OPTm
nr. 82

a.normal

Făceam dragoste în apartamentul cu vedere la Dunăre. Era un apartament cu o cameră, dar foarte spațios, într-un bloc vechi. Avea mobilă de lemn masiv înăuntru, proprietarul era un bătrânel cu gusturi alese, fost profesor universitar. Se mutase la casă, undeva în apropierea orașului. Suporta prea greu agitația citadină. L-am ales împreună. Îi spuneam „cel mai romantic apartament din oraș”. Într-adevăr, era splendid când apunea soarele! Razele roșiatice încălzeau pereții, iar peisajul devenea o fotografie contre-jour. Dunărea se transforma într-un șarpe lucios, care sclipea pe un fundal, cu munți negri și câmpii de foc. Uneori lăsam intenționat paharele de vin în bătaia razelor soarelui pentru a ne bucura de reflexele rubinii în timp ce ne îmbrățișam. Era o primăvară de vis și cred că am văzut toate filmele erotice cu putință împreună, de la „Insuportabila ușurătate a ființei”, la „Amantul” sau „Ultimul tango la Paris”. Le comandam pe DVD pentru a păstra acel farmec retro. Muzică ascultam de la un pickup din apartament. Proprietarul avea multe discuri de vinil fie muzică simfonică, fie jazz. Noi am găsit câteva cu rock simfonic și le-am comandat pe internet. Cărți răspândite pe jos, sticle pe jumătate băute, coperte de discuri, totul era un melanj de dragoste, sex sălbatic, ca-n „Luni de fiere”, și discuții interminabile despre tantra, yoga și budism.

Luase o pauză de la relația cu soția – asta era formularea lui. Ea insistase să plece din apartament o perioadă. Am căutat împreună ceva de închiriat. Avea inima împărțită în două. Pe de o parte frântă, pe de alta ușoară. Oscila între tristețe și veselie, dar vedea în toate astea o experiență nouă, menită să-l îmbogățească sufletește. Cred că asta mă atrăgea cel mai mult la el, o vitalitate de fundal care nu se lăsa înecată de mărunțișurile vieții. Era un idealist, un optimist, mă molipsea cu felul lui de a-i părea toate atât de ușoare, de parcă erau din exterior aranjate, fără ca el să creadă că există vreo forță care ar fi putut conspira la asta.

Instructoarea de tantra ne amintea la fiecare întâlnire că în tantra se trăiește „pe muchie de cuțit”. Calea tantrei e una complicată, care presupune că ești stăpân deplin pe ceea de faci și alegi o cale care pe mulți alții i-ar corupe. Joci pe o linie fină, în care tentații sunt la tot pasul, iar echilibrul e atât de greu de obținut... Însă, dacă reușești pe această cale, ești cu atât mai puternic. El îmi spunea, citând din Eliade, că tantra este calea scurtă. Că tantra e, mai degrabă, un soi de comoditate. Nu credeam efectiv tot ceea ce ne spunea instructoarea la cursuri, eram îndrăgostită și abia așteptam să-l revăd. Rețineam selectiv și alegeam doar ceea ce mi se potrivea. Iar formularea asta, „pe muchie de cuțit”, ar fi putut fi, de-a dreptul, metafora noastră. Trăiam efervescent și frumos, excitant, palpitant, plin de viață, exact ca primăvara care umplea de clorofilă capilarele frunzelor și trezea totul la o nouă viață.

Îmi spunea că tantra e o sălbăticie. O vedea întunecată, irațională. Îmi tot citea fragmente întregi din Eliade, „Yoga. Nemurire și libertate”, acolo unde tantra era prezentată ca ceva periculos. Începea cu orgii și culmina cu preoți care se dedau la crime. Îmi spunea, cu o precauție excesivă, să fiu atentă la ceea ce sunt învățată acolo. Nu înțelegea că în mintea unei femei îndrăgostite nu încap două lucruri deodată. Îmi fugea mintea doar la întâlnirile cu el și nu mă putea concentra deloc la ceea ce ni se povestea acolo. Așa, în mare, îmi suna bine ceea ce auzeam la cursuri. Totul avea o natură divină, un Creator perfect nu ar putea crea ceva imperfect, așa că eram îmbiați să descoperim sacrul în profan, iar cele două principii, cel masculin, solar, numit Conștiința se unea cu cel feminin, lunar, adică Energia. De asta, ne repeta mereu instructoarea, tantra pune atât de mult accent pe uniunea magică dintre bărbat și femeie. Trupul, ne atrăgea atenția, e templul lui Dumnezeu. Tot ceea ce ni se întâmplă este, în mic, o manifestare a unei energii cosmice, divine, infinite, o reluare la o altă scară. Mi se părea de o senzualitate fără margini și abia așteptam să pun în practică toate pe care le învățam. El scotea cărțile, eu râdeam copios. Se enerva și explica ore în șir, cu tot felul de argumente imposibil de combătut rațional. Era despre el și nu înțelegea o iotă! Apoi făceam dragoste.

Citeam împreună despre religiile orientale și redescoperirea sexualității. Nu rețineam câte reținea el, dar mă bucuram mai mult de apropierea lui, de activitatea împreună. Atunci a descoperi budismul. Nu că ar fi avut prea multă treabă cu sexualitatea, dar îi părea o filosofie care i se potrivește. Altminteri, citea lucruri destul de aspre. Atunci când l-am cunoscut îmi vorbea frecvent de stoici, cita din Epictet, Marc Aureliu și Seneca. Era ceva auster, care îmbia la abținere, raționalitate și o limpezime de cristal care nu înfiora cu nimic. Râdeam de el și-l întrebam dacă nu cumva prietenii lui greci ar vrut să facă dragoste cu o preoteasă într-ale dragostei, undeva într-un templu tantric.

Era fascinat de cărțile lui Dalai Lama și cumpărase mai pe toate care se găseau traduse. Numai cărți fizice, nu suporta audio-book-urile, cititul de pe telefon sau de pe tablete. Recita pasaje lungi și fascinante despre felul în care gândim, despre faptul că orice se întâmplă, se întâmplă dintr-o anumită cauză, despre faptul că sufletul nu există... Eu eram atentă nu atât la cuvinte, cât la vocea lui, care era plină de pasiune și vitalitate și trezea toate energiile vieții în mine. Când era mai înfocat cu explicațiile, îl sărutam, ca să-l fac să simtă, să mă joc cu el, să-l determin să îmi explice și mai aprins când tot ceea ce voiam, în fapt, era doar să-l privesc pe el și nu să înțeleg ceea ce spune.

Tantra e despre aici și acum. Exact cum eram noi. Eliberarea, moksha, nu e ceva îndepărtat, într-o existență viitoare sau într-un alt plan. E aici și acum! Când auzeam cuvintele astea, îmi venea să îl strâng la piept. Îmi păreau atât de adevărate, încât un fior îmi străbătea tot corpul. Și nu era doar unul erotic, ci unul existențial. Nu am fost creați pentru a fi fericiți într-o viață viitoare!

Stăteam goală în fața lui și-l somam să fie sincer atunci când băga mâna în foc că o filosofie are dreptate și alta se înșală.

Mă mușca de trup și-mi spunea că sunt energie descătușată.

Nu înțelegeam nimic din toate astea, dar ne iubeam cu poftă și celebram viața în cel mai romantic apartament din oraș!

(fragment din romanul în lucru a.normal)

Andrei VELEA

Scriitor gălățean (născut pe 3 februarie 1980), Andrei Velea scrie proză, poezie, eseu jurnalistic, fiind autorul următoarelor cărți: „Gimnastul fără plămâni” (2010), „Hotel în Atlantida” (2011), „Lumea e o pisică jigărită” (2012), „Orgoliul” (2013), „Plaja de la Vadu” (2013), „Benzinăria whiskey” (2017) și „#Agora” (2018). În curs de apariție: „Omul vag” (editura Eikon) și „Poet făptuitor” (editura Vinea), ambele cărți de poezie. Membru al Uniunii Scriitorilor din România, filiala Sud-Est.

Echipa
Arhiva

ISTORIA VIE A LITERATURII ROMÂNE

(Anii 90. Anii 2000: 1998-2005. Anii 2005-2007. Anul 2008-2009. Anii 2009-2011. Anul decăderii - 2012. Prin cenușa imperiilor - 2013-2019.)

PS. Vă așteptăm cu amintiri, opinii, comentarii - să scriem împreună istoria literaturii postdecembriste.

NOUA LITERATURĂ

 

Matur, autentic, cu viziune epică, Mihail Lucian FLORESCU scrie poeme de observație, din postura unui regizor care amestecă fără greș materia prezentului cu evocarea.

„poate dacă aș fi citit când eram mic françois le champi nu s-ar fi ajuns până aici"

Doina RUȘTI

CARTEA SĂPTĂMÂNII

Recomandată de

Ioana FRUNTELATĂ

​Editura Universității din București

 

MEGA-Târgul de Carte

ElefantFest

 

CĂRȚI NOI

 

 

Corint

Button Black

 

LITERA

 

HUMANITAS

 

 

SCRIITORI

Viața culturală

Doina Ruști & Andrei Velea, Galați, 2019

Librăria Humanitas

 

 

LITERA

 

Copyright © optmotive.ro