Debutul lui Florin Spătaru în roman îl plasează pe acesta în categoria scriitorilor curajoși și asumați, marcând totodată un spirit literar fastuos și eclatant. Departe de a putea fi etichetat drept un roman inocent, Greier de topaz, cu o superbă prefață semnată de Doina Ruști, ne frapează printr-un discurs, malițios pe alocuri, voluptos, pe alocuri lasciv. Trebuie spus că s-a numărat printre textele finaliste ale concursului de debut "Primul roman", organizat de Editura Litera.

Exhibat în pagină, cu o voce puternică, Florin Spătaru adoptă un stil degajat și natural de a scrie, ignorând și în același timp sfidând – pudibonderiile, evitând, totuși, a se arunca în zona trivialității. Într-adevăr, Greier de topaz nu este un roman ușor de digerat pentru cei sensibili, cu un vocabular dezinvolt (spoiler alert!), autorul realizând în fapt un scurt excurs al sexualității (de la popoarele de inuiți și romani și până la literatură, făcând subtile trimiteri la romane bune de referință pentru temă.

Protagonistul nostru, octogenarul Artur, portar al unui bloc în prezentul povestirii, acționează ca un conector narativ pentru toate poveștile personajelor ce se perindă de-a lungul romanului. Rolul său de confident, de colecționar de povești, creează o omogenitate între toate relatările disparate ale actanților (de la destăinuirile îndosariate din cabinetul psihologei Bogdana la memoriile profesorului Dima, "spovedaniile" locuitorilor din bloc ș.a.m.d.). Scara de bloc capătă valențe simbolice în acest sens. Aceasta devine o heterotopie în termenii foucaultieni, un spațiu izolat, dar totuși puternic ancorat în lumea reală, care reflectă scurte episoade de viață. Oferă, totodată, și un prilej pentru Florin Spătaru de a-și etala atributele scriitoricești foarte bine conturate, cu o oralitate aparte și o predilecție pentru forța cuvântului. De fapt, fiecare caracter este schițat impecabil prin prisma poveștilor expuse, întâlnindu-ne cu personaje veritabile, autentice, vii. Florin Spătaru nu lasă nicio secundă impresia de platitudine ori de artificialitate.

După cum am menționat și mai devreme, Greier de topaz este un roman lipsit de inhibiții, cel puțin în ceea ce privește sexualitatea. Autorul nu se eschivează deloc atunci când descrie momente și conversații din intimitatea erotică a personajelor, apelând cu nonșalanță la termeni "tari", chiar licențioși, schițând scene tulburătoare – ne amintim aici de secvența brutală și abuzivă cu Șarpe și "un ochelarist" oarecare, spre exemplu. Citit printr-o astfel de cheie de lectură, romanul se configurează ca o explorare a sexualității din cele mai vechi timpuri și până în prezent. Eliza, studentă masterandă a Facultății de Limbi Străine, care "îl vindecase pe Artur de frica de cuvinte porcoase" (p. 24), joacă un rol semnificativ din această perspectivă. Aceasta îl introduce pe Artur în istoria necenzurată a obscenității: îi lasă lui Artur o listă de înjurături ale inuiților, bilețele cu diferite cuvinte licențioase ale romanilor (prezentând astfel un scurt periplu etimologic al cuvintelor landica și mentula), o epigramă semnată de Caezar Augustus (o invectivă complet necenzurată și violentă despre sex), iar lista poate continua. Întâlnirea cu Eliza, locatară a blocului de pe Nerva Traian, îi conferă lui Artur o nouă șansă la iubire, după decesul fostei soții, Sofia. Cu toate acestea, deși admit amândoi existența unei tensiuni sexuale, Artur hotărăște să mențină relația la un nivel platonic: "... Eliza nu trebuia să creadă că Artur o refuza pentru că nu era frumoasă, ci o refuza pentru că zeul lui priapic fusese timpul. Iar pe lângă toate astea, ar fi fost indecent. Pielea ei proaspătă trebuia frământată de un tânăr. El se mulțumea doar cu mirosul ei și cu nenumăratele ei povești" (p. 129).

Și confidențele din cabinetul Bogdanei contribuie la profilarea filonului sexual. Astfel, întâmpinăm suficiente personaje feminine suferinde de spermatofobie, atracții erotice față de bărbați mult mai în vârstă (amintindu-ne de teoriile freudiene), plăceri nevinovate și curiozități sexuale timide etc., dar și personaje masculine cu obsesii legate de dimensiuni ori cu dificultăți în afirmarea publică a propriei identități sexuale. Atitudinea doamnei Bogdana le conferă pacienților un spațiu confortabil pentru destăinuirile cele mai lăuntrice și mai sfioase, chiar dacă în timpul ședințelor există momente de reflecție ușor zeflemitoare (p. 66). Recitim entuziasmați fișele pacienților, transcrise de Artur, care ocupă de altfel un spațiu considerabil în economia romanului.

Avem de-a face cu o galerie de identități sexuale, de fapt. Melania, una dintre primele efigii feminine, este o pasionată a fotografiei și o gerontofilă neafirmată încă. Aceasta dezvoltă sentimente de amor pentru Artur, care îi amintește de bătrânul Henri Cartier-Bresson, iar simplul joc de priviri dintre ei o face să tremure de plăcere (p. 94). Luana prezintă un alt tabiet sexual, pe care îl împărtășește cu Dorinel, anume excitația prin portretizarea anumitor momente intime, sexuale, ori prin poze, precum Carolina, care îl punea adesea pe Artur să îi filmeze aventurile erotice. În capitolul 6, "Mormolocii albi", este descrisă fantezia de a întreține relații sexuale în spațiile publice. După cum Naoméi are preferințe sadice în timpul actului sexual, un sadomasochism specific BDSM-ului, integrând biciul cu ținte, sfori și alte jucării sexuale.

Dar dincolo de toate astea, sunt trimiterile culturale, de la Petronius la literatura suprarealistă, ceea ce justifică afirmația Doinei Ruști că Florin Spătaru e un spirit enciclopedic cu o bază filologică solidă.

Greier de topaz este un roman inextricabil ce abundă în intertextualitate, trimiteri ce nu se rezumă doar la spațiul literar, ci cuprind toate artele: pictură, muzică ș.a.m.d. Nume importante din sferele expresiei artistice își fac loc pe fiecare pagină. Inclusiv unele personaje sunt simbolice (fotografa Melania, pictorița Luana etc.).

Cu o tentă ușor umoristică, Greier de topaz semnifică de fapt începutul unui parcurs romanesc foarte promițător pentru un autor precum Florin Spătaru, un veritabil célinean, cum e etichetat în prefață.

Florin Spătaru – Greier de topaz, LITERA, Colecția Biblioteca de proză contemporană, 2022