OPTm
nr.crt.

Văduva neagră, femeia-păianjen, femme fatale... Am putea continua la nesfârșit cu apelativele aduse acestei figuri feminine caracterizate de erotism, de pasiune și, de ce să nu recunoaștem, de moarte. O entitate feminină care își seduce victima până la limita abandonului și după această limită, pentru a-și arăta în final dominația totală. Dar ce se întâmplă atunci când toate aceste atribute nu mai definesc o ea, ci (în aparență) un el? Molina este un personaj aparte. Să-l caracterizăm drept co ...

Poezia spaniolă a fascinat și continuă să fascineze...

Ne putem opri fără prea mari dificultăți la secolul XX dacă suntem în căutarea a ceea ce se poate numi o altfel de poezie. Mauricio Bacarisse ne propune, în Manifestarea foamei (Manifestación del hambre), un contrast dur între foamea care a planat asupra societății spaniole a secolului trecut și eleganța inutilă a străzilor decorate parcă pentru vremuri mai bune, vremuri care au întârziat, însă, să apară. Sărăcia evidentă la nivel exteri ...

Repetiții la pian. Bar întunecat. Fețe neclare. Emoțiile de dinaintea fiecărei reprezentații. Rutina se repetă. Clienții arată mereu la fel pentru Biralbo. Un nume neobișnuit pentru un spaniol neobișnuit. Santiago ar fi fost prea obișnuit pentru acest pianist... incert. Să rămânem, așadar, la Biralbo. Biralbo cel tăcut. Biralbo cel introvertit din trioul muzical al barului Viena. Biralbo cel îndrăgostit, în barul Lady Bird.

Pare că aceste toponime nu sunt alese la întâmplare. Ambele îndeamnă ...

O spanioloaică din Barcelona trece prin criza premergătoare vârstei de mijloc atunci când conștientizează că a rămâne orfan de mamă este bulversant chiar dacă ai deja patruzeci de ani, doi băieți (dintre care unul este deja adolescet) și ai trecut deja prin două divorțuri. Cam așa s-ar putea rezuma esența romanului Milenei Busquets, Până și asta o să treacă. Încă din aceste puține cuvinte se resimte tristețea adâncă a unei ființe obligate să se confrunte cu unul dintre cele mai mari coșmaruri ...

Flavia Iosef

Ziua în care lumânările arată altfel

Amintiri de Paște, din copilărie... . Așteptările mele de copil în ajunul misterioasei sărbători de primăvară începeau cu emoțiile viitorului cadou primit de la un simpatic urecheat. Dar nu se încheiau acolo. Emoția era mai mare în alt moment: cel în care ne pregăteam să mergem la biserică. O fi fost doar imaginația mea de copil entuziasmat sau chiar și bunicii mei simțeau un fior de bucurie știind că urma să ne respectăm ritualul an ...

Greier de topaz.... O lectură cel puțin interesantă, cel puțin inovatoare, cel puțin... bizară. Aparentă colecție de fișe de viață, romanul ne invită într-o lume care nu este nici exotică, nici fastuoasă. Dar este fără doar și poate captivantă. Lumea Bucureștiului contemporan a mai fost pusă sub lupă și de alți prozatori, dar cu greu mai găsim și în alte pagini nuanțele de aici. Nuanțe de topaz, dar nu cu strălucirea previzibilă și semiprețioasă, ci cu irizații nu foarte puternice, doar schi ...

O fundație

Cornel Sigmirean, Aurel Pavel, Elită și națiune. Fundația „Gojdu” (1871-2008), Editura Argonaut, Cluj-Napoca, 2020, 576 pp. 

Despre moștenirea fundației Gojdu s-a scris și s-a vorbit mult în vremea din urmă; pătimaș și excesiv chiar. După destrămarea Monarhiei Dualiste în urma Marelui Război, aceasta a rămas în seama oficialilor de la Budapesta, autoritățile române interbelice încercând să o recupereze, însă fără succes. Nici după 1990 tentativele diplomației românești nu a av ...

Lumea la un moment dat

Toader Nicoară, Curtea și societatea de curte în Țările Române, vol. I (secolele XVI-XVII), Editura Accent, Cluj-Napoca, 2021, 569 pp.

Volumul de față este întâiul dintr-o serie de trei și își propune să reconstituie felul în care au trecut prin vremuri Principatele Române/România, în ultimele aproape șase veacuri. Toader Nicoară face acest lucru pornind de la acomodarea, ușor schematizată, dar novatoare, a unor concepte specifice deopotrivă științei istorice, dar ...

O să încep prin ceea ce nu este... Nu este o bijuterie, nu este o operă de artă și, culmea, nu este o carte. Nu este un obiect mare, nu este un produs colorat, dacă nu scoatem la iveală nuanța de grâu dospit a plasticului de pe spatele obiectului meu. Da, plastic. Nu, nu este combinat cu vreun material mai prețios. Plastic și atât. Transparent pe față și galben pe spate. Transparența este elementul-cheie, cel care ne conduce spre ceea ce ne interesează cu adevărat.

De ce transparent în față? De ...

Putem contempla o fabrică? Rodrigo Fonseca ne arată că da, în Elegie unei fabrici (Elegía a una fábrica). Nu numai că îi putem contempla măreția arhitectonică, ci și profunzimea interioară. Căci da, pentru Fonseca, și fabrica are profunzime, are trăiri și respiră prin plămânii fiecărui muncitor, plânge prin ochii fiecărei victime a unei explozii și suspină în liniștea de dintre schimburi...

Se poate vorbi despre singurătate în cazul unei fabrici? Cu siguranță: „Sirena a rămas deja fără voc ...

Frăția surorilor simbolice fără de origine își găsește în poemul Memoria goală (La memoría vacía), al lui Carmen Boullosa, contextul perfect pentru a se configura:

„Încerc să întunec cu umbra mea pământul exilului,/ pământul meu, găsind refugiu în memoria goală./ Nu am origine./ Alcătuiesc cu surorile mele un perete impenetrabil./ Orbim în fața pământului care prelungește ziua jubilării luminoase."

Făcându-ne să pătrundem ex abrupto în imaginarul acestei amazoane contemporane, poeta ...

Crima nu mai este un subiect senzațional. Dar relatarea postumă a victimei unui asasinat este: „Azi m-am trezit/ ca de obicei, dar/ cu un cuțit/ în piept. Nu știu/ cine a fost/ și posibilele/ motive ale delictului./ Stau aici/ întins/ și frigul apasă vertical./ Vestea se răspândește/ cu relativă precauție".

Cel puțin șocantă, această relatare a stărilor experimentate după moarte din poemul Crima (El crimen) al poetului spaniol José Ángel Valente ne surprinde, mai întâi de toate, prin aparen ...

În cea mai recentă carte a sa, Ciudățenii amoroase din Bucureștiul fanariot, Doina Ruști ne propune să ne așezăm comod pe divan și să ne imaginăm că întrezărim contururile unor consemnări mai puțin obișnuite din epoca fanariotă. Totul, de la umbra gulerului de blană sau a ișlicului, pare învăluit în parfum:

„În prăvălie a intrat o femeie, o jupâniță, cu cealma legată artistic deasupra urechii, cu niște ochi care te făceau să uiți cum te cheamă. Iar această chiramelă distinsă, ...

Acestea ar putea fi cuvintele-cheie ale poemului Leoaica noastră, al poetului peruan José Watanabe. Meditație filosofică asupra zenitului sau ancestral coborât în junglă, discursul poetic al lui Watanabe ne uimește, ne derutează, dar ne place. Ne place pentru că este insolit: „Știu că soarele vine și pleacă, neliniștit, adulmecându-mă/ printre plantațiile de trestie-de-zahăr./ Știu că întârzie la zenit privind cu sete valea./ Soarele era leoaica noastră./ O imagine, chiar și de-o umilă repreze ...

Locul secund, noul roman al lui Rachel Cusk, Litera, 2021

În stilu-i specific, Rachel Cusk povestește fără grabă, dar cu o tensiune constantă și de invidiat, și te aștepți ca „atmosfera" să fie atuul cărții. Acțiunea se petrece într-o zonă izolată și aproape idilică, unde viața unei familii pare să fi intrat în armonie cu natura. Dar lucrurile se schimbă, după ce apare un musafir, un pictor fascinant. Accentul epic cade și de data acesta pe relații, urmărite în detaliu, puse sub lupă, în ...

Lungul drum din Spania în America nu se face din neant. Are nevoie de o motivație. Ce poate fi mai potrivit decât căutarea libertății? Mai ales dacă pretextul este tot o căutare, dar plauzibilă în ochii societății: căutarea soțului. Totul sună cunoscut dacă ne gândim la scenariul dramei unei soții de soldat. Viața de pe front se uită greu, mai ales dacă nici nu există dorința de a uita sau de a lăsa frontul în urmă. Inés ajunge să se resemneze cu gândul că războiul l-a răpit pe primul bărbat din ...

Carlos Ruiz Zafón, Prizonierul cerului

Cărți. Viață de familie. Cărți. Soție, copil. Cărți. Relații paterne complicate. Cărți. Falimentul bate la ușă. Cărți... O viață plină de adrenalină trăită, în mod paradoxal, la nivel static. Adevărata mișcare este în anticariat — axis mundi atât pentru Daniel Sempere, barcelonezul obișnuit cu probleme neobișnuite, cât și pentru celelalte personaje care orbitează în jurul lui —. Cum reușește anticariatul barcelonez (culmea) neprăfuit să determine vie ...

Ce simțim atunci când vedem două mâini împreunate în rugăciune? Ce gânduri ne trec prin minte atunci când urmărim conturul fin, abia schițat al degetelor care ne dau impresia că se prelungesc până la cer? Ce ecouri aduce cu sine conceptul de rugăciune, înfățișat într-o atât de obișnuită schiță? Smerenie? Poate. Remușcare? E posibil. Umilință? Cu siguranță.

Dar mai este ceva, mai presus de imaginea redusă la esență a credinciosului cucernic care se roagă. Mai este ceva, pe lângă atmosfera ușor m ...

Citind poezie contemporană, descoperim că există legături între „cireșe”, „muște”, „mofturi” și „softuri”. Citindu-l pe Ghe Adacor, ne dăm seama că este perfect plauzibilă asocierea dintre „gândul distanței” și imaginea atât de banală a unui om care, oricât ar fi de „fermecător”, „în acest moment/ mănâncă ce mănânc și eu”. Iluzii, idei de versuri pentru poemul ideal sau o simplă porție din cireșele amintite mai sus? În definitiv, nici nu prea contează.

Tot ceea ce ne interesează este că imagin ...

Atunci când spunem Anna Karenina, spunem triunghi amoros, iubire versus stabilitate, fericire versus căsnicie. Spunem cu siguranță familie, colaps psihic, eventual reputație, dar știu cu certitudine ceea ce nu spunem: Alexei Alexandrovici Karenin.

Acel fatidic Karenin – soțul conservator, care a uitat ce înseamnă iubirea pasională (în cazul în care chiar a cunoscut-o vreodată), acel Karenin – politicianul abil, acel Karenin – diplomatul care întruchipează lumea tăcută, dar extrem de influ ...

Poezia contemporană — ce descriere i s-ar potrivi mai bine? Glas proaspăt al lirismului care avea nevoie să uite de cuvântul „stagnare”, colecție de momente de inspirație spontană sau comoară nebănuită a stihului românesc? Să fie „stih” cuvântul potrivit pentru a desemna înșiruirea prozodică de concepte, simboluri, dar mai ales adevăruri? „nimic în afara mea/ înlăuntrul meu nimeni” ar fi doar două exemple de astfel de esențe tari, spuse, aparent, prea răspicat. Să fie „vântul care nu mai bate di ...

Gotic american s-ar traduce titlul unui tablou care poate fi caracterizat drept neobișnuit, sinistru, dar mai ales prozaic, în mod paradoxal. Controversa provine din contrastul dintre titlu și imagine. Citind American Gothic, ne gândim imediat la un peisaj negru sau în orice caz întunecat, ascunzând prin cotloanele înrămate obiecte sau ființe nedeslușite, caracteristice de obicei unui spațiu în care lumina nu are ce căuta. Având această stereotipie în minte, avem un adevărat șoc atunci când ...

Cum își aleg intelectualii lecturile? Dar filologii? Ce citim? Cum găsim cărțile? Cât contează educația în alegerea cărților? Cât contează ce spun alții? Credem în gusturile omului fără școli înalte? Categoric, există și cititori fără studii universitare: avem încredere în opinia lor? Avem încredere în calomniatorii cărților?

Ileana MARIN

Petrec ore întregi în librării. Îmi place să răsfoiesc cărți, să citesc pasaje din ele, să mă uit la coperțile lor, să ...

Relația specială pe care o are Augustin Buzura cu genul autobiografic reiese, fără doar și poate, din amprenta deosebit de puternică pe care activismul de partid l-a lăsat asupra celui care se remarca în societate ca scriitor, ca prozator realist într-o epocă în care nu puteai scrie despre realitate altfel decât... elogios. Cu toate acestea, a reușit să ne lase nouă, cititorilor de astăzi, o mărturie în două volume a lumii activiștilor de partid care îi hăituiau pe cei care nu se arătau supuși i ...