OPTm
nr.crt.

Sărbătorile pascale

Diana Dragoman, Bianca Zbarcea, Mihail Victus - Carte - nr. 113 / 25 (serie nouă) / 2 mai, 2022

Diana Dragoman

Parfum de Paște

Când eram mică, în zona noastră (județul Satu Mare) mai exista obiceiul ca în lunea de Paști să se umble la stropit, în masă. Bărbații, care veneau cu băieții lor unde era cazul, mergeau la rude și la cunoștințe pentru a le ura femeilor și fetelor tot ce e mai bun. Se înțelege că acestea nu călcau pragul niciunei alte gospodării.

Musafirii nu uitau să aducă cu ei câte un parfum, iar dacă aveai norocul să primești măcar zece stropitori, vă imaginați cam ce se întâmpla cu părul și vestimentația femeilor. Nu mai recunoșteai niciun miros. Era un amestec puternic de arome care îți irita nasul uneori. Totuși, era mândria aceea că ai fost vizitată de așa mulți. Exista și un sentiment de bucurie. Sufrageria era plină, oamenii glumeau și se simțeau bine. Ușa de la apartament era mai mult descuiată. Gazdele stăteau preponderent în picioare și se bucurau de fiecare musafir. Nici de Crăciun nu aveai atâția colindători.

Abia spre seară se linișteau lucrurile și rămâneai cu satisfacția că vei crește ca o floare și nu te vei veșteji niciodată. Și poate că era un oarecare adevăr în acele poezioare și cuvinte spuse cu stângăcie sau cu prea mult entuziasm. Era, în fond, o celebrare a feminității. Sau poate un omagiu adus acelor femei care L-au ajutat pe Hristos de-a lungul activității Sale.

Bianca Zbarcea

Pe sub masă

Dintre datinile pascale, pe mine cred că cel mai tare mă impresiona „trecerea pe sub masă". Distracție pe cinste la vremea aia, când mă ducea bunica negreșit să îmi văd de obligațiile bisericești și ne așezam la rând, nu pentru mult, așteptând să vină momentul decisiv. Eu nu mai puteam de mândrie că pot trece așa de repede, deja entuziasmată pentru următorul tur, în comparație cu bietele bunici care se aplecau cu chiu și vai și abia se mai ridicau, totul în numele datoriei de creștin serios. Pentru mine era ca în parcul de distracții, doar că trenulețul era lăsat pe mâna (și picioarele) oamenilor cuprinși de fervoarea sărbătorii. De semnificații nu cred că știam eu prea multe; sigur îmi povestise buni ce și cum, dar nu mă pasiona excesiv, așa că preferam să-mi vad de treabă și să mă întrec (respectuos!) cu doamnele cocârjate. Ca la derdeluș în plină primăvară!

O treabă care în schimb mă oftica era că atât mamaia, cât și bunica insistau cu ouăle roșii, ba chiar, de multe ori, asta era singura culoare care decora ouăle pascale! Eu voiam pigmenți străvezii, abțibilduri, nuanțe noi, lucruri sfinte, ce să mai! Mă salvau vecinii, care împărțeau ouă de toate felurile, unele vopsite în coji de ceapă (astea nu mă tentau, recunosc, mi-era că rămâne gust de ceapă și în ou, dar erau drăguțe, nu zic!), iar altele pătate, în culori eșuate. Iar pe mine rebuturile astea mă fascinau cel mai tare, mi se păreau mult mai interesante decât un ou perfect roșu, la fel ca toate celelalte, și mereu alegeam la „ciocaboca" un astfel de exemplar, prin care insistam să arăt că nu impecabilul oferă forța. Țineam cu oul meu până în ultimul moment și nu știu dacă oul meu a fost vreodată unul roșu, cel puțin la primele ture. Acum cumpăr mereu toate cele 5 culori oferite pe piață și le și amestec. Ce ți-e și cu libertatea asta a vieții de adult!

Mihail Victus

La mine în familie se ținea întregul post

Pentru că la mine în familie se ținea întregul post, noaptea de Înviere chiar era un mare prilej de sărbătoare. Nu se punea deci problema să fi lipsit de la biserică, pentru-a participa la slujbă. Aproape toți cei mari stăteau în biserică, iar o parte dintre noi, copiii, ne aprindem lumânări și ne duceam prin cimitir ori prin alte locuri mai ferite, pentru-a socializa. Nu plecam, ca acum, aproape imediat după ce se primea lumină, ca majoritatea oamenilor. Așteptam până la final, să ne așezăm la rând și să ni se dea bucățile alea mici de pâine numite anaforă. Între timp, îmi plăcea și partea în care eu și încă vreo doi eram desemnați de dascălul bisericii să ne suim în podul bisericii, ca să tragem clopotele și să batem toaca – din fericire, lumea nu știa cum ne făceam de cap acolo, bălăngănindu-ne ca niște maimuțe de sforile clopotelor și lovind cu ciocanele în scândură ca niște descreierați. Plăcută mai era și partea din slujbă în care toți oamenii ieșeau în curte cu lumânările aprinse și se dădea un ocol bisericii. Dar partea cea mai plăcută abia apoi urma, când, ajunși acasă, toți cei nouă membri ai familiei ne puneam la masă și gustam din preparatele de care nu avuseserăm voie să ne atingem până atunci.

Diana Dragoman, Bianca Zbarcea, Mihail Victus

Echipa
Arhiva
Declarația 230

Nu uitați!

Vă rugăm să ne puneți pe lista voastră, la redirecționarea a 3.5% din impozitul pe venit prin completarea DECLARAȚIEI 230 . Puteți descărca formularul în format PDF de aici). 

Expediere. Până la data de 25 mai 2022, alegeți oricare dintre opțiunile de mai jos, la ANAF sau ne puteți trimite formularul 230 scanat/fotografiat, la adresa contact@optmotive.ro

PRINT 25⤓ PDF
Numerele tipărite

confesiuni vizual literatură interviuri topuri debut istorii opinii

NOUA LITERATURĂ

 

Ileana Slujitoru încearcă o parodie după basm, linear, cu mesaj pronunțat.

OPTm

FILMELE REVISTEI

Cartea săptămânii

LITERA

Recomandată de Adriana TITIENI

 

O nouă expoziție la MARe

Joi, 05 mai, ora 19:00, are loc deschiderea expoziției „Culturi agricole. Agricultura în arta românească modernă și contemporană”, la MARe/Muzeul de Artă Recentă, în bulevardul Primăverii nr. 15.

Curator: Erwin Kessler

Allex Trușcă recomandă lectura în parc

Bursa subiectelor

Ai citit un roman românesc recent? Trimite un rezumat foarte scurt pentru rubrica Despre ce?

Pandora M, 2022

Ieșenii îl iubesc

Florin Lăzărescu a primit  Premiului Național al „Ziarului de Iași”, pentru romanul Noaptea plec, noaptea mă-ntorc, apărut la Iași, în colecția „Fiction Ltd.” a Editurii Polirom.

 

Editura Trei

 

Copyright © optmotive.ro