Prima revistă de creație hibridă, înființată de Doina Ruști, pe 24 februarie 2020.

Editată de Asociația Creatorilor de Ficțiune

Verbe. 99. Piftie

Ia loc, comandă-ți o bere. Să-ți povestesc ce zi am avut. Grea, știi cât de grea? Cum să-ți explic?! Uite, mi-a venit o idee. Gândește-te la o bucată mare de piftie. Și-n ea și-au înfipt unii furculițele și-au ciugulit. Au ales șoriciul ăla, bucata aia de carne, ustoroiul de mai jos. În urmă a rămas gelatina plină de găuri. Ei, uite-așa îmi simt creierul acum. O piftie găurită de mai multe furculițe! Ha-ha! E nostim, nu? Încă o bere?!

Ce zici? Abonamentul? Cum… Abonamentul, a, da… Lucrați la STB, am înțeles. Nu, nu vă speriați, doamnă. Nu vă invit în oraș. Da, un abonament pe o lună, începând din seara asta. Adică de azi, da, doar trebuie să mă întorc acasă. Cum am mers dimineață cu tramvaiul? Nici eu nu știu. Probabil cu abonamentul expirat, la mila controlorilor. Dar nu m-au prins.

Lăsați, domnule, că nu-i chiar așa! Vă bateți în piept că n-aveți pe cine să votați. Ei, democrația înseamnă să te implici, să cauți, să te documentezi, să cauți variante. Și să alegi. Oricum, ce să zic, frumos vă șade. Vorbiți de civilizație și-ați aruncat chiștocul pe jos. Ar trebui să-l aduni cu limba, nenorocit de…

Ce vă-mpingeți, doamnă? Nu vedeți că-i roșu?! Haideți, chiar am avut o zi grea la muncă. Ce? Cum?? Să fiu mulțumit că am un loc de muncă și că nu dorm pe stradă? Păi, stați să vă spun eu ceva. Știți cum mi-e creierul? Ca o piftie. Dar, da… E bine să ai un job. Și să nu dormi pe stradă. Mai ales asta. Aș dormi ca o mâță, mereu în alertă, mereu gata să sar. Sau ca un iepure, cu ochii deschiși?!

Poftiți? Un detartraj, da, de asta am venit. Să-mi curăț dinții. Programare? Nu, nu m-am gândit că se înghesuie lumea să-și curețe dinții. N-am programare. Suntem pe ultimul loc în Europa la igiena dentară, ce mama dracului?! Chemați poliția? Ei, foarte bine. Să-i taxați pe ei. Eu plec! Am abonament pe STB, mi-am încheiat programul, așa că ducă-se toate pe apa sâmbetei. Eu merg la terasă, la o bere.

Datoria, nu-i așa, doamna administrator? Datoria de elev, de fiu, de angajat, de cetățean. Datoria, dracu s-o ia! Zici că te naști cu-n împrumut la cămătari, și tot trebuie să plătești. Nu vorbesc cu păcat, doamna administrator. Zic și eu, să mă răcoresc. Păi la întreținere nu plătim?! Vă zic eu: omul n-are zile, are datorii. Mi-e lehamite, dar e bine să ai un job, să nu dormi sub cerul liber.

Haide, domnule taximetrist, că tu le știi pe toate. De ce-i viața asta așa? Cum așa? Așa, nenorocită, de trebuie să te trag de limbă ca să-mi răspunzi. Cu ce ești tu mai prejos de mine? Sau eu față de tine? Înțelegi unde bat? Nu fi bădăran, nu opri. Mai bine spune-mi cum pui viața pe pauză. Asta e, asta căutam.

Ce zici? Nu-i bine să bem pe stomacul gol... Ai dreptate. Hai să comandăm o pizza. Ce mă bucur că ne-am văzut. Știi ce zi am avut la muncă? Îți jur, creierul mi-e ca o piftie ciugulită de alții. Vrei să-ți povestesc?!

Petre NECHITA

Jurnalist, reporter de televiziune și prozator, a debutat cu romanul Tata știe mai bine!(2021), urmat de un al doilea roman Fir-ar ea de vineri! (2022). De asemenea, publică proză scurtă în periodice si antologii. Cea mai recentă povestire a sa a apărut în volumul colectiv Femei, bărbați și faptele lor (2023)