Revistă print și online
Acestea ar putea fi cuvintele-cheie ale poemului Leoaica noastră, al poetului peruan José Watanabe. Meditație filosofică asupra zenitului sau ancestral coborât în junglă, discursul poetic al lui Watanabe ne uimește, ne derutează, dar ne place. Ne place pentru că este insolit: "Știu că soarele vine și pleacă, neliniștit, adulmecându-mă/ printre plantațiile de trestie-de-zahăr./ Știu că întârzie la zenit privind cu sete valea./ Soarele era leoaica noastră./ O imagine, chiar și de-o umilă reprezentare verbală ca aceasta/ ne pătrunde în minte/ și îi cere să se arate binevoitoare/ față de poet. Este pactul."
Solară, aproape mistică, această imagine a soarelui animalizat și întruchipat ca fiara totemică supremă pare a purta cu sine ecouri ale unei incantații precreștine, de inspirație incașă. Leul este asociat cu puterea, cu regalitatea, dar leoaica are în plus atributul maternității, care i se oferă, iată, și soarelui, ca forță celestă dătătoare de viață prin lumina lui. "Zvelt", cu "gâtlejul suav", duce omul supus meditației la râu și îl ajută să intre în comuniune și cu celelalte elemente ale naturii, chiar dacă acel om supus meditației se luptă cu iarna saxonă și cu... boala: "Soarele era leoaica noastră./ O briză călduță mă-nvăluie stând aici, în Saxonia de Jos,/ iarnă:/ este imaginea creându-și propriul spațiu în corpul meu bolnav,/ este soarele care mă adulmecă ca pe un fiu pierdut,/ acolo, în nordul țării mele,/ unde m-a învățat să merg îndemnându-mă cu botul."
Ca o leoaică devenită mamă, soarele s-a coborât asupra fiului său care nu se mai regăsea și l-a mânat prin viață, stându-i alături și acum, în ultimele clipe de viață, luminând pentru ultima oară trupul întunecat de boală și de suferință, departe de casă, de locul primei lor întâlniri. Totul, conform "pactului" originar menționat în primele versuri.
Această confesiune cu adevărat înduioșătoare a unui muribund (simbolic) este deosebită prin asocierea cu vechile credințe, precolumbiene, care le atribuiau corpurilor cerești statutul de divinități protectoare, veghind asupra omului (poet) până la ultima lui suflare, indiferent unde s-ar fi aflat acesta.
Studentă în anul al treilea la Facultatea de Litere, Universitatea din București, specializarea Română-Spaniolă, Flavia este implicată în activitățile culturale ale facultății, notabilă fiind recenta participare la Colocviului Best Letters, dar și la Sesiunea de studii și comunicări de literatură comparată, iconologie și ekphrastică, ediția a XVII-a.