OPTm
nr. 82

1996

„Să construiești comunismul fără alcool e ca și cum ai avea capitalism fără reclame.” „Un bețiv sovietic autentic bea singur de dimineață  devreme fără vreun motiv anume.” (Vasile Ernu, Născut în URSS)

Când o vizită pe Tania în primăvara lui 1996, Sammy era încă un american naiv și bine intenționat în care trei femei -Olga, Tania și Irina- își puseseră mari speranțe.  Serioja, ca orice mascul rus cu oarecare experiență, era cam sceptic în legătură cu intențiile (dubioase, fără îndoială) ale perversului american de vârstă mijlocie care vine aici pentru femeile noastre, amăgindu-le cu buzunarul lui gros, cu care crede că poate cumpăra orice. Serioja era convins că, la fel ca toți americanii, Sammy avea un portofel gros și era hotărât să stea cu ochii pe el—ochi deschis și minte deschisă, asta-i.

De cum intră Sammy în apartamentul în stil sovietic cu două camere (care nu arăta nici mai rău, nici mai vechi decât milioanele de locuințe din fostul imperiu), Serioja îl privi de sus până jos cu ochiul lui expert care nu putea fi păcălit de o pereche de pantofi italieni din piele ce,  în mod miraculos, reușiseră să supraviețuiască pe străzile orașului plin de gropi, fără un fir de praf pe ei. Luându-ne după îmbrăcăminte, buzunarul americanului trebuie că era gros așa cum și-l imaginase Serioja.

Dând mâna, Sammy, puțin intimidat și derutat, oferi buchetul de trandafiri pe care-l ținea stângaci în mână lui Serioja, care, cântărindu-l pentru o clipă, mormăi ca un profesor generos cu un elev care are nevoie de încurajare:

– Trandafiri. Frumos.

Apoi, Sammy făcu cunoștință cu Olga, o femeie rotunjoară, jovială, spre șaizeci de ani, cu o față rotundă și senină îmbrăcată într-o rochie cu un imprimeu floral pe care tot o netezea, și cu Irina, o adolescentă de un erotism ca al Taniei, cu trăsături de o carnalitate botticelliană întreruptă de un zâmbet rece din marginile căruia se prelingea o undă de sarcasm și licențiozitate. Fata purta o fustă mini de piele neagră care îi descoperea picioarele musculoase  înfipte în cizme cu tocuri înalte deasupra cărora trupul ei se mișca unduios-șerpuitor, ca o versiune mai puțin inocentă a lui Betty Boop.  Îl examină pe Sammy cu aceeași privire severă și inchizitorială ca a lui Serioja, dar fără să încerce să-și ascundă licărirea neiertătoare a batjocurei. Întorcându-și privirea, Sammy încercă să găsească un refugiu în căldura rotofeiei Olga, în ai cărei ochi citi răspunsul „vino la mine, fiule!”  Olga nu era decât cu vreo zece ani mai în vârstă decât Sammy, dar, ca cele mai multe femei din generația ei din acea parte a lumii, se transforma în mamă pentru toți cei din jurul ei care se întâmpla să fie mai tineri și neajutorați, și asta nu atât din generozitate cât dintr-un instinct de cloșcă, instinct care o făcea să-și întindă aripile pe deasupra oricui din preajmă, dându-le un sentiment de protecție, când, de fapt, îi transforma în copii smiorcăiți. Nu era nici o coincidență că singurele ființe rezistente la mămoșenia ei erau propria progenitură a Olgăi, fiica ei, și fiica fiicei ei, trei femei aflate într-o luptă continuă pentru putere, ca lupta dintre clasele sociale în viziunea Partidului Comunist, cu singura diferență că în ceea ce o privea pe Irina, atât Tania cât și Olga reprezentau proletariatul, în vreme ce ea, Irina, era burghezia, întotdeauna vigilentă, întotdeauna pe punctul de a fi demascată ca element periculos, și ca atare, întotdeauna gata să se revolte și să submineze dictatura înăbușitoare.  

Cele trei femei împreună—Betty Boop Junioara și Senioara, precum și Mama Gâscă—emanau o energie care nu-i lăsa loc de nici o alegere lui Sammy între a fi prins în vârtejul lor sau în menghina lui Serioja, și ca atare o complimentă pe Olga pentru „minunata” (ezită înainte de a rosti adjectivul, dar i se păru că e mai puțin periculos decât „frumoasa”) fiică. La auzul complimentului, mama și fiica roșiră de plăcere, în timp ce Irina—care avea atitudinea unei adolescente agasante și neîmblânzite (slavă Cerului că nu trebuia să aibă de-a face cu ea în viitor!)—își arătă disprețul printr-o grimasă care spunea „Pe cine crezi tu că prostești cu baliverne de-astea?”  Sammy înghiți batjocura, care, de altfel, păru că trecuse neobservată de ceilalți, apoi își clăti gustul amar cu o înghițitură de ce-o-fi-fost-aia pe care Tania o turnase în păhărelul din fața lui. Serioja îi urmări reacția și apoi comentă în engleză, cu un accent puternic și mustăcios:

– Traditional drink.  Local.

Sammy dădu din cap aprobator, luptându-se cu senzația de arsură din gât:

– Good.  Strong.

Verdictul îl mulțumi pe Serioja, care, încurajat, adăugă:

– You’re supposed to drink it in one gulp.  Like this…

Sammy urmă exemplul gazdei și viitorului cumnat, dornic să fie băiat bun și să nu dezamăgească, dar rezultatul fu o strâmbătură de durere care, totuși, fu apreciată și mai mult de gazdă ca un omagiu adus tăriei băuturii. Serioja turnă un alt pahar, mai întâi pentru Sammy, apoi pentru el, îl dădu peste cap cum făcu și prima oară și declară: 

–NOW we can talk.

Între timp, Tania se apropiase cu o altă tavă cu pâine și mezeluri pe care o puse pe măsuța de cafea din fața lui Sammy.  Serioja, al cărui interes fusese stârnit de noua tavă, ochí aranjamentul culinar cu un amestec de suspiciune și dorință:

– Ăsta e cârnatul meu!” exclamă el.

Soră-sa se înroși și bălmăji ceva în rusă, apoi adăugă repede în engleză:

–Serioja sometimes does the shopping for us-you know, eu vin acasă târziu de la muncă și picioarele mamei sunt prea slăbite și nu poate să stea mult în picioare la coadă.

Frate-său culese bucățica de cârnat și, ducându-și-o la nas, îi examină suprafața denivelată și brăzdată de vinișoare cu profesionalismul rece al unui chirurg care se pregătește să extirpeze o tumoare. În sfârșit, îl mirosi și spuse categoric:

– Ăsta e cârnatul meu!  Cine ți-a dat ție dreptul să...

Înainte să termine, Irina apucă bucata de carne din mâna lui și o băgă în gură.

– Acum nu mai e cârnatul tău! 

Un șuvoi de cuvinte rusești-probabil nu chiar complimente-ieși din gura bărbatului.

– Ți-am spus ca nu cumva să te atingi de cârnatul meu!

– Când cumperi ceva cu banii altcuiva nu este al tău, boule! 

– Ce?!  Ce zici…?

Serioja se ridică din fotoliu cu fața roșie ca un cârnat care trăda o serie de emoții, de la neîncredere la stupefacție, și începu să înainteze către fata indisciplinată, dar fu oprit de Tania, care se înfipse între ei. Bărbatul tot încerca să ajungă la fata care, ascunsă după Tania, îl  tachina:

– În plus, dacă e al tău, nu trebuie să-l ții între prosoapele de baie ale altuia. Nu e igienic!

Era adevărat, offf, că Serioja, care, după divorț, cumpărase o garsonieră în centru dar își petrecea aproape tot timpul în apartamentul soră-sii unde primea măcar o masă pe zi gratis, și unde adesea ascundea alimente preferate în locul unde, cu imaginația lui de neegalat (de neegalat doar de o adolescentă diabolică) credea că nimeni nu va umbla: în șifonier, sau mai sigur, în grămada de prosoape de baie cu aromă de levănțică. 

– Încetează! Încetați cu toții! 

Era vocea tremurândă, nemelodioasă a Mamei Gâscă, intrată în scenă prin afirmarea autorității propriei poziții. Surprinzător, trio-ul se calmă, iar Serioja se întoarse la locul lui.

– Unde rămăseserăm? Întrebă el întorcându-se către musafir. Apoi își turnă un alt pahar și, observând că paharul lui Sammy era încă plin, nu-și ascunse nemulțumirea:

– Asta nu se face! Suntem frați sau ce?  Suntem?  Zi!

Si, trimițând priviri nesigure musafirului care se străduia să golească paharul, nu mai așteptă răspunsul:

Frate, trebuie să discutăm biznis, cum ziceți voi americanii. Trebuie să vorbim despre draga mea soră. Sora mea …

Limba lui Serioja încerca eroică să înfrângă cele cinci sau șase pahare pe care le golise (fără să le includem pe cele de dinaintea sosirii oaspetelui).

–Sora mea Tania! exclamă el într-un sfârșit amintindu-și numele ei. Eu, ca frate mai mare, trebuie să am grijă de sora mai mică.  Acum, limba lui avea probleme serioase cu cuvintele „frate” și „soră” care sunau mai mult ca „frrt” și „srrr.” Ochii „frrtlui” alunecau sticloși pe fața neliniștită a musafirului.

– Nu sunt—mă auzi?— și aici, degetul frrtului arăta amenințător către—Nu am să las orice străin cu buzunarul gros să profite de surioara mea.

– Destul, Serioja, îl întrerupseră deodată mama și sora.

Destul?! Nimeni nu-mi spune mie ce și când e destul!

După întrerupere, Serioja păru că-și pierdu șirul și încercă să se adune câteva secunde. Apoi, aparent reluând firul pierdut, continuă:

– Deci ești gros la buzunar?

Coincidența făcu ca gura Taniei să se deschidă în același timp (Te rog, ia niște cârnat!) și carne și buzunar se contopiră într-un cârnat-gros de buzunar, iar musafirul răspunse servindu-se cu o bucată de cârnat, fericit că a scăpat de datoria de a mai spune ceva.

– Da, ia niște cârnat, adăugă fratele care, mișcat de propria generozitate, lăsă o lacrimă să-i umezească ochiul drept. 

Traducere de Ileana MARIN

Alta IFLAND

Alta s-a născut, a crescut în România și a emigrat în Statele Unite în 1991, unde a obținut un doctorat în limba și literatura franceză, iar acum trăiește în California. Poetă și prozatoare de expresie engleză, Alta Ifland a publicat patru cărți de poeme în proză și de povestiri, dintre care - Voix de glace/Voice of Ice (publicată în fr. și eng.) a primit Premiul Louis Guillaume. Are în lucru un roman.

Echipa
Arhiva

ISTORIA VIE A LITERATURII ROMÂNE

 

NOUA LITERATURĂ

 

Actriță de succes, Aida ECONOMU mi-a dat câteva texte de proză, care dovedesc o sensibilitate cel puțin egală cu cea scenică. Proză de notație, cu un epos dezvoltat pe faptul cotidian, ba chiar pe amănuntul clipei prezente, povestirea din acest număr reconstituie un portret cu mijloacele simple ale legăturii dintre nepoată și bunică. E dialogică, desigur. Are atmosferă, imagini tușante, un cadru ofertant pentru un roman confesiv și o naturalețe greu de atins în proză.

Doina RUȘTI

CARTEA SĂPTĂMÂNII

Pan Macmillan, prin Cărturești

Recomandată de

​Ion CARAMITRU

 

Imagine în premieră din spectacolul Stupid Fucking Bird de Aaron Posner, adaptare liberă și non-conformistă, având ca punct de plecare Pescărușul lui Cehov. Regia - Răzvan Oprea. 

Premiera : 16 și 17 septembrie 2021, ora 19.30 , Sala Pictura a TNB

LITERA, 2021

Recomandată de Ovidiu ȘERBAN

Polirom, 2021

Un fragment în OPTm

Nemira, 2021

note, liste, însemnări de autor

Dracula: foileton. Vă așteptăm!

Polirom, 2021

Litera, 2021

Copyright © optmotive.ro