Revista FICȚIUNEA pune câteva întrebări despre târgurile de carte, despre lansările de carte azi, în plină umbră coborâtă peste cultură, în general. Se scrie mult, apar cărți multe, nu toate îndreptățite să descopere liniștea tiparului modern, rapid, informatizat etc.

Cum v-ar plăcea să arate o lansare de carte? Unde? Cu cine? Acestea sunt câteva dintre întrebările revistei. Răspunsurile mele sunt, desigur, subiective, dar au în urmă câteva experiențe despre care vă scriu aici…

Căutările mele, de prozator vechi, au fost legate mereu de așteptări poate mici, dar întemeiate pe bucuriile meseriei mele de dascăl de liceu, într-un oraș în care Școala de la Târgoviște a însemnat o parte importantă a literaturii de ieri și de azi. Am scris și am lansat romanele mele (mai multe, poate prea multe…) cu o "destinație" precisă, generațiile de tineri cultivați și preocupați de viitorul lor, cărora - din fericire - le-am fost… proful de filosofie la Colegiul Național de prestigiu, din Târgoviștea prăfuită a tranzițiilor fără sfârșit.

Am fost, firește, și la Gaudeamus, cu unul dintre romanele mele, au venit zeci de elevi și foști elevi, dar m-am simțit stingher, în mulțimea de oameni căutătoare de cărți mai bune sau mai rele.

Vreau să vă povestesc însă, pe scurt, cum a fost aici, acasă, pe scena Teatrului Tony Bulandra, acolo unde am lansat vreo opt romane, de-a lungul timpului. Cu actorii-prieteni, cu artiștii cunoscuți, cu elevii mei personaje în povești, cu 300 de tineri și mai puțin tineri în sala mare a teatrului de pe Bulevardul Castanilor.

De fiecare dată a fost un spectacol unic, o ceremonie amicală în jurul unei povești și al unei cărți noi. Pentru romanul Ingrid târfa, apărut la Editura Trei, autorul a fost, pe scenă, personaj de istorie distopică, am adus în fața spectatorilor eroii și eroinele din paginile romanului, s-a cântat, s-a recitat, s-au dramatizat secvențe din carte. La altă "lansare", romanul Nero brac german s-a bucurat de" prezența pe scenă" a personajului principal, un câine vestit din Târgoviștea câștigătoare a românilor care au talent… Apoi, pentru romanul Două povești despre singurătate, totul a fost despre… singurătate, versurile rostite cu talent de actorii teatrului, foștii mei elevi din Trooper, chiar ei personaje în cartea mea, apoi regretatul Raul Cârstea, cu minunea de cântec Singurătate… Și tot așa, cale de vreo 12 ani…

Amintiri și nostalgii… Le-am trăit cu îngândurare, de curând, tot aici acasă, la întâlnirea doamnei Doina Ruști, în turneul de lansare a romanului Nas de bulgar… Cam așa cred eu că trebuie spuse poveștile din cărțile pe care le scriem, altfel e greu să ajungem la cititorii care, vrem sau nu, s-au schimbat, au nevoie de mici sau mari ceremonii, trăiesc alte vremuri, se plictisesc repede.

Și despre toate acestea cred că e vorba…