OPTm
nr. 93/6

DRACULA: Un drac bizar

În seara asta am întâlnire cu dracul.

Totul a început în urmă cu 15 zile. Mă întorceam de la o serată așa-zis mistică împreună cu niște dubioși cunoscuți pe un grup secret de Facebook. Unul din cultele astea noi care-ți promit că-n spatele lumii flowerpower în care trăiești se află o organizație secretă care controlează totul. Sau însuși necuratul. Uneori nici nu se face distincție între cele două entități la fel de posibile.

Eram destul de amețit de la tot romul pe care-l băusem pentru purificarea conștiinței (cel mai probabil, dat fiind că după câteva pahare deja nu mai gândeam clar). Ritualul mi-l aminteam ca prin ceață. Pe trotuar mă aștepta un pitic roșu ca racul.

S-a postat în fața mea și pentru început n-am știut cum să reacționez. M-am gândit că e vreo halucinație. N-ar fi fost prima oară. Era un pitic roșu cu coarne, coadă însăgetată, o moacă înfiorătoare, tot ce te aștepți de la un drac din focurile iadului. Cu alte cuvinte, material suficient pentru a crede că e cazul să te culci sau să mergi la spitalul nouă. Când a vorbit, primul lucru pe care l-am făcut a fost să mă uit la telefon. Era trecut de miezul nopții. Pe cine să sun? Ambulanța? Un prieten? Pe mama?

— Te aștept de mult, m-am plictisit, ce ai întârziat atât?

M-am frecat la ochi. M-am ciupit. Tot tacâmul. În mod normal probabil că m-aș fi panicat. Dar n-am avut când pentru că, în primul rând, nici nu puteam crede ce se întâmpla și, în al doilea rând, ce dracu se întâmpla de fapt? Se pare că răspunsul era chiar în întrebarea pe care mi-o puneam într-un ritm foarte lent (cum am zis, nu îmi funcționa tocmai grozav mintea în noaptea aia). A văzut că nu înțeleg și a oftat. A fost cel mai draconic oftat pe care l-am auzit vreodată în viața mea, așa că am făcut involuntar vreo doi pași înapoi. Nu te pui cu toți nebunii pe care-i întâlnești noaptea pe stradă, chiar dacă tu ai un metru optzeci și nebunii sunt de fapt un pitic de jumătate de metru.

— Hai că nu ți-am făcut nimic, ce reacționezi așa? Că doar tu m-ai chemat. Toți faceți pe inocenții, dar tu mi-ai stricat ziua, așa că spune odată ce vrei.

Mi-a luat mult să înțeleg ce vrea de la mine (că eu voiam ceva de la el mi se părea deja aberant). Mi-am zis că dacă mă întind pe jos și mă culc, când o să mă trezesc n-o să mai am halucinații. Sau poate că deja dormeam și era doar un vis deosebit de ciudat, doar mai avusesem eu altele și mai și. Problema e că m-a durut al naibii de tare când m-am mușcat de limbă și în toată starea mea de confuzie începeam să fiu obligat să cred că ceea ce se întâmpla era cât se poate de real. Sau cel puțin parțial.

— Uite ce e, acu’ sunt aici, nu e ca și cum avem ce face.

A zis asta cu o atitudine de martir resemnat pe care voia să mi-o transmită și mie. Sigur că nu eram serios când am început să vorbesc cu el. Mi-am zis că-i fac jocul și apoi o să scap de nebun. Casa mea era la doi pași. Trebuia doar să îl fentez până în fața blocului și să închid repede ușa.

— Ăă, da, am ajuns târziu, scuze de întârziere. Dar sincer nu prea știu cine ești și ce vrei. Nu mai bine vorbim mâine?

Jur că a ridicat din sprâncene și asta m-a cam derutat. Avea niște sprâncene groase care parcă aveau o viață a lor, așa se mișcau. Dacă ar fi avut mai multe cute de expresie aș fi zis chiar că părea indignat de modul în care pusesem eu problema.

— Tu ești prost? (chiar așa mi-a zis și sincer nu mă prea credeam; dar ce era să răspund?) Ați făcut ritualul, m-ați chemat de sub pământ, a trebuit să las un joc de cărți pe care îl câștigam și să mituiesc un coleg să-mi ia tura de tortură doar ca să fiu aici. Acu’ pe bune? Mă duci cu zăhărelu’ sau ce?

Am încercat să mă dezmeticesc. Simțeam nevoia să-mi trag o palmă să scot beția din mine, dar n-am făcut-o mai mult de teamă să nu sară dracul ăla mic pe mine și să mă ia la pumni. Tot auzisem că piticii sunt forțoși. Așa că l-am întrebat cu o voce mică, puțin bâlbâită, cine era și ce voia de la mine.

— Auzi! Cine! Sunt un drac. Ce dracu?

Cred că e ușor de înțeles de ce am procedat așa în continuare. M-am uitat în jurul meu. Nu era nici țipenie de om. Nicio mașină nu trecea pe șosea. Trotuarul era crăpat și spart pe alocuri, deși de dimineață fusese perfect în regulă. M-am pus pe jos și am început să mă dau cu capul de ciment. La care interlocutorul meu s-a apucat să râdă în hohote! Dacă n-ai auzit niciun drac râzând în hohote, nici nu-ți doresc (doar dacă vă cunoașteți de ceva timp și sunteți oarecum amici, atunci are mai mult sens, altfel s-ar putea să-ți uzi chiloții. Mai ales dacă ai băut multe lichide).

După asta m-am chircit de frică și mi-a venit să vomit. Dracul mi-a povestit totul cu o răbdare neomenească. Oamenii ăștia cu care mă întâlnisem au făcut un ritual dubios cu un cerc, lumânări, niște vrăji și mult, mult rom. A trebuit să ne înțepăm toți degetele și să picurăm sânge în mijlocul cercului (ceea ce se pare că am făcut și eu, dar nu-mi amintesc). Long story short, nu sunt nici incantațiile astea așa ușoare cum se zice. Trebuie să fie îndeplinite mai multe condiții, să fie lumânările de calitate, parfumate cu lavandă, băutura fără porcării adăugate, să se întâmple la doișpe și un minut fix, din astea. Și cel mai important, să fie sânge grupa 0 negativ, care e singura capabilă să facă legătura cu lumea fierbinte de sub picioare. Cum eu am fost singurul care avea grupa asta de sânge, a format un fel de contract cu mine și a venit pe pământ să-mi îndeplinească doleanțele până mi se usucă sufletul. Contractul e simplu, el face pe dracu-n paișpe și-mi dă tot ce vreau eu, iar la final de program eu îi dau sufletul meu. Batem palma și aia e.

Doar că eu nu prea mă simțeam în stare să cer nimic fix atunci. Dintr-odată coada, coarnele, mecla lui odioasă m-au făcut să-mi fie cam frică și să nu mai fiu în stare să spun nimic. Nu știu sincer cum de am ajuns în apartament (cu dracul după mine) și când m-am trezit de dimineață mi-am zis că a fost doar un vis foarte ciudat. M-am dus la baie. Mi-era sete, foame și greață. Și miroseam foarte urât. Totul cât se poate de normal. Până ce am simțit miros de ouă prăjite venind din bucătărie. Ce pizda mă-sii? În bucătăria mea nu era nimeni altul decât dracul, la fel de roșu, cu aceeași coadă, coarne, în fine, o replică exactă a coșmarului meu.

Mi-a zis bună dimineața, dar nu m-a întrebat dacă vreau să mănânc. S-a așezat la masa mea și și-a văzut de micul dejun. L-aș fi întrebat ce dracu face, dar sincer n-am prea avut curaj. I-am zis într-un final că nu vreau nimic de la el, că-mi pare rău că s-a creat această confuzie nefericită, dar că poate să se ducă acasă dacă dorește. De fapt, ce am zis a fost „ăăăă... domnule... adică... ce vreau să zic... dacă e... eu chiar nu am nevoie de nimic... mulțumesc domniei voastre că... adică, că v-ați deranjat, dar sincer... e bine, puteți merge... adică să mergeți acasă dacă... dacă e, dacă vreți” și răspunsul lui a fost, „păi uite ce e, nu prea vreau, m-am cam săturat de aceeași priveliște, același foc care arde, aceleași urlete iar și iar, e super plictisitor să stai în Iad nonstop. Așa că o să aștept să vrei ceva. O să stau aici la tine. Comentarii?”

Ce dracu să comentez. I-am zis că sigur, sigur, sigur nu o să vreau niciodată nimic. Iar el mi-a spus că nu-i bai, contractul oricum nu mai poate fi desfăcut și o să-mi ia sufletul când mor. Asta e, am timp până atunci să-mi îndeplinească orice dorințe vreau eu, mai puțin să dispară din viața mea, se pare că asta e imposibil. Chiar și pentru el. Nu știu ce să vă zic pentru că încă nu am găsit o soluție la toată situația asta. Sunt coleg de apartament cu un drac, îi plac ouăle moi în tigaie, nu strânge niciodată după el, nu spală vasele, se uită mult la tv și râde în hohote ca apucatul în fiecare zi.

Încerc să reconstitui venirea lui ca să-l pot trimite înapoi (împotriva voinței lui? Ei bine, sincer, tu ce ai face dacă te-ar amenința un diavol că o să arzi în flăcările iadului orice-ai face?). Până acum am descoperit doar că, de plictiseală, în noaptea în care mă așteptase, a ronțăit din trotuar. Ca să vină aici a creat un spațiu între două blocuri fix ca în Harry Potter. S-a teleportat din pământ și poc a apărut la adresa mea (se pare că acest contract se face și cu o adresă, am încercat să mă mut, dar am aflat că se schimbă singură adresa atunci când îți schimbi domiciliul, deci tot degeaba).

Vă ziceam că avem întâlnire în seara asta. Ei bine, da, i-am zis că după muncă îl duc să înotăm la bazin. Nu o să mai fie nimeni că am închiriat locația și m-a costat și o poală de bani. Planul e să-l înec. Dacă nu merge, pot măcar să-i cer să-mi facă rost de banii pe care i-am plătit la bazin. Apoi mai vedem.


Ramona BOLDIZSAR

Poetă, mamă, blogger, promoter cultural & expertă la visat cu ochii deschiși și inventat povești, Ramona Boldizsar (n. 1993, Vrancea) a debutat în 2021 cu volumul de poezie Nimic nu e în neregulă cu mine. A publicat poezie și proză în diverse reviste culturale și platforme online. Scrie constant pe http://ramona.boldizsar.ro - despre cărți, filme, evenimente, viață și alte întâmplări. În prezent locuiește în sudul țării unde inventează constant povești cu omizi și crocodili pentru fetița ei.

Echipa
Arhiva

ISTORIA VIE A LITERATURII ROMÂNE

 

NOU

De acum încolo ne puteți citi și pe hârtie. Ne găsiți în librării, chioșcuri, dar mai ales în pachete.

OPTm

FILMELE REVISTEI

B I Z A R

Un număr festiv, de final de octombrie: numărul 87, ultimul din seria veche. De luni, 25 octombrie, revista OPTm (Opt motive) apare pe hârtie. Fiecare număr va fi postat aici, la o săptămână de la apariție. Numărul 1, serie nouă, care apare în print luni, 25 octombrie, va fi postat aici luni, pe 1 noiembrie, odată cu bruma.

AȘTEPTĂM

fotografii cu printul, un selfie eventual:) Primele trei fotografii postate pe pagina noastră de Facebook vor primi câte un abonament pe 6 luni. Rămâneți alături de noi!

Orășel irlandez, anii 80.

Amazon

AUDIOBOOK

Mihai Călin citește din E.A. Poe (Pe VOXA)

TRAFIKA Europe, un radio de literatură europeană

LITERE, București: Colocviile studențești Best Letters - un eveniment de top, care aduce alături cei mai buni studenți din țară.

Humanitas, 2021

LITERA, 2021

Recomandată de Ovidiu Șerban

Rao, 2021

 

Copyright © optmotive.ro