OPTm
nr. 75

Ea și el, în jungla mediatică

Nu știam când am ajuns la Timișoara, târziu, în noaptea dintre ultima zi a lunii cireșelor și prima din cea a lui Cuptor (pe drept cuvânt numită așa, după temperaturile recente), că voi merge la o piesă de teatru. La cafeaua din dimineața de 1 iulie, am deschis laptopul și-am început să caut ce-aș putea vedea în răstimpul celor trei zile pe care urma să le petrec, dimpreună cu fiica mea, în orașul care ar fi trebuit să fie capitală culturală europeană în 2021, dacă nu s-ar fi abătut urgia pandemiei peste noi. După ce am pus pe listă Muzeul de Artă, bastionul Maria Theresia, sinagogile din diversele cartiere (Iosefin, Fabric și Cetate), parcurile, poate chiar și muzeul consumatorului comunist, m-am gândit să arunc o privire și peste oferta Teatrului național Mihai Eminescu. Am descoperit un singur spectacol, chiar în seara cu pricina: Jungla TéVé. Numele lui Gigi Căciuleanu m-a convins rapid să comand biletele pe Eventim.

După o zi în care am măsurat orașul în lung și-n lat cu pasul, am intrat în clădirea teatrului, mascată ca și noi, căci fațada este în plin proces de restaurare. Ne-am ocupat locurile în lojă și am așteptat în tăcere să înceapă spectacolul. Pe scenă, în întuneric, două manechine de sârmă, luminate discret, în culoarea roșie. Decor minimalist, în contrast cu diversitatea formelor de exprimare artistică – dans modern, interpretare muzicală, dialog, monolog – din ochiurile cărora se întrețese povestea. Un spectacol luxuriant, în care actorii se folosesc doar de o masă, două scaune, două manechine și niște teancuri de foi de hârtie. Less is more, iar recuzita sau decorurile devin inutile atunci când fiecare celulă a interpreților are ceva de spus, iar muzica originală, compusă de Adrian Nour, punctează subtil momentele cheie.

Ceea ce a urmat ne-a luat prin surprindere. Un text neobișnuit, spumos, arborescent, ritmat frecvent, alcătuit din vorbe de duh, proverbe, calambururi, izvorât din replicile celor doi protagoniști. O ea și un el, făpturi generice, menite să rescrie povestea unui cuplu, cu toate diferențele vechi de când lumea dintre feminitate și masculinitate. Istoria lor se derulează rapid sub privirile noastre, ca și cum am asista la o emisiune de la televizor. De altfel, cei doi joacă și rolul de prezentatori TV, pentru a ne transmite, din spatele unui invizibil ecran, secvențe din nebunia incoerentă a lumii în care trăim. Societatea transparentă, teoretizată de Gianni Vattimo, a atins apogeul transparenței: totul este atât de la vedere, mediat de ecranele în care ne petrecem existențele – fie ele de televizor, laptop, telefon mobil sau chiar ceas inteligent –, încât, în mod paradoxal, realitatea devine opacă, de neînțeles. Participăm la viețile celorlalți pe rețelele de socializare, urmărindu-i în timp real, ca și cum am vedea un film, dar, de fapt, nu știm nimic despre ei.

Nu întâmplător spectacolul se intitulează Jungla TéVé. Cocoțați pe liane de idei, cei doi dans-actori care-și joacă fără cusur partiturile – Alina Petrică și Lari Giorgescu – atrag atenția asupra febrei mediatice care a cuprins întreaga lume, accentuându-se până la paroxism în pandemie. Textul suprarealist, sclipitor, al maestrului Gigi Căciuleanu se reflectă just în mișcările celor doi eroi. Cuvântul și gestul sunt sudate precum gemenii siamezi, se țin unul de altul pentru a întregi o imagine stranie și totuși familiară. Vocabulele rostite sunt lesne de recunoscut, alăturările lor însă stârnesc uimire și creează un soi de complicitate. Există o babilonie a discursurilor proliferate, dar și un fel de familiaritate, de intimitate a ideilor expuse. Rolurile sunt interșanjabile, pare că în orice moment actorii s-ar putea opri, iar spectatorii ar intra în iluzoriul dispozitiv TV pentru a transmite informațiile mai departe. De fapt, cine pe cine privește, cine pe cine aude, cine pe cine înțelege? Suntem, preluând sintagma din titlul volumului semnat de Jean-Claude Larchet, Captivi în internet, captivi în jungla noastră interioară, pe care ecranele din jur nu o așază sub lupă, pentru a o analiza și înțelege, ci o reflectă la infinit, din ce în ce mai distorsionat.

În mod intenționat, spectacolul nu are referințe geografice și nici personajele nu poartă nume. Haosul lumii contemporane, ce stă sub semnul veștilor care azi fac vâlvă, iar mâine cad în uitare, al știrilor care zguduie lumea pentru un ceas sau al fake-news-urilor care creează dispute și controverse este valabil pentru orice colț al lumii răs-cilivizate. O ea și un el atemporali și totuși extrem de actuali se înfruntă și se completează firesc, își continuă unul altuia vorbele, se contorsionează grotesc sau se îmbrățișează tandru, într-un joc care atestă adevărul din butada lui G. Ibrăileanu: „A vorbi despre bărbați fără femei e ca și cum ai aplauda cu o singură mână.”

Spectacolul, care a fost jucat pentru prima dată în sala mică de la Teatrul Dramaturgilor Români, cu un public restrâns la numai 20 de persoane, va putea fi văzut în București, pe 9 iulie, în grădina Casei Filipescu-Cesianu.

Cristina BOGDAN

Este conferențiar la Facultatea de Litere a Universității din București și scriitoare. Specialistă în istoria mentalităților și antropologie culturală, Cristina a publicat numeroase studii și cărți de profil, printre care „Moartea și lumea românească premodernă: discursuri întretăiate” (2016), „Obiecte și urmele lor. Priviri istorice, povești antropologice” (2018, alături de Silvia Barutcieff). Nominalizare la Premiile „Observator cultural” pentru cea mai bună carte de eseuri a anului 2016.

Echipa
Arhiva

ISTORIA VIE A LITERATURII ROMÂNE

(Anii 90. Anii 2000: 1998-2005. Anii 2005-2007. Anul 2008-2009. Anii 2009-2011. Anul decăderii - 2012. Prin cenușa imperiilor - 2013-2019.)

PS. Vă așteptăm cu amintiri, opinii, comentarii - să scriem împreună istoria literaturii postdecembriste.

NOUA LITERATURĂ

Intimistă și melancolică, proza Andrei TISCHER desfășoară în fața cititorului pasaje senzoriale evanescente, care surprind lupta de a păstra vie o iubire atinsă de aripa nebuniei. Între momente de tăcere, de stinghereală ori de disperată încercare de a invoca armonia unui trecut, personajele se pierd și se regăsesc într-un vortex de emoții contradictorii, care rup barierele între trezie și „irealitatea” luminii unei dimineți.

Andrei ȘERBAN

CARTEA SĂPTĂMÂNII

Revistă editată de Muzeul Municipiului București (ISI)

Recomandată de Cătălin D CONSTANTIN

 

CĂRȚI

Consecințe, istorie și… dantelă.

LITERA, 2021

Recomandată de Ovidiu ȘERBAN

 

Animale, obiceiuri, omul primitiv.

ART, 2021

 

Trei romane de debut - trei premii consistente. Te așteptăm și pe tine.

Școala Ardeleană, 2021;Un studiu complex, proaspăt apărut.

Eveniment în lumea cărților

GOPO 2021

Cea mai bună actriță într-un rol principal: Diana Cavallioti, pentru filmul „5 minute”

Cel mai bun actor într-un rol principal: Mihai Călin, pentru filmul „5 minute”

Colectiv (r. Alexander Nanau) - Cel mai bun film LM

 

Politică, istorie, anii 50.

Humanitas, 2021

 

Carte de vacanță

Un roman prezentat în OPTm în august 2020

TREI, 2021

Copyright © optmotive.ro