1. Care dintre temele următoare ți se pare epuizată, suprasolicitată, abordată în exces: copilăria la final de comunism, viața mizeră a drogatului, iubirea între persoane de același sex, drama de a fi femeie, telenovela despărțirii, altele? Dezvoltă: în ce circumstanțe ai constatat, ce cărți, ce pasaje ți se par clișeice la nivel de abordare etc.

Cred în faptul că o temă, oricât de des abordată și de supralicitată ar fi, nu se epuizează din acest motiv. Ceea ce poate epuiza o temă este modul în care se scrie pe acea temă. Copilăria la final de comunism, drama de a fi femeie, telenovela despărțirii, toate temele pot fi în același timp epuizate sau nu, în funcție de cartea care abordează tema respectivă. Pentru că, de fapt, o carte este cea care poate face un clișeu din acea temă și tot o carte poate să aducă o temă clișeistică la un nivel atât de bun încât să nici nu mai realizezi că tema a fost supralicitată, abordată anterior până la saturație în alte scrieri. De exemplu, o ieșire din clișeul dramei de a fi femeie ar fi romanul Non ti muovere, de Margaret Mazzantini, roman care a și fost ecranizat de Sergio Castellitto într-un film de excepție, cu Penelope Cruz în rolul principal. Consider Non ti muovere o ieșire din clișeu nu neapărat pentru că abordează în mod diferit tema, ci pentru că o abordează foarte bine, prin construcție, abordarea psihologică și profund emoțională a subiectului. În continuare, trebuie să recunosc faptul că cel mai probabil intuiția a fost cea care m-a ferit, cel puțin până în prezent, să întâlnesc abordări clișeistice ale unor teme foarte des întâlnite.

2. Cum explici egoproza: egomanie, exacerbare a sinelui, criză identitară generalizată, groaza ratării, un brav act estetic etc.?

Cred că egoproza este un act de curaj. În același timp, cel puțin în ceea ce mă privește, prefer să scriu altceva decât egoproză datorită unei înclinații personale naturale de a scrie pe mai multe voci, din diverse perspective și cu multe personaje, și cumva îmi pare că această modalitate de a scrie se pretează mai bine la un alt gen de scriere decât egoproza – pentru că, scriind din calitatea de observator, am senzația unei mai mari obiectivități în desfășurarea planurilor, personajelor și acțiunilor; iar pentru mine, o anumită distanțare și obiectivitate sunt importante în scriere.

3. În ce tip de artă hibridă vezi integrată proza: film epic, portret vizual, lectură formativă etc.? Dă exemplu de cel mai spectaculos experiment la care ai asistat – dacă e cazul.

Scrierea prozei o văd paralelă, cel puțin în imaginar, cu derularea cinematografică. Văd deci proza integrată într-un film epic, dar poate fi și un film de atmosferă, un conglomerat de imagini care să creeze o stare, în funcție de percepția și filtrul privitorului. Am admirat multe ecranizări de excepție care s-au situat la același nivel cu scrierile de la care au pornit. Așa cum am mai spus, una dintre ele este Non ti muovere, iar o alta este Le scaphandre et le papillon, în regia lui Julian Schnabel, după cartea cu același nume scrisă de Jean-Dominique Bauby. Nu pot să omit Call me by your name, în regia lui Luca Guadagnino, după cartea lui André Aciman (în care, pentru a reveni la teme supralicitate, dar tratate excelent, este ilustrat un clișeu, iubirea dintre persoane de același sex, dar prin modul de abordare transcende partea clișeistică a temei și face și din carte, și din ecranizarea ei, două experiențe de excepție).

4. Cum vezi literar războiul din Ucraina?

E greu pentru mine să văd literar un război în desfășurare. De-a lungul timpului, am scris având în minte fie războaie din trecut, din istorie, fie războaie imaginare, care se desfășurau într-un viitor incert al umanității, și am făcut asta și în poezie, și în proză, în romanul Translucid, pe care l-am scris având în minte exact istoria sângeroasă a omenirii, deciziile greșite care s-au luat la nivel mondial în trecut și consecințele dezastruoase pe care acestea le-au avut. Încerc să-mi păstrez speranța că omenirea a ajuns totuși la un alt nivel de înțelegere a realității decât în trecut și că generațiile prezente vor lua decizii și vor acționa gândindu-se și la viitorul generațiilor care vin, iar asta într-un mod altruist, un altruism la nivel mondial, care depășește deci nivelul național. Da, încă sper să se întâmple asta.

5. Numește 3-4 dereglări pe care le-ai constatat în viața socială din ultimii 10 ani.

Majoritatea sunt dereglări care vin din abordări extreme asupra subiectelor în discuție, oricare ar fi ele. Tendința de a avea întotdeauna dreptate, cu orice preț, impunerea punctului de vedere prin orice fel de metode. De aici, tendința de a nu recunoaște propriile greșeli în fața altora. Iar la celălalt capăt al spectrului, tendința celorlalți de a profita de "greșeala" cuiva care își recunoaște greșelile, determinându-l să nu mai facă această "greșeală" – și iată și cercul vicios. Unul dintre ele.

6. Care este cea mai gravă anomalie din viața/opera ta – despre care vrei/poți să vorbești?

Cea mai gravă anomalie este cea despre care am scris în romanul Translucid, și anume dispariția omenirii datorită deciziilor greșite luate la nivelul la care se iau și se implementează hotărâri care au impact asupra unor zone întregi, continente întregi, întreaga planetă. Iar anomalia cea mai mare din roman este că nu se învață din greșelile petrecute în istoria umanității, că omenirea se comportă în continuare precum un amnezic, repetă aceleași greșeli, singura diferență fiind dată de tehnologie; iar uneori această amnezie poate avea consecințe dezastruoase chiar și pentru noi, amenințându-ne ca specie.

7. Un fragment ultrascurt (de maxim 20 de cuvinte) dintr-o operă literară care ți-a plăcut, la care te-ai gândit, ai meditat, pe care n-ai luat-o acum de pe net, pe care n-o citezi din motive extraliterare – bun de trecut aici, pentru a sta la baza unui exercițiu de admirație.

Un fragment cu puțin mai mult de 20 de cuvinte, dar cu o mare concentrație în ceea ce privește mesajul: "Întotdeauna, pretutindeni, vor exista hipnotizatori urlători sau tăcuți și autoritari; iar în alaiul celor care oferă sugestii pentru ocârmuire, întotdeauna și pretutindeni vor fi triburi de bufoni și precupeți, mincinoși de profesie, căutători de nimicuri amuzante. Condiționate din leagăn, în permanență tulburate, vrăjite în mod sistematic, victimele lor în uniformă vor continua să mărșăluiască și să contramărșăluiască ascultătoare, vor continua, întotdeauna și pretutindeni, să ucidă și să moară cu docilitatea perfectă a unor pudeli dresați." Aldous Huxley, Insula.