Revistă print și online

Amintiri din secolul trecut sau memorii subiective în opt secvențe (VI)

Hai, zic, să te bag un pic și în cancelaria rece care mi-a halit tinerețea, mai spun. Și nu numai, adaugă amicul. Cam așa, mormăi îngândurat. Afară e viscol, se lovesc de fereastră stropii mari de ploaie, cam înghețată, dar vremea de poveste e prin apropiere…

Era pe la jumătatea anilor 80, în liceul meu "auto" pe atunci. A venit o brigadă mare de la Inspectoratul Școlar, se controlau toate, hârtiile, caietele de învățământ ideologic și politic, dosarele, rafturile cu documente. Ca și azi, zice amicul înveselit, după cele două căni cu vin fiert deja terminate.…

Numai că, pe vremea de atunci, tehnica era rudimentară, eram înconjurați de capsatoare, rigle colorate, dosare cu șină și altele asemenea. Domnul meu director, de fapt tovarășul director, a ieșit nedumerit din birou. Măi băiete, mi-a zis, îmi cere un inspector plombagină. Ce naiba o fi aia? Daaa, am reacționat eu, păi e chestia aia care găurește paginile pe margini. Bucuros, directorul meu s-a grăbit spre secretariat. Când s-a întors, firește că n-am putut să ratez dialogul următor: V-am adus-o, a zis el. Ce? l-a întrebat inspectorul, privind obiectul metalic pe care i l-a întins devotat directorul. Plombagina, a întărit șeful meu. Nenea de la Inspectorat continua să se uite nedumerit. Nu-i așa că nu știți ce trebuia să fie? Plombagina era coala aia colorată de copiat, vestitul indigo foșnitor.

Mai spre amiază m-a chemat în cancelarie doamna inspectoare șefă adjunctă, pe care eu o cunoșteam de mult, din adolescența mea de elev la "Ienăchiță Văcărescu". Dragul meu, mi-a șoptit, cu o amplă suferință pe chip, vorbește tu cu cineva… Și mi-a arătat condica de prezență, pe coperta căreia scria "Ingineri – curs de zii". Chiar așa, cu doi de "i". A intrat în cancelarie un coleg, șef și el, dar peste inginerii care predau disciplinele tehnice cu nume suave: MAA, MEE, MUI etc. Corectează tu, i-am spus colegului meu, vezi că s-a supărat doamna, ați scris "curs de zii". Păi, m-a întrebat el, cum trebuie să scriem? Cu trei de "i", l-am îndrumat eu prietenește. Ar trebui să poți vedea și azi fața doamnei (tovarășei) de la Inspectorat, atunci când amicul a mai pus un "i" pe coperta în chestiune. Slăbuțe, astea… mormăie amicul, ocupat cu ceva cam ars din farfuria de aproape…

Ionuț CRISTACHE

Prozator, autorul mai multor romane, printre care Calendarul cu patimi (2002), Gândul lui (2005), Ingrid târfa (2007), Emo-kids și efectul de lac în America (2013), Rumegând între antilope ș.a. Cel mai recent roman, apărut în 2021, se numește A doua față. Colaborează la mai multe publicații și este senior-editor la Gazeta Dâmboviței.