcări, de inscripțiile ce explică natura greșelilor săvârșite. E aici un adevărat „cafarnaum diabolic”, ca să trimitem la o expresie de factură baudelairiană, în care nu sunt iertate păcatele „cu cuvântul, cu lucrul și cu gândul”. Nu vom pune în evidență toate detaliile, dar vom semnala câteva elemente caracteristice ale manierei teiușenilor, ilustrative atât iconografic, cât și mentalitar.

Printre păcătoși figurează foarte adesea călugării, deși picturile teiușenilor nu au fost realizate pentru mediul monahal (cu excepția celor de la Jgheaburi). Păcătoșii sunt aproape exclusiv de sex masculin, deoarece – spre deosebire de perioada contemporană – mănăstirile de călugări erau odinioară mai numeroase decât cele de maici. Ei sunt înghesuiți în roabe și împinși de diavoli spre râul cel de foc, iar inscripțiile arată privitorilor cu cine au de-a face: „călugării curvari bețivi” (Horezu Olari), „călugării cei curvari și hoți” (Jgheaburi), „călugării leneși și curvari” (Chiciora). Doar la Mihăești-Negreni apar în râul cel de foc „călugărițe curve”. Recurent în toate aceste patru cazuri este păcatul curviei, probabil cel mai răspândit în mediul mănăstiresc, lui adăugându-i-se beția, lenea și hoția. Păstrând proporțiile, am putea spune că nu suntem departe de imaginea mediului monahal creionată de prozatori ca Ion Creangă sau Damian Stănoiu, în cheie comică desigur, fără accentele tragice din frescele zugravilor de la Teiuș.

Păcatele sexuale și cele conectate cu ele joacă un rol semnificativ la teiușeni, fără să atingă însă amploarea și varietatea din opera lui Radu Munteanu. Femeile au cel mai adesea sânii marcați, cum se vede în grupul de „curva[ri]” de la Berislăvești-Scăueni, unde sunt reprezentate ambele sexe, iar la Neghinești-Cacova roaba este folosită pentru ducerea la iad a unui grup de „mueri curve și care să sulimenesc”, aici păcatul fiind atribuit doar femeilor, cu atât mai mult cu cât sulemenirea făcea exclusiv parte din arsenalul consacrat al seducției feminine. La Horezu-Olari, în focul infernal apar un „popă curvar” și „curvari peste fire”, în acest din urmă caz tentația fiind mare de a interpreta textul inscripției în două direcții: este vorba fie de păcătoși care au curvit în exces, fie de persoane care s-au dedat la voluptăți sexuale împotriva firii.

La teiușeni mai apar și o serie de păcătoși cu statut ambiguu. Pe de o parte, am putea să-i plasăm în seria numeroaselor meserii ilustrate în râul de foc (în frescele din Vâlcea e prezent până și șelarul, între paranteze fie spus), iar pe de altă parte îi putem plasa în vasta serie a păcatelor sexuale. Este vorba de cei care intermediau afacerile sexuale și își câștigau existența din prostituția larg răspândită în epocă. Ce se poate sublinia este bogăția terminologiei cu care se circumscrie fenomenul proxenetismului: avem „votrul”, care e un termen de origine slavă, la Schitul Jgheaburi și la Fârtățești. La Jgheaburi, proxenetul ocupă o poziție privilegiată, aproape de trădătorul Iuda, plasat chiar în poala Satanei, el însuși așezat în gura deschisă a Leviatanului. [...] În frescele zugravilor din Teiuș [...] termenului slav „votru” i se adaugă doi termeni de origine turcă, pezevenghi și codoș. La Berislăvești-Scăueni, printre păcătoși se află „muerea pezeveche”, iar la Olănești-Cormoșești în râul de foc se perpelesc atât „pezevenghiul”, cât și „codo(a)șul”, lângă acesta din urmă fiind plasat – bineînțeles – curvarul, pe care l-a făcut să cadă în păcatul cu trupul. [...]

Îndărătul frescelor din bisericile vâlcene ale primei jumătăți a veacului XIX se află, în fond, o întreagă istorie socială. Desigur, aceasta se vede în abundența meseriilor reprezentate, fiecare meseriaș fiind însoțit de un instrument specific al profesiei sale, dar se vede și în cazul proxeneților, discutat în rândurile precedente. Un exemplu suplimentar este în același timp plin de învățăminte și amuzant. Este vorba de păcatul fumatului, modern prin excelență. La Neghinești-Cacova se găsește un „călugăr care bea tutun”, acest viciu adăugând o notă în plus imaginii mediului mănăstiresc propusă de zugravii teiușeni, iar la Fârtățești apare și „tutunaru” printre păcătoși. [...]

Trăsătura cea mai interesantă a „manierei” școlii de zugravi din Teiuș – cu privire directă la Judecata de Apoi – este abundența figurilor vrăjitorești. Nici un alt grup de artiști și nici un alt artist individual nu s-a arătat la fel de receptiv față de delictele magice și față de complexitatea semnificațiilor lor sociale. Vom face aici o prezentare pe scurt, urmând să reluăm ulterior anumite aspecte. La Berislăvești-Scăueni, „fermecătoarea” se prăbușește cu capul în jos în râul de foc, la fel și la Mihăești; la Jgheaburi ard în flăcări „fermecătoarea” și „vrăjitoarea”. Asocierea – de origine scripturistică – a vrăjitoriei cu curvia e frecventă la teiușeni (Horezu-Olari: „muerile curve, fermecătoare, vrăjitoare”; Fârtățești: „curvari și fermecători”). Această asociere transpare și în faptul că fermecătoarea e adesea călărită de diavol, cu diverse nume: „fermecătoarea” la Neghinești-Cacova; „muerea care scoate pe dracu” (Păușești-Măglași Coasta). Într-o economie preponderent agricolă, luătoarele de lapte ocupă o poziție privilegiată în ierarhia puterilor și practicilor vrăjitorești: ele apar la Păușești-Măglași Coasta, Olănești-Cormoșești, Fârtățești. La Olănești-Cormoșești, un diavol șmecher și satisfăcut o trage de păr pe cea care a furat laptele vitelor. Foarte des, apar femeile cu competențe în materie de exorcism, ceea ce confirmă răspândirea acestei practici în Vâlcea începutului de veac XIX: Chiciora, Horezu-Olari, Fârtățești... Și în cultura română veche funcționează așadar stereotipul diabolismului vrăjitoarelor, însă în forme puțin diferite față de lumea occidentală (ideea pactului cu diavolul nu e la fel de răspândită, deși există).

În fond, întâlnim la zugravii din Teiuș întreaga panoplie de crime de natură magică atribuite vrăjitoarelor în imaginarul popular. Nu lipsește nimic dintr-o rețea semantică foarte complexă (erotism, diabolism, controlul fertilității, diverse alte practici), pe care nu o regăsim transpusă în imagini în nici un alt monument românesc, poate cu excepția picturilor lui Radu Munteanu sau a celor de la bisericile din Cuhea (MM) și Almaș-Săliște (HD). Mai mult decât atât, vinovatele de păcatul vrăjitoriei sunt figurate atât în râul de foc, cât și separat, îndreptându-se spre el, într-un soi de scene autonome. Figurile sunt de dimensiuni mult mai mari decât celelalte (cu excepția cuplului care doarme duminica dimineața, de dimensiuni comparabile și figurat, și el, cel mai adesea separat), ceea ce arată cât sunt de importante vrăjitoarele în imaginarul zugravilor teiușeni, dar și al comunităților cărora li se adresează.

Frag. din Iconografia vrăjitoriei în arta religioasă românească. Eseu de antropologie vizuală, Ed. Școala Ardeleană

Ioan Pop Curșeu, Ștefana Pop-Curșeu

Orașe, fișiere secrete, vrăjitorii

NOUA LITERATURĂ

Proza Alexandrei NICULESCU se apleacă asupra misterelor cotidiene, autoarea povestind cu discreție despre legăturile nevăzute, adeseori de iubire, dintre personaje confuze, derutate de absurdul jocului, prinse în imaginarul unui vast cartier de blocuri. Empatică, dovedind înclinație certă spre proza de atmosferă, Alexandra scrie cu naturalețe și talent. Nimic nu sună strident ori artificial în proza ei.

Doina RUȘTI

CARTEA SĂPTĂMÂNII

Iconografia vrăjitoriei în arta religioasă românească. Eseu de antropologie vizuală, Ed. Școala Ardeleană

de Ioan Pop Curșeu și Ștefania Pop-Curșeu

Recomandată de Cristina BOGDAN

Cătălin D Constantin: Piețe din Transilvania

Un proiect ICR Brussels

CĂRȚI

Juan Bonilla (Jerez de la Frontera, Cádiz, 1966) – Totalidad sexual del cosmos

Bonilla tocmai a obținut Premio Nacional de Narrativa cu acest volum, pentru proza lui puternică și transparentă, a motivat juriul. Scriitorul s-a inspirat din viața pictoriței și poetei mexicane Nahui Olin, după o rețetă similară folosită pentru romanul Prohibido entrar sin pantalones (Interzisă intrarea fără pantaloni) - volum despre poetul rus Maiakovski, ce i-a adus Premiul Mario Vargas Llosa. Bonilla spune că e un autor local și vrea să fie poet al orașului lui, dar înainte, trebuia să vadă puțin lumea, și de asta a scris despre Rusia și despre Mexic. A fost atras de personalitatea lui Nahui Olin la o expoziție și a început să investigheze. I s-a părut și mai fascinant personajul lui Zurián, un specialist în artă, care lucra în muzeu și s-a îndrăgostit de fotografia femeii cu ochii verzi. De fapt, protagonista romanului este chiar investigația, spune Bonilla, văzută ca o aventură aproape erotică.

Alexandra NICULESCU

[LITERA]

aș face dragoste cu sânii ei

ca doi porumbei decapitați
cu mușcături canibale ne țineam de mână & așteptam

ca inima ei să-mi împingă sângele invers, totul

a devenit o nebunie, am trecut unul prin altul încet,

încet, ca două baloane de săpun, fix o săptămână
până ne-am spart, undeva pe dealul mitropoliei

Leonard ANCUȚA

ART

Ed. Cartea Românească

Hoffman

ÎN CURÂND

Tracus Arte

FOTO-POEME DE BIANCA ZBARCEA

The Valley Nis

      by Edgar Allan Poe

Now the unhappy shall confess

Nothing there is motionless:

Helen, like thy human eye

There th’ uneasy violets lie –

There the reedy grass doth wave

Over the old forgotten grave –

În nr.-ul acesta semnează

Leonard ANCUȚA

ȘCOLI

BookLand renovează școli din mediul rural

Bani negri (pentru zile albe). Un serial HBO, semnat de Daniel Sandu.

În fiecare an apar șapte mii de filme în lume, dar cel pe care îl faci tu trebuie să aibă ceva inedit. (Daniel Sandu)

Ioan CRISTESCU, despre Alice Voinescu, la Cultura in direct, MNLR

Anul BEETHOVEN

Copyright © optmotive.ro