OPTm
nr.crt.

Soare, leoaică, poet, iarnă

Acestea ar putea fi cuvintele-cheie ale poemului Leoaica noastră, al poetului peruan José Watanabe. Meditație filosofică asupra zenitului sau ancestral coborât în junglă, discursul poetic al lui Watanabe ne uimește, ne derutează, dar ne place. Ne place pentru că este insolit: „Știu că soarele vine și pleacă, neliniștit, adulmecându-mă/ printre plantațiile de trestie-de-zahăr./ Știu că întârzie la zenit privind cu sete valea./ Soarele era leoaica noastră./ O imagine, chiar și de-o umilă reprezentare verbală ca aceasta/ ne pătrunde în minte/ și îi cere să se arate binevoitoare/ față de poet. Este pactul."

Solară, aproape mistică, această imagine a soarelui animalizat și întruchipat ca fiara totemică supremă pare a purta cu sine ecouri ale unei incantații precreștine, de inspirație incașă. Leul este asociat cu puterea, cu regalitatea, dar leoaica are în plus atributul maternității, care i se oferă, iată, și soarelui, ca forță celestă dătătoare de viață prin lumina lui. „Zvelt", cu „gâtlejul suav", duce omul supus meditației la râu și îl ajută să intre în comuniune și cu celelalte elemente ale naturii, chiar dacă acel om supus meditației se luptă cu iarna saxonă și cu... boala: „Soarele era leoaica noastră./ O briză călduță mă-nvăluie stând aici, în Saxonia de Jos,/ iarnă:/ este imaginea creându-și propriul spațiu în corpul meu bolnav,/ este soarele care mă adulmecă ca pe un fiu pierdut,/ acolo, în nordul țării mele,/ unde m-a învățat să merg îndemnându-mă cu botul."

Ca o leoaică devenită mamă, soarele s-a coborât asupra fiului său care nu se mai regăsea și l-a mânat prin viață, stându-i alături și acum, în ultimele clipe de viață, luminând pentru ultima oară trupul întunecat de boală și de suferință, departe de casă, de locul primei lor întâlniri. Totul, conform „pactului" originar menționat în primele versuri.

Această confesiune cu adevărat înduioșătoare a unui muribund (simbolic) este deosebită prin asocierea cu vechile credințe, precolumbiene, care le atribuiau corpurilor cerești statutul de divinități protectoare, veghind asupra omului (poet) până la ultima lui suflare, indiferent unde s-ar fi aflat acesta.

Flavia IOSEF

Studentă în anul al treilea la Facultatea de Litere, Universitatea din București, specializarea Română-Spaniolă, Flavia este implicată în activitățile culturale ale facultății, notabilă fiind recenta participare la Colocviului Best Letters, dar și la Sesiunea de studii și comunicări de literatură comparată, iconologie și ekphrastică, ediția a XVII-a.

Echipa
Arhiva

 

PRINT 15⤓ PDF
Numerele tipărite

confesiuni vizual literatură interviuri topuri debut istorii opinii

Despre ce scriu prozatorii contemporani? Vezi aici, contribuie și tu!

NOUA LITERATURĂ

Densă, împăcând fantasticul și satira, proza lui Sebi Sufariu vine oarecum în linia șaptezecismului boem, cu o notă de lirism specifică scrisului său.

OPTm

FILMELE REVISTEI

Cartea săptămânii

Recomandată de Allex TRUȘCĂ

Bursa subiectelor din romanul contemporan

Ai citit un roman românesc recent? Trimite un rezumat foarte scurt pentru rubrica Despre ce?

LITERA, 2021

SCRIITORI ÎN VIAȚA PRIVATĂ

Ligia Pârvulescu se pregătește pentru o nouă carte

LITERA, 2022

Humanitas, 2022

Pandora M, 2022

Paladin, 2022

Copyright © optmotive.ro