OPTm
nr.crt.

Blestemul

— Ce aveți de mâncare?

— Avem mai multe feluri: lasagna, paste, omle..

— Dați-mi orice, numai italienesc să nu fie. Vreau un sandviș. Nu mai pot, dom'le, paste, pizza, m-am săturat. Am lucrat trei ani de zile în Italia, la spălat vase într-un ristorante și mi s-a acrit. Vreau să-mi trăiesc viața. Știți cum sunt? Nu mă rețin de la nimic: vreau să mă plimb, să mă simt bine, să văd lumea. Nu să pun ban pă ban. O viață avem, ce dreacu'? Mâine poți să întinzi adidasu' și n-ai înțeles nimic. Nu că am ragione? Nu?

Mă bucur că am loc la geam și că nu sunt pe același rând cu doamna înverșunată împotriva italienilor. Întotdeauna mi-a plăcut lângă hublou pentru că acolo ești protejat. Nu ești expus decât pe o singură parte vecinului de scaun, de care te poți izola cu ajutorul unei cărți, al telefonului sau al căștilor. Pe cealaltă parte îți rămâne hăul populat de un cosmos miniatural aflat în aceeași perpetuă forfotă. Un strat neted de nori, ca o vale înzăpezită din basmele rusești, pe care alunecăm ușor. Plutim deasupra a mii de destine care se fac și se desfac. Iar tu ești în spațiul tău, ferit de orice intruziune, simți deja în nări aerul de capitală cosmopolită. Te bucuri când revezi Grand Place și flanezi cu un aer boem pe străzile din Sablon, în căutarea anticariatelor.

«Vă reamintim că acesta este un zbor nefumător»... Anunțul prozaic îți întrerupe reveria și-ți ițește în minte o serie întreagă de miștouri. De când s-a lăsat zborul de fumat? Nu fumează, dar oare cu alcoolul cum stă? Am început să fantasmez pe seama traducerilor proaste, aproximative, sau a celor cu iz de snobism. Mi-am amintit de un prânz cu niște doamne franțuzite care au apreciat carnea pe care o serveam ca fiind tandră (tendre în franceză = moale) sau de o prietenă din copilărie măritată cu un francez, care îmi povestea odată cum îi «dădea o baie în fiecare zi bebelușului său». (donner un bain = a face baie)

«Nu vă supărați, ați mai călătorit cu Pink Air-ul?» Părăsesc rapid turnul solitar în care-mi țin sub cheie gândurile și-mi dau seama că pasagerul din dreapta tocmai mi-a adresat o întrebare. Privirea îmi este atrasă mai întâi de cartea pe care o ține în mână: «Sfânta Tradiție: Pocăirea omenirii». Inelele masive din aur care-i împodobesc degetele îi rămân blocate în păr atunci când încearcă să-și treacă mâna prin el. Victimă le cad două fire ce rămân prinse între ghiuluri și-i însoțesc toate gesturile pe care le face mecanic. Îmi ridic ochii și constat că are început de chelie.

«Dap», răspund sec, pentru a descuraja orice formă de dialog. « Și eu, însă cum să vă spun, nu prea-mi place...frecventația », continuă. « Îhâm », bâigui și mă las cuprinsă subit de somn.

Pilotul anunță că traversăm o zonă de turbulențe și ne îndeamnă să ne păstrăm centurile cuplate. De fiecare dată când avionul începe să tremure, îmi imaginez că de fapt sunt într-un autobuz care traversează niște gropi. Acum însă gropile par a fi cratere, în care ne afundăm și din care cu greu reușim să mai ieșim la suprafață. Smuciturile scurte trădează o luptă inegală. În minte mi se desfășoară știrile conform cărora avionul e cel mai sigur mijloc de transport și că cei mai mulți oameni de fapt pe șosele își găsesc sfârșitul. Și oricum, mie chiar îmi place să zbor, deci nu are de ce să-mi fie teamă la cel mai mic obstacol, mă gândesc. Cu toate astea, simt cum gândurile mi se topesc într-o masă amorfă ce-mi cuprinde corpul și se scurge prin palme, sub formă de transpirație. Privesc prin spațiul dintre cele doua locuri aflate în fața mea și zăresc profilul unui domn care se uită imperturbabil la un film. Nu-i văd decât o mică parte din obraz, de la spate, însă încordarea mușchilor feței lui trădează un zâmbet. Mă întorc și privesc în spate unde un alt domn, cât se poate de placid, își mângâie tacticos burta, în timp ce-și scoate ceasul de la mână și-l reglează probabil pe ora Belgiei. Aerul său olimpian contrastează cu câmpul meu vizual, care începe să tremure tot mai tare.

Deschid cartea pe care o începusem, dar literele se iau de mână și joacă samba. De Janeiro.

«E-ven-tu-a-li-ta-tea pu-țin pro-ba-bi-lă a de-pre-su-ri-ză-rii ca-bi-nei» îmi răsună în minte ca un gong, sacadat. Puțin probabilă, dar dacă taman noi vom fi cei care vom testa eventualitatea asta? Cum dracu' aplic masca de oxigen? Încerc un exercițiu de memorie, dar instrucțiunile prezentate de tinerele stewardese plictisite înainte de vreme sunt pentru mine un mister la fel de mare ca extragerea rădăcinii pătrate din 1145. Un gând mă izbește în moalele capului: Cine m-a pus să mă duc la Bruxelles? Ce mi-a trebuit? Călătoria asta chiar nu era urgentă, aș fi putut s-o amân.

«Dio mio, ce naiba ne cutremurăm așa? Io sunt sensibilă, am transpirat toată deja. Chemați un dottore, mă simt nauseata», se aude din spate doamna care era sătulă de italieni. Și în aceeași clipă dă buzna pe culoar, clătinându-se ca la rodeo, pe un taur invizibil. «Aiuto, aiuto!» E însă flancată instant și imobilizată de cele două stewardese, care o așază forțat pe locul ei și-i țin prelegeri despre păstrarea calmului și tehnici de respirație făcătoare de minuni.

Mă afund în scaun și privesc înspre vecinul din dreapta, care începe să citească, cu voce tare: „trupul ca pulberea să se întoarcă în pământ cum a fost, iar sufletul să se întoarcă la Dumnezeu, Care l-a dat. Ceasul morții nu ne este cunoscut. Și aceasta pentru ca să fim totdeauna pregătiți de moarte, sa fim în orice clipă împăcați cu semenii noștri și cu Dumnezeu; să priveghem, totdeauna gata fiind de călătorie spre patria cerească.» De data asta, inelele sale luaseră ostatic un impresionant smoc de păr.

Huruitul se întețește. Privesc în abis. Cerul de un bleu intens e punctat de norișori pictați parcă de Magritte, în al său tablou „Blestemul".

Cătălina Steriu

Echipa
Arhiva

 

PRINT 15⤓ PDF
Numerele tipărite

confesiuni vizual literatură interviuri topuri debut istorii opinii

Despre ce scriu prozatorii contemporani? Vezi aici, contribuie și tu!

NOUA LITERATURĂ

Densă, împăcând fantasticul și satira, proza lui Sebi Sufariu vine oarecum în linia șaptezecismului boem, cu o notă de lirism specifică scrisului său.

OPTm

FILMELE REVISTEI

Cartea săptămânii

Recomandată de Allex TRUȘCĂ

Bursa subiectelor din romanul contemporan

Ai citit un roman românesc recent? Trimite un rezumat foarte scurt pentru rubrica Despre ce?

LITERA, 2021

SCRIITORI ÎN VIAȚA PRIVATĂ

Ligia Pârvulescu se pregătește pentru o nouă carte

LITERA, 2022

Humanitas, 2022

Pandora M, 2022

Paladin, 2022

Copyright © optmotive.ro