Bine, mai am o poveste, e din secolul trecut, îi spun vechiului meu prieten, ceva mai târziu… Ca noi, zice el… Mă gândesc cum să încep, sunt și ceva amintiri de când eram mai tânăr, adaug. Așa, face el, și la trup curat

Ce legătură ar putea să fie între o glugă și Aristotel? îl întreb. A glugi și a cunoaște rostul filosofiei, adaug eu cu înțelepciune de seară târzie. Doar spunea Aristotel că începutul oricărei înțelepciuni este cunoașterea de sine. Amicul zâmbește, se vede că ți-e dor de meseri ...

Din cartea în pregătire "ALTFEL DE POVEȘTI"

O introducere…

Poveștile "altfel" din această carte au avut mereu un ascultător incomod… El, actorul, a devenit un personaj în istoriile care urmează și a scris propria lui întâmplare, în așteptarea întâmplărilor mele…

și sună telefonul și aud

maestre hai mâine seară pe la șapte să bem o Țața Sofica

văd că ești liber n-ai spectacol

da

n-am spectacol și nici repetiție și mă duc

*e acolo o masă sub un zarzăr ...

Chiar așa e, totul începe cu o poveste... Domnule, zice amicul obosit, sprijinind fereastra din spatele lui, omului îi trebuie un vis ca să suporte realitatea. Îl privesc lung și îi spun: Da, Freud… De altfel, atunci când vorbim, spunem o poveste, atunci când ascultăm aducem o mângâiere. Vezi? mă întreabă el. Iar un poet scria că în fiecare picătură de apă e o poveste de viață. Eu am în minte cuvintele lui Hans Christian Andersen, viața însăși este cea mai bună poveste.

Și încep să-i poveste ...

Stam de vorbă cu un amic, actor, la o terasă, cu o halbă mare de bere în față. Ca să vedeți cum se mai poate scrie o poveste... Nu puteam să adorm, mi-a spus, cămăruța mea din teatru, în care urma să locuiesc o vreme, era lipită de cabina portarului, de fapt a portăresei, Alexandra...

Pe Alexandra, a continuat el, au găsit-o bolnavă cu doi ani înainte de pensie, comisia a încercat o amânare, dar doctorul chel n-a fost de înduplecat. Acum păzește poarta teatrului, în uniformă din postav maroniu, ...

"Cum e drumul de la realitate la ficțiune? Adesea pietruit cu flori de câmp…" (Bujor Nedelcovici)

Obișnuia să deseneze în bucătăria lui de vară, pe colțul unei mese pline, în fiecare zi, cu resturi de mâncare și cu vase murdare. Făcea, de obicei, capete de cai, cu hamuri colorate atârnate peste urechi și cu ochii mari, căscați spre mâinile lui pricepute. Mă striga la gard și mi le-arăta fericit. El era Răduci, am copilărit împreună, toate vacanțele le-am petrecut în satul bunicilor mei. E ...