OPTm
nr. 82

Eliberare cu ochi și camee

Gotic american s-ar traduce titlul unui tablou care poate fi caracterizat drept neobișnuit, sinistru, dar mai ales prozaic, în mod paradoxal. Controversa provine din contrastul dintre titlu și imagine. Citind American Gothic, ne gândim imediat la un peisaj negru sau în orice caz întunecat, ascunzând prin cotloanele înrămate obiecte sau ființe nedeslușite, caracteristice de obicei unui spațiu în care lumina nu are ce căuta. Având această stereotipie în minte, avem un adevărat șoc atunci când descoperim ce a înțeles Grant Wood prin gotic american. Ce vedem de fapt în bizarul tablou? Un peisaj după toate aparențele rural, cu o mică pădure la baza căreia se înalță o biserică neașteptat de luminoasă, de un cromatism beige incert. Dar tinda nu pare a sugera mai degrabă ideea de locuință omenească, amintindu-ne de casele tipice preeriilor cu parfum de Wild West? Tot scoasă dintr-un western pare a fi și furca ținută cât se poate de înspăimântător de bărbatul din dreapta tabloului, care își acompaniază gestul de o privire la fel de puțin blândă. Căci da, avem și personaje în această reprezentare controversată. Două siluete chiar foarte clar conturate, ale căror priviri sunt atât de sugestive, încât ne trimit instantaneu cu gândul la o fotografie transpusă în imagine. Instantaneu este și instinctul de a ne încrunta uitându-ne la încruntăturile lor. Atât femeia din stânga, cât și bărbatul din dreapta ei au niște priviri sumbre, marcându-le fețele ca niște stindarde care par a striga: Fericirea este doar o iluzie! A striga, într-adevăr, căci căutătura zdrobită de durere a femeii nu pare a exprima altceva decât un strigăt de revoltă față de ceea ce îndură. Chinul unei vieți maritale alături de cel din dreapta ei, bărbatul matur și uscățiv la care până și privirea îngheață, fără să mai vorbim de furca ținută amenințător? Suferința provocată de o viată lipsită de comodități, dar înecată în lipsuri și în sacrificiile care au înlocuit poate un zâmbet inocent de tinerețe cu acea gură strânsă, pregătită oricând să geamă?

Și ea este uscățivă, nici ea nu mai este tânără. Și ea este apăsată de ceva, nici ea nu înseninează în vreun fel tabloul de altfel lipsit de orice umbră cromatică, dar aflat în totala obscuritate a așteptărilor înșelate. Așteptări pentru o viață dacă nu bună, cel puțin mulțumitoare, dacă nu lină, cel puțin odihnitoare, dacă nu frumoasă, cel puțin... presărată ici și colo cu mici bucurii. Judecând după chipurile întunecate ale celor doi, aceste bucurii, dacă au existat vreodată, au fost demult înlăturate cu acea furcă ruginită de tristețe și de lacrimi, culese și înghesuite într-un colț asemenea căpițelor de fân. Așa cum nu este loc de baloturile de fân în toată șura, tot așa nu pare să mai fie loc pentru liniște sufletească în viața comună a celor doi soți ipostaziați în spațiul lor limitat, închisoarea simbolică ale cărei frontiere sunt tinda casei, căpițele de fân doar sugerate prin simbolul furcii și nefericirea. Aceasta este viziunea lui Grant Wood asupra vieții americane din vestul sălbatic. Prin acești soți care au uitat de tinerețe, dar și de fericire alege pictorul să înfățișeze America preeriilor.

Deja ne-am apropiat de gotic mai mult decât ne așteptam după o primă privire aruncată tabloului. Titlul nu mai pare deloc neobișnuit sau nepotrivit: poate că nu admirăm o manifestare prototipică a goticului printre atâtea tușe de lumină, dar totul se compensează prin întunericul sumbru din privirile celor două personaje uscățive, cu tenul palid și mortificat, întuneric sufletesc care se extinde dintr-odată asupra întregului peisaj natural din jur. Parcă nici pădurea din spate, speranță a eliberării ce de-abia se zărește, nu mai pare a fi atât de promițătoare și nici atât de caldă. Este suficient ca două priviri ale unor figuri aparent atât de anodine să ne înghețe, provocându-ne șocul de a simți în același timp și teamă, și milă pentru două vieți sau două milioane de vieți irosite la umbra furcii, muncind pământul și treierând tot ce ar fi putut fi bun. Cum am mai putea să ne referim la fericire văzând că totul la ei doi limitează: părul blond al femeii, aparent mătăsos, strâns însă într-un coc sever, rochia neagră, în ton cu jacheta lui jerpelită de muncă, șorțul aspru, de un pământiu ce reflectă parcă tentele bolnăvicioase ale unor chipuri înăsprite de vicisitudini, de viață. Până și gulerul scrobit pare a avea brodată în fiecare colț ideea de întemnițare în propria viață, unde singurul indiciu al cochetăriei feminine, superba camee portocalie, este și ea înghițită în bumbacul alb, monoton de alb al acestei femei sobre cu îmbrăcăminte sobră, unde singura sclipire de viață se găsește, în mod ironic, în revolta mocnită din privire.

În fața salopetei uzate de om al câmpului, cele trei brațe simbolice ale furcii nu puteau fi orientate mai simbolic de-atât: un braț̦ se îndreaptă vertiginos spre gâtul bărbatului (eliberare prin sinucidere?), unul spre casa familiei, simbol al unei vieți conjugale care îi sufocă pe amândoi și, celălalt arată, bineînțeles, spre celălalt prizonier al acestei vieți duse parcă din inerție: soția mută, dar cu niște ochi care vorbesc în locul gurii strânse, cerând, din nou și din nou, eliberare.

Flavia IOSEF

Studentă în anul al treilea la Facultatea de Litere, Universitatea din București, specializarea Română-Spaniolă, Flavia este implicată în activitățile culturale ale facultății, notabilă fiind recenta participare la Colocviului Best Letters, dar și la Sesiunea de studii și comunicări de literatură comparată, iconologie și ekphrastică, ediția a XVII-a.

Echipa
Arhiva

ISTORIA VIE A LITERATURII ROMÂNE

 

NOUA LITERATURĂ

 

Actriță de succes, Aida ECONOMU mi-a dat câteva texte de proză, care dovedesc o sensibilitate cel puțin egală cu cea scenică. Proză de notație, cu un epos dezvoltat pe faptul cotidian, ba chiar pe amănuntul clipei prezente, povestirea din acest număr reconstituie un portret cu mijloacele simple ale legăturii dintre nepoată și bunică. E dialogică, desigur. Are atmosferă, imagini tușante, un cadru ofertant pentru un roman confesiv și o naturalețe greu de atins în proză.

Doina RUȘTI

CARTEA SĂPTĂMÂNII

Pan Macmillan, prin Cărturești

Recomandată de

​Ion CARAMITRU

 

Imagine în premieră din spectacolul Stupid Fucking Bird de Aaron Posner, adaptare liberă și non-conformistă, având ca punct de plecare Pescărușul lui Cehov. Regia - Răzvan Oprea. 

Premiera : 16 și 17 septembrie 2021, ora 19.30 , Sala Pictura a TNB

LITERA, 2021

Recomandată de Ovidiu ȘERBAN

Polirom, 2021

Un fragment în OPTm

Nemira, 2021

note, liste, însemnări de autor

Dracula: foileton. Vă așteptăm!

Polirom, 2021

Litera, 2021

Copyright © optmotive.ro