Cei doi priveau prin geamul murdar al ferestrei oamenii care se perindau pe strada Luterană. Se aflau sus, în mansarda imobilului de la numărul trei, într-o cămăruță prăfuită, pe care femeia o închiriase cu două săptămâni în urmă. El fuma, privind îngândurat la un cerșetor care se oprise pe trotuarul de vis-a-vis, în fața bisericii. De după colț, dinspre Sala Palatului, se iviră doi bătrâni, soț și soție, care pășeau încet, ținându-se de mână. În tot acest timp, Eliza admira sprâncenele groase, ușor arcuite, ale bărbatului cu nas ascuțit și buze subțiri printre care ieșeau din când în când rotocoale de fum.

— Știam că lumina zilei îți face rău, rupse tăcerea femeia.

— Povești, draga mea, doar povești! spuse el rânjind, în timp ce își mută privirea spre două dame îmbrăcate sumar ce tocmai ieșeau pe ușa din spate a unei clădiri, care nu era altceva decât fostul Hotel București. Se vede că nu știi nimic despre mine.

— Poate nu ești cine spui că ești, se smiorcăi Eliza, lăsându-și încet capul pe umărul lui. Poate m-ai mințit doar ca să mă seduci.

Bărbatul strivi țigara fumegândă de pervaz și se întoarse brusc. O îmbrățișă, își lipi fruntea de fruntea ei și, privind-o în ochi, îi spuse șoptit:

— Voi, căutătorii de vampiri, aveți o naivitate aparte. Aplecați urechea la tot felul de legende, iar când reușiți să găsiți ceea ce căutați vă lăsați păgubași și nu mai credeți în destinul vostru.

Femeia își apăsă bărbia pe gâtul rece al aceluia care, cu un tremur în glas, începu să îi destăinuie frânturi din viața sa, povestea adevărată, nu cea inventată sau scrisă de alții.

— Sunt așa cum mă vezi și cum m-ai simțit mai devreme, atunci când ne iubeam. Eu sunt contele cel adevărat, nu personajul sângeros din filme și cărți. Sunt cel mai frumos dintre toți. Privește-mă! gemu bărbatul dându-și ochii peste cap. Neisprăviți au fost toți aceia care au scris despre mine. La început, au vrut să atragă atenția asupra mea, să mă compromită, să mă vâneze mai ușor și apoi să mă închidă într-o cușcă cu bare din fier pentru ca oamenii să se distreze pe seama mea, iar ei să se îmbogățească. Pe jumătate le-a reușit, dar acum, zăbrelele cuștii, în care se chinuie să mă închidă de vreo sută și ceva de ani, nu sunt altceva decât pagini de hârtie sau de internet, filme și benzi desenate. De banii câștigați de pe urma mea nu îmi pasă atâta timp cât eu sunt liber.

S-a oprit din a povesti ca să o sărute pe gât, pe lobul urechii, pe frunte, să îi simtă mirosul de femeie. A gemut, a oftat lung, și-a dus povestea mai departe.

Astfel, ea a aflat că bărbatul a bântuit toate platourile de filmare unde se turnau filme cu vampiri, că mii de nopți și sute de zile a stat aplecat peste umerii autorilor din lumea întreagă doar ca să vadă ce scriau despre el, vampirul din Carpați. Toate acestea l-au făcut să se simtă liber cu adevărat pentru că minciuna era la ei, în timp ce adevărul dăinuia de veacuri întregi în sufletul său și doar el îl știa. Sărutând-o din nou pe gât, a simțit că ea vrea să-i vorbească, să spună ceva, orice, poate chiar să se revolte. El și-a lipit degetul arătător de la mâna dreaptă de buzele ei cărnoase și roșii, apoi a continuat:

— Atunci mi-am dat seama că toate acele lucruri murdare, scrise despre mine, îmi dădeau o libertate mai mare, o altfel de libertate, una la care nu îndrăznisem să visez sute de ani. Simțământul că nu mă recunoștea nimeni atunci când ieșeam din castel și mă plimbam printre oameni pe străzile orașelor sau pe ulițele satelor era aproape divin. Erau și sunt orbiți de acele minciuni. Ei nu mă mai căutau pe mine, ci personajul pe care îl inventaseră. Eu nu sunt un vechi și nu am fost vreodată. Eu sunt un nou pentru că așa m-am născut, draga mea. Nu mi-am dorit să cumpăr vreo proprietate în insula aceea cețoasă și umedă. Au mințit. Nu știu cum au aflat de mine, dar ei au venit cu pricini ascunse, acelea despre care ți-am spus mai devreme. Aș fi vrut să nu fi fost obligat să călătoresc în toată lumea doar ca să aflu ceea ce credeți voi că știți despre mine. Vreau să uit toate astea și îl iert pe irlandezul acela nesăbuit care a născocit toată această tărășenie.

A tăcut, s-a desprins din brațele Mathildei, s-a îndepărtat câțiva pași și a început să pipăie cu vârful degetelor marginea pervazului fără să își ia privirea de pe chipul angelic al femeii, care tocmai îi șoptea că ceea ce caută se află jos, la picioarele sale, pe podeaua prăfuită. S-a aplecat și a apucat cu degete tremurânde o țigară.

,,Eliza nu este ca femeile de acum. Are ceva aparte. Este altfel. Seamănă la chip cu acele contese pe care le seduceam în trecut și cu care îmi petreceam nopțile prin dormitoarele străvechilor castele." își spuse în gând în timp ce privea țigara albă căreia, mai înainte să o ducă la gură, i-a gustat filtrul maroniu cu vârful limbii, apoi filtrul l-a strâns ușor între dinți, a mai gustat o dată, a dat la o parte căpăcelul argintiu al brichetei și a aprins tutunul tocat mărunt care fusese îndesat în tubul firav de hârtie cu câteva zile în urmă, într-una din fabricile de țigarete de la marginea orașului. După ce a tras câteva fumuri, i-a întins țigara și a rugat-o cu glas domol:

— Fumeaz-o până la capăt, te rog! Mă duc să mă hrănesc. Îmi este foame. Sau sete? Nu mai știu ce îmi este pentru că lumea asta a voastră m-a bulversat de tot. Să nu te sperii de ceea ce o să vezi sau o să auzi. Medicina a evoluat, iar eu, între timp, am aflat pe pielea mea că sunt nemuritor.

Femeia a luat jumătatea de țigară aprinsă, a strâns-o între degete și în timp ce o ducea spre buze l-a văzut cum sare pe pervaz, deschide fereastra, privește în stânga și în dreapta, se aruncă în gol. Nu l-a luat în seamă pentru că tocmai aflase, din spusele lui, că nu avea ce să i se întâmple, că era nemuritor. Și-a tras repede rochia pe ea, s-a încălțat, a ieșit pe ușa mansardei și a coborât în grabă scările înguste, cu gândul să ajungă în Piața Amzei ca să își cumpere o sută de grame de cafea măcinată.

A doua zi dimineață, în timp ce sorbea din cana plină cu cafea și trăgea cu nesaț din țigară, a citit pe telefon, într-un ziar online, că doctorii de la Spitalul Floreasca epuizaseră toate rezervele de sânge, salvând, astfel, de la moarte un individ care încercase să se sinucidă, aruncându-se de pe acoperișul bisericii de pe strada Luterană.