Filmul islandez Alb cât vezi cu ochii (2019) în regia lui Hlynur Palmason începe cu cadrele noii case în care protagonistul și nepoata sa încep să locuiască. Un moment special se conturează între cei doi când în casa în curs de renovare pătrunde un cal sălbatic, iar fata se bucură de vederea animalului. Momente de acest gen revin pe parcursul filmului în care relația dintre bunic și nepoată se consolidează (precum casa în care locuiesc). Exemplară este construcția personajului Ingimundur (jucat de Ingvar E. Sigurdsson), un polițist obsedat de moartea soției sale. Obsesie care îl duce până în punctul în care îi pune și pe cei dragi în pericol. Semnificativă este ideea de mort viu, după cum reiese din povestea de groază (după tradiția saga) pe care i-o spune Salkăi. Motivul poveștii este ficatul pe care omul din mormânt dorește să îl recupereze. Mortul viu este chiar Ingimundur care trece granița a ceea ce este considerat social acceptabil: ia cu sine documente importante de la lucru, sparge computerul prin care vorbește cu psihologul său (ceva obligatoriu datorită meseriei) și îi închide în celulă pe colegii săi. Abaterea este subtil creionată în scena de revoltă împotriva psihologului: faptul că transmisiunea computerizată se întrerupe trimite la relația problematică pacient-doctor. Ingimundur pare convins că cel cu care a avut soția sa o relație este și cel care a plănuit să o ucidă. Totuși, după ce conflictul între Ingimundur și Olgeir apune, spectatorul trebuie să intuiască dacă a fost vorba de sinucidere sau pur și simplu un accident. Deși sensibilitatea islandeză este una puțin expresivă, aproape deloc emoțională, Sigurdsson reușește să creeze un rol care te pune pe gânduri multe ore de la vizionarea filmului. Scena finală, foarte dificil de jucat, în care apare fosta soție, ține de gândirea retrospectivă a protagonistului, în care se pare că acceptă până la urmă moartea ei. Pentru rolul său, Ingvar E. Sigurdsson a fost recompensat cu Premiul TIFF pentru cea mai bună interpretare în 2019.