Filolog subtil, format la școala bucureșteană, aducându-mi aminte de rafinamentul cultural al lui Romulus Vulpescu, de care însă se detașează net ca prozator, Florin Spătaru este un povestitor care prețuiește emoția, respingând proza cerebrală și exhibițiile postmoderne. Te cucerește din capul locului prin frază, prin imaginar, prin demersul poveștii.

Doina Ruști, prefață la volumul Greier de topaz, Litera, 2022.

Fragment

"Olga stă pe scaun și fumează. Îi place să-și bâțâie piciorul și să stea lângă geam până când i se face frig și pielea țâțelor i se zbârlește ca o perie de păr. Are în picioare ghetuțe roșii, cu toc înalt și cu platformă. I-au plăcut din prima pentru că îi scot în evidență picioarele lungi și drepte. Se descalță tacticos și își prinde un sfârc într-un cârlig de rufe. Așa face de fiecare dată când vine să mă plesnească, iar eu suspin prinsă la trei palme de perete, tabloul ei minunat. M-a urmărit în tăcere din cealaltă cameră și știe exact cât de mult am tremurat. A văzut cum îmi fugeau ochii după blonda care ne-a prezentat casa și care habar nu avea că noi hotărâserăm deja să o cumpărăm. Am atins-o cu degetul pe umărul obrazului și nu a tresărit. Știu ce mă așteaptă. M-am lăsat prea mult dusă de val în prezența acelei femei prea agitate pentru gustul ei. Strânge cu putere. Degetele intră adânc. Am trecut de partea de plăcere, acum e doar răzbunare, iar eu țip până la epuizare.

(Florin Spătaru - Greier de topaz )"

OPINII

Liviu G. Stan:

Florin e un prozator jazzy. Temperatura acuplărilor spătariene amintește adeseori de erosul de dark room al lui Robbe-Grillet, deși nu simt în "Greier de topaz" cine știe ce simpatii manifeste pentru "patronul" Noului Roman Francez. Livrescul hiper-barochizant (pe alocuri) al lui Florin s-ar fi înțeles de minune cu iconoclasmul flamboaiant al regizorului polonez Walerian Borowczyk. Dar nici universul lui Alejandro Jodorowsky nu este atât de departe de tonusul acestei proze. Spirit jucăuș cu temperament cvasi-suprarealist, în genealogia lui Boris Vian, strategia sa de etalare a erotismului folosește sado-estetica nu în postura unui mecanism ideologic al sexualității. Altul e sensul acestor erupții. Ele par mai degrabă niște inginerii ale extazului. 

Alexandru Lamba

Mai pregnantă în fragmentul de față, dar regăsindu-se în mai multe povești din carte, folosirea sexualității ca mod de exprimare a personalității creează personaje complexe. Puse în situații foarte puternic senzoriale, acestea reacționează imprevizibil, dar nu incredibil. Scenele de sex au astfel un efect catalizator pentru dezvăluirea personalităților celor luați în colimator. Un contrapunct care adaugă contrast. Dorința pătimașă e o componentă a naturii umane, fără ea oamenii ar fi incompleți.

Un aspect interesant, pe care-l vei descoperi citind romanul, este acela că scenele picante, ca aceasta, sunt privite prin ochii nonagenarului Artur, personaj pentru care sexualitatea și-a pierdut caracterul direct ofertant și a devenit o expresie a frumosului, o contemplație lipsită de patimă. Iar cititorul rămâne mai degrabă cu reflexiile nerostite ale lui Artur asupra efemerității momentelor frumoase din viață și a vieții în general. Energiile eliberate de împărtășirea iubirii, fie ea și cu năbădăi, poate fi privită ca opusul nemișcării morții. Iar contemplarea ei, sfidarea marelui necunoscut.

Ileana Marin

Ca orice lucru reprimat, imaginarul sexualității reprezentat în literatura de după 89 apare eliberator. Nefiind un scop în sine, prezența scenelor erotice cu gradații de intensitate diferite, de la plăcere, confruntare, violență, etc. își are rostul ei în construcții narative cum este cea a lui Florin Spătaru din Greier de Topaz. Discontinuitatea creată de perioada comunistă în ceea ce privește publicarea literaturii erotice a produs un dezechilibru, cu atât mai mult cu cât "tatăl" națiunii era un abuzator nu numai sexual —vezi decretul din 1966 care interzicea avortul si care implicit controla sexualitatea — ci și la nivelul corporalității de dincolo de sexualitate si psihologic, chiar, prin mecanismul de supraveghere creat pentru a controla si pedepsi. O lectură în context psihanalitic sau o lectură informată de teorii ale biopoliticii poate scoate la iveală încercarea unei societăți traumatizate care își caută, prin discurs, "vindecarea". 

Artur este eroul care se vindecă de propria traumă din copilărie — aceea de a fi fost "abandonat" de părinții care au "fugit" din țară — prin adoptarea tuturor prin toate poveștile care ajung la el. Lui i se confesează vecinii din bloc, terapeuta Bogdana îi încredințează misiunea de a transcrie notele ședințelor ei, Eliza îi împărtășește injurii în latină pe care le colecționează, Dorinel îi povestește experiențele lui erotice. Nexus al firelor narativ-labirintice, Artur este cavalerul "pur" al acestui Avalon de bloc; el ascultă cu atenție și citește avid, trăind viețile celorlalți. Cavaler din afara poveștilor de o virilitate intertextuală rafinată, Artur dă seama de voluptatea scrisului hrănit din imaginarul sexual al unei sensibilități masculine. Singura posibilitate a lui Artur de a se desprinde din poveștile celorlalți, de a se "vindeca", este aceea de a-i lăsa "orfani" — adică fără cititor — pe cei din jur. Florin Spătaru încheie admirabil Greier de Topaz strecurând insidios incertitudinea cu privire la identitatea lui Artur sau Arthur: primul are spirit de observație; al doilea are spirit de aventură. 

Flavia Iosef

Tema sexualității în romanul contemporan – un tabu care atrage poate mai mult decât oricare altul. Constanța apariției sale nu mai uimește pe nimeni, dar nici nu pare să ne plictisească. Consider că recurența acestei teme obsesive nu derivă din influența știrilor recente, fapt demonstrat de abundența ei și în romane care nu sunt de dată recentă. O scurtă privire asupra unor opere literare precum Amantul doamnei Chatterley (1928), de D. H. Lawrence este suficientă pentru a ne da seama de acest lucru.

Nu consider că este un artificiu necesar, cât mai degrabă căutat de scriitori pentru a sublinia latura pur umană a personajelor ilustrate, pentru ca cititorii să nu le perceapă ca pe niște entități fade, incapabile de stări extreme. De aici, și veridicitatea scenelor subsumate acestei tematici în romanul Greier de topaz. Fără aceste manifestări intime, personajele lui ar fi lipsite de autenticitatea care ne atrage la ele încă de la început. Suferim cu ele, în aceeași măsură în care visăm alături de ele la o împlinire totală. Latura pe alocuri animalică a sexualității reprezintă o stare extremă, dar agresivitatea ei este, în realitate, conturată de insistența cu care se prezintă anumite detalii repetate obsesiv, mai degrabă decât de intensitatea celor transmise, fenomen care nu se petrece în romanul lui Florin Spătaru.

Nu consider că în fragmentul extras se poate pune problema de agresivitate, tocmai datorită faptului că nu se insistă asupra anumitor detalii erotice și nu se reiau în mod insistent imaginile prezentate.

Emoția este dată de intensitatea senzațiilor experimentate gradual, turnate parcă cu pipeta, ce sporesc fiorii cititorului și definesc imaginea deja conturată a dăruirii totale. Gradația se realizează prin fraze scurte, concise, care se succedă și sunt din ce în ce mai puternice: "Stiu ce mă așteaptă. [...] Strânge cu putere. Degetele intră adânc". Plăcerea estetică este provocată de același element care rămâne după lectură: ingeniozitatea de a reda printr-un limbaj colocvial ("i se zbârlește", "îmi fugeau ochii după blonda") stări atât de profunde date de înlănțuirea erotică văzută drept luptă simbolică de supraviețuire mai mult decât simplu act amoros: "iar eu țip până la epuizare".

Poate că imaginea cârligului de rufe atașat unui loc neașteptat din corp șochează puțin, dar nu este neapărat agresivă, cât neașteptată, dar mai puțin uimitoare decât tonul masculin atribuit, iată, unui personaj feminin ("suspin prinsă", "m-am lăsat prea mult dusă de val").

În orice caz, dominanta acestui text este reprezentată de senzualitate, în niciun caz de vulgaritate, întrucât scenele erotice, explicite, nu sunt exagerate. Tușele cu care sunt construite se îndreaptă spre voluptate, dar fără a fi agresive, întrucât scriitorul urmărește în mod abil să scoată în evidență imaginea de ansamblu și, mai ales, senzațiile experimentate mai mult decât detaliile care, luate separat, ar șoca și nu ar provoca tot o reacție pozitivă.