Revistă print și online

Amintiri din secolul trecut sau memorii subiective în opt secvențe (VII & VIII)

VII.

E deja primăvară, dar e frig, stăm tot pe lângă caloriferul fierbinte. Să-ți mai spun o poveste tot din secolul trecut, îl iau eu direct pe amic, nici nu a apucat să se așeze pe scaunul dolofan din bucătăria cam casei mele. Pentru că prezentul ne trimite în ceața dimineților de toamnă, zice el, cu aerul de Dionissos pe chip. A jucat zilele trecute în Bacantele, așa că îl înțeleg, cu îngăduință maximă…

Așadar, era o zi aprigă, de iarnă, pe la jumătatea anilor 80. Ne plimbam prin județ, în fiecare lună, prin liceele prăfuite și înghețate. În frig și în zăpezile adunate peste tot, asistam la ore plictisitoare, eram instruiți politic și ideologic despre marile succese ale comunismului. În zbor… Nu erau ăștia de acum, ca să ne vorbească despre programul de guvernare, dar minciunile erau asemănătoare. Chipurile palide și rătăcite ale elevilor însoțeau "cercurile pedagogice" urmate de o măslină, ceva salam și brânză uscată, apoi o cafea nechezol, toate adunate cu greu de gazdele noastre primitoare. Eram la un liceu dintr-un oraș mic, profesorul se pregătise din timp pentru lecția de "Cunoștințe economice", la clasa a IX-a. A ales câteva citate din cuvântarea tovarășului Nicolae Ceaușescu la ultimul Congres al partidului, ca să "ilustreze" progresele economiei românești pe noi culmi de civilizație și de bunăstare. Cum se oprea des curentul electric, bătrânul dascăl a pregătit și un casetofon cu baterii, adică soluția de rezervă necesară. La nouă și ceva, firește, "s-a luat" curentul. Au trecut peste 40 de ani de atunci, dar n-am uitat nimic din "evenimentul pedagogic". Și didactic. Ascultați, copii, a zis domn profesor, cuvintele rostite de tovarășul Nicolae Ceaușescu la tribuna Congresului partidului nostru, despre creșterea venitului național în România, în cincinalul care s-a încheiat. A apăsat hotărât peste butonul casetofonului și… fatalitate! Pusese o altă casetă și a început o săltăreață melodie populară. "Bade, pălărie nouă la, la, la, la, la / Tu mi-ai rupt inima-n două, la, la, la, la, la"… Șocat, bietul coleg nu a nimerit clapa salvatoare, iar muzica a atacat mai departe, în valuri, urechile noastre proaspăt dezghețate. Au trecut vreo două minute și noi toți am rămas lipiți de scaune. Apoi, m-am ridicat eu, am ajuns lângă catedră și am oprit populara. Restul? E tăcere, desigur…

VIII.

În urmă cu câteva zile, încep eu povestea într-o altă seară de primăvară, am văzut, întâmplător, inaugurarea unei construcții, reabilitată pe bani europeni. Blondă, zâmbește actorul obosit, după o săptămână de repetiții la Crimă și pedeapsă… Cu Dumitru Acriș…

A venit o doamnă, o femeie, o creștină - în fine - pentru a tăia în mai multe bucăți panglica tricoloră. Erau acolo domni de la județ, cum se spune, politicieni mai mari și mai mici, toți umeziți din cap până-n vârful picioarelor, emoționați, ploconindu-se fără grație, pătrunși de sensurile adânci ale istoriei. Mă uitam la ei, mă uitam la ea, aș fi vrut să găsesc undeva două difuzoare puternice și să pun, dat la maxim, un cântec. Le-aș fi tradus și versurile. Nu-mi rămâne decât să-ți povestesc ție. "Le roi boiteux" este un minunat cântec al lui Georges BRASSENS. Un rege al Spaniei sau al Franței, cântă el cu vocea catifelată, avea un beteșug la picior, șchiopăta cu piciorul drept, astfel încât îți făcea milă. Curtezanii, specie iscusită, s-au străduit să îl imite și, care cu dreptul, care cu stângul învățară să șchiopăteze. Din anticameră până în bucătărie toată lumea șchiopăta, șchiopăta… Dar, într-o zi, un senior din provincie trecu prin fața regelui, dârz și drept ca un plop. Toată lumea s-a pus pe râs, în afară de rege, care a murmurat încet, ce să zic, domnule, cred că dumneata nu șchiopătezi! Sire, faceți o greșeală, eu sunt uimit, vedeți, dacă eu merg mai drept decât altul este pentru că șchiopătez cu ambele picioare. Asta este, regina noastră blondă, domnii de la județ șchiopătau, șchiopătau, termină actorul mica mea poveste de seară târzie.



Ionuț CRISTACHE

Prozator, autorul mai multor romane, printre care Calendarul cu patimi (2002), Gândul lui (2005), Ingrid târfa (2007), Emo-kids și efectul de lac în America (2013), Rumegând între antilope ș.a. Cel mai recent roman, apărut în 2021, se numește A doua față. Colaborează la mai multe publicații și este senior-editor la Gazeta Dâmboviței.