OPTm
nr. 86

Berlin (10) - La depou

Dacă alcoolul mă învățase să socializez, drogurile mă dezmembraseră, eram când comunicativ maniacal, când izolat luni la rând, ca un schimnic. În Berlin nu era problemă, dar în București ilegalitatea drogurilor și percepția asupra lor mă făceau și mai dubios. Revenisem cu un fel de atitudine de om liber în cap, căruia nu-i mai pasă de percepția celorlalți asupra lui. Nu-mi păsase niciodată cu totul, în copilărie ignoram și sfidam hățișurile complicațiilor sociale, treceam prin ele cu maceta.

Și în Berlin mi-am recuperat copilăria.

După ce am plecat din Germania, am rămas pe ani cu personalitatea cea nouă și străveche. După cum mi-au arătat două momente din următorii zece ani - am fost invitat de cehi la un târg de carte, la o discuție cu alți scriitori europeni. M-au cazat la un hotel de cinci stele, pe un deal, de unde coboram în Praga cu telefericul. Purtam o bluză cu mâneci mai scurte decât mâinile și o pereche de teniși vechi și împuțiți de sutele de kilometri de trambalare plus ploi. La micul-dejun și-n teleferic milionarii cazați acolo își întorceau nasul și se strâmbau. La o lectură, am stat la masă cu o poetă scoțiană bețivă, cu ficat gras, mă gândesc, fiindcă părea cea mai chinuită de picioarele mele împuțite. Încercam să le ascund unul sub altul dar fiind numai două, mereu rămânea unul deasupra. N-aveam nici un ban și plata mi-o dădeau abia mai târziu. Aș fi putut să cer dar eram timid. Îmi cumpăram pește la caserolă din cel mai ieftin de la supermarket și după ce-l mâncam în camera mea luxoasă, îl aruncam printre tufe, lângă terenul de tenis. Pe milionari aveam o plăcere să-i văd strâmbându-se dar mi-era târșă de femeile de la curățenie. M-a liniștit o chelneriță, m-a văzut dimineața la masă și a zâmbit cald, eram și eu un intrus acolo. Spre aeroport m-am urcat într-o limuzină din parcare, deși nu era pentru mine dar crezusem că e. Șoferul m-a întrebat un nume și am spus că da, eu sunt. Mi-am acoperit tenișii cu ziare, să nu simtă miros în față. La aeroport, la magazinul de parfumuri, mă făceam că mă aplec să-mi leg șireturile și stropeam un pic pe teniși, ceea ce le-a intensificat de fapt putoarea. În avion au cerut să se mute de lângă mine.

Al doilea moment - la Cluj, la Electric Castle. Am plecat cu un tovarăș în mașina lui, Alfa Romeo. Pe drum am ascultat Trentemoller cu volumul la maxim și am fumat spre 20 de jointuri pline, aproape un gram la joint. Cu noi era o fată frumoasă, Oana, cu ochi mari, parcă fără pleoape, că nu clipea niciodată. Și ceva mi-a făcut, avea o putere, spune Dostoievski, pe care o au un fel de oameni, e unul într-un tablou de Kramskoi, Visătorul, pot numai prin prezență să le inducă altora să dea foc la un sat. Par atât de rupți de lume, că unii dintre noi avem pornirea să le arătăm de ce suntem în stare, să se simtă protejați.

Un bodyguard mătăhălos, ras în cap, mi-a tras un șut în gambe când am încercat să intru gratis, cu legitimația mea de ziarist ecologist. Am strigat la el și m-a pocnit după ureche. M-a dat afară, am cumpărat bilet dar tot nu m-a lăsat, m-a pocnit iar peste urechi cu pumnul. Mi-a rupt brățara de acces. Am luat alta. I-am și spus că orice ar fi, trec de el și el - hai să văd. M-am întors cu capul înainte și iar m-a pocnit. Știam că dacă reacționez în vreun fel, pot fi arestat. Tovarășii mei aveau în rucsace droguri de zece feluri. Dar când am încercat să intru și a treia oară, gardianul a dat să mă pocnească și mai jos de cap și i-am strigat băi ardelean prost, nu-mi da în burtă, că acolo am avut o operație. Și au ieșit de după mulțimea pasivă și polițiștii, fuseseră acolo de la început, numai insulta la neamul lor îi mișcase. Gardianul s-a făcut nevăzut și am reușit să intru cu poliția pe poarta principală, cum îi promisesem. Dar nu mai aveam chef de party. Veneau spre mine pastilați, aveau dorința aia să se atingă de altcineva, să mângâie țesături colorate sau părul fin al unuia sau al altuia. Muzica răsuna de la șapte scene, noaptea era caldă, tovarăși în jur, fata cu hipnoza mă privea admirativ, ca pe Clint Eastwood. Dar am plecat, nu mai aveam chef de electro, parcă-l invocasem pe tatăl meu mort, să mă mai bată o dată, cum mă bătea el când fumam, cu dosul palmei peste bot și să mă scoată din haos.

După niște alți ani, am întîlnit-o pe Oana la intrarea unui bar, mi-a povestit entuziasmată de grupul ei nou de alternativi și experimentatori, cum ocupaseră o fostă fabrică și făceau petreceri și artă. Am intrat să-mi cumpăr ceva de la bar, i-am spus că mă întorc imediat. Am dat peste un tip de aproape 60 de ani, avusese cancer și l-am întrebat de boala lui. Vorbeam și vorbeam despre clinici și tratamente și am uitat de Oana frumoasa. Trecusem pe partea cealaltă, începeam să fiu mai mult conectat la a doua jumătate a vieții.

Dar nimic nu se termină de tot, într-o seară de vară, la o petrecere în Gara de Nord, m-am aruncat într-o dănțuială disperată, o oră dionisiacă pură, fără să fiu nici pe pastile, nici pe nimic, numai pe apusul soarelui și dorința să fiu văzut de partenera mea.

Și alte și alte seri și nopți, dar ca la un tren încă în mișcare, când trage la depou, dar tot mai încet. A fost o vreme, zice Rosario Internullo, când dansam cu un oraș întreg.

Dan SOCIU

Poet (n. 1978) reprezentativ al generației 2000, tradus, premiat, Dan Sociu este autorul volumelor borcane bine legate, bani pentru încă o săptămână (2002), fratele păduche (2004), cîntece eXcesive (2005), Mouths Dry with Hatred (2012) Poezii naive și sentimentale (2012), Vino cu mine știu exact unde mergem (2013). De asemenea, scrie romane, traduce poeme. Premii: „Ronald Gasparic”, Canada (2002), Premiul Național pentru Poezie Mihai Eminescu (2002).

Echipa
Arhiva

ISTORIA VIE A LITERATURII ROMÂNE

(Anii 90. Anii 2000: 1998-2005. Anii 2005-2007. Anul 2008-2009. Anii 2009-2011. Anul decăderii - 2012. Prin cenușa imperiilor - 2013-2019.)

PS. Vă așteptăm cu amintiri, opinii, comentarii - să scriem împreună istoria literaturii postdecembriste.

NOUA LITERATURĂ

Intimistă și melancolică, proza Andrei TISCHER desfășoară în fața cititorului pasaje senzoriale evanescente, care surprind lupta de a păstra vie o iubire atinsă de aripa nebuniei. Între momente de tăcere, de stinghereală ori de disperată încercare de a invoca armonia unui trecut, personajele se pierd și se regăsesc într-un vortex de emoții contradictorii, care rup barierele între trezie și „irealitatea” luminii unei dimineți.

Andrei ȘERBAN

CARTEA SĂPTĂMÂNII

Revistă editată de Muzeul Municipiului București (ISI)

Recomandată de Cătălin D CONSTANTIN

 

CĂRȚI

Consecințe, istorie și… dantelă.

LITERA, 2021

Recomandată de Ovidiu ȘERBAN

 

Animale, obiceiuri, omul primitiv.

ART, 2021

 

Trei romane de debut - trei premii consistente. Te așteptăm și pe tine.

Școala Ardeleană, 2021;Un studiu complex, proaspăt apărut.

Eveniment în lumea cărților

GOPO 2021

Cea mai bună actriță într-un rol principal: Diana Cavallioti, pentru filmul „5 minute”

Cel mai bun actor într-un rol principal: Mihai Călin, pentru filmul „5 minute”

Colectiv (r. Alexander Nanau) - Cel mai bun film LM

 

Politică, istorie, anii 50.

Humanitas, 2021

 

Carte de vacanță

Un roman prezentat în OPTm în august 2020

TREI, 2021

Copyright © optmotive.ro