Pentru mătușa Stănica, de fapt o soră a bunicii dinspre mamăăă, ce cozonaci mai făceaaa, "creația" cozonacilor era o chestiune de onoare! Mari, pufoși, săltăreți, cu umplutură de nucă, cacao, rahat, stafide, poate și esență de rom, deși de asta nu mai sunt sigur, ce mai, buni ca pâinea lui Dumnezeu, care trebuie să fi fost sau să fie… tot cozonacul!

Dumnezeu vorbește cu fiecare în felul său! Cu mine, prin intermediul filmelor, cu tanti Stănica prin intermediul cozonacilor!

De Paște, trei cartiere se inspirau din aromele care se răspândeau, ca fake news-urile azi, din cuptorul de aragaz… Sau trei ulițe, după ce s-au mutat o perioadă la țară, în Buceștii lui Ștefan Petică… Frământa tanti Stănica, oare și cu ajutorul lui nea Nelu, soțul?, aluatul de săreau îngerii păzitori din el, era mai ceva ca-n romanul de debut al lui Aldulescu!

Până de curând, și acum ne despărțim de firul dintre realitate și cealaltă realitate, care o fi ea, când, dând să pregătească și să coacă operele sale de artă, nu i-au mai ieșit…

Prima oară, după ce au deschis cuptorul, după ora de copt, nu au mai găsit niciun cozonac! Deveniseră… invizibili! A doua oară, nu au mai crescut… Adică aluatul, înțelegeți dumneavoastră, care era pus în tăvi pentru o nouă creștere, acomodare… Ființa cozonacilor a fost și va fi ceva complicat! A, da, între timp, nea Nelu părăsise această lume, mătușa nu prea mai vedea bine… 

Mătușa a mai încercat, până la Paște mai era timp…

Dar cozonacii tăceau, iar tăcerea lor era noul argument ontologic…

La un moment dat, a venit Oboseala. Poate și un fel de supărare. Sau necaz.

S-a retras cu toți cozonacii vieții sale, o, Doamne, și cât de mulți erau!, într-un cuptor.

După trei zile, tanti a murit.

Ca și când ar fi înviat.

Și nebunul avu atunci certitudinea că istoria cozonacilor se scrie la nesfârșit în paradis, ca o istorie a sfârșiturilor istoriilor…

Îl pomeni pe Proust: gustul cozonacilor mâncați cu ouă fierte, din acelea vopsite, atunci numai cu roșu, cu sare, cu un pahar de vin, tot roșu, de butuc, gustul acela, da, acela, îi amintea de Madlena, verișoara lui de care fusese îndrăgostit la o vârstă când nu știi de ce ești îndrăgostit! 

La vremea aceea, în epoca aia declarată atee, cozonacii nu… predicau despre Înviere, despre mântuire, despre Hristos… Cozonacii nu înviau! Și nu știau bazele teologiei…

(fragment de nuvelă în lucru)