OPTm
nr. 82

DRACULA: Closing time

Toți ȋmi spuneau că uneori dispar tineri prin zona asta, poliția ȋi caută și nu găsește nimic; că noaptea, după ora unu, se vede din cȃnd ȋn cȃnd o umbră care bȃntuie pe străduțele din Centrul Vechi, mai ales ȋntre Covaci și Gabroveni. O umbră? Tot ce se poate. Poliția patrulează din cȃnd ȋn cȃnd pe acolo, ȋnsă nu reține niciodată pe nimeni. Martorii oculari sunt mereu atȃt de beți, ȋncȃt portretul robot al suspectului e ȋntotdeauna neclar și se schimbă de la o relatare la alta.  

Am cumpărat de curȃnd barul de pe Pasajul Francez, din Centrul Vechi, la subsolul unei clădiri de care nimeni nu părea să fie interesat ȋn vreun fel. Poate că și din cauza asta l-am obținut atȃt de ieftin. Abia apoi am aflat tot felul de zvonuri. L-am auzit vorbind și pe bătrȃnul de la magazinul cu țigări, i-am ascultat și pe arabii de la fast food-ul din colțul străzii spunȃnd ceva despre dispariții. Bătrȃnul de la magazin mi-a arătat și vreo trei articole din ziare —  Click și alte tabloide care vorbeau despre „Dracula din Centrul Vechi”, pe seama căruia erau puse toate disparițiile. Articolele ȋnșirau apoi toate clișeele plicticoase despre vampiri: că se feresc de lumina soarelui, de usturoi și de cruce. Am rȃs. 

- Chiar credeți asta?

Bătrȃnul s-a enervat și a trȃntit ziarul pe masă.

- Atunci ce-i cu pozele din ziare?

Mi-a arătat niște fotografii făcute pe străduțele din Centrul Vechi. Pe aici, prin zonă. Un bărbat ȋmbrăcat cu un pardesiu negru.

Fotografii amatori ȋl prinseseră doar de la umeri ȋn jos.  

- Sunt destul de neclare. 

- Ar putea fi oricine! 

I-am dat dreptate. Putea fi oricine. M-am uitat la ceasul meu de mȃnă, era aproape ora zece, așa că l-am lăsat pe bătrȃn și m-am ȋndreptat către barul meu. De la o terasă de după colț, pe Gabroveni, se auzeau clinchete de pahare. Am pornit muzica la tonomatul digital, am deschis barul și am servit băuturi. Intrau tot mai mulți oameni, lumea ȋmi descoperea barul ȋncă din prima noapte, și asta mă bucura ȋn mod deosebit. Ȋn același timp, mă uitam cu atenție la fiecare individ care comanda ceva de băut. Vampirul putea fi oricare dintre ei. 

A intrat un tip de vreo patruzeci și cinci de ani, cu mustață, ochii negri. Era singur. S-a așezat la bar, a cerut o bere și s-a uitat ȋn stȃnga și-n dreapta, de parcă și-ar fi căutat următoarea victimă. Mă gȃndeam că putea fi el. A ȋncercat să intre-n vorbă cu două tinere care ȋși comandaseră mojito. Fetele nici nu l-au băgat ȋn seamă. Tipul cu mustață părea că suferă. Ȋl vedeam cum fierbe, de parcă s-ar fi pregătit să se repeadă la ele, să le strȃngă de gȃt. Ȋnsă nu a făcut asta, și-a sorbit berea ȋn tăcere, iar apoi mi-a mai cerut ȋncă o bere la draft. 

Alți doi bărbați, cu părul cărunt, comandaseră rom și cola. După ce au primit băuturile, s-au așezat la masă, lȃngă perete, și au stat de vorbă. M-am uitat atent la ei. Amȃndoi erau ȋnalți și bine făcuți. Genul de oameni care ar putea bȃntui pe străduțele din Centrul Vechi pȃnă noaptea tȃrziu, ȋn căutarea unor tineri vulnerabili, amețiți de alcool și de muzica din cluburi. M-am gȃndit că oricare dintre ei poate fi suspect. De fapt, orice străin poate fi Dracula. Poliția ar fi putut bănui pe oricine că a apărut ȋn pozele din tabloidele alea. Am tras cu urechea la discuția lor. Se plȃngeau de bar — de barul meu; că e la subsol, că nu are televizor, că e prea auster. Tocmai ȋl deschisesem, era abia prima noapte, ce să le fac?! Aș fi băut și eu ceva, mi se făcuse poftă, ȋnsă nu era momentul potrivit.

Și atunci a intrat el pe ușă. Un bărbat ȋnalt, brunet, sobru, ȋmbrăcat din cap pȃnă-n picioare ȋn haine de culoare închisă. Putea să fie el, el ar fi trebuit să fie creatura de care se temeau și arabii de la fast food, din cauza căreia tremura și bătrȃnul de la magazinul cu țigări, și studenții care se amețeau ȋn fiecare noapte cu bere și cu joint-uri de marijuana. 

Străinul a intrat și s-a așezat la bar pe un scaun liber. Timp de cȃteva momente s-a făcut liniște. Oamenii au tăcut, unii s-a uitat discret la el. După care și-au reluat conversațiile, iar zumzetul vorbăriei și clinchetul halbelor de bere a umplut din nou ȋncăperea. Mi-a cerut un whisky cu gheață. Ȋn jurul lui, pe o rază de vreo doi metri, s-a făcut gol, eu cel puțin parcă n-am mai văzut pe nimeni, și o tăcere ȋntunecată m-a ȋnvăluit atunci cȃnd m-am apropiat de el. I-am turnat Jack Daniel’s ȋntr-un pahar de sticlă și i-am pus cu cleștele cȃteva cuburi de gheață. Străinul a sorbit ȋngȃndurat și a lăsat privirea ȋn jos.

Orele treceau, oamenii veneau, beau, plăteau și plecau, străinul rămȃnea la bar. M-am uitat la umerii și la brațele lui. Părea un tip puternic, plin de mușchi. Parcă a ȋncercat de vreo două ori să se desprindă de acolo, ȋnsă ceva l-a reținut. Se apropia ora ȋnchiderii. Ȋn cele din urmă a rămas doar el, posomorȃt, și mi-a cerut ȋncă un pahar de whisky. 

- Din partea casei, ȋi spun, și i l-am servit cu gheață. 

Acum am rămas doar noi doi. De la tonomatul digital se aude Take It, de Tom Novy & Lima. Dau volumul mai tare. Știu că afară, pe stradă, nu mai e nimeni, așa că sunt pregătit de orice. N-am băut nimic toată seara, sunt cȃt se poate de treaz și de lucid. 

Străinul soarbe din pahar, și atunci mă gȃndesc dacă n-ar fi totuși momentul să beau și eu ceva. 

Sar peste tejgheaua barului și ȋmi ȋnfig fulgerător dinții ȋn antebrațul lui. Străinul urlă de durere, ȋnsă urletul lui e acoperit de muzică. When it’s closing time, You hope you’re gonna make it. Aud melodia undeva, pe fundal, de parcă ar veni de departe; liniștea ȋntunecată mă ȋnvăluie apoi din nou. Străinul ar vrea să se lupte, să se zbată, dar nu poate. Rămȃne paralizat. Eu ard de nerăbdare să beau un whisky aromat, iar asta e ȋn sfȃrșit șansa mea. La sfȃrșitul melodiei, străinul se prăbușește secătuit pe podea. Ȋl arunc ȋn spatele barului, apăs pe un buton ascuns sub dozatorul de bere și dau drumul la trapa de lemn. Cadavrul străinului cade cu un zgomot surd ȋn subsolul ȋntunecat. 

O să fac curat mai tȃrziu, ȋmi spun. Acum trebuie să iau aparatul, să ies pe străduțe și să fac fotografii. Așa cum spuneam și mai devreme, orice străin ar putea fi Dracula. 

Andrei PANȚU

A debutat în 2019 cu volumul de proză scurtă Tonomatul. Licențiat în filozofie și literatură la European College of Liberal Arts, științe politice și relații internaționale la AUBG, cu un masterat în științe politice (Universitatea din Leiden și Universitatea din Manchester), Andrei a fost editor al unei revistei academice și de multă vreme s-a dedicat domeniului vast al IT-ului. Publică în mod curent proză scurtă în revistele de profil.

Echipa
Arhiva

ISTORIA VIE A LITERATURII ROMÂNE

 

NOUA LITERATURĂ

 

Actriță de succes, Aida ECONOMU mi-a dat câteva texte de proză, care dovedesc o sensibilitate cel puțin egală cu cea scenică. Proză de notație, cu un epos dezvoltat pe faptul cotidian, ba chiar pe amănuntul clipei prezente, povestirea din acest număr reconstituie un portret cu mijloacele simple ale legăturii dintre nepoată și bunică. E dialogică, desigur. Are atmosferă, imagini tușante, un cadru ofertant pentru un roman confesiv și o naturalețe greu de atins în proză.

Doina RUȘTI

CARTEA SĂPTĂMÂNII

Pan Macmillan, prin Cărturești

Recomandată de

​Ion CARAMITRU

 

Imagine în premieră din spectacolul Stupid Fucking Bird de Aaron Posner, adaptare liberă și non-conformistă, având ca punct de plecare Pescărușul lui Cehov. Regia - Răzvan Oprea. 

Premiera : 16 și 17 septembrie 2021, ora 19.30 , Sala Pictura a TNB

LITERA, 2021

Recomandată de Ovidiu ȘERBAN

Polirom, 2021

Un fragment în OPTm

Nemira, 2021

note, liste, însemnări de autor

Dracula: foileton. Vă așteptăm!

Polirom, 2021

Litera, 2021

Copyright © optmotive.ro